ICCJ. Decizia nr. 282/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 282/2012
Dosar nr. 606/1/2012
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2012
Prin Încheierea din 19 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj cu privire la cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpaţii A.S. şi S.C.M., în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. s-au respins ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii A.S. şi S.C.M. aflaţi în Penitenciarul Gherla.
În baza 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii să plătească câte 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul DNA - Serviciul Teritorial Cluj au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv inculpaţii A.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată prev. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată prev. de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată prev. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale), primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi S.C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită în formă continuată prev. de art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale), spălare de bani în formă continuată prev. art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în forma participaţiei improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată prev. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în forma participaţiei improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului A.S. că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a pretins de la inculpata D.A. remiterea unor foloase materiale necuvenite, lăsând să se creadă faţă de aceasta că are influenţă pe lângă directorul R. Cluj N.L. şi că-l va determina pe acesta să încheie poliţe de asigurare pentru parcul auto al regiei cu societatea administrată de inculpată, primind în perioada mai 2009 - septembrie 2011 în 21 de tranşe suma totală de 274.330,54 RON, disimulată prin încheierea a două contracte de asistenţă juridică încheiate între societatea inculpatei SC G.F. şi Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. În baza aceleiaşi rezoluţii a instigat pe inculpatele A.M. şi D.A. la încheierea a două contracte de asistenţă juridică şi a unui nr. de 21 de facturi fiscale în perioada iulie 2008 - septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică nereale şi care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor, încasând prin virament bancar în contul Cabinetului de avocatură al soţiei suma de 274.330,54 RON.
În baza aceleiaşi rezoluţii a instigat pe inculpatele A.M. şi D.A. să procedeze la încheierea fictivă a Contractelor de asistenţă juridică cu nr. 101 din 01 iulie 2008 şi nr. 6 din 01 iulie 2009 cât şi a 21 de facturi emise în perioada mai 2009 - septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale şi în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă.
Tot în sarcina inculpatului s-a reţinut în calitate de primar al municipiului Cluj-Napoca în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în cursul anului 2010 până la momentul încheierii contractului de salubrizare al municipiului Cluj-Napoca, a acceptat primirea de la inculpatul S.C.M. administrator al SC B.V. a unor foloase necuvenite, disimulate printr-un contract de consultanţă încheiat la data de 2 aprilie 2010 între Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. şi SC T.T., primind în perioada aprilie 2010 septembrie 2011 în 18 tranşe suma totală de 262.560 RON în scopul ca acesta, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu să procedeze la semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V., precum şi să asigure derularea ulterioară fără incidente a acestui contract. În baza aceleiaşi rezoluţii a sprijinit moral pe inculpata A.M. şi pe inculpatul S.C.M. să procedeze la încheierea fictivă a Contractului de asistenţă juridică nr. 14 din 2 aprilie 2011 şi a unui număr de 18 facturi fiscale emise în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică nereale şi care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor, încasând prin virament bancar în contul Cabinetului de avocatură al soţiei sale suma de 262.560 RON şi totodată pentru ascunderea comiterii infracţiunii de luare de mită de către inculpat.
Tot în baza aceleiaşi rezoluţii inculpatul a sprijinit moral pe inculpata A.M. şi pe inculpatul S.C.M. să procedeze la încheierea fictivă a Contractului de asistenţă juridică nr. 14 din 2 aprilie 2010 cât şi a unui număr de 18 facturi fiscale emise în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale şi în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de luare de mită.
În sarcina inculpatului s-a mai reţinut că în calitatea sa de primar al municipiului Cluj-Napoca, după încheierea la data de 28 iulie 2010 a contractului de delegare a serviciilor publice de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca cu SC R. SRL Bucureşti, contract încheiat de acesta în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, a primit de la reprezentanţii acestei societăţi două cârduri de alimentare cu carburanţi, din care unul a fost utilizat în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2011 de către inculpata A.M., care a alimentat autovehiculele proprietate personală cu carburanţi în valoarea totală de 8.826,93 RON.
Cu privire la inculpatul S.C.M. s-a reţinut că în cursul anului 2010, până la momentul încheierii contractului de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca, a promis inculpatului A.S. primar al municipiului Cluj-Napoca remiterea unor foloase necuvenite, ce urmau a fi disimulate printr-un contract de consultanţă încheiat la data de 2 aprilie 2010 între Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. şi SC T.T. SRL administrată de inculpat, virând ulterior în contul cabinetului de avocatură în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011 în 18 tranşe suma totală de 262.560 RON, în scopul ca inculpatul A.S. în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu să procedeze la semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V. şi să asigure derularea ulterioară a acestuia fără incidente.
