ICCJ. Decizia nr. 258/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 258/2012
Dosar nr. 540/42/2011
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 28 iulie 2010, petiţionarul O.C. a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere prin care a solicitat să se efectueze cercetări penale faţă de magistraţii-procurori, notari publici, executori judecătoreşti I.C., M.I., D.G., R.D., C.E.G., R.V.V., V.C., D.L., A.C., M.M., P.F., U.M., M.S., M.I., S.G.M., P.G., G.I.R., Ş.D., P.A., D.V. şi C.V. pentru faptul că aceştia şi-au îndeplinit în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu.
Prin Adresa nr. 13268/2010 din 2 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea a fost trimisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Prin Ordonanţa nr. 587/P/2010 din 28 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii I.C., M.I., D.G., V.E., R.D., R.V.V., V.C., D.L., A.C., M.M., P.F., U.M., M.S., R.D., M.I., S.G.M., P.G. şi G.I.R. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 193 C. pen., art. 194 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., şi art. 323 C. pen. întrucât faptele nu există.
S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.V., T.G. şi C.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 C. pen., art. 247 C. pen. şi art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) întrucât acestea nu există.
S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Ş.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 323 C. pen. întrucât acestea nu există.
S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 323 C. pen. şi art. 247 C. pen. întrucât acestea nu există.
S-a disjuns şi s-a declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău în vedere efectuării de cercetări faţă de P.D., V.G., M.C. şi C.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 C. pen. şi art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi faţă de experţii C.S., B.E., M.I., P.H., V.T. şi R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Pentru a pronunţa această ordonanţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că raportat la conţinutul infracţiunilor la activităţile desfăşurate de magistraţi, procurori, avocaţi, executori judecătoreşti şi notari, rezultă că activitatea acestora se bazează pe interpretarea normelor juridice prin raportare la situaţia de fapt şi cererile formulate de părţi, nefiind susceptibile, în lipsa unor probe certe, de vinovăţie, de vătămare a intereselor legale ale vreunei persoane.
Plângerea petiţionarului, formulată conform art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluţia nr. 677/11/2/2011din 20 mai 2011a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Nemulţumit de soluţiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petiţionarul O.C. în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., a formulat plângere la Curtea de Apel Ploieşti, instanţă competentă să soluţioneze cauza în fond.
În motivarea plângerii, petiţionarul O.C. a solicitat desfiinţarea soluţiilor de neurmărire penală atacate şi trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva tuturor făptuitorilor pentru comiterea infracţiunilor ce constituie obiectul plângerii de faţă.
S-a mai susţinut de către petent că în soluţionarea ordonanţei şi a rezoluţiei atacate, procurorul nu a audiat făptuitorii şi martorii propuşi în cauză.
Prin Sentinţa penală nr. 150 din 18 iulie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul O.C. împotriva rezoluţiilor procurorului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 RON.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că din actele şi lucrările dosarului precum şi susţinerile petiţionarului nu pot conduce la antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au efectuat acte de urmărire penală sau verificări ale respectivelor soluţii, neputându-se ajunge la extinderea sferei subiecţilor activi a infracţiunilor pentru care petiţionarul a formulat plângere penală, cu consecinţa eludării dispoziţiilor legale care privesc exercitarea căilor de atac şi respectiv a autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti pronunţate în România.
Curtea constată că dispoziţiile legale în vigoare nu pot conduce la antrenarea răspunderii penale a judecătorilor şi procurorilor care au fost învestiţi cu soluţionarea unor cauze penale şi civile, în condiţiile în care respectivele hotărâri judecătoreşti sunt rezultatul derulării unor proceduri jurisdicţionale în faţa instanţei, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, dublate de administrarea de probatorii sau, în cazul procurorilor, în condiţiile conformităţii cu dispoziţiile legale, care reglementează modul de desfăşurare a urmăririi penale sau modul de soluţionare a plângerilor întemeiate pe dispoziţiile art. 278 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe petiţionarul O.C. a formulat recursul de fată. Recursul este inadmisibil
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluţionând plângerea, o poate respinge ca nefondată prin sentinţă, ca în speţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă), împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul O.C.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul O.C. împotriva sentinţei penale nr. 150 din 18 iulie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 502/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 259/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
