ICCJ. Decizia nr. 2700/2012. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2700/2012
Dosar nr. 3639/1/2012
Şedinţa publică din 6 septembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
La data de 22 iulie 2010, petiţionara L.F. a solicitat să se efectueze cercetări faţă de numiţii: A.R., V.M.R. şi R.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în convenţii, constând în aceea că, cu prilejul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare, a fost indusă în eroare de aceştia (prima, în calitate de notar public, iar ceilalţi doi, în calitate de cumpărători), precum şi faţă de numiţii O.G. şi C.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, comisă prin aceea că, au sustras din apartamentul ce a făcut obiectul sus-menţionatului contract, bunuri în valoare de 3.000 mărci germane.
Prin Rezoluţia nr. 372/P/2010 din 08 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, confirmată prin Rezoluţia nr. 123/11/2/2011 din 18 aprilie 2011 a Procurorului General al aceluiaşi parchet, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii: A.R. - notar public în mun. Botoşani, V.M.R. - grefier la Judecătoria Botoşani şi R.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi faţă de O.G. şi C.A., cu privire la care s-au efectuat verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) C. pen.
Pentru a dispune astfel, Parchetul a reţinut, în esenţă, că fapta imputată numitului R.C. nu există, iar în ce-i priveşte pe ceilalţi făptuitori, există autoritate de lucru judecat.
Împotriva celor două rezoluţii a formulat plângere petiţionara L.F., prin care a solicitat restituirea dosarului la organele de cercetare penală pentru a se efectua cercetări faţă de sus-numiţii pentru infracţiunile reclamate.
Prin Sentinţa penală nr. 98 din 16 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara L.F., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, hotărârea pronunţată fiind definitivă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarant recurs petiţionara L.F.
Prin Decizia penală nr. 405 din 14 februarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 504/39/2011, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara L.F. împotriva Sentinţei penale nr. 98 din 16 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A fost obligată recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, petiţionara a formulat contestaţie la executare întrucât a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar astăzi, în şedinţă publică şi-a precizat cererea în sensul că înţelege să formuleze contestaţie în anulare pe motiv că nu s-a putut prezenta la judecată, întrucât drumul a fost înzăpezit.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea L.F. sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte a constat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
Pe de altă parte, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă şi limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede expres şi limitativ cazurile şi condiţiile în care se poate formula contestaţie în anulare, precum şi hotărârile împotriva cărora se poate face contestaţie în anulare, respectiv împotriva hotărârilor penale definitive pronunţate de către instanţa de recurs.
În speţă, contestatoarea L.F. a formulat contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, prev. de art. 2781 C. proc. pen.
În raport de soluţiile care pot fi pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, întrucât niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 345 C. proc. pen., respectiv condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.
Pe de altă parte, prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., o atare cale de atac fiind inadmisibilă.
Ca atare, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea L.F. urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea L.F., împotriva Deciziei nr. 405 din 14 februarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 504/39/2011.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2719/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2699/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
