ICCJ. Decizia nr. 2492/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 2492/2012
Dosar nr. 6226/109/2011
Şedinţa publică din 1 august 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 150 din 13 martie 2012, Tribunalul Argeş, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) C. pen., art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen. şi art. 203 C. pen. în condiţiile art. 33 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 34 C. pen.
A condamnat pe inculpatul R.C. la:
- 17 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) C. pen.
- 23 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen.
- 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 203 C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 23 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pe care o sporeşte la 27 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
A dispus că pedeapsa se va executa prin privare de libertate în condiţiile prevăzute de art. 57 C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reţinerii de 24 de ore şi perioada executată în arest preventiv începând cu data de 26 iulie 2011 şi până la data pronunţării.
A constatat că persoana vătămată L.A. domiciliată în comuna S., jud. Argeş nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. 944/P din 15 decembrie 2011 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul R.C. pentru săvârşirea infracţiunii de viol urmat de moartea victimei, faptă prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
În esenţă, prin actul de sesizare s-a reţinut că în noaptea de 24/25 iulie 2011, inculpatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a avut raport sexual cu victima, propria mamă şi întrucât aceasta a încercat să se opună, a lovit-o violent în mod repetat, fapt în urma căreia victima a decedat.
Având în vedere întregul ansamblu probator administrat în cauză, respectiv raportul de constatare medico-legală, raportul de expertiză medico-legală - examen ADN întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici, declaraţiile martorilor, planşele foto, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, instanţa a apreciat ca fiind nesincere declaraţiile inculpatului, acestea necoroborându-se cu nicio probă administrată în cauză şi a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În după-amiaza zilei de 25 iulie 2011, în jurul orelor 15:00, inculpatul s-a deplasat la martora C.I., căreia îi spune că mama sa a decedat în urmă cu 3 ore, iar în jurul orelor 17:00 s-a dus la martorul C.C., căruia îi spune de asemenea că mama sa a decedat în jurul orelor 13:00. La sugestia martorului C.C., inculpatul a plecat spunând că se duce la poliţie. Acelaşi martor C.C. arată că la data de 21 iulie 2011 a auzit când inculpatul R.C. se certa cu mama sa, martorul coborând şi cerându-le acestora să înceteze.
În jurul orelor 17:00, inculpatul a mers într-un bar de pe raza oraşului Costeşti, unde întâlnindu-se cu martorul G.N. i-a spus acestuia că mama sa a decedat, mai exact că a găsit-o decedată când s-a dus acasă, cerându-i martorului să-l ajute cu organizarea pomenirilor creştineşti.
Agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti la sesizarea ofiţerului de serviciu al Poliţiei Oraşului Costeşti, s-au deplasat la barul în care se aflase inculpatul şi în care acesta afirmase că mama sa a decedat, însă inculpatul nu a mai fost găsit, motiv pentru care s-au deplasat pe raza oraşului Costeşti găsindu-l pe inculpatul R.C. în faţa unui alt bar din oraş, şi au mers împreună cu acesta în domiciliul său.
Aici, victima a fost găsită în sufrageria apartamentului, întinsă pe pat şi cu urme vizibile de violenţă, motiv pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală.
Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, rezultă că pe podeaua camerei, lângă victimă, s-au identificat urme dinamice de sânge, halatul victimei prezenta de asemenea urme de sânge, iar în baie s-a găsit tricoul inculpatului purtat în noaptea de 24/25 iulie 2011, spălat şi pus la uscat, dar cu vizibile urme de sânge.
Concluziile raportului de expertiză medico-legală - examen ADN, sunt în sensul prezenţei spermei la nivelul halatului şi secreţiei vaginale a victimei L.V. şi a prezenţei sângelui de natură umană la nivelul halatului victimei L.V. şi a tricoului ridicat de la inculpatul R.C.
Analiza genetică a urmelor de spermă din secreţia vaginală şi de pe halatul victimei L.V. a pus în evidenţă un profil genetic mixt, ce provine din amestecul de material genetic de la minim 2 persoane, dintre care cel puţin una este de sex masculin, caracterele genetice din profilul ADN de referinţă al victimei L.V. regăsindu-se în aceste amestecuri, alături de caracterele genetice specifice cromozomului Y aparţinând inculpatului R.C.
