ICCJ. Decizia nr. 762/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 762 /2012

Dosar nr. 8013/112/2010

Şedinţa publică din 15 martie 2012

Asupra cauzei penale de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 56/F/2011 din data de 4 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului P.I., din tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 63 C. pen., art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului P.I, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, la pedeapsa de 300 RON amendă penală.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 631 C. pen. referitoare la condiţiile înlocuirii amenzii penale.

În baza dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, în cuantum de 75% din pretenţiile emise, astfel: 112,50 RON, cu titlu de dauna morale, în favoarea părţii civile U.G. şi 2080,50 RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare în favoarea Spitalului Judeţean de Urgenţă B.

S-a acordat av. C.C. suma de 200 RON, cu titlu de onorariu, sumă suportată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu şi suma de 38 RON costul raportului de constatare medico-legală.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 318/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen.

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 14 octombrie 2009, găsind-o pe partea vătămată U.G. în beciul casei sale, unde venise în lipsa sa, pe fondul tensiunilor determinate de suspiciunea că partea vătămată are o relaţie cu soţia sa, i-a aplicat acesteia o lovitură în cap, cu o bucată de lemn după care a lovit-o cu un cuţit în partea stângă a abdomenului, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 15-16 zile pentru vindecare fără ca aceasta să întrunească caracteristicile medico-legale ale noţiunii de punere în primejdie a vieţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, tribunalul a reţinut în sarcina inculpatului următoarele:

Inculpatul P.I. şi soţia acestuia P.P. sunt locuitori ai satului R.B., localitate componentă a comunei, în care îşi are domiciliul şi partea vătămată U.G.

Între inculpat şi partea vătămată exista o stare tensionată ce dura de mai mulţi ani şi care a fost determinată de sentimentele de gelozie nutrite de inculpat din cauza unei presupuse relaţii existente între partea vătămată şi soţia sa.

În cursul zilei de 14 octombrie 2009 inculpatul P.I. a plecat de la domiciliu, împreună cu fiul său, întrucât urmau să îşi aleagă oile din turma satului şi să le aducă la domiciliu. În drumul lor înspre locul unde urma a se face „alesul oilor" inculpatul şi fiul său au trecut pe lângă locuinţa părţii vătămate U.G., vazându-l pe acesta în curtea casei sale.

Ulterior acestui moment, partea vătămată U.G. s-a deplasat la locuinţa inculpatului cu intenţia de a o felicita pe soţia celui în cauză P.P., cu ocazia zilei onomastice. Ajungând la locuinţa martorei, partea vătămată a făcut cuvenitele urări motiv pentru care, la solicitarea sărbătoritei, nora acesteia, P.N., l-a servit pe U.G. cu un pahar de ţuică. Apoi, P.P. a ieşit în curtea casei după care a revenit precipitată în locuinţă solicitându-i părţii vătămate să plece, cu motivarea că îl văzuse venind spre casă pe soţul său, inculpatul P.I.

Partea vătămată nu a dat curs acestei solicitări însă a pătruns în beciul ce avea acces din bucătăria unde se aflase până în acel moment, ascunzându-se sub o masă.

La scurt timp după aceea inculpatul a pătruns în locuinţă, acesta întorcându-se de la locul de alegere a oilor deoarece turma de oi nu sosise până la acel moment. Sesizând starea de agitaţie a soţiei sale inculpatul a realizat imediat că se întâmplă ceva, cu atât mai mult cu cât aceasta a încercat să îl convingă să meargă până la locuinţa fiicei lor, situată în apropiere. Bănuindu-şi soţia de infidelitate, inculpatul a început să caute prin locuinţă, găsindu-l în cele din urmă pe U.G. ascuns în locul menţionat.

