ICCJ. Decizia nr. 287/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 287/2012
Dosar nr. 694/44/2011
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 337 din 14 aprilie 2011, Tribunalul Galaţi a dispus condamnarea inculpatului D.D. la o pedeapsă de 15 (cincisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
Conform art. 71 din C. pen. s-a aplicat inculpatului D.D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a b) şi e) C. pen.
Conform art. 350 din C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului D.D., iar potrivit art. 88 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 6 februarie 2010 la zi, respectiv 14 aprilie 2011.
S-a constatat că partea vătămată R.N.D. prin reprezentant legal C.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J) .
Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate au fost utilizate pentru obţinerea şi stocare în S.N.D.G.J a profilului genetic.
Conform art. 189 - 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, s-a reţinut că începând cu anul 2000, martora C.G. a întreţinut relaţii de concubinaj cu inculpatul D.D., în urma căreia au rezultat doi copii minori, respectiv martorul D.A.N., în vârstă de 8 ani şi D.D.N., în vârstă de 4 ani.
Urmare unei cereri la Primăria municipiului Tecuci, cei doi concubini au primit o suprafaţă de teren pe str. A., unde au construit prin forţe proprii o locuinţă. La această adresă, martora C.G. a adus-o şi pe fiica sa, din prima căsătorie, partea vătămată R.N.D. care, până la vârsta de 10 ani, a fost crescută de către bunicii din partea mamei, locuind la adresa din municipiul Tecuci, str. V.
În cursul lunii iunie 2008, martorul minor D.A.N. s-a îmbolnăvit şi a fost internat în Spitalul Municipal Tecuci împreună cu mama sa, martora C.G. şi, în acest interval de timp, inculpatul a rămas acasă cu partea vătămată R.N.D. (12 ani la acea dată) şi celălalt minor D.D.N. în vârstă de 2 ani.
În această perioadă, într-una din seri, inculpatul D.D. a consumat băuturi alcoolice şi a dat vin şi minorei, partea vătămată R.N.D., până când acesteia i s-a făcut rău şi a plecat la culcare. La puţin timp, inculpatul s-a urcat în pat lângă ea şi a început să o mângâie pe sâni şi în zona genitală, propunându-i să întreţină raport sexual.
Cu ocazia audierii, partea vătămată a precizat că nu avea reprezentarea a ceea ce înseamnă un raport sexual, însă cunoştea vag din discuţiile avute cu colegele de clasă, precum şi din filme.
De menţionat este şi faptul că, fiind crescută de bunica maternă, partea vătămată a fost practic lipsită de o educaţie morală adecvată vârstei, precum şi de un climat familial care să-i permită să se descurce în momente dificile, să nu intre în situaţii care o pot pune în pericol şi că mama sa nu s-a preocupat de nevoile sale afective.
Revenind la momentul când inculpatul a propus părţii vătămate să întreţină raport sexual, din probe a rezultat faptul că aceasta s-a opus în primă fază, însă ulterior, datorită insistenţelor inculpatului şi a promisiunilor că îi va da bani şi îi va cumpăra un motoscuter (lucru pe care şi-l dorea foarte mult), a acceptat, având în vedere şi starea euforică în care se afla, în urma consumului de băuturi alcoolice.
În acest sens inculpatul a dezbrăcat-o pe partea vătămată de pantalonii de pijama şi chiloţi, lucru pe care l-a făcut şi el. în acea noapte au întreţinut un singur raport sexual normal.
A doua zi partea vătămată a acuzat dureri în zona genitală şi a constatat că pătase pantalonul de pijama şi cearceaful, lucru pe care l-a adus la cunoştinţă inculpatului. Acesta a asigurat-o că nu este nimic grav, că e normal să se întâmple aşa şi că durerile vor trece, dacă va continua să întreţină în continuare raporturi sexuale.
Ulterior, aceasta a spălat cearceaful înainte de venirea mamei din spital, iar despre pantalonul de pijama a precizat că un ştie pe unde a rămas după plecarea sa din imobil.
De asemenea, inculpatul i-a spus să nu spună nimănui despre ceea ce s-a întâmplat între ei, ameninţând-o că dacă îi va spune mamei, aceasta tot pe ea o va bate.
De menţionat este faptul că partea vătămată avea o relaţie distantă cu mama sa motivat de faptul că o luase de lângă bunica, care o crescuse şi pe care o iubea foarte mult, lipsind comunicarea între ele.
