ICCJ. Decizia nr. 2752/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2752/2012
Dosar nr. 1936/99/2012/a4
Şedinţa publică din 10 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 29 august 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1936/99/2012, printre altele, în baza art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului B.P., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 04 decembrie 2011, emis de Tribunalul Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite atât condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen., cât timp din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul B.P. a săvârşit fapta penală pentru care este judecat, cât şi condiţiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv faptul că pentru presupusa infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.
S-a mai reţinut că măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţie, se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
În cauza de faţă, Curtea de apel a reţinut că infracţiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată prezintă o gravitate concretă sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, fapta săvârşită având o rezonanţă deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
De asemenea, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului B.P. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată, pe de o parte de scopul derulării în condiţii bune a procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolăm inculpatului de comunitatea din care face parte.
În acelaşi timp, s-a apreciat că durata arestării preventive a inculpatului, din 04 decembrie 2011 până în prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse, respectiv urmărire penală, judecata pe fond se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, aşa cum se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europenen a Drepturilor Omului în materie. Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea timpului este un proces influenţat proporţional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexităţii acesteia şi, în primul rând, de natura şi amploarea activităţii infracţionale supuse analizei. Astfel, percepţia comunităţii asupra unei infracţiuni de o periculozitate mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situaţia unor infracţiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de faţă. A accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiaşi unităţi de măsură pentru fapte diferite şi ar produce o uniformizare nereală a percepţiei comunităţii asupra faptelor penale comise în rândul său.
În concluzie, s-a apreciat că măsura privativă de libertate s-a luat faţă de inculpat cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, iar temeiurile avute iniţial în vedere subzistă şi în prezent, fără a se produce o modificare sau o dispariţie a acestora, constatând totodată că cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul B.P. este neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.P., solicitând punerea sa în stare de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Iaşi, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
De altfel, în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a admis că prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
Înalta Curte reţine şi faptul că instanţele anterioare au avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului atât la luarea măsurii arestării preventive, cât şi la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei acestei măsurii preventive.
Astfel că, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 271 din 10 iulie 2012 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, la pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 40 C. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a reţinut că inculpatul, în data de 01 decembrie 2011, în loc public a aplicat, în mai multe rânduri, multiple lovituri în diferite zone ale corpului numitului R.A.L., cauzându-i decesul.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii. Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva încheierii din 29 august 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1936/99/2012, va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva încheierii din 29 august 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1936/99/2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2751/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2754/2012. Penal → |
|---|
