ICCJ. Decizia nr. 2698/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2698/2012

Dosar nr. 4257/3/2012/a4

Şedinţa publică din 6 septembrie 2012

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 august 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor Ş.T., D.T. şi Ş.D.M.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că în conformitate cu art. 300² rap. la art. 160^b C. proc. pen., starea de arest a inculpaţilor urmează a fi analizată în raport de dispoziţiile naţionale şi de principiile generale în această materie stabilite de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanţele naţionale odată cu ratificarea de către România a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului).

S-a arătat că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că prin „condamnare", în sensul art. 5 parag. 1 lit. a), trebuie înţeleasă o declaraţie asupra vinovăţiei, fiind stabilită existenţa unei infracţiuni în dreptul intern al statului şi pronunţată o condamnare în urma stabilirii răspunderii penale şi determinării pedepsei (Solmaz c. Turciei, B c. Austriei). Între condamnare şi detenţie trebuie să existe o legătură de cauzalitate suficientă (Bozano c. Franţei), legătură care poate să se subţieze sau chiar să se rupă odată cu scurgerea timpului, dacă această prelungire a detenţiei se bazează pe motive străine obiectivelor deciziei iniţiale sau pe o apreciere nerezonabilă cu privire la aceste obiective, într-un asemenea caz, o privare de libertate legală la origine putându-se transforma într-o privare de libertate arbitrară şi, în consecinţă, incompatibilă cu art. 5 (Eriksen c. Norvegiei).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit principiul general în materia privării de libertate reglementată de art. 5 în Hotărârea Wemhoff c. Germaniei: „detenţia preventivă trebuie sa aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală şi ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă". Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (Labita c. Italiei).

Potrivit disp. art 300² C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice din oficiu, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţi şi potrivit art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea stării de arest a inculpatului.

În acest sens, Curtea de Apel a constatat că prin Rechizitoriul nr. 2561/D/P/2011 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti, au fost trimişi în judecată în stare de arest inculpaţii Ş.T. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Ş.D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, D.G. pentru săvârşirea finanţării infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 şi D.T. pentru săvârşirea infracţiunii de finanţare a infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În fapt, cu privire la inculpaţii D.T. şi D.G. s-a reţinut că în prima jumătate a lunii decembrie 2011 au finanţat cheltuielile ocazionate de deplasarea în Turcia a inculpatei Ş.T., cazarea acesteia şi procurarea cantităţii de 148,33 grame heroină, drog de mare risc, pe care la data de 22 decembrie 2011, inculpaţii Ş.T. şi Ş.D.M. l-au disimulat într-un colet expediindu-l în ţară cu un autocar al firmei O.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Ş.D.M. şi Ş.T. s-a reţinut că la data de 22 decembrie 2011, în timp ce se aflau la Istanbul - Turcia, au depus la cala autocarului, aparţinând firmei O., un colet ce conţinea 148,33 grame heroină expediat pe numele învinuitei P.O. Autocarul, în care se afla coletul cu heroină, a intrat în ţară la data de 23 decembrie 2011 şi a staţionat la sediul firmei O., de unde coletul a fost ridicat de către lucrătorii de poliţie.

Prin Sentinţa penală nr. 595 din data de 28 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus, printre altele: „în baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii D.G. şi D.T. după cum urmează: pentru inculpata D.G. din infracţiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; pentru inculpatul D.T. din infracţiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpata Ş.T. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 23 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. pen. menţine starea de arest a inculpatei.

În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul Ş.D.M. la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 24 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. pen. menţine starea de arest a inculpatului.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpata D.G. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de finanţare a infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 24 decembrie 2011 la 2 aprilie 2012.

În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 alin. (2) - art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul D.T. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de finanţare a infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 24 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. pen. menţine starea de arest a inculpatului."

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs inculpaţii Ş.T., Ş.D.M., D.T. şi D.G.

Curtea de Apel a constatat că detenţia inculpaţilor se bazează pe o condamnare, chiar nedefinitivă, între cele două elemente existând legătură de cauzalitate şi că privarea de libertate a inculpaţilor se impune în continuare în raport de dispoziţiile art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că, în cauză, există indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că este posibil ca să fi săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă, respectiv probatoriile administrate în cauză: procese-verbale de transcriere a convorbirilor/comunicărilor interceptate, înscrisuri provenind de la societatea de transport prin care au fost expediate drogurile în România, proces-verbal de supraveghere a inculpatei D.G., înscrisuri provenind de la societatea de transport folosită de inculpatele Ş.T. şi D.G. pentru a se deplasa în Turcia în luna decembrie 2011, înscrisuri provenind de la societatea de transport folosită de inculpaţii Ş.T. şi Ş.D.M. pentru a se deplasa în Turcia în luna decembrie 2011, înscrisuri provenind de la societatea de transport prin intermediul căreia a fost expediat în România coletul conţinând drogurile, proces-verbal de prindere în flagrant cu planşe foto, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorului cu identitate protejată „P.D.", declaraţiile martorilor G.G., C.D., D.C., Ş.R.H., A.G.F., M.N. şi A.A., precum şi declaraţiile inculpaţilor.