De atunci şi până în luna aprilie 2009 inculpatul a întreţinut, în mod frecvent, relaţii sexuale normale cu partea vătămată, minora R.N.D., protejat şi neprotejat, din declaraţia părţii vătămate rezultând faptul că, aproape în fiecare săptămână, de circa 2 - 3 ori.
Acest lucru se întâmpla, pe timp de zi, în timp ce martora C.G. se afla la serviciu, iar ceilalţi doi fraţi mai mici se aflau la joacă, în curte.
Partea vătămată R.N.D. a precizat că au fost situaţii, când inculpatul fiind băut, pleca noaptea de lângă martora C.G. şi venea în pat lângă ea, cerându-i să întreţină raport sexual. De fiecare dată l-a refuzat, fiindu-i teamă să un fie surprinşi de mamă.
Inculpatul nu avea serviciu, ocazional efectuând diferite transporturi pentru persoane fizice cu o căruţă.
Inculpatul avea pe malul Bârladului un teren unde a amenajat o baracă în care avea pat, masă, scaune şi aragaz. Acesta venea frecvent cu minorii martorul D.A.N., D.D.N. şi partea vătămată R.N.D. la baracă, unde de asemenea, partea vătămată a precizat că a întreţinut de mai multe ori raporturi sexuale cu inculpatul D.D., o dată fiind surprinşi chiar de minorul martor D.A.N..
Inculpatul era o persoană violentă, agresând de multe ori pe martora C.G., motiv pentru care părţii vătămate R.N.D. îi era teamă de acesta.
De câteva ori, partea vătămată R.N.D. a spus inculpatului că îi va spune mamei ce se întâmplă, acesta replicând-i că tot pe ea o va bate, iar el va afirma că era beat şi că "minora a tras de el".
Cu toate că a fost ameninţată în sensul de a nu spune la nimeni ce se întâmplă, partea vătămată R.N.D. a spus prietenei sale martora M.M. despre faptul că întreţine raporturi sexuale cu inculpatul.
Aceasta ar fi început să spună şi altor persoane, motiv pentru care cele două s-au certat.
Martora C.G. avea unele bănuieli în legătură cu faptul că inculpatul ar întreţine raporturi sexuale cu fiica sa R.N., motiv pentru care a întrebat-o pe aceasta, însă partea vătămată a negat în permanenţă, fiindu-i teamă de inculpat. De asemenea, a întrebat chiar şi pe inculpat, dar şi acesta a negat cu vehemenţă.
Inculpatul D.D. o urmărea în permanenţă pe partea vătămată şi nu o lăsa să stea de vorbă şi cu alţi băieţi din zonă, probabil de teama de a nu spune şi altor persoane despre relaţia lor.
Ulterior, în urma numeroaselor raporturi sexuale neprotejate, partea vătămată R.N.D. a rămas însărcinată.
Faptul că a rămas însărcinată a fost adus la cunoştinţă inculpatului care, în primă fază a acuzat-o că ar fi rămas însărcinată cu altcineva, dar ulterior a spus că-i va da bani pentru a merge la spital să întrerupă sarcina. Partea vătămată a precizat că nu o va primi în spital în aceste condiţii, deoarece este minoră şi tot se va afla.
Între timp, martora C.G. a aflat despre relaţia fiicei sale cu inculpatul, telefonic de la martora M.M. şi întrebând-o, partea vătămată R.N.D. a negat, spunând că ar fi rămas însărcinată cu un vecin pe nume M.M.M..
Ca urmare a unor complicaţii, la data de 30 iunie 2009, partea vătămată R.N.D. a fost internată în spital unde a întrerupt sarcina, Spitalul Municipal Tecuci sesizând Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.
După externare, martora C.G. a dorit să facă o confruntare între fiica sa şi martorul M.M.M. Fiind pusă într-o situaţie delicată, partea vătămată R.N.D. i-a spus mamei adevărul, în sensul că martorul M.M.M. nu a avut nici o contribuţie la starea sa fiziologică şi că a întreţinut numeroase raporturi sexuale cu concubinul său, inculpatul D.D., însă i-a fost teamă să-i spună datorită ameninţărilor primite de la inculpat.
Martora M.M., cu ocazia audierii, nu a confirmat faptul că i-ar fi spus martorei C.G., însă din declaraţia martorei M.E.M. rezultă că partea vătămată ar fi recunoscut faţă de aceasta că, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul D.D.
În aceste condiţii, martora C.G. a formulat plângere penală la organele de poliţie.
Martora C.G. a precizat că într-o convorbire telefonică cu inculpatul, acesta a recunoscut că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, înregistrarea fiind făcută de către partea vătămată cu un alt telefon pe care l-a pus la dispoziţie organelor de poliţie.