Inculpatul a încercat să-l lovească cu piciorul pe cel ascuns sub masă însă nu a reuşit, spărgând în schimb un geam ce se afla în faţa mesei. Imediat după aceea partea vătămată a ieşit de sub masă şi s-a îndreptat înspre ieşire însă inculpatul l-a devansat, ieşind înainte, U.G., ieşind imediat după aceea, mergând în urma inculpatului. În urma celor doi bărbaţi a ieşit şi martora P.P.

În momentul în care inculpatul a ajuns în zona şopronului a luat o bucată de lemn de foc cu care l-a lovit pe U.G. în zona capului. încercând s-o lovească din nou pe partea vătămată, inculpatul a dat cu lemnul în tocul uşii după care, cei doi s-au prins de haine şi au început să se îmbrâncească reciproc, căzând la un moment dat, amândoi, în curtea casei.

Prezentă la încăierarea celor doi bărbaţi, martora P.P. a intervenit despărţindu-i pe aceştia, astfel încât partea vătămată s-a ridicat şi a părăsit curtea imobilului inculpatului, deplasându-se la sediul postului de poliţie comunal pentru a reclama cele întâmplate. Cu această ocazie s-a constatat că partea vătămată prezenta o plagă prin tăiere, la nivelul toracelui şi leziuni la cap, motiv pentru care lucrătorul de poliţie a solicitat intervenţia ambulanţei.

Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă B., fiind internată în cadrul Secţiei Chirurgie în perioada 14 - 20 octombrie 2009 cu diagnosticul: „Plagă prin tăiere nepenetrantă bază hemitorace stâng. Agresiune cu armă albă TCC, comoţie cerebrală. Plagă contuză frontal. Excoriaţie ureche dreaptă. Lovitură cu corp contondent (bâtă)".

Din raportul de constatare medico-legală din 21 octombrie 2009 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală B.N., a rezultat că partea vătămată a prezentat leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi corp tăietor înţepător; că leziunile au necesitat 15-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; că acestea nu întrunesc caracteristicile medico-legale ale noţiunii de punere în primejdie a vieţii şi că pot data din 14 octombrie 2009.

Prin actul de sesizare al instanţei de judecată s-a mai reţinut faptul că, după ce partea vătămată şi inculpatul au căzut - în urma îmbrâncelilor reciproce - acesta din urmă l-a lovit cu un cuţit în partea stângă a abdomenului pe partea vătămată U.G.

Ca urmare a acestei împrejurări, coroborată cu accepţiunea juridică a noţiunii de punere în primejdie a vieţii (potrivit căreia orice leziune produsă în zone vitale ale corpului reprezintă practic o primejduire a vieţii victimei), dar şi cu declaraţia inculpatului potrivit căreia „dacă avea un lemn mai mare în mână acolo ar fi rămas jos în ocol", depoziţie relevantă, în aprecierea acuzării, pentru determinarea poziţiei subiective, cu care a acţionat inculpatul, procurorul a calificat fapta celui în cauză ca tentativă la infracţiunea de omor.

În aprecierea instanţei de judecată, împrejurarea că inculpatul a aplicat o lovitură de cuţit părţii vătămate nu este dovedită prin probele administrate în cauză (cu excepţia actului medico-legal care face dovada leziunilor constatate şi a modalităţii producerii acestora şi nu a autorului leziunilor) de o manieră care să înlăture orice dubiu şi care, coroborate, să conducă la concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţia (chiar indirectă) de a ucide.

Mai mult decât atât însă, tribunalul a apreciat că şi în ipoteza în care, versiunea prezentată de acuzare s-ar adeveri, tot nu s-ar putea reţine în sarcina inculpatului P.I. existenţa unei intenţii criminale.

Ambele concluzii anterior relevate se sprijină pe probele cauzei, coroborate între ele, dar şi pe actele şi lucrările Dosarului nr. 667/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, invocat în rechizitoriu şi acvirat prezentei cauze.

Sub un prim aspect, tribunalul a reţinut că inculpatul, deşi a recunoscut lovirea victimei cu bucata de lemn şi intenţia sa de a-i aplica o a doua lovitură acesteia cu acelaşi obiect, a negat constant lovirea victimei cu cuţitul.

