ICCJ. Decizia nr. 2527/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2527/2012
Dosar nr. 5280/1/2012
Şedinţa publică din 8 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 iulie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 3295/120/2012, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpatei L.D.I. (fiica lui I. şi E.), arestată în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 23/U din 30 martie 2012 emis de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 2756/120/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatei L.D.I. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpata L.D.I., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de consecinţele produse asupra victimei care este membru al familiei, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatei, apreciază că lăsarea acesteia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În esenţă, s-a reţinut că în cursul lunii ianuarie 2012, în două rânduri, inculpata a întreţinut raporturi sexuale normale şi orale, prin constrângere, cu fiul său L.G.B., în vârstă de 12 ani.
Pe de altă parte se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatei prin Sentinţa penală nr. 197 din 06 iunie 2012 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia penală, la pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. şi art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acesteia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.D.I. împotriva Încheierii din data de 18 iulie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3295/120/2012.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea clin oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2528/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2526/2012. Penal → |
|---|