Tot în sarcina inculpatului s-a reţinut că în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi la înţelegere cu inculpatul A.S. şi inculpata A.M. cu intenţie, a determinat pe martora F.O. director al SC T.T. SRL să semneze fără vinovăţie Contractul de asistenţă juridică nr. 17 din 2 aprilie 2010 şi să dispună plata a 18 facturi emise de cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică nereale şi care au drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor şi totodată pentru ascunderea comiterii infracţiunii de luare de mită de către inculpatul A.S., virându-se prin transfer bancar în contul Cabinetului de avocatură al inculpatei A.M. suma de 262.560 RON.
În sarcina inculpatului s-a mai reţinut că în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi la înţelegere cu inculpatul A.S. şi inculpata A.M. cu intenţie a determinat pe I.O. director al SC T.T. SRL să semneze fără vinovăţie Contractul de asistenţă juridică nr. 14 din 02 aprilie 2010 şi să dispună plata a 18 facturi emise de Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică nereale şi care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor şi pentru ascunderea comiterii infracţiunii de luare de mită de către inculpatul A.S., virându-se prin transfer bancar în contul Cabinetului de avocatură A.M. suma de 262.560 RON.
S-a arătat că din analiza prevederilor art. 1602 C. proc. pen., rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanţă în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
S-a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 160 alin. (1) C. proc. pen., întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, nu depăşesc 18 ani închisoare, motiv pentru care, cererile au fost admise în principiu.
Ulterior, cererile formulate de inculpaţi au fost analizate sub aspectul temeiniciei acestora.
S-a arătat că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează această instituţie se poate justifica în cazul unor infracţiuni mai puţin grave, luându-se în considerare şi încrederea pe care o pot oferi inculpaţii că, lăsaţi în libertate nu vor săvârşi şi alte infracţiuni.
Acordarea liberării sub control judiciar, s-a considerat că nu este un drept absolut şi nici formal al inculpaţilor, fapt ce rezultă din dispoziţiile art. 1601 alin. (1) C. proc. pen., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanţă, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în acelaşi sens, dispoziţiile art. 160 alin. (2) C. proc. pen. fac distincţie între condiţiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia.
Instanţa de fond a arătat că analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condiţiilor formale prevăzute de disp. art. 1602 şi 1606 C. proc. pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum şi din verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a constatat că instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauţiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit - 19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei - 10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei - 27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei - 10 nov. 1969 şi Letellier contra Franţei - 26 iunie 1991).
Interpretând sistematic dispoziţiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, instanţa de fond a considerat că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenta unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 160 raportat la art. 1601 C. proc. pen. din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relaţiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conştiinţei publicului, astfel încât liberarea inculpaţilor, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi de neîncredere în actul de justiţie.
S-a arătat că o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpaţilor. În acest sens, s-a pronunţat CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie, instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.
În cauză, inculpaţii A.S. şi S.C.M. au fost arestaţi pe o durată de 29 de zile în baza art. 1491 alin. (9) - (11) C. proc. pen., temeiul de arestare fiind cel vizat de art. 148 lit. b), c), f) C. proc. pen prin Încheierea penală nr. 131 din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj.
Această măsură a fost prelungită la data de 5 decembrie 2011 cu încă 30 de zile, iar recursul promovat de inculpaţi a fost respins prin Decizia penală nr. 4211 din 9 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea de apel a reţinut că în speţă există împrejurări care justifică aprecierea că cererile inculpaţilor sunt nefondate. Astfel, la acest moment procesual, instanţa de fond a constatat că punerea în libertate sub control judiciar a inculpaţilor nu este oportună, buna desfăşurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că nu a fost declanşată cercetarea judecătorească, cauza fiind amânată pentru data de 9 februarie 2012 în vederea citirii acrului de sesizare a instanţei.
S-a reţinut că în îndeplinirea datoriilor de serviciu, funcţionarii publici sau orice alt funcţionar, nu trebuie să fie influenţaţi de interese materiale, de obţinerea unor foloase ce nu i se cuvin. Aceştia sunt ţinuţi să-şi îndeplinească atribuţiile în mod corect, să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri ilicite. Efectuarea oricăror acte care intră în competenţa acestora nu trebuie să fie determinată de asemenea mobiluri, ci numai de grija îndeplinirii corecte a îndatoririlor de serviciu şi a respectării legalităţii.
Inculpaţii sunt cercetaţi în prezenta cauză pentru comiterea unor infracţiuni de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, primire de foloase necuvenite, fapte de o gravitate sporită, atât prin prisma relaţiilor sociale afectate, cât şi prin circumstanţele concrete ale comiterii faptelor, lipsa de responsabilitate de care au dat dovadă inculpaţii, care profitând de poziţia sa de primar al municipiului Cluj-Napoca (A.S.) sau administrator a unei persoane juridice private (S.C.M.), au urmărit obţinerea unor sume însemnate de bani, în detrimentul unei activităţi corecte şi transparente care ar fi trebuit să caracterizeze activitatea lor de management în cadrul unei instituţii a administraţiei publice locale sau a unei firme private.
