ICCJ. Decizia nr. 2625/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2625/2012
Dosar nr. 6496/2/2012
Şedinţa publică din 29 august 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 16 august 2012, formulată de inculpatul B.N., s-a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, inculpatul învederând că are cunoştinţă de prevederile legale cu privire la această instituţie, precum şi de condiţiile în care se poate dispune revocarea acestei măsuri, în situaţia în care cererea va fi admisă, iar obligaţiile stabilite de instanţa de judecată nu vor fi respectate.
S-a mai precizat că inculpatul este arestat preventiv din data de 10 iulie 2012, fără ca această măsură să se justifice, iar la dosar nu există indicii şi date că aceasta ar zădărnici aflarea adevărului, prin influenţarea de martori, experţi sau părţile din cauză.
S-a mai solicitat să aibă în vedere lipsa de antecedente penale a inculpatului, motiv pentru care scopul măsurii preventive prevăzut de art. 136 C. proc. pen., poate fi atins şi prin cercetarea acestuia în stare de libertate.
În susţinerea cererii a fost invocată Decizia de recurs în interesul legii nr. 17 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia instanţa de judecată, în cazul în care constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi subzistă, trebuie să verifice în ce măsură judecarea în stare de libertate a acestora ar îngreuna desfăşurarea cercetării judecătoreşti.
S-a mai precizat că în prezenta cauză, nu se face dovada pericolului concret pe care inculpatul îl reprezintă şi că există practică judiciară, la Curtea de Apel Bucureşti, în alte cauze în care au fost admise cereri de liberare provizorie sub control judiciar, în condiţiile în care se săvârşiseră infracţiuni mult mai grave decât cele presupus săvârşite de inculpaţii din prezenta cauză, iar prejudiciul cauzat este mult mai mare.
Totodată au mai fost invocate aspecte privind situaţia familială a inculpatului şi s-a menţionat că prin lăsarea în libertate a acestuia, la acest moment, nu se poate zădărnici aflarea adevărului şi nu există dovezi că ar încerca să săvârşească alte fapte penale.
S-a subliniat că scopul măsurii preventive, poate fi atins şi prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Prin încheierea din 17 august 2012 pronunţată în Dosarul nr. 6496/2/2012 (nr. vechi 2690/2012) Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat obligându-l pe acesta la cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei hotărâri s-au reţinut următoarele:
Inculpatul B.N. a fost arestat preventiv la data de 10 iulie 2012 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10 iulie 2012 şi până la 7 august 2012 inclusiv reţinându-se că, inculpatul a sprijinit activitatea infracţională constituită şi coordonată de numiţii N.R., G.G., J.A.F., C.D. şi M.O.I., iniţiatoare a unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a importante cantităţi de motorină, comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare, prin intermediul unor societăţi comerciale tip fantomă, controlate prin persoane interpuse, totul cu asigurarea unui palier de protecţie reprezentat de foşti factori decizionali de vârf din cadrul A.N.A.F. B.N. acţiona sub coordonarea directă a numiţilor G.G. (fiind şi finul acestuia) şi C.D., realizând legătura cu palierul de furnizare a documentelor contabile, ce asigura aparenţa de legalitate a operaţiunilor evazioniste din cauză. Totodată, inculpatul B.N. era implicat şi în schimburi valutare în folosul grupării infracţionale din speţă. În acelaşi timp, B.N. achiziţionează constant terminale telefonice mobile şi cartele telefonice utilizate de grupare la realizarea unor discuţii în condiţii ridicate de conspirativitate, fapte ce întrunesc, în drept, elementele constitutive al infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Temeiul de drept avut în vedere a fost cel prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la prezervarea ordinii publice prin reprimarea infracţiunilor grave.