De asemenea, condiţiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite în cauză, lăsarea în libertate a inculpaţilor Ş.T., Ş.D.M. şi D.T. prezintă pericol concret pentru ordinea publică faţă de modul concret de săvârşire a faptelor, împrejurările concrete în care au fost comise (în mod organizat şi premeditat, cu participarea mai multor persoane), de cantitatea mare de droguri traficată, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor (care au continuat cu nonşalanţă săvârşirea faptelor penale planificate, deşi cunoşteau faptul că organele de cercetare penală deţin informaţii cu privire la activităţile lor, au refuzat să dezvăluie amănunte cu privire la identitatea numitului „R.", deşi, în mod incontestabil, deţineau date cu privire la acesta, iar în faţa primei instanţe de judecată au avut o atitudine nesinceră, încercând fie să evite tragerea la răspundere penală - inculpaţii Ş.D.M., D.T. şi D.G. -, fie să îi protejeze pe ceilalţi inculpaţi - inculpata Ş.T. -, inculpatul D.T. a fost condamnat anterior, fără ca pedeapsa să îşi fi atins scopul prevenţiei speciale). Faţă de gravitatea acuzaţiei penale, circumstanţele În care s-au petrecut faptele pentru care au fost trimişi în judecată, Curtea apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor Ş.T., Ş.D.M. şi D.T., constatând că, legătura de cauzalitate între condamnarea primei instanţe şi detenţie, nu s-a rupt odată cu trecerea timpului, iar durata detenţiei este rezonabilă.

În raport de criteriile analizate mai sus, Curtea a apreciat că o măsură alternativă, neprivativă de libertate, nu este suficientă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, în conformitate cu dispoz. art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii Ş.D.M. şi D.T., solicitând casarea acesteia şi revocarea măsurii arestării preventive.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile declarate nu sunt fondate.

Se constată că recurenţii inculpaţi Ş.D.M. şi D.T. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracţiunea de finanţare a infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în ce priveşte pe inculpatul D.T. şi la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în ce îl priveşte pe inculpatul Ş.D.M.

S-a reţinut, cu privire la inculpaţii D.T. şi D.G., că în prima jumătate a lunii decembrie 2011 au finanţat cheltuielile ocazionate de deplasarea în Turcia a inculpatei Ş.T., cazarea acesteia şi procurarea cantităţii de 148,33 grame heroină, drog de mare risc, pe care la data de 22 decembrie 2011, inculpaţii Ş.T. şi Ş.D.M. l-au disimulat într-un colet expediindu-l în ţară cu un autocar al firmei O.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Ş.D.M. şi Ş.T. s-a reţinut că, la data de 22 decembrie 2011, în timp ce se aflau la Istanbul - Turcia, au depus la cala autocarului aparţinând firmei O., un colet ce conţinea 148,33 grame heroină expediat pe numele învinuitei P.O. Autocarul, în care se afla coletul cu heroină, a intrat în ţară la data de 23 decembrie 2011 şi a staţionat la sediul firmei O., de unde coletul a fost ridicat de către lucrătorii de poliţie.

Având în vedere materialul probator administrat, precum şi faptul că, în cauză, s-a pronunţat deja o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea rezonabilă că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Ţinând cont de gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi comise de către aceştia, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de normele de drept încălcate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a considerat, în mod corect, că lăsarea inculpaţilor în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferenţă, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura şi gravitatea infracţiunilor comise, cât şi cu rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acestora, datele referitoare la persoana inculpaţilor.

Deşi numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracţiunilor săvârşite de inculpaţi nu poate constitui temei pentru luarea sau menţinerea măsurii arestării preventive, s-a susţinut în doctrină că pentru infracţiuni deosebit de grave, cum este cea de trafic internaţional de mare risc, probele referitoare la existenţa acestor infracţiuni şi identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanţă şi implicaţii negative asupra siguranţei colective.

Prin urmare, există anumite tipuri de infracţiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi, şi care justifică luarea măsurii arestării preventive.

Din probele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale, cât şi la cele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor Ş.D.M. şi D.T. prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, pentru a împiedica pe inculpaţi să tergiverseze judecarea cauzei ori să se sustragă de la judecată şi de la executarea pedepsei.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că încheierea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, urmând ca în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinse.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ş.D.M. şi D.T. împotriva Încheierii din 24 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 4257/3/2012.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 septembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2699/2012. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 2696/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2698/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2698/2012. Penal