ICCJ. Decizia nr. 2734/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2734/2012
Dosar nr. 7570/118/2009*
Şedinţa publică din 10 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 319 din 15 octombrie 2010, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul I.P.C. privind schimbarea încadrării juridice, din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. în art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul I.P.C. la pedeapsa închisorii de 6 ani şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul I.P.C. la pedeapsa închisorii de 5 luni.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate urmând ca, în final, inculpatul I.P.C. să execute pedeapsa mai grea, de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus perioada executată începând cu data de 3 iunie 2009 până la 29 octombrie 2009.
A respins, ca nefondată, propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat.
A menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. a admis în parte cererile formulate de părţile civile privind acordarea de despăgubiri civile.
A obligat inculpatul I.P.C. la plata sumelor de 6.000 RON către partea civilă C.T., de 5.000 RON către partea civilă S.M. şi 6.000 RON către partea civilă C.M., cu titlul de daune morale.
A respins pretenţiile formulate de părţile civile privind acordarea de daune materiale.
A obligat inculpatul I.P.C. la plata sumelor de 1.442,34 RON, respectiv de 1.571,89 RON către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean Constanţa pentru cheltuielile de spitalizare efectuate cu părţile civile C.T. şi S.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul I.P.C. la data de 3 mai 2009, în jurul orelor 18.00, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se afla pe D.M. - Techirghiol, a aplicat cu un cuţit lovituri părţilor vătămate C.T. şi S.M., cauzându-le leziuni ce le-au pus vieţile în primejdie, precum şi faptul că la data de 06 aprilie 2009 i-a aplicat părţii vătămate C.M. lovituri ce i-au pricinuit vătămări integrităţii corporale, ce au necesitat 35 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.
Această situaţie, de fapt, a fost reţinută pe baza declaraţiilor părţilor vătămate C.T., S.M., C.M., declaraţiile martorilor C.E., D.G.M., R.V., R.Ş., C.S., V.G. şi, parţial ale martorilor S.D. şi B.S.C., transcrierile SMS-urilor trimise de inculpat părţilor vătămate în intervalul 26 aprilie - 05 mai 2009, rapoartelor de constatare medico-legală din 5 mai 2009 întocmite de S.M.L.J. Constanţa.
În drept, instanţa a apreciat că acţiunile inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv ale infracţiunii de vătămare corporală, faptă prevăzută de art. 181 C. pen.
Instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, în infracţiunea de vătămate corporală gravă, având în vedere că zonele corporale în care au fost aplicate loviturile sunt vitale respectiv, torace şi venă jugulară, doar acordarea imediată de îngrijiri medicale împiedicând producerea decesului şi corpul tăietor înţepător cu care s-a acţionat.
De asemenea, instanţa de fond a respins apărarea inculpatului în sensul că părţile vătămate au fost cele care au îndreptat cuţitul către acesta, câtă vreme plăgile înjunghiate au fost suferite C.T. şi S.M., atât în zone vitale, ultimul prezentând şi leziuni specifice autoapărării, la antebraţ.
Mai mult, nu a fost reţinută susţinerea inculpatului cum că a acţionat în legitimă apărare câtă vreme chiar inculpatul a declarat că partea vătămată C.T. îşi manifestase intenţia de a-l conduce la poliţie şi, deci, ştia scopul în care era urmărit de acesta - nefiind o acţiune injustă. Totodată, din probatoriul administrat nu a rezultat nici că inculpatul a fost ţinta unui atac material şi direct al părţilor vătămate, că vreuna din acesta ar fi ţinut în mână cuţitul sau că a aruncat cu pietre asupra inculpatului, leziunea suferită de acesta fiind rezultatul loviturilor primite de la C.T., în casă. Totodată, s-a reţinut că nu rezultă că atacarea părţilor vătămate cu cuţitul era singura şansă de scăpare a inculpatului.