Concluziile raportului medico-legal de necropsie sunt în sensul că moartea victimei a fost violentă, aceasta datorându-se unei hemoragii cerebrale ce a survenit în urma unui traumatism cranio-cerebral acut forte, prin lovire cu şi de corp dur, între leziunile traumatice cranio-cerebrale şi deces existând legătură directă de cauzalitate. În concluziile raportului se arată că s-au evidenţiat şi alte leziuni traumatice respectiv echimoze, excoriaţii, infiltrate hemoragice, fracturi costale, fractură de stern, produse prin lovire cu şi de corp dur, cu puţin timp înainte de deces, şi care nu au legătură directă de cauzalitate cu decesul. S-a mai arătat că existenţa infiltratului hemoragie de la nivelul vaginului sugerează producerea unui raport sexual cu puţin timp înainte de deces.
Instanţa a constatat că susţinerile pe care inculpatul le are în declaraţiile date nu sunt coerente şi că acesta, fără a încerca să dea o explicaţie evenimentului produs, încearcă să înlăture acuzaţiile ce i se aduc, făcând tot felul de afirmaţii fără relevanţă juridică în cauză.
S-a considerat că esenţial în cauza de faţă este faptul că în secreţia vaginală a victimei precum şi pe halatul acesteia, au fost identificate urme de spermă care aşa cum am arătat anterior au pus în evidenţă un profil genetic mixt al victimei şi respectiv al inculpatului R.C., situaţie din care rezultă, având în vedere şi infiltratul hemoragic de la nivelul vaginului victimei că între inculpat şi victimă a avut loc un raport sexual împotriva voinţei victimei, cu puţin timp înainte de deces, aşa cum se precizează şi în raportul de necropsie.
De asemenea, tribunalul a reţinut că inculpatul în toate declaraţiile pe care le-a dat, a arătat că nu a intrat nimeni în domiciliul său şi al victimei, nici în perioada în care acesta s-a aflat în domiciliu, nici în perioada în care a fost plecat din domiciliu, întrucât de fiecare dată inculpatul încuia uşa când pleca şi când se întorcea o găsea tot încuiată şi fără urme de violenţă.
Prin urmare, din probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că în noaptea de 24/25 iulie 2011, inculpatul a avut raport sexual cu victima, mama sa, cu care locuia în acelaşi domiciliu, împotriva voinţei acesteia şi folosind violenţa.
Din raportul de necropsie, s-a reţinut că victima a prezentat multiple leziuni, unele dintre ele, respectiv echimozele, excoriaţiile, infiltratele hemoragice, fracturile costale şi fracturile de stern, produse prin lovire cu şi de corp dur, neavând legătură directă de cauzalitate cu decesul. Moartea victimei s-a datorat însă unei hemoragii cerebrale care a survenit în urma unui traumatism cranio-cerebral acut forte, prin lovire cu şi de corp dur.
S-a arătat că pentru a fi îndeplinită agravanta prev. de art. 197 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., este necesar să se stabilească pe de o parte raportul de cauzalitate dintre fapta de viol şi rezultatul mai grav produs, respectiv moartea victimei, iar pe de altă parte, praeterintenţia făptuitorului.
Prin urmare, s-a menţionat că pentru existenţa infracţiunii de viol urmată de moartea victimei este necesar ca moartea să fie consecinţa violenţelor exercitate asupra victimei pentru a o constrânge la raport sexual, însă cu privire la rezultatul mai grav, respectiv moartea victimei, făptuitorul să fi acţionat din culpă şi nu cu intenţie.
În cauza de faţă, s-a apreciat că leziunile produse victimei au depăşit cu mult aria loviturilor şi respectiv violenţelor necesare pentru a întreţine un raport sexual fără voinţa victimei, fiind cert că leziunile ce au legătură directă de cauzalitate cu decesul au fost produse cu intenţie, şi nu din culpă. Traumatismul cranio-cerebral acut forte cauzat prin lovire cu şi de corp dur, care a dus la producerea unei hemoragii cerebrale şi în final la deces, nu poate fi încadrat în violenţele necesare întreţinerii unui raport sexual fără acordul victimei, fiind clară intenţia inculpatului de a lovi victima şi de a accepta posibilitatea că în urma violenţelor exercitate aceasta să decedeze.