Recursul declarat de inculpat împotriva încheierii de arestare a fost respins prin Încheierea nr. 2425 din 13 iulie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dosar nr. 5554/2/2012.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 1 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, Dosar nr. 6195/2/2012, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 7 august 2012, la data de 5 septembrie 2012, inclusiv, recursul declarat de inculpat împotriva acestei încheieri fiind respins prin Încheierea nr. 2511 din 3 august 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dosar nr. 6195/2/2012.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, Dosar nr. 5815/2/2012 a fost respinsă o altă cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acelaşi inculpat, această hotărâre rămânând definitivă prin Decizia nr. 2509 din 3 august 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dosar nr. 5815/2/2012.
Totodată, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, se află înregistrată o cerere de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul B.N., cu termen de judecată la data de 20 august 2012, Dosar nr. 6401/2/2012.
Curtea a constatat că în principiu cererea este admisibilă, întrunind condiţiile de formă, dar nu este întemeiată pe fond pentru următoarele considerente:
Inculpatul B.N. a fost arestat preventiv la data de 10 iulie 2012, reţinându-se că a sprijinit activitatea infracţională constituită şi coordonată de numiţii N.R., G.G., J.A.F., C.D. şi M.O.I., iniţiatoare a unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a importante cantităţi de motorină, comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare, prin intermediul unor societăţi comerciale tip fantomă, controlate prin persoane interpuse, totul cu asigurarea unui palier de protecţie reprezentat de foşti factori decizionali de vârf din cadrul A.N.A.F. B.N. acţiona sub coordonarea directă a numiţilor G.G. (fiind şi finul acestuia) şi C.D., realizând legătura cu palierul de furnizare a documentelor contabile, ce asigura aparenţa de legalitate a operaţiunilor evazioniste din cauză. Totodată, inculpatul B.N. era implicat şi în schimburi valutare în folosul grupării infracţionale din speţă. În acelaşi timp, B.N. achiziţionează constant terminale telefonice mobile şi cartele telefonice utilizate de grupare la realizarea unor discuţii în condiţii ridicate de conspirativitate, fapte ce întrunesc, în drept, elementele constitutive al infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev. şi ped.de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Temeiul arestării l-au constituit disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura fiind apoi prelungită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de control judiciar.
Deşi inculpatul neagă orice implicare în comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, iar în motivarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, susţine că nu există probe sau date concrete că ar putea zădărnici aflarea adevărului sau influenţarea cursului procesului, instanţa a considerat că aceste susţineri sunt infirmate de actele dosarului.
Aşa fiind, instanţa a considerat că ne aflăm în faţa uneia dintre situaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., în care liberarea provizorie nu se poate acorda.
Pe de altă parte s-a apreciat că există şi temerea, bazată pe gravitatea faptelor ce i se impută inculpatului, că persoana acestuia nu oferă suficiente garanţii că odată pus în libertate nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau influenţarea probatoriilor ce mai sunt de administrat. Cercetarea penală este în derulare, continuându-se administrarea probatoriilor, cauza fiind una complexă prin numărul persoanelor inculpate, natura infracţiunilor cercetate, numărul martorilor ce se impun a fi audiaţi, perioada infracţională.
S-a arătat că a trecut numai o lună de zile de când instanţa de fond şi de recurs s-au mai pronunţat asupra unei cereri similare de punere în libertate provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul B.N. ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de şedinţă din data de 20 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, recursul acestuia fiind respins ca nefondat prin Decizia nr. 2509 din 3 august 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dosar nr. 5815/2/2012.
De la acel moment, în cursul derulării procesului nu au survenit schimbări semnificative care să dea o mai mare greutate argumentelor prezentate de inculpat.
În cauză, instanţa a apreciat că nu se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât deşi dreptul la libertate consacrat de art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este menit să asigure ca nici o persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar (cauza Amuur v. Franţa), protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanţelor în administrarea probelor şi desfăşurarea procesului în bune condiţii (cauza Tomasi v. Franţa).