În ce priveşte starea psihică sub imperiul căreia inculpatul a acţionat, deşi este certă temerea sa după loviturile primite în casă de la partea vătămată, având în vedere apelul la serviciul 112 format imediat după plecarea din casa familiei C. şi înainte de întâlnirea pe câmp cu aceştia, faţă de comportamentul din autobuz, instanţa a considerat că nu poate fi reţinută provocarea câtă vreme primul care a avut o acţiune provocatorie a fost chiar inculpatul, prin telefoanele şi SMS-urile de ameninţare şi prin vătămarea lui C.M.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la natura şi gravitatea infracţiunilor, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile săvârşite aşa cum sunt reglementate de partea specială a Codului Penal, pericolul social concret determinat prin analiza circumstanţelor reale (arma cu care a acţionat, zona vizată, urmările produse, motivele ce l-au determinat, intervalul de timp în care s-a derulat conflictul şi în care inculpatul s-a manifestat agresiv la nivel declarativ dar şi faptic prin incidentul din 6 aprilie 2009, culminând cu cele întâmplate la data de 2 mai 2009, faptul că şi în circumstanţe distincte de cauza de faţă a procedat în acelaşi mod, datele ce caracterizează persoana inculpatului - vârsta tânără a acestuia şi lipsa antecedentelor penale, caracterul obsesiv al acţiunilor acestuia, faptul că inculpatul are o tolerenţă minimă la frustrare) singura posibilitate de ieşire dintr-o astfel de situaţie al cărei control îl pierde fiind violenţa).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul I.P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelul parchetului a vizat greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, care nu corespund criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopului prev. de art. 52 C. pen.
Apelul inculpatului I.P.C. a vizat infracţiunea de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, sub următoarele aspecte:
- greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav în infracţiunea de vătămare corporală gravă, motivând că în raport de modul de comitere a faptei nu a existat intenţia inculpatului de a ucide părţile vătămate;
- fapta de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav a fost săvârşită în stare de legitimă apărare, motiv pentru care a solicitat achitarea sa, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen.;
- reţinerea în subsidiar, a circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, reducerea cuantumului pedepsei la care a fost condamnat inculpatul pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav astfel încât să fie îndeplinite condiţiile pentru aplicarea modalităţii de executare, prev. de art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 114/P din 27 septembrie 2012 Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul I.P.C. şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpat s-a reţinut că instanţa fondului a stabilit, în mod corect, starea de fapt, vinovăţia acestuia, dând faptelor comise de acesta, încadrarea juridică corespunzătoare dovezilor produse.
De asemenea, s-a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat din infracţiunea de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav în infracţiunea de vătămare corporală gravă constatându-se că, în cauză, probele administrate relevă că părţilor vătămate le-au fost aplicate lovituri în zone vitale cu un corp dur tăietor - torace şi venă jugulară şi doar acordarea unor îngrijiri medicale de urgenţă a împiedicat producerea decesului.
Totodată, s-a reţinut că intenţia inculpatului a fost aceea de a aplica loviturile exact în acele zone urmărind decesul acestora în raport şi de ameninţările proferate prin SMS-urile şi convorbirile telefonice purtate, în mod repetat, cu membrii familiei C. sau deşi nu a urmărit producerea decesului, a prevăzut şi acceptat această urmare.
Mai mult, s-a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente disp. art. 44 C. pen. întrucât inculpatul nu s-a aflat în niciuna dintre situaţiile reglementate de lege, câtă vreme acesta a declarat că partea vătămată C.T. a manifestat intenţia de a-l conduce la poliţie şi, deci scopul în care era urmărit nefiind o acţiune injustă, acesta nefiind atacat, în mod concret, imediat şi direct de către părţile vătămate, nerezultând din probele administrate că vreuna dintre acestea ar fi avut în mână vreun obiect contondent pe care să-l folosească asupra inculpatului. astfel încât sa-i pună în pericol grav persoana.