Prima instanţă a reţinut că violenţa ieşită din comun a inculpatului a rezultat şi din faptul că victima a prezentat fracturi costale şi fractură de stern, acestea nefiind însă leziuni cu legătură directă de cauzalitate cu decesul, însă circumstanţiază atitudinea deosebit de violentă manifestată de inculpat.
Prin urmare, având în vedere cele arătate mai sus, precum şi dispoziţiile Deciziei nr. II/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului R.C., care în data de 24/25 iulie 2011, a întreţinut prin violenţă un raport sexual cu victima L.V., mama sa, cu care locuia şi care a aplicat acesteia mai multe lovituri, unele dintre ele cu scopul de a reuşi să întreţină raportul sexual cu aceasta, iar altele cu intenţia indirectă de a o ucide, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) C. pen., art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen. şi art. 203 C. pen. în cond. art. 33 lit. a) şi b) şi art. 34 C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul mare de pericol social concret al faptelor, natura faptelor săvârşite, numărul mare al loviturilor şi respectiv urmarea cea mai gravă - decesul victimei, atitudinea pe care inculpatul a avut-o după săvârşirea faptei, precum şi pe parcursul procesului penal, atitudine din care rezultă că acesta nu are sentimente de regret, încercând să învinovăţească victima de cele întâmplate, faptul că victima este mama sa, cu care locuia de multă vreme şi care avea diverse probleme de sănătate, inculpatul fiind cel care ar fi trebuit să o sprijine şi să aibă grijă de ea.
Având în vedere aceste circumstanţe, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen. se poate realiza doar prin condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea orientate spre maximul special prev. de lege pentru fiecare din cele trei infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul R.C., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea criticilor susţine că în mod greşit a fost reţinută situaţia de fapt, apreciind că atât organele de urmărire penală, cât şi instanţa de fond nu au adunat suficiente probe din care să rezulte vinovăţia sa.
În subsidiar, s-a solicitat să se reanalizeze individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Prin Decizia nr. 50 din 24 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.C.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului R.C., iar în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus arestarea preventivă la zi.
Analizând actele şi lucrările dosarului atât prin prisma criticilor formulate, cât şi potrivit dispoziţiilor art. 378 C. pen., curtea de apel a considerat că instanţa de fond, în urma administrării probatoriului, a reţinut în mod judicios situaţia de fapt şi a dat o corectă interpretare dispoziţiilor legale incidente în cauză.
În urma propriului examen al probelor administrate, curtea a reţinut că fapta inculpatului R.C., care la data de 24 - 25 iulie 2011 a întreţinut prin violenţă un raport sexual cu mama sa, victima L.V., împreună cu care locuia şi căreia i-a aplicat mai multe lovituri atât cu scopul de a reuşi să întreţină raportul sexual, cât şi cu intenţia indirectă de a o ucide, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) C. pen., art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. c) C. pen. şi art. 203 C. pen. în condiţiile art. 33 lit. a) şi b) şi art. 34 C. pen.
Nici critica privind individualizarea pedepsei nu a fost apreciată ca întemeiată de curtea de apel, subliniindu-se că pedeapsa rezultantă de 27 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. a fost stabilită de instanţa de fond cu respectarea limitelor prevăzute de de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) C. pen., art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. c) C. pen. şi art. 203 C. pen. în condiţiile art. 33 lit. a) şi b) şi art. 34 C. pen., fiind de natură să asigure finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., respectiv prevenţia generală şi specială.
S-a arătat că, în mod judicios instanţa de fond a respectat principiul proporţionalităţii pedepsei în raport de criteriile de individualizare generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nu a făcut aplicarea circumstanţelor atenuante, facultative prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere modalitatea de săvârşire a faptelor şi atitudinea inculpatului de nerecunoaştere a acestora.
Sub aspectul executării pedepsei, s-a constatat că instanţa de fond a urmărit formarea unei atitudini corecte a inculpatului faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, având în vedere şi scopul legii penale prevăzut de art. 1 C. pen.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., curtea a reţinut că acordarea de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată, putând fi aplicate în mod facultativ, în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi respectiv 72 C. pen.
