ICCJ. Decizia nr. 2528/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2528/2012
Dosar nr. 37229/3/2011/a8
Şedinţa publică din 8 august 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 37229/3/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor B.D. (fiul lui V. şi M., născut la 05 decembrie 1967), P.E.D. (fiica lui A. şi M., născută la 23 noiembrie 1962), D.A. (fiul lui C. şi C.F., născut la 10 martie 1989), R.N. (fiul lui I. şi I., născut la 08 aprilie 1973), R.P. (fiul lui I. şi I., născut la 25 ianuarie 1956), A.V.C. (fiul lui S. şi M., născut la 04 februarie 1982) şi G.L. (fiica lui P. şi V., născută la 25 aprilie 1970).
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaţilor R.P., R.N., B.D., D.A., P.E.D., G.L. şi A.V.C. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpaţii R.P., R.N., B.D., D.A., P.E.D., G.L. şi A.V.C. solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor R.P., R.N., B.D., D.A., P.E.D., G.L. şi A.V.C. se menţin fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., se constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care au fost arestaţi şi ulterior trimişi în judecată. Referitor la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., se constată că şi acestea sunt întrunite, în sensul că infracţiunile de săvârşirea cărora sunt acuzaţi recurenţii inculpaţi sunt sancţionate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cu referire la unele cauze împotriva Franţei (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaţilor în stare de libertate pentru infracţiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârşirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil faţă de particularităţile cauzei şi de diligentele sporite cu care au acţionat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în faţa instanţei de apel.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracţiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.
În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea şi temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilităţii sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiţia ca ea să fie bazată pe fapte sau informaţii care ar stabili o latură obiectivă între suspect şi infracţiunea presupusă. În consecinţă, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiţie, o simplă asociere de idei sau de prejudecăţi (etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracţiuni.
Prin Hotărârea Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menţionat prin sentinţa de condamnare impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaţilor fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care aceştia se bucură conform legislaţiei în vigoare.
Pe cale de consecinţă, constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale şi că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, cererile inculpaţilor de revocare, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariile apărătorilor din oficiu să fie avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.P., R.N., B.D., D.A., P.E.D., G.L. şi A.V.C. împotriva Încheierii din data de 25 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 37229/3/201 1 (2275/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi R.P. şi R.N. la plata sumelor de câte 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile parţiale pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi B.D., D.A., P.E.D., G.L. şi A.V.C. la plata sumelor de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2529/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2527/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