Având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de către inculpaţii A.S. şi S.C.M., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, instanţa de fond a apreciat că în această fază a procesului penal, în pofida împrejurării că formal, cererea acestora îndeplineşte condiţiile legale, se impune cercetarea lor, în continuare, în stare de arest.
Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. instanţa sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt excluse garanţiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege respectiv art. 160 raportat la art. 1601 C. proc. pen.nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celor arestaţi.
În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică şi garanţiile oferite de cei arestaţi sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de Codul de procedură penală, cât şi cele din art. 5 paragr. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, în acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpaţilor, este prezent şi actual, întrucât, odată cu punerea acestora în libertate s-ar crea falsa impresie că persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracţiuni de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, ar periclita înfăptuirea actului de justiţie, deoarece inculpaţii din speţă ar putea săvârşi noi fapte de natură penală, de acelaşi gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea martorilor, punând la îndoială capacitatea de ripostă a organelor de urmărire penală şi ale instanţei de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor asemenea activităţi ilicite.
Potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat şi prin admiterea unei astfel de cereri. În cauză, s-a constatat că arestarea preventivă a fost luată invocându-se ca temei dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în principal luându-se în discuţie aspectul că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică. Din datele existente până în prezent în dosarul cauzei, a rezultat că inculpaţii, anterior suspiciunii şi presupunerii rezonabile că ar fi comis infracţiuni de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani pentru care sunt acuzaţi, au avut o comportare bună, neposedând antecedente penale. Aceste aspecte, nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că acordarea beneficiului liberării şi sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfăşurare a procesului penal şi protejarea valorilor specifice noţiunii de ordine publică.
Dată fiind natura infracţiunilor presupus a fi comise de către inculpaţi, împrejurările în care acestea au fost săvârşite, instanţa de fond a considerat că până la acest moment în care se examinează cererea lor, nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpaţilor măsura arestării preventive. Mai mult, măsura arestării fiind luată doar la data de 11 noiembrie 2011, nu este oportună pentru buna desfăşurare a procesului penal lăsarea în libertate a inculpaţilor, existând pericolul de a periclita aflarea adevărului, prin influenţarea martorilor care ar urma să mai fie audiaţi de către instanţa de fond.
Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Or, în cazul reţinerii unor indicii temeinice de săvârşire a unor presupuse fapte penale, instanţa a apreciat că nu se poate susţine că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relaţiilor interumane şi asupra stării de siguranţă, securitate, de linişte şi de respect al drepturilor cetăţenilor. Într-o asemenea situaţie, societatea este interesată ca procesul penal să se desfăşoare în condiţiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.
În ce priveşte circumstanţele personale ce caracterizează persoana inculpaţilor, s-a apreciat că acestea nu pot fi analizate cu ocazia soluţionării cererilor de liberare provizorie sub control judiciar. Toate aceste date referitoare la persoana inculpaţilor, respectiv lipsa antecedentelor penale, pregătirea profesională, activitatea didactică urmează să fie luate în considerare la o eventuală circumstanţiere a pedepselor, dacă inculpaţii vor fi găsiţi vinovaţi de presupusele fapte reţinute în sarcina acestora.
Nici motivele medicale invocate de inculpatul S.C.M., în opinia instanţei de fond, nu sunt în măsură să conducă la admiterea cererii de liberare sub control judiciar, deoarece nu s-a stabilit până în prezent printr-o expertiză medico-legală că inculpatul nu suportă regimul de detenţie.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs inculpaţii A.S. şi S.C.M., criticând-o în primul rând pentru nelegalite întrucât au fost încălcate prevederile art. 1607 alin. (2) şi art. 1608a alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii nefiind întrebaţi dacă îşi însuşesc cererile formulate de apărători şi nu au fost ascultaţi cu privire la motivele invocate în cererile de liberare provizorie sub control judiciar. A fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În ce priveşte netemeinicia hotărârii, s-a arătat că cele două cereri au fost analizate în mod colectiv şi superficial, fără a se face distincţie între ele, constatându-se în mod nejustificat că subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
De asemenea, nu au fost indicate în cauză elemente din care să rezulte că punerea în libertate a inculpaţilor ar zădărnici aflarea adevărului şi ar afecta buna desfăşurare a procesului penal, nu au fost avute în vedere circumstanţele personale ale inculpaţilor.
S-a solicitat în principal casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., le consideră fondate pentru următoarele considerente:
Din conţinutul încheierii atacate precum şi din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa Curţii de Apel Cluj a soluţionat cele două cereri de liberare provizorie sub control judiciar cu încălcarea dispoziţiilor procedurale.
O primă dispoziţie legală nerespectată de instanţa de fond este cea cuprinsă în art. 1607 alin. (2) C. proc. pen. "când cererea este făcută de o altă persoană decât învinuitul sau inculpatul, din cele arătat în art. 1606 alin. (1), instanţa îl întreabă pe inculpat dacă îşi însuşeşte cererea, iar declaraţia acestuia se consemnează pe cerere."
Or, din actele dosarului rezultă că cererile de liberare provizorie sub control judiciar nu au fost formulate de către inculpaţi, ci de către apărătorii acestora, av. G.M. şi S.B., care le-au şi semnat, instanţa omiţând să-i întrebe pe inculpaţii A.S. şi S.C.M. dacă îşi însuşesc cererea, iar în caz afirmativ să consemneze acest aspect pe cerere, conform art. 1607 alin. (2) C. proc. pen.
Cea de a doua dispoziţie legală imperativă nerespectată de către instanţa de fond şi care atrage sancţiunea nulităţii este aceea prev. de art. 1608a alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora soluţionarea cererii se face după ascultarea inculpatului ("soluţionarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau inculpatului, a concluziilor apărătorului precum şi ale procurorului").
Fiind vorba de o ascultare, indiferent că priveşte numai cererea sau şi fapta ori alte împrejurări este necesar ca învinuitului sau inculpatului să i se aducă la cunoştinţă dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa (art. 70 alin. (2) C. proc. pen.).
Ascultarea inculpatului sau învinuitului în cadrul unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar nu se poate rezuma la simpla întrebare dacă îşi însuşeşte cererea făcută de un substituent procesual şi nici la ultimul cuvânt, întrucât trebuie respectat dreptul esenţial al inculpatului de a da declaraţie, cunoscut fiind că nicio fază a procesului penal nu se poate înfăptui fără o realizare corespunzătoare a dreptului de apărare, acest principiu nefiind de parţială aplicabilitate.
Dată fiind importanţa ascultării inculpatului în vederea respectării exigenţelor unui proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nerespectarea acestei obligaţii de către instanţă antrenează sancţiunea nulităţii.
În ceea ce priveşte caracterul nulităţii, ţinând seama că această încălcare nu face parte dintre nelegalităţile sancţionate cu nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., aceasta este relativă. Însă având în vedere importanţa declaraţiei învinuitului sau inculpatului pentru aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, neascultarea acestuia îl prejudiciază evident, fiind în prezenţa unei convertiri a nulităţii relative într-o nulitate absolută.
Astfel, celor doi inculpaţi li s-a produs o vătămare prin încălcarea dreptului procesual de a fi ascultaţi. Acordând drepturi procesuale şi instituind garanţii procesual penale, pentru exercitarea lor, legea recunoaşte că soluţionarea justă a cauzei penale nu se poate realiza decât prin exercitarea acestor drepturi şi prin împlinirea garanţiilor procesuale. Împiedicarea părţii de a-şi realiza un drept procesual sau de a beneficia de o garanţie procesuală, produce prin ea însăşi o vătămare procesuală, care constă într-o privare a posibilităţilor de a acţiona în faţa organelor judiciare în vederea apărării intereselor legitime proprii.
Vătămarea există încă din momentul în care inculpatului nu i s-a dat posibilitatea să-şi exercite dreptul acordat de lege sau nu s-a împlinit garanţia procesual penală.
Mai mult, aşa cum prevede textul de lege, art. 1608a alin. (1) C. proc. pen., examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar se face în condiţii de contradictorialitate, principiu nerespectat în prezenta cauză.
Or, prin neascultarea inculpaţilor, instanţa a încălcat acest principiu, aducând o gravă vătămare intereselor legitime ale inculpaţilor, fapt ce impune rejudecarea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar în condiţii de contradictorialitate, respectiv prin respectarea dispoziţiilor art. 1608a alin. (1) C. proc. pen.
Ca atare, soluţia ce se impune conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. este cea de admitere a recursurilor inculpaţilor A.S. şi S.C.M., a casării încheierii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond cu privire la soluţionarea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de către inculpaţii A.S. şi S.C.M., cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează măsurile premergătoare examinării cererii (art. 1607 alin. (2) din C. proc. pen.), cât şi soluţionarea acestora (art. 1608a alin. (1) C. proc. pen.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii A.S. şi S.C.M. împotriva Încheierii din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 1767/33/2011, prin care au soluţionate cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpaţii A.S. şi S.C.M.
Dispune rejudecarea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către inculpaţii A.S. şi S.C.M. de către Curtea de Apel Cluj.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi în sumă de câte 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 3o ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 762/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 281/2012. Penal. Extrădare pasivă (Legea... → |
|---|