S-a precizat că, spre deosebire de stările, situaţiile şi împrejurările arătate de art. 73 C. pen. care, odată reţinute, se impun judecătorului ca circumstanţe atenuante legale, celelalte situaţii şi împrejurări enumerate exemplificativ de art. 74 C. pen. pot constitui circumstanţe atenuante judiciare numai atunci când judecătorul constată că atitudinea infractorului reflectă efectiv un grad de periculozitate scăzută a acestuia.
Potrivit art. 74 C. pen., acordarea de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată, decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi respectiv art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Prin urmare, critica apelantului-inculpat privind neaplicarea circumstanţelor atenuante a fost apreciată de Curte ca neîntemeiată, având în vedere că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a textelor legale anterior menţionate.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul R.C., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen. în esenţă, conform concluziilor apărătorului din oficiu, dar şi notelor scrise şi că nu este vinovat de acuzele aduse şi nu este autorul infracţiunilor, singura sa greşeală fiind că nu a anunţat mai repede serviciul 112. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate.
Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate, în ideea că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă, rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar şi faptele reţinute de instanţa de fond, iar nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente şi utile (caz de casare care se examinează în cadrul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.) sau din interpretarea unei probe.
Eroarea gravă trebuie să rezulte din compararea faptelor reţinute prin hotărâre cu probele administrate.
Analizând critica recurentului-inculpat R.C. privind greşita condamnare, prin prisma unei pretinse erori de fapt, Înalta Curte constată că situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond nu este în contradicţie cu probele administrate, nefiind întemeiată cererea de achitare.
Astfel, prin raportul de expertiză medico legală - examen ADN s-a concluzionat că analiza genetică a urmelor de spermă din secreţia vaginală şi de pe halatul victimei L.V. a pus în evidenţă un profil genetic mixt, ce provine din amestecul genetic de la minim două persoane, dintre care cel puţin una este de sex masculin. Caracterele genetice din profilul ADN de referinţă al victimei L.V. se regăseşte în aceste amestecuri alături de caracterele genetice specifice cromozomului Y aparţinând inculpatului R.C.
Prin urmare, întrucât analiza genetică a vizat urmele de spermă din secreţia vaginală a victimei şi de pe halatul acesteia, este neîntemeiată apărarea inculpatului că "undeva este o greşeală" dacă "urmele de spermă (...) indică un profil genetic asemănător cu al meu", fiind de neprimit explicaţia inculpatului că "mama mea folosea prosoapele pe care eu le foloseam, prosoape de corp, câteodată chiar şi apa care rămânea în urma curăţării corpului meu, mai exact a apei care rămânea".
Apoi, urmele de sânge de pe tricoul inculpatului au pus în evidenţă un profil genetic mixt, ce provine din amestecul de material genetic de la minim două persoane, dintre care cel puţin una de sex masculin; caracterele genetice din profilele ADN de referinţă ale victimei L.V. şi inculpatului R.C. se regăsesc integral în acest amestec, conform aceluiaşi raport de expertiză medico-legală.
Inculpatul a declarat că urmele de sânge de pe tricou au fost urmare faptului că a transportat-o pe mama sa în pat, care s-a lovit, în baie, cu o zi înainte de decesul acesteia (24 august 2011), prezentând urme de sânge în zona feţei, "motiv pentru care s-a şters cu un şerveţel şi probabil cu ocazia acelor manevre s-a murdărit şi tricoul pe care îl purtam". Cu privire la producerea leziunilor constatate pe corpul victimei, inculpatul a relatat că "am văzut-o pe mama sâmbătă şi duminică (n.r. 23 şi 24 iulie 2011) lovindu-se cu ambele mâini peste piciorul stâng, aceasta având obiceiul de a se automutila. Susţin că am văzut-o lovindu-se cu pumnii în piept, respectiv în toată zona pieptului, şi chiar îşi dădea cu pumnii în cap şi în gură".
Susţinerile inculpatului sunt combătute prin raportul de constatare medico-legală (autopsie) care a conchis că moartea victimei L.V. a fost violentă, datorându-se unei hemoragii cerebrale care a survenit în urma unui traumatism cranio-cerebral acut forte prin lovire cu şi de corp dur, între leziunile traumatice cranio-cerebrale şi deces existând legătură directă de cauzalitate. Tot la autopsie s-au evidenţiat şi alte leziuni traumatice (echimoze, excoriaţii, infiltrate hemoragice inclusiv la nivelul organelor genitale, fracturi costale, fractură de stern) produse prin lovire cu şi de corp dur, cu puţin timp înainte de deces (decesul datând din 25 iulie 2011), şi nu au legătură directă de cauzalitate cu decesul. S-a concluzionat expres că existenţa infiltratului hemoragic de la nivelul vaginului sugerează producerea unui raport sexual cu puţin timp înainte de deces.
