ICCJ. Decizia nr. 283/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 283/2012
Dosar nr. 634/1/2012
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 19 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 7273/111/P/2011 în baza art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul O.K., Penitenciarul Oradea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a constatat că inculpatul apelant O.K. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor întocmit la data de 06 iunie 2011 în Dosarul nr. 976/P/2011 şi înregistrat la instanţă la data de 06 iunie 2011, pentru comiterea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Curtea a constatat că temeiurile de fapt şi de drept (art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.) care au determinat arestarea inculpatului subzistă şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a pronunţat condamnarea acestuia la o pedeapsă de 25 ani închisoare, reţinându-i vinovăţia în săvârşirea faptei de omor deosebit de grav.
S-a arătat de asemenea, aşa după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, printre altele în cauzele Weimhoff c/a Germaniei şi B c/a Austriei, după pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, indiferent dacă hotărârea este executorie sau nu în dreptul intern al unui stat membru, detenţia se încadrează în prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Cetăţeneşti, dată fiind legătura esenţială a acestor dispoziţii cu cele prevăzute de către parag. 3 şi 1 lit. c) ale art. 5, potrivit cărora o persoană condamnată în primă instanţă şi menţinută în arest preventiv în calea de atac nu mai poate fi considerată ca fiind deţinută pentru a fi adusă în faţa autorităţii competente în baza unei suspiciuni rezonabile că ar fi comis acea infracţiune. Chiar dacă este adevărat că măsurile preventive sunt măsuri excepţionale, starea de libertate a persoanei fiind regula în cursul procesului penal, nu este mai puţin adevărat că protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească eforturile organelor judiciare şi ale instanţei în administrarea probelor şi desfăşurarea procesului în bune condiţii.
Curtea a reţinut că infracţiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, fapta având rezonanţă în rândul opiniei publice şi determinând reacţia negativă a acesteia faţă de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzaţii sunt judecate în stare de libertate.
În consecinţă, s-a constatat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă şi în prezent, în vederea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate. Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul O.K. este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive la data c 14 mai 2011 în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., reţinând se în sarcina acestuia că în noaptea de 13/14 mai 2011, pe fond consumului de alcool dar şi al geloziei, a aplicat concubinei sale, victima V.M., multiple lovituri cu coada unui topor, după care s-au culcat, dimineaţa a constatat că victima decedase.
Prin Sentinţa penală nr. 242/P/2011 pronunţată de Tribunalul Bihor inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
La luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-a avut în vedere gravitatea deosebită a infracţiunii comise, rezonanţa şi reacţia negativă a opiniei publice faţă de astfel de fapte precum şi comportarea ulterioară a inculpatului care, după ce a constatat decesul victimei a scos pe cele două gemene în curte, a încuiat uşa cu un lacăt şi a plecat într-o altă localitate unde a fost găsit de organele de poliţie.
Totodată, împotriva inculpatului a fost pronunţată deja o hotărâre de condamnare, existând presupunerea rezonabilă că a acesta a săvârşit fapte pentru care a fost trimis în judecată, faptă cu un grad de pericol social deosebit, având în vedere împrejurările cauzei şi consecinţele acesteia.
Apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare menţinerea acesteia măsuri, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, cu respectarea dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale Constituţiei României referitoare la libertatea individuală. Măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive temeinice că s-a săvârşit o infracţiune, din necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Faţă de aceste considerente, recursul inculpatului O.K. apare ca nefondat, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.K. împotriva încheierii din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 7273/111/P/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă maghiară se va Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 728/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 762/2012. Penal → |
|---|