Martora P.P., singura persoană prezentă la incident a relevat că nu l-a văzut pe soţul său având cuţit asupra sa, sau să lovească cu cuţitul pe partea vătămată.

Chiar dacă depoziţia martorei poate fi privită cu reţinere - dată fiind calitatea sa - este însă de observat că nici chiar victima nu a susţinut că a fost lovită cu cuţitul de către inculpat.

Astfel, din declaraţia părţii vătămate rezultă că după ce a fost lovită cu lemnul în cap de către inculpat, cei doi s-au încăierat şi au căzut, că după ce s-au ridicat de la pământ inculpatul a pătruns în locuinţă revenind apoi în curte cu un cuţit în mână, cu care l-a ameninţat, motiv pentru care U.G. a ieşit în stradă fără a mai fi lovit şi s-a deplasat la postul de poliţie, unde a constatat că prezenta o plagă tăiată la nivelul toracelui.

Apreciind ca veridică versiunea prezentată de partea vătămată, tribunalul a apreciat că este greu de explicat motivul pentru care inculpatul - care avea asupra sa un cuţit, atâta vreme cât se susţine că acesta lovise cu cuţitul pe partea vătămată în momentele anterioare - a mai pătruns în casă pentru a se înarma cu un cuţit cu care să revină apoi în curte pentru a o ameninţa pe partea vătămată.

Pe de altă parte este de remarcat faptul că actul de sesizare nu răspunde la întrebările pe care le ridică starea de fapt reţinută şi anume: de ce a mai lovit inculpatul pe partea vătămată cu lemnul în condiţiile în care avea supra sa cuţitul?; cum a fost posibil ca, în momentele în care erau căzuţi la sol, lovindu-se reciproc, inculpatul să scoată cuţitul şi să lovească?; care este cuţitul folosit de inculpat la agresiunea exercitată asupra părţii vătămate? (cuţitul nu a fost identificat şi în consecinţă nu a fost înaintat instanţei în vederea confiscării).

În contextul stării de fapt reţinute prin rechizitoriu, coroborat cu împrejurările că victima nu a văzut să fi fost lovită cu cuţitul şi că, după ce s-au ridicat de la sol inculpatul a pătruns în locuinţă şi s-a înarmat cu un cuţit, tribunalul a apreciat că nu este exclusă nici varianta în care leziunea evidenţiată în zona toracelui să se fi produs în momentul în care cei doi bărbaţi se rostogoleau pe sol, victima lovindu-se într-un obiect tăietor-înţepător aflat pe jos.

Sub al doilea aspect, instanţa a apreciat că, şi în situaţia în care inculpatul ar fi aplicat lovitura cu cuţitul acesta nu a acţionat cu intenţia (nici măcar indirectă) de a suprima viaţa victimei.

În primul rând este de reţinut că, din raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză rezultă că, plaga nepenetrantă pe care o prezenta partea vătămată, nu a pus în primejdie viaţa acesteia.

Totodată, în procesul de decelare a intenţiei infracţionale este deosebit de important a se analiza cu atenţie ansamblul elementelor obiective ale faptei dedusă judecăţii, pentru ca astfel, să se poată conchide corect în privinţa elementului subiectiv. Din această perspectivă, tribunalul a considerat că este esenţial a se observa, în această analiză, atât obiectul vulnerant utilizat de făptuitor, zona anatomică sau organele vizate prin agresiune, cât şi numărul loviturilor aplicate şi intensitatea acestora.

În speţă însă, analiza tuturor acestor factori nu relevă existenţa unei intenţii criminale la inculpatul P.I.

Este real că obiectul vulnerant pretins folosit de inculpat - cuţit - cât şi zona vizată de pretinsa agresiune exercitată de cel în cauză - bază hemitorace stâng - pot dobândi semnificaţia reţinută de acuzare în stabilirea laturii subiective însă aceasta, doar dacă se coroborează cu o anumită intensitate a loviturilor aplicate.

