ICCJ. Decizia nr. 276/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 276/2012
Dosar nr. 356/89/2011/a3
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 ianuarie 2012 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 356/89/2011, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului şi menţinut starea de arest a inculpatului P.S., deţinut în Penitenciarul Iaşi.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiuni de omor.
S-a reţinut că în cauza de faţă sunt îndeplinite atât condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât timp din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele penale pentru care a fost condamnat de prima instanţă, în prezent aflat în derularea căii de atac a apelului, cât şi condiţiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv faptul că pentru presupusele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 143 C. proc. pen., Curtea a reţinut că în cauză există probe temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea sa, probe ce sunt menţionate atât în hotărârea apelată, cât şi în hotărârea de fond.
Coroborarea probelor şi indiciilor temeinice amintite conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenţei unor date, informaţii care conving un observator obiectiv şi imparţial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care este judecat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).
De asemenea, instanţa a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care este judecat este închisoare mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţie, se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
În cauza de faţă, Curtea a reţinut că infracţiunile pentru care inculpatul este judecat prezintă o gravitate concretă sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, faptele săvârşite având o rezonanţă deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
În acelaşi timp, Curtea a apreciat că durata arestării preventive a inculpatului, din data de 22 noiembrie 2010 până în prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse, respectiv urmărire penală, judecata pe fond şi în prezent în derularea apelului, se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, aşa cum se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie. Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea timpului este un proces influenţat proporţional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexităţii acesteia şi, în primul rând, de natura şi amploarea activităţii infracţionale supuse analizei. Astfel, percepţia comunităţii asupra unei infracţiuni de o periculozitate mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situaţia unor infracţiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de faţă. A accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiaşi unităţi de măsură pentru fapte diferite şi ar produce o uniformizare nereală a percepţiei comunităţii asupra faptelor penale comise în rândul său împotriva acestei încheieri, inculpatul P.S. a declarat, în termen legal, recurs, iar apărătorul său a solicitat admiterea recursului şi revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Recursul este nefondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârşită fapta, pentru care a şi fost condamnat de instanţa de fond.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecăţii, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul comunităţii în care au fost comise şi din care inculpatul provine (ca şi adresă de reşedinţă). Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acţiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului P.S.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 356/89/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 780/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 781/2012. Penal → |
|---|