Potrivit procesului-verbal de cercetare la faţa locului, în sufragerie pe podea, în spaţiul situat între pat, masă şi fotoliu, pe o suprafaţă de circa 50 x 40 cm s-au identificat urme dinamice de substanţă brun-roşcată cu aspect de sânge, iar pe canapeaua extensibilă din aceeaşi cameră a fost găsit cadavrul victimei. Din baie, a fost ridicat un tricou imprimat cu cuvântul "H." pe pectoralul drept şi cu cuvintele "V.L." pe spate, care la examinare a prezentat urme de substanţă brun-roşcată cu aspect de sânge.
Martorul C.C. a declarat că în data de 25 iulie 2011, inculpatul a venit pe la el, în jurul orei 9:30, îmbrăcat în pantaloni şi tricou inscripţionat, şi a plecat în jurul orelor 10:00 - 10:15, revenind la ora 17:00, când l-a anunţat că mama lui a murit. Cu acea ocazie a aflat de la inculpat că, anterior, acesta a fost la bunicii martorului pentru a le da aceeaşi veste. În instanţă, martorul a menţionat că inculpatul era tulburat şi mai ales speriat, era îmbrăcat diferit faţă de cum îl văzuse dimineaţă şi nu i-a spus care era cauza decesului mamei sale.
Martora C.I. a relatat că la data de 25 iulie 2011, în jurul orelor 15:30, inculpatul a venit la gospodăria ei îmbrăcat într-o cămaşă cu mânecă scurtă, de culoare albă, cu dungi parcă maro şi pantofi negri, a căzut în genunchi şi i-a spus că mama lui a murit, tremurând şi fiind speriat.
Instanţa, în raport de cele arătate anterior, apreciază că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nu s-a acordat încredere excesivă unor probe, neexistând o neconcordanţă vădită între probele din dosar şi faptele reţinute de instanţele de fond.
În consecinţă, instanţa de fond şi cea de apel au apreciat în mod corect consecinţele juridice decurgând din situaţia de fapt, astfel că nu există o gravă eroare de fapt, care să impună achitarea inculpatului R.C.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Sub aspectul individualizării pedepsei, instanţa de recurs are în vedere că aceasta nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Pe cale de consecinţă, având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite de inculpat (viol, omor calificat şi incest), reflectat prin limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile de care a fost acuzat, instanţa de recurs consideră că nu se justifică reducerea cuantumului pedepselor aplicate.
În acelaşi sens sunt şi împrejurările care agravează răspunderea penală, violul şi omorul fiind comise asupra propriei mame, precum şi modalitatea de comitere a acestora, respectiv suprimarea vieţii victimei prin acte ce dovedesc violenţa şi periculozitatea cu care a acţionat inculpatul, cauzându-i acesteia un traumatism cranio-cerebral acut forte, echimoze, excoriaţii, infiltrate hemoragice inclusiv la nivelul organelor genitale, fracturi costale, fractură de stern prin lovire cu şi de corp dur.
În procesul de individualizare a pedepsei, instanţele de fond au avut în vedere şi datele ce îl caracterizează pe inculpat, care nu îi sunt favorabile, cât timp, în vârstă de 41 de ani la data comiterii faptei, nu avea loc de muncă şi ocupaţie, victima fiindu-i sprijin material, iar după acţiunile întreprinse împotriva acesteia a avut o atitudine nepăsătoare şi nu a recunoscut învinuirile aduse.
Analizând pricina şi din perspectiva cazurilor de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există alte motive pentru casarea hotărârii criticate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva Deciziei penale nr. 50 din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.C. durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 26 iulie 2011 până la data de 1 august 2012.
Va obliga recurentul-inculpat R.C. la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva Deciziei penale nr. 50 din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.C. durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 26 iulie 2011 până la data de 1 august 2012.
Obligă recurentul-inculpat R.C. la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 251/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 597/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