În concret, dacă inculpatul a lovit cu cuţitul pe partea vătămată, acesta a aplicat o singură lovitură, de intensitate redusă victimei U.G., fapt reflectat de împrejurarea că leziunea produsă a fost o plagă nepenetrantă şi de numărul redus de zile de îngrijiri medicale necesare îngrijirii (15-16 zile).

În context, este esenţial de observat că rezultatul periculos - decesul victimei - nu s-a produs ca urmare a întâmplării ci pentru că lovitura în cauză a avut o intensitate redusă, în condiţiile în care victima, nesesizând că inculpatul este înarmat cu un cuţit, nu a manifestat nici o reacţie prin care să evite lovitura aplicată.

În practica judiciară în materie s-a arătat constant că sunt relevante pentru caracterizarea juridică a faptei ca tentativă de omor, împrejurările în care aceasta a fost comisă, obiectul vulnerant cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată şi consecinţele cauzate, durata îngrijirilor medicale, împrejurarea că, prin caracterul lor, leziunile au pus sau nu în pericol viaţa victimei fiind mai puţin semnificative.

În egală măsură însă, instanţele au apreciat că este greşit să se considere că orice vătămare corporală produsă într-o zonă vitală a corpului, chiar dacă a necesitat un număr de zile de îngrijiri medicale trebuie neapărat să fie încadrată ca tentativă la omor, fără a se ţine seama de împrejurările concrete în care s-a consumat fapta şi de modul derulării acţiunii.

Sub aceleaşi aspecte, instanţa supremă a statuat că, pentru stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei, instanţa trebuie să ia în considerare locul unde s-a aplicat lovitura, intensitatea şi urmările acesteia, precum şi obiectul vulnerant folosit.

Din aceste perspective, tribunalul a susţinut că analiza modului de derulare a evenimentelor a relevat cu pregnanţă faptul că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide deoarece, în caz contrar, nu s-ar fi limitat la aplicarea unei singure lovituri de cuţit, de mică intensitate ci ar fi lovit în mod repetat, cu intensitate sporită, profitând de lipsa de reacţie a victimei, care nu văzuse cuţitul şi astfel nu avea de ce să manifeste o opoziţie mai serioasă la agresiunea ce se exercita împotriva sa.

Dincolo de toate aceste considerente, din analiza actelor şi lucrărilor Dosarului nr. 667/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, comparativ cu cele existente în prezenta cauză, s-a remarcat lipsa de consecvenţă a parchetului în aprecierea unor fapte de aceeaşi natură.

În concret, în dosarul mai sus menţionat, inculpatul P.I. a fost cercetat pentru o faptă comisă ulterior celei dedusă judecăţii în prezenta cauză, faptă ce prezintă asemănări izbitoare cu cea descrisă în acest dosar, dar care a primit o altă încadrare juridică.

Mai exact, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, la data de 14 februarie 2010, fiind provocat de soţia sa P.P. care l-a lovit cu un lemn peste mână, a lovit-o pe aceasta cu un cuţit luat de pe masă, în zona hemitoracelui stâng, provocându-i leziuni corporale traumatice ce au necesitat internarea acesteia în spital. Din raportul de constatare medico-legală din 19 februarie 2010 a rezultat că victima P.P. a suferit o plagă înjunghiată faţă laterală la baza hemitoracelui stâng, leziune ce s-a putut produce cu un corp tăietor sau tăietor - înţepător şi care a necesitat pentru vindecare 12 -13 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, această neîntrunind caracteristicile medico-legale ale punerii în primejdie a vieţii.

În cauză s-a apreciat că, în raport de mecanismul de producere al leziunii şi de intensitatea redusă a loviturii, care nu a fost de natură a pune în primejdie viaţa victimei, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) şi alin. (21) C. pen., finalmente confirmându-se neînceperea urmăririi penale faţă de P.I. ca urmare a intervenirii împăcării părţilor, soluţie ce a rămas definitivă.