Prin urmare, având în vedere natura şi gravitatea faptelor imputate, respectiv iniţierea şi organizarea unui grup infracţional organizat profilat pe comiterea unor infracţiuni în domeniul economic, perioada în care a acţionat, amploarea activităţii infracţionale şi consecinţele patrimoniale produse asupra bugetului consolidat al statului, justifică concluzia, instanţei că nu se impune punerea în libertate a inculpatului, deoarece interesul general al prezervării ordinii publice primează celui recunoscut inculpatului prin art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără însă a fi afectat dreptul recunoscut acesteia prin art. 52 C. proc. pen.
Instanţa a mai considerat că nu au fost depăşite durata judecăţii şi a arestării preventive, nefiind încălcate dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi nici art. 23 din Constituţia României, inculpatul fiind arestat de 1 lună de zile, în condiţiile în care cauza este complexă prin gravitatea faptelor cercetate, cuantumul prejudiciului reţinut şi numărul persoanelor implicate.
Sub acest aspect s-a constatat că termenul rezonabil invocat nu a fost depăşit şi nici durata măsurii arestării preventive, în condiţiile în care este de observat că art. 23 din Constituţie se referă la arestarea preventivă în cursul urmăririi penale care nu poate depăşi 180 de zile, ceea ce nu este cazul în speţă.
Mai mult, prin soluţiile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la datele de 13 iulie 2012, Încheierea nr. 2425/Dosar nr. 5554/2/2012 şi respectiv, la 3 august 2012, Încheierea nr. 2511/Dosar nr. 6195/2/2012, au fost respinse ca nefondate recursurile inculpaţilor împotriva încheierii de şedinţă din 10 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care s-a dispus măsura arestării preventive a inculpaţilor şi împotriva încheierii de şedinţă din 1 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, iar prin Decizia nr. 2509 din 3 august 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dosar nr. 5815/2/2012 a fost respins recursul inculpatului împotriva încheierii de şedinţă din data de 20 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată o cerere anterioară de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acelaşi inculpat.
În concluzie, instanţa apreciază că, cel puţin la acest moment procesual, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu se justifică din raţiuni ce ţin atât de prezervarea interesului public, cât şi de buna desfăşurare în continuare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.N., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în mod corect apreciind această instanţă că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu însă în ceea ce priveşte fondul cererii s-a apreciat că nu sunt motive care să justifice liberarea sub control judiciar a inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen., se poate solicita liberarea provizorie sub control judiciar atunci când infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt pedepsite cu închisoarea care nu depăşeşte 18 ani.
Totodată, liberarea provizorie sub control judiciar nu este obligatorie, neacordându-se în cazul în care există date din care rezultă că este posibilă zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă şi, de asemenea, dacă există indicii că inculpatul ar putea săvârşi alte infracţiuni.
Astfel cum în mod corect a arătat şi instanţa de fond, în motivarea încheierii atacate, având în vedere natura şi gravitatea faptelor imputate, respectiv iniţierea şi organizarea unui grup infracţional organizat pe comiterea unor infracţiuni în domeniul economic, perioada în care a acţionat, amploarea activităţii infracţionale, dar şi consecinţele patrimoniale produse asupra bugetului consolidat al statului se justifică soluţia pronunţată de prima instanţă în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât nu se impune la acest moment procesual punerea în libertate a acestuia, deoarece interesul general al prezervării ordinii publice primează celui recunoscut inculpatului prin art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fără a fi însă afectat dreptul recunoscut prin art. 52 C. proc. pen.
Se constată că nu a fost depăşită durata arestării preventive, nefiind încălcate dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale şi nici art. 23 din Constituţia României în condiţiile în care cauza este complexă pin gravitatea faptelor cercetate, cuantumul prejudiciului reţinut şi numărul persoanelor implicate.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că la acest moment procesual nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, motivele care au determinat arestarea preventivă a acestuia menţinându-se în continuare.
Eventualele obligaţii ce ar putea fi impuse inculpatului în cazul liberării sub control judiciar nu sunt suficiente pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva încheierii din 17 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 6496/2/2012 (2690/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2377/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 2827/2012. Penal → |
|---|
