ICCJ. Decizia nr. 2451/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2451/2012
Dosar nr. 1433/44/2011/a6
Şedinţa publică din 20 iulie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 4 iulie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1433/44/2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe rol fiind pronunţarea asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, asupra cererilor privind încetarea de drept sau de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor G.I., B.S., P.E. şi P.V.M., precum şi asupra cererilor de probatorii formulate în cauză privind apelurile declarate de inculpaţii G.I., B.S., P.V.M. şi P.E., trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. împotriva Sentinţei penale nr. 756 din 28 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 11050/121/2010.
Curtea, constatând că în cauza de faţă măsura arestării preventive a inculpaţilor G.I., B.S., P.E. şi P.V.M. a fost luată cu respectarea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi că aceste temeiuri subzistă în cauză, astfel încât se impune menţinerea stării de arest a inculpaţilor, conform art. 3002 în referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat că măsura arestării preventive a inculpaţilor P.E., P.V.M., B.S. şi G.I. este legală şi a menţinut-o.
Prin aceeaşi încheiere a respins ca nefondate cererile prin care inculpaţii G.I., P.E., P.V.M. şi B.S. au solicitat a se constata că măsura arestării preventive a încetat de drept.
A respins ca nefondate cererile inculpaţilor mai sus arătaţi privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, constatând că de la ultima dispoziţie de menţinere a inculpaţilor în arest preventiv nu au intervenit modificări ale situaţiei de fapt sau de drept avute în vedere de instanţă pentru a se putea dispune înlocuirea măsurii preventive luate faţă de inculpaţi cu o altă măsură preventivă.
În termen legal, inculpaţii G.I., B.S., P.E. şi P.V.M. au declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând, admiterea acestora, casarea încheierii atacate şi judecarea în stare de libertate, susţinând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat prin trecerea unei perioade mari de timp de la data arestării, obligându-se să se prezinte la toate termenele de judecată.
Inculpatul P.V.M. a mai susţinut că încheierea din data de 21 mai 2012 prin care i s-a menţinut starea de arest este lovită de nulitate întrucât măsura arestării a fost luată cu încălcarea prevederilor legale.
În acest sens a arătat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 341 C. proc. pen., astfel după cum instanţa, la cererea sa a constatat că în mod greşit grefiera a reţinut în încheierea de şedinţă ultimul cuvânt al inculpatului. Or, în raport de această omisiune, apreciază că încheierea de şedinţă din data de 21 mai 2012 este lovită de nulitate potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen. şi în contradicţie cu dispoziţiile legale.
A mai susţinut că la data de 3 iulie 2012 a solicitat revocarea măsurii arestării preventive în baza art. 139 alin. (2) şi art. 140 alin. (1) C. proc. pen., dar nu a fost agreat de instanţă.
Cum ultima încheiere prin care i s-a menţinut măsura arestării preventive, în raport de criticile invocate este cea din data de 13 aprilie 2012 şi cum de la data respectivă au trecut mai mult de 60 de zile, apreciază că i-a încetat de drept măsura arestării preventive.
Totodată, a mai susţinut că şi mandatul de arestare preventivă este supus nulităţii, că în încheierea din data de 7 ianuarie 2012 s-a pus în discuţie starea de arest în baza art. 3001 C. proc. pen., iar în dispozitiv sunt menţionate dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., că în şedinţa din data de 8 aprilie 2011 judecătoarea de fond, deşi a fost recuzată a dispus menţinerea stării de arest, aspecte în raport de care apreciază că menţinerea stării de arest a fost dispusă cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 4 iulie 2012 a constatat că în cauză şi la acest moment sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile impuse de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor, prelungirea şi menţinerea acestei măsuri nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acestora, în raport de care în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 756 din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., au fost condamnaţi:
- inculpatul G.I. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare;
- inculpatul B.S. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare;
- inculpatul P.E. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare;
- inculpatul P.V.M. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare;
- inculpatul P.V. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.
Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor G.I., B.S., P.E. şi P.V.M. şi, potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate acestora durata reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 03 mai 2010 pentru inculpatul G.I. şi cu începere de la data de 22 octombrie 2010 pentru inculpaţii B.S., P.E. şi P.V.M. şi până la zi pentru toţi inculpaţii.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.V., s-a reţinut că acesta s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât şi de la judecarea cauzei în fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, în esenţă că, începând cu luna ianuarie 2009, inculpaţii G.I., B.S., P.E., P.V.M. şi P.V. au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii de importante beneficii materiale din săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune şi, acţionând în cadrul grupului, în cursul lunilor martie - mai 2009, prin acţiuni repetate, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ocazia încheierii şi derulării unor convenţii comerciale, au indus în eroare pe reprezentanţii legali ai unui număr de 18 părţi vătămate - societăţi comerciale, prin folosirea de nume şi calităţi false, inclusiv prin emitere de file CEC fără acoperire în numele SC S.C. SRL Galaţi, cauzând un prejudiciu total de 660.146,72 RON.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpaţilor pronunţată pe fond de Tribunalul Galaţi nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpaţilor - inculpatul P.E. este recidivist, inculpatul P.V.M. are antecedente penale - cât şi cele referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora sunt învinuiţi, respectiv pericolul social al acestora, modul organizat de operare, valoarea ridicată a prejudiciului reclamat a se fi produs, faptul că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Cu privire la criticile invocate de inculpatul P.V. oral şi în memoriul scris aflat la dosar, vizând nelegala menţinere a măsurii arestării preventive prin încheieri anterioare, Înalta Curte constată că acestea au fost susţinute iniţial şi în faţa instanţei de fond, Curtea de Apel Galaţi prin încheierea pronunţată răspunzând punctual fiecăreia.
Astfel, în mod corect s-a reţinut faptul că la data de 21 mai 2012, cu ocazia examinării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţi, acestora nu le-a fost acordat cuvântul pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acest aspect, împrejurare ce nu poate atrage nulitatea absolută a încheierii respective, câtă vreme inculpaţii au fost asistaţi de avocaţi aleşi sau desemnaţi din oficiu care au pus concluzii asupra chestiunii în discuţie.
Sub acest aspect, s-a apreciat că acordarea cuvântului inculpaţilor pentru ca aceştia să îşi expună punctul de vedere asupra stării de arest preventiv nu poate echivala cu dreptul la acordarea ultimului cuvânt, reglementat de prevederile art. 341, art. 377 alin. (4) şi art. 38513 alin. (3) C. proc. pen., care este o instituţie juridică reglementată expres în ceea ce priveşte soluţionarea pe fond a cauzei în primă instanţă, ori în căile de atac.
De altfel, dispoziţiile art. 160b C. proc. pen. nu fac referire la obligativitatea instanţei care examinează legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive de a acorda inculpatului ultimul cuvânt cu privire la această chestiune, astfel că omisiunea instanţei de a întreba pe inculpat care este opinia sa referitoare la măsura arestării preventive nu poate avea semnificaţia unei încălcări a dispoziţiilor legale, în sensul art. 197 alin. (1) C. proc. pen., care să producă o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procedural.
Aşa fiind, nu se poate constata, astfel cum au solicitat inculpaţii, că încheierea din 21 mai 2012 este lovită de nulitate absolută în ceea ce priveşte dispoziţia de menţinere a măsurii.
Ca atare, în raport de toate argumentele prezentate, încheierea pronunţată la 4 iulie 2012 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţii G.I., B.S., P.E. şi P.V.M. nefiind fondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.I., B.S., P.V.M. şi P.E. împotriva încheierii de şedinţă din data de 4 iulie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1433/44/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1445/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 2434/2012. Penal → |
|---|
