ICCJ. Decizia nr. 2525/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2525/2012
Dosar nr. 6364/95/2011/a3
Şedinţa publică din 8 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 iulie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6364/95/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului L.C. (fiul lui I. şi E., născut la data de 18 ianuarie 1988 în Târgu Jiu, jud. Gorj), arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 4 din 10 februarie 2011 emis de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 2551/95/2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului L.C. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul L.C., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de circumstanţele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Se reţine că din anul 2008 inculpatul L.C. a aderat la gruparea infracţională alcătuită din inculpaţii T.I., C.L. şi B.A. efectuând activităţi de recrutare, transport, cazare, transfer persoane minore şi majore. Inculpatul T.I. ajutat de mai mulţi inculpaţi printre care şi L.C. au recrutat, transferat şi transportat pe minora Ş.A. în vârstă de 16 ani, pe părţile vătămate H.L.R. şi C.V. care au fost scoase din ţară prin inducerea acestora în eroare şi prin ameninţări, reţelele infracţionale fiind extinse în S.U.A.
Pe de altă parte se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentinţa penală nr. 233 din 20 decembrie 2011 a Tribunalului Gorj, secţia penală, la pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) rap. la alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1), (2) rap. la alin. (3) teza a doua din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Apreciind asupra posibilităţii luării unei măsuri preventive mai puţin severe, instanţa constată că această concluzie este nefundamentată, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, în condiţiile în care motivele care au condus la luarea, în mod pertinent, a măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar menţinerea stării de arest preventiv este justificată de necesitatea soluţionării legale a cauzei.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva Încheierii din data de 25 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6364/95/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2526/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2524/2012. Penal → |
|---|
