ICCJ. Decizia nr. 2529/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2529/2012
Dosar nr. 548/230/2012/a3
Şedinţa publică din 8 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 30 iulie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului C.C.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă, aşa cum au fost reţinute la luarea acestei măsuri, se menţin.
Condiţia pericolului concret pentru ordinea publică fiind dovedită prin certitudinea că dacă ar fi lăsat în libertate, fie şi în limita unei alte măsuri preventive dar restrictivă de libertate, inculpatul ar avea posibilitatea de a încerca să influenţeze mersul cercetării judecătoreşti şi ar comite noi fapte penale.
Examinarea tuturor acestor date, în acest moment procesual, natura infracţiunii pentru care este cercetat inculpatul, limita pedepsei prevăzute de C. pen., determină concluzia că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Având în vedere că la dosar există dovezi concludente privind implicarea inculpatului în săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, cu privire la pericolul social concret dat de împrejurările comiterii acestora - în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi art. 5 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece sunt motive verosimile privind infracţiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată, iar lăsarea acestuia în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică - instanţa a constatat că măsura arestării preventive este temeinică şi legală şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen. a fost menţinută, temeiurile care au determinat luarea acesteia, subzistând şi în prezent.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.C., cale de atac nemotivată în fapt şi în drept.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru considerentele următoare:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoanele aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, pe de o parte, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Conform dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs încheierile date în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune cu privire la luarea, menţinerea, revocarea, încetarea măsurilor preventive.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., se observă că încheierile date de instanţa de judecată ca instanţă de recurs prin care se dispune menţinerea unei măsuri preventive, sunt definitive, legiuitorul neprevăzând în mod expres nici o cale de atac împotriva acestora.
Coroborând textele de lege anterior menţionate se constată că încheierea atacată de inculpat a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca instanţă de recurs, este definitivă, astfel că demersul procesual al acestuia apare ca inadmisibil.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Încheierii din data de 30 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 548/230/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2530/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2528/2012. Penal → |
|---|