Aşa fiind, în raport de leziunile produse victimei, prin lovirea cu bucata de lemn în zona capului, astfel cum sunt descrise în actul medico legal (plagă contuză suprasprâncenos drept, cu cruste brune, pe cale de detaşare, hematom periorbitar în binoclu; plagă contuză pe faţa anterioară a pavilionului urechii drepte, acoperită cu crustă brună), leziuni care au necesitat pentru vindecare sub 20 de zile de îngrijiri medicale, dar şi de lipsa intenţiei de a ucide a inculpatului, tribunalul a apreciat că fapta acestuia de a lovi, în condiţiile şi cu consecinţele descrise, întrunesc în drept elementele constituite ale infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Ca urmare, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, din tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., în infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Pe de altă parte, în favoarea inculpatului s-a reţinut circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, apreciindu-se că acesta a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburării sau emoţii determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei.

În concret, actul provocator a constat în vizitarea soţiei inculpatului, în lipsa acestuia de la domiciliu, cu toate că între părţi există o stare tensională veche, determinată de suspiciunile inculpatului cu privire la infidelitatea soţiei sale, suspiciuni alimentate de conduita nepotrivită a părţii vătămate.

În consecinţă, reţinând scuza provocării în favoarea inculpatului, instanţa a apreciat că acesta are o culpă de 75% în comiterea faptei penale.

În favoarea inculpatului s-a reţinut şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., constând în conduita corespunzătoare a inculpatului anterior săvârşiri faptei, conduită reflectată atât de lipsa antecedentelor penale cât şi de conţinutul referatului de evaluare din februarie 2011 întocmit în cauză de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud.

În baza textelor legale mai sus menţionate şi făcând şi aplicarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor şi ale art. 63 C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., instanţa l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 300 RON amendă penală pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa. Totodată, s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 631 C. pen. referitoare la condiţiile înlocuirii amenzii penale în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea acesteia.

În latura civilă a cauzei, tribunalul a apreciat că este de reţinut că, prin scriptul depus la dosarul de urmărire penală Spitalul Judeţean de Urgenţă B. s-a constituit parte civilă cu suma de 2774 RON reprezentând contravaloarea spitalizării victimei pe perioada 14 - 20 octombrie 2009.

La rândul său, partea vătămată U.G. s-a constituit parte civilă în cauză, iniţial cu suma de 1.500 RON, potrivit declaraţiei date în instanţă, iar ulterior, prin scriptul depus pentru termenul din 16 februarie 2011, cu suma de 150 RON reprezentând daune morale, despăgubiri cu care inculpatul nu a fost de acord să le suporte.

Apreciindu-se însă că sumele pretinse cu titlu de despăgubiri civile sunt justificate, partea vătămată suferind, în mod indubitabil, un prejudiciu moral prin fapta comisă în dauna sa, în baza dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata acestora, în cuantum de 75%, raportat la culpa reţinută şi anume: 112,50 RON cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile U.G.; 2080,50 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare în favoarea Spitalului Judeţean de Urgenţă B.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei şi condamnarea inculpatului P.I. pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., prin înlăturarea prevederilor art. 334 C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. vizând pedepsele accesorii şi obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile către părţile civile din cauză şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

În motivare s-a arătat că greşit instanţa de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat în infracţiunea de lovire, deoarece raportat la circumstanţele reale ale cauzei încadrarea juridică corectă este cea de tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Poziţia psihică a făptuitorului trebuie stabilită în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei, îndeosebi de instrumentul folosit, apt sau nu de a produce moartea, de regiunea corpului vizată (zonă vitală sau nu), de numărul şi intensitatea loviturilor, de raporturile anterioare dintre infractor şi victimă, de atitudinea infractorului după săvârşirea faptei.

Consideră că eronat a reţinut instanţa de fond că inculpatul nu ar fi aplicat lovitura cu cuţitul părţii vătămate, faţă de concluziile medico-legale emise în cauză referitoare la leziunile cauzate părţii vătămate şi modalitatea lor de producere, precum şi faţă de împrejurarea că inculpatul a mai fost cercetat într-un dosar pentru agresarea soţiei sale cu cuţitul, ceea ce denotă obişnuinţa inculpatului de a se folosi de cuţit în exercitarea actelor de agresiune.

Având în vedere numărul şi intensitatea loviturilor aplicate de către inculpat asupra părţii vătămate, de zonele vitale vizate, (regiunea capului şi zona hemitoracelui stâng), de instrumentele folosite la aplicarea loviturilor (o bucată de lemn şi un cuţit/briceag), de faptul că părţii vătămate nu i s-a pus în primejdie viaţa doar datorită întâmplării, se concluzionează că inculpatul a fost total indiferent în legătură cu consecinţele actelor de violenţă, acceptând posibilitatea producerii oricărui rezultat, inclusiv a celui letal.

Greşit au fost reţinute şi prevederile art. 73 lit. b) C. pen., deoarece în realitate inculpatul a acţionat din răzbunare şi nu sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, acţionând pe fondul geloziei, fiind convins că partea vătămată ar fi avut relaţii intime cu soţia sa.

Dacă s-ar admite totuşi faptul că inculpatul ar fi acţionat spontan şi sub imperiul unei puternice tulburări, s-ar impune reţinerea culpei părţilor în procent egal, de 50% fiecare, cu consecinţe în latura civilă a cauzei.

Prin decizia penală nr. 190/A din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa - Năsăud împotriva sentinţei penale nr. 56 din data de 5 mai 2011 a Tribunalului Bistriţa - Năsăud, pe care a desfiinţat-o integral în latura penală şi parţial în latura civilă.

Pronunţând o nouă hotărâre, în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.I. la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, potrivit programului ce i se va întocmi;

- să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcere;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului, conform art. 864 alin. (1) raportat la art. 83 C. pen., asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare, precum şi referitor la neîndeplinirea cu rea - credinţă a obligaţiilor şi măsurilor dispuse de instanţă, constând în revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A constatat că partea vătămată U.G. nu a mai formulat pretenţii civile în cauză.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a apreciat că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corectă, dar a dat o greşită interpretare probelor administrate în cauză.

Astfel a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, esenţială în stabilirea acestei infracţiuni este latura subiectivă a infracţiunii, respectiv atitudinea conştientă a autorului în momentul săvârşirii faptei. Din actele dosarului, respectiv din probele administrate, instanţa a stabilit că relevantă pentru determinarea poziţiei subiective cu care a acţionat inculpatul este declaraţia acestuia dată în 20 august 2009 în care a arătat că „dacă aveam un lemn mai mare în mână acolo ar fi rămas jos în ocol. I-aş fi rupt şi mâinile şi picioarele", declaraţie care se coroborează cu raportul de constatare medico-legală referitor la zonele în care au fost constatate leziunile şi la instrumentul cu care au fost cauzate acestea.

S-a stabilit că partea vătămată a fost lovită cu un corp dur în cap (o bucată de lemn), apoi cu un corp tăietor înţepător (cuţit), apt să producă leziuni letale, în abdomen, lovituri care au vizat zone vitale, fapt ce a dus la concluzia că inculpatul a avut intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, astfel încât fapta inculpatului a fost apreciată, ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor.

Instanţa de prim control judiciar a reţinut în favoarea inculpatului scuza provocării, respectiv o culpă de 75% în comiterea faptei penale, determinată de faptul că infidelitatea soţiei sale era veche şi de notorietate, iar inculpatul putea găsi altă modalitate de gestionare a acestei situaţii.

În raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inculpatul P.I. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani închisoare, apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, motiv pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul P.I., criticând-o prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 10 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina sa din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi ca urmare încetarea procesului penal pentru această infracţiune prin împăcarea părţilor, iar dacă se va reţine a fi incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare.

Inculpatul, în motivele scrise de recurs, a învederat că din probele dosarului nu rezultă că partea vătămată a fost lovită cu un cuţit, iar conform raportului de constatare medico-legală din 21 octombrie 2009 a rezultat că viaţa părţii vătămate U.G. nu a fost pusă în pericol.

De asemenea, inculpatul a susţinut că nu a acţionat cu intenţie şi nu a urmărit punerea în pericol a vieţii părţii vătămate, ci a comis infracţiunea de lovire, cauzată de starea de puternică tulburare şi emoţie datorată conduitei părţii vătămate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate (art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 10 C. proc. pen.) şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., o consideră legală şi temeinică, recursul inculpatului P.I. fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.:

În mod corect, instanţa de prim control judiciar a apreciat că fapta inculpatului P.I. care la data de 14 octombrie 2009 a lovit-o pe partea vătămată U.G. cu un lemn în zona capului, apoi cu un cuţit în partea stângă a abdomenului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor în forma tentativei, prevăzută de art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 20 C. pen.

Inculpatul P.I., în motivele de recurs a susţinut că nu a înjunghiat-o pe partea vătămată cu un cuţit, ci doar a lovit-o cu un lemn în zona capului, iar intenţia sa nu a fost aceea de a suprima viaţa acesteia, ci doar de a aplica o corecţie, ca urmare a relaţiei dintre aceasta şi soţia inculpatului.

Probele administrate în faza de urmărire penală, cât şi cercetarea judecătorească, contrazic susţinerile inculpatului.

Astfel, concluziile medico-legale emise în cauză, cu referire la leziunile cauzate părţii vătămate şi modalitatea lor de producere (constatându-se medico-legal inclusiv existenţa unei plăgi nepenetrante, produsă prin tăiere, la baza hemotoracelui stâng, rezultată în urma unei agresiuni cu armă albă, conduc spre ideea că autorul leziunilor nu putea fi decât inculpatul, acestea fiind constatate la foarte scurt timp, ulterior incidentului dintre părţi).

Partea vătămată, în declaraţiile date la urmărirea penală a susţinut în mod constant că a fost „înţepată" cu cuţitul de către inculpat în zona abdomenului, chiar în timpul în care ambii se aflau căzuţi, în curtea casei. Această susţinere se coroborează cu declaraţiile lucrătorului de poliţie P.F. care a învederat că în momentul prezentării la postul de poliţie al comunei J.B. „partea vătămată prezenta urme de sânge şi pe îmbrăcăminte la nivelul toracelui şi al abdomenului şi că aceasta, cu ocazia discuţiilor purtate, a pomenit de lovirea ei, cu un briceag, de către inculpat."

Martora P.P. a confirmat la rândul său cele învederate de către lucrătorul de poliţie, arătând că inculpatul obişnuia „să umble cu un briceag la el" şi că atunci când a fost întrebat de către organele de poliţie despre briceag, acesta nu a spus adevărul, susţinând „că nu are aşa ceva". De asemenea, martorul T.N. a arătat că a văzut-o în data de 14 octombrie 2009 pe partea vătămată U.G. când ieşea din curtea inculpatului, sesizând că avea urme de sânge la nivelul feţei, după care s-au deplasat o bucată de drum împreună, partea vătămată relatându-i martorului că a fost lovită cu cuţitul de inculpat.

În faţa acestor probe care se coroborează, declaraţia inculpatului cum că partea vătămată s-ar fi tăiat singură cu cuţitul este lipsită de suport probator, iar susţinerile acestuia privind nefolosirea cuţitului în altercaţia cu partea vătămată, sunt contrazise de probele dosarului.

Raportat la numărul şi intensitatea loviturilor aplicate de către inculpat asupra părţii vătămate, zonele vitale vizate (regiunea capului şi zona hemitoracelui stâng), instrumentele folosite la aplicarea loviturilor apte să producă leziuni letale, (bucată de lemn şi un cuţit tip briceag), atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei (a manifestat dezinteres în raport de consecinţele şi urmările faptelor inculpatului), rezultă că acesta a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate. Relevantă cu privire la atitudinea subiectivă pe care a avut-o în timpul incidentelor este şi declaraţia inculpatului P.I. dată la 20 august 2010 „dacă aveam un lemn mai mare în mână acolo ar fi rămas jos în ocol".

Chiar dacă s-ar admite ipoteza avansată de către inculpatul P.I. în sensul că nu a folosit un cuţit în agresiunea cu partea vătămată, ci doar un lemn, raportat la atitudinea psihică a inculpatului avută în timpul conflictului, la zona vizată şi obiectul folosit, concluzia care se impune este aceea că inculpatul a săvârşit fapta de tentativă la infracţiunea de omor şi nu cea de lovire.

Faptul că viaţa părţii vătămate nu a fost pusă în primejdie, aşa cum s-a stabilit potrivit concluziilor raportului medico-legal întocmit în cauză nu este de natură să excludă existenţa infracţiunii de omor în forma tentativei.

Noţiunea de punere în primejdie a vieţii din punct de vedere medico-legal este diferită de aceeaşi noţiune în sens juridic.

Esenţială în definirea unei leziuni traumatice ca „primejdioasă pentru viaţă" este starea de pericol iminent, imediat sau tardiv, ca acea leziune, în evoluţia sa naturală să determine decesul persoanei, viaţa acesteia fiind salvată numai printr-o intervenţie medicală calificată. Aceasta se referă raportat în principal la leziunea traumatică în sine, fiind evaluat efectul acestei leziuni asupra organismului în condiţii obişnuite.

Din punct de vedere juridic orice leziune produsă în zone vitale ale corpului creează o primejdie pentru viaţa persoanei, chiar dacă din diverse cauze - îngrijiri medicale acordate la timp, o rezistenţă deosebită a unui anumit organism - rezultatul mai grav, pierderea vieţii, nu se produce.

În accepţiunea juridică, punerea în primejdie a vieţii constă în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei prin punerea în executare a unei acţiuni apte de a produce suprimarea acesteia (moartea) şi caracterizată de intenţia specifică de omor.

Pentru calificarea faptei ca tentativă de omor trebuie examinat dacă din probe rezultă intenţia inculpatului de a ucide, relevante fiind din constatările medico-legale aspectele privitoare la existenţa, felul şi numărul leziunilor, regiunea în care s-au produs şi instrumentul cu care ele au putut fi produse, precum şi atitudinea conştientă a autorului în momentul săvârşirii faptei.

Or, aşa cum s-a învederat, rezultă că intenţia inculpatului a fost aceea de a suprima viaţa părţii vătămate, criticile inculpatului fiind nefondate.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., invocat de către inculpat în sensul că instanţa nu a luat în calcul declaraţiile inculpatului şi ale părţii vătămate, în faţa instanţei de judecată, Înalta Curte îl consideră nefondat.

Instanţa de prim control judiciar, în motivarea soluţiei pronunţate a făcut o analiză judicioasă a probelor administrate, făcând trimitere la declaraţiile părţilor, ale martorilor audiaţi în cauză, a inculpatului, astfel încât nu se poate vorbi de o nepronunţare a instanţei cu privire la unele probe administrate.

Cu privire la pedeapsa aplicată, cât şi la modalitatea de executare aleasă, Înalta Curte apreciază că sunt în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind de natură să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Examinând cauza prin prisma cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, constată a nu fi incident vreun alt motiv de reformare a hotărârii, motiv pentru care în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.I., împotriva deciziei penale nr. 190/A din 24 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 190/A din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 283/2012. Penal. Menţinere măsură de...  ICCJ. Decizia nr. 282/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 762/2012. Penal