ICCJ. Decizia nr. 2699/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2699/2012
Dosar nr. 5698/1/2012
Şedinţa publică din 6 septembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 august 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minor, în baza art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului N.T.A.
În motivarea încheierii s-a arătat că raportat la întregul material probator de la dosar, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este judecat şi pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanţă.
S-a arătat că raportat la natura şi gravitatea faptelor şi circumstanţele personale ale inculpatului, există riscul comiterii de noi infracţiuni, astfel că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar durata arestării preventive nu a depăşit termenul rezonabil.
S-a mai arătat că din probele administrate, de la data luării măsurii arestării preventive şi până în prezent nu au rezultat elemente care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive nu se mai impune, iar dispunerea unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate, în acest moment nu ar fi suficientă în raport de prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul N.T.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 20 rap. la art. 174 - 176 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 279 alin. (1) C. pen. şi pentru un număr de şase infracţiuni de distrugere prev. de art. 133 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că în noaptea de 30/31 decembrie 2011, în intervalul de timp 01,00 - 02,00, a deţinut şi uzat fără drept de armele deţinute, în mod legal, de tatăl său N.T. şi a tras cu arma de foc cu seria A 0546, de calibru 5,6 mm, de la ferestrele locuinţei sale, un număr de 16 tuburi cartuş, în sus, în direcţia blocurilor situate vizavi de locuinţa sa şi în jos, producând distrugeri la 6 autovehicule, unul din acesta fiind în mişcare, condus de către B.Ş.M.A. şi pe locul din dreapta aflându-se V.D., proiectilul oprindu-se în stâlpul portierei faţă dreapta şi la două imobile, respectiv locuinţa părţii vătămate P.M.V., în timp ce aceasta s-a deplasat la geamul locuinţei sale, proiectilul a spart geamul de la terasa apartamentului şi a ricoşat în zid şi magazinul SC S.C. SRL.
Prin Sentinţa penală nr. 138 din 6 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentative de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - 176 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) rap. la art. 76 alin. (2) C. pen.
Având în vedere materialul probator administrat, precum şi faptul că în cauză s-a pronunţat deja o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea rezonabilă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Ţinând cont de gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi săvârşite de către acesta, concretizat prin limitele de pedeapsă prevăzute de normele de drept încălcate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a considerat, în mod corect, că lăsarea inculpatului în libertate, reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferenţă, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază, atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura şi gravitatea infracţiunilor comise, cât şi cu rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acestora, datele referitoare la persoana inculpatului.
Deşi numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracţiunilor săvârşite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menţinerea măsurii arestării preventive, s-a susţinut în doctrină că pentru infracţiuni deosebit de grave, cum sunt şi cele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, probele referitoare la existenţa acestor infracţiuni şi identificarea făptuitorului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanţă şi implicaţii negative asupra siguranţei colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracţiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi, şi care justifică luarea măsurii arestării preventive.
Din probele dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive a inculpatului N.T.A., s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale, cât şi la cele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului N.T.A. prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, pentru a-l împiedica pe inculpat să tergiverseze judecarea cauzei şi să se sustragă de la judecată şi de la executarea pedepsei.
În ce priveşte cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, Înalta Curte constată că la acest moment procesual şi având în vedere considerentele expuse mai sus, nu se impune, fiind necesară menţinerea în stare de arest a inculpatului pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că încheierea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.A. împotriva Încheierii din 30 august 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 3969/101/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 25 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2700/2012. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2698/2012. Penal → |
|---|