În lipsa atacului material direct, imediat şi injust s-a apreciat că nu se poate reţine ipoteza prevăzută la art. 44 alin. (3) C. pen. care vizează depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi împrejurările în care s-a produs atacul.
Referitor la critica inculpatului privind incidenţa în speţă a dispoziţiilor referitoare la starea de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., instanţa de apel a apreciat că, în cauză, nu se poate reţine în favoarea inculpatului această circumstanţă.
În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a apreciat că prima instanţă a făcut o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privind individualizarea judiciară a pedepsei.
Instanţa de apel, a apreciat că regimul sancţionator aplicat inculpatului a fost corect determinat atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, de natură să asigure scopul şi finalităţile pedepsei, acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatului şi de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către acesta.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul I.P.C. invocând cazul de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi aplicarea unei pedepse într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă, săvârşirea infracţiunii sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă adusă demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
În raport de aceste dispoziţii legale, pentru reţinerea circumstanţei atenuante legale trebuie dovedite următoarele patru condiţii: existenţa unei anumite acţiuni de provocare din partea persoanei vătămate, actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoţie infractorului, sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii infractorul să fi săvârşit infracţiunea şi infracţiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.
Or, în cauză, în mod corect, s-a reţinut că din probele administrate rezultă că cel care a iniţiat conflictul a fost inculpatul, care prin convorbiri telefonice şi SMS-uri, i-a ameninţat cu moartea pe membrii familiei C., partea vătămată C.T., pe soţia acestuia C.E. şi pe fiica lor, partea vătămată C.M. Este real că, inculpatul s-a aflat în stare de temere, după ce a fost lovit în locuinţa părţii vătămate C.T., că a apelat serviciul 112 după plecarea din această locaţie însă, raportat la comportamentul avut de inculpat în autobuz, instanţele, în mod corect, au apreciat că nu se poate reţine scuza provocării în favoarea inculpatului, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele legale mai sus enunţate.
Înalta Curte reţine că, în cauză s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Prin hotărârea atacată, în mod corect, s-a reţinut că, în cauză s-a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracţiunile de care este acuzat inculpatul, de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, determinat de circumstanţele reale ale comiterii faptelor, respectiv arma cu care a acţionat, zonele vitale vizate respectiv, torace şi venă jugulară, urmările produse - punerea în primejdia a vieţii părţilor vătămate C.T. şi C.M., care au fost salvate doar prin asistenţa medicală calificată şi de urgenţă ce li s-a asigurat precum şi leziunile cauzate părţii vătămate C.M., care au necesitat pentru vindecare 35 de zile de îngrijiri medicale, motivele ce l-au determinat pe inculpat să acţioneze, intervalul de timp în care s-a derulat conflictul, începând cu incidentul din 06 aprilie 2009 când acesta s-a manifestat agresiv la nivel declarativ şi ajungând la data de 02 mai 2009 când inculpatul a comis fapta de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav.
S-a ţinut seama de asemenea, de datele ce caracterizează persoana şi conduita inculpatului, tânăr în vârstă de 23 de ani, fără antecedente penale, cu o conduită nesinceră în cursul procesului penal.
În mod corect, în raport de lipsa antecedentelor penale şi a vârstei tinere a inculpatului s-au reţinut în favoarea acestuia, circumstanţele atenuante judiciare, prev. de art. 74 lit. a) şi alin. (2) C. pen., cărora li s-a dat eficienţă în condiţiile art. 76 lit. b) C. pen., în sensul aplicării unor pedepse pentru cele 2 infracţiuni săvârşite, într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege.
În consecinţă, apreciind, pentru motivele anterior expuse, că pedeapsa stabilită a fost corect individualizată, fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., Înalta Curte constată că nu se impune reducerea acesteia, nefiind incident în speţă cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Neexistând alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpatul I.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 114/P din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, să fie respins, ca nefondat, în baza art. 38513 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.P.C. împotriva Deciziei penale nr. 114/P din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2743/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2719/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