Din redarea acestei convorbiri rezultă, într-adevăr, aspectele precizate de martora C.G., şi anume că inculpatul ar fi recunoscut verbal faţă de martora C.G. că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, indicându-i acesteia şi locul unde ţinea prezervativele, respectiv pe o poliţă în grajd. În acest loc, martora C.G. a precizat că a găsit un prezervativ nefolosit.
După aflarea adevărului, martora C.G. a părăsit domiciliul comun şi s-a mutat împreună cu cei trei copii la mama sa pe str. V.
În luna noiembrie 2009, cu ocazia unei vizite a inculpatului pentru a-şi vedea cei doi copii, s-a întâlnit cu partea vătămată R.N.D. ocazie cu care, a ameninţat-o că o va omorî, dacă va spune adevărul la Poliţie.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată, este dovedită cu mijloacele de probă administrate.
În drept, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului D.D. care, în perioada iunie 2008-aprilie 2009, a întreţinut, în mod repetat, raporturi sexuale normale cu partea vătămată R.N.D. (fiica concubinei sale), în vârstă de 13 ani, profitând de imposibilitatea acestuia de a-şi exprima consimţământul (fapta fiind comisă prin constrângere morală), aceasta rămânând însărcinată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a arătat că, în apărare, inculpatul nu a recunoscut fapta, ci a susţinut că fapta este prezentată de mama părţii vătămate, respectiv reprezentantul legal al acesteia, ca un motiv pentru a renunţa la relaţia de concubinaj cu acesta. În acest sens, a solicitat achitarea sa în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost comisă de inculpat) .
Prima instanţă a considerat că apărările inculpatului nu au suport probator, astfel că le-a înlăturat. S-a apreciat că, la dosar, sunt indicii temeinice de vinovăţie privind pe inculpatul D.D. sub aspectul comiterii infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Referindu-se la mijloacele de probă administrate, respectiv declaraţia părţii vătămate, raportul de constatare medico-legală, raportul de consiliere psihologică a părţii vătămate minore şi a martorului D.A.N. în vârstă de 8 ani, procesul-verbal de confruntare, declaraţiile martorilor C.G., M.E.M., M.E., M.M.M. şi M.M.D., audiaţi în cele două faze procesuale, instanţa de fond a reţinut că acestea confirmă faptul că inculpatul a comis fapta infracţională reţinută în sarcina sa, respectiv, de viol asupra unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu, ce nu a avut reprezentarea faptului că întreţine relaţii sexuale cu tatăl vitreg.
S-a constatat că inculpatul, deşi a susţinut că nu a comis fapta, nu a făcut nicio probă cu care să combată cele reţinute prin actul de inculpare. S-a concluzionat că afirmaţiile inculpatului nu au suport probator şi nu se coroborează cu nicio probă a dosarului.
S-a reţinut că inculpatul are antecedente penale, iar la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată acestuia s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la dispoziţiile părţii generale a Codului penal, la limitele de pedeapsă fixate în partea specială, la gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, precum şi la împrejurările care agravează răspunderea penală. Sub acest ultim aspect, s-a avut în vedere faptul că inculpatul, în calitate de concubin al mamei părţii vătămate, avea obligaţia morală să se comporte faţă de minoră ca un tată în condiţiile în care locuia în aceiaşi casă cu minora, fratele acesteia şi mama sa. Mai mult decât atât, inculpatul avea obligaţia să se ocupe şi de educaţia celor doi minori şi, în special, de partea vătămată care este fată şi se află la vârsta pubertăţii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, inculpatul D.D. care a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică deoarece nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, toate probele administrate fiind o înscenare, o răzbunare din partea concubinei C.G. - mama părţii vătămate, pe care a surprins-o întreţinând relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, motiv pentru care s-a şi despărţit de aceasta. În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 230 din 12 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul D.D. şi, în rejudecare, s-a redus pedeapsa principală de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre, s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a arătat că în mod judicios, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului, care rezultă din următoarele mijloace de probă:
- declaraţia părţii vătămate R.N.D. în care descrie în amănunt modul în care inculpatul a întreţinut în mai multe rânduri relaţii sexuale cu aceasta;
- declaraţia părţii vătămate se coroborează cu declaraţia martorului minor D.A. care, audiat în prezenţa părinţilor şi a unui psiholog, a precizat că l-a văzut pe inculpat împreună cu partea vătămată stând în pat în baraca pe care inculpatul o avea, în Lunca Bârladului şi că pe uşa deschisă i-a văzut pe aceştia înveliţi cu plapuma până la gât, a văzut că plapuma se mişca, iar inculpatul sufla greu. Precizează martorul că l-a mai văzut pe inculpat împreună cu partea vătămată R.N.D. şi în alte rânduri, împreună în pat când mama părţii vătămate era plecată la serviciu.
- declaraţia părţii vătămate R.N.D. se coroborează şi cu declaraţia martorei C.G., concubina inculpatului care a precizat că partea vătămată a recunoscut că a rămas însărcinată cu D.D. şi că, de asemenea, a aflat de la martora M.M. - prietena părţii vătămate că aceasta a întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul D.D., în repetate rânduri.
- declaraţiile martorei M.E.M. din care rezultă că partea vătămată ar fi recunoscut faţă de aceasta că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul D.D.
- din convorbirea telefonică avută de către martorul C.G. - concubină cu inculpatul, unde acesta ar fi recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, înregistrarea a fost făcută de martora C.G. cu un alt telefon, convorbire ce a fost pusă la dispoziţia organelor de poliţie.
Instanţa de apel a constatat că toate aceste probe coroborate şi cu declaraţiile celorlalţi martori audiaţi: M.E., M.M.M., M.M.D., precum şi raportul de constatare medico-legală, coroborate între ele, confirmă declaraţiile părţii vătămate - minora R.N.D. şi stabilesc vinovăţia inculpatului.
Faţă de aceste considerente, instanţa a apreciat că vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta dedusă judecăţii, Curtea a apreciat că pedeapsa principală de 15 ani închisoare este prea aspră, deşi fapta inculpatului de a întreţine relaţii sexuale, profitând de imposibilitatea părţii vătămate, minoră de 13 ani, de a-şi exprima în mod liber consimţământul, este o faptă deosebit de gravă, mai ales că a dus, în final, la faptul că partea vătămată a rămas însărcinată.
Curtea a considerat că se impune o reducere a pedepsei principale aplicate inculpatului având în vedere modalitatea concretă în care acesta a săvârşit faptele deduse judecăţii, mai precis, infracţiunea de viol asupra părţii vătămate a fost săvârşită nu printr-o agresiune fizică ci prin starea de temere percepută de partea vătămată în raport de inculpat care era concubinul mamei sale.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.D. care a invocat motivul de recurs prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar motivul de recurs prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând diminuarea cuantumului pedepsei aplicate.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare invocate de inculpat, prev. de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 din C. proc. pen., precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este întemeiat.
Asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Stabilirea situaţiei de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanţelor competente, în faţa cărora cauza devoluează în fapt şi în drept, respectiv instanţa de fond şi de apel, în cazul ambelor situaţii fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta şi completa stabilire a faptelor.
În mod excepţional, examinarea situaţiei de fapt poate reveni instanţei de recurs numai în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Eroarea gravă trebuie să rezulte din compararea faptelor reţinute prin hotărâre cu probele administrate, cazul de casare menţionat neputând fi asimilat cu o greşită apreciere a probelor.
Critica recurentului inculpat D.D. privind greşita condamnare va fi analizată din perspectiva unei pretinse erori de fapt în legătură cu autorul infracţiunii de viol în formă continuată, reţinută în sarcina sa.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond nu este în contradicţie cu probele administrate.
Inculpatul este cel care, în perioada iunie 2008 - aprilie 2009 a întreţinut raporturi sexuale normale cu partea vătămată R.N.D., fiica concubinei sale, în vârstă de 13 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima în mod liber consimţământul, precum şi de faptul că era concubinul mamei părţii vătămate, exercitând acţiuni de constrângere morală asupra părţii vătămate minore, determinând-o în acest fel să întreţină relaţii sexuale.
Mijloacele de probă avute în vedere de instanţele de fond, care demonstrează, într-adevăr, că inculpatul este autorul infracţiunii, sunt declaraţiile părţii vătămate R.N.D., declaraţiile martorilor D.A.N., C.G., M.E.M., M.E., M.M.D., raportul de evaluare psihologică efectuată asupra părţii vătămate şi a martorului D.A.N., raportul de constatare medico-legală al Serviciului de Medicină Legală Galaţi care confirmă starea de graviditate a minorei parte vătămată şi presupune existenţa raporturilor sexuale în intervalul martie - aprilie 2009.
Ca şi în faza de urmărire penală, partea vătămată a declarat în faţa instanţei de judecată că inculpatul a întreţinut cu ea relaţii sexuale, dar nu a spus autorităţilor, vecinilor sau bunicii, de frica inculpatului care a ameninţat-o cu moartea. În schimbul celor întâmplate, a menţionat că inculpatul i-a cumpărat un motoscuter şi i-a dat bani ori de câte ori i-a cerut.
Martora C.G., mama părţii vătămate, a precizat inclusiv în timpul cercetării judecătoreşti că a observat "o apropiere" între inculpat şi partea vătămată, dar a pus-o pe seama alcoolului consumat de inculpat, aflând adevărul, după ce fiica sa a suportat o intervenţie chirurgicală, ca urmare a faptului că a rămas însărcinată.
Fratele părţii vătămate, martorul D.A.N., fiind audiat de instanţă, şi-a menţinut afirmaţiile din faza de urmărire penală, în sensul că, la un moment dat, când se aflau pe malul Bârladului, a văzut-o pe sora lui în baracă, cu inculpatul, şi "cum se mişca patul şi erau unul peste celălalt" şi că nu " m-a lăsat să intru". Martorul a relatat că, aceleaşi fapte, le-a constatat şi când era acasă şi că i-a spus mamei sale cele întâmplate, iar aceasta a fost la poliţie când s-a certat cu inculpatul.
În mod indirect, despre activitatea infracţională a inculpatului au aflat martorele M.E., M.E.M. şi M.M.D. Martorul M.M.M. a infirmat întreţinerea vreunor relaţii sexuale cu partea vătămata, care în faţa instanţei de judecată a menţionat că, la un moment dat, l-a indicat pe M.M.M. ca fiind cel cu care a rămas însărcinată, pentru că i-a fost milă de inculpat, fiind arestat, şi pentru că acesta a ameninţat-o.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte constată că, cu prilejul soluţionării prezentei cauze, instanţele nu au comis o eroare gravă de fapt, adică o greşeală esenţială - care să fi influenţat soluţia procesului, şi neîndoielnică, situaţia de fapt nefiind evident contrară probelor administrate.
Susţinerea inculpatului că instanţele de fond au reţinut vinovăţia sa deoarece au interpretat greşit probele nu poate conduce la casare, în baza art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., întrucât aprecierea probelor de către instanţele de fond nu este cenzurabilă în cadrul cazului de casare analizat.
Asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. Conform art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine cont de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este sancţionată cu închisoare de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa aplicată inculpatului de către instanţa de apel este orientată către limita minimă a textului incriminator al faptei, în condiţiile în care acesta a manifestat nesinceritate în faţa organelor judiciare iar faptele constituie acte materiale ale formei continuate a infracţiunii de viol asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, situaţie juridică de natură a atrage, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 C. pen., sancţionarea mai gravă a acestuia.
Reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege ar fi fost posibilă numai prin reţinerea în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante, însă instanţa de recurs nu identifică împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen.
Apoi, trebuie menţionat că toate împrejurările enumerate de art. 74 C. pen. au doar o aptitudine potenţială de a constitui circumstanţe atenuante.
Înalta Curte reţine că inculpatul a mai intrat în conflict cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru furt, tâlhărie, vătămare corporală, loviri sau alte violenţe. De asemenea, împotriva sa a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile prev. de art. 192 C. pen., art. 217 C. pen., art. 11 din Legea 61/1991.
Totodată, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, în pofida probelor care dovedesc vinovăţia sa. Mai mult, inculpatul nu doar a negat acuzaţiile care i s-au adus, ci a încercat să creeze convingerea că partea vătămată a rămas însărcinată cu un vecin, pe nume M.M., ca mai apoi să-l indice ca autor pe fratele concubinei sale, numitul C.C., susţinând că aceasta "i-ar fi înscenat acest dosar" pentru că a surprins-o cu un bărbat.
Important de relevat este profilul autoritar şi agresiv al inculpatului în familie şi colectivitate, precum şi atitudinea inculpatului la momentul la care partea vătămată a fost dusă la spital, când s-a intervenit chirurgical cu pierderea sarcinii, când a intrat în salonul unde se afla partea vătămată şi, cu un cuţit, a agresat-o pe mama acesteia, martora C.G., în mai multe zone corporale.
Înalta Curte consideră că s-a realizat o justă individualizare prin aplicarea pedepsei de 12 ani închisoare, în raport de natura juridică a infracţiunii comise - prin care s-a adus atingere libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a altei persoane, de etatea persoanei vătămate - care nu împlinise vârsta de 15 ani, ţinând cont, de asemenea, de natura relaţiilor specifice unei familii care ar fi trebuit să existe între inculpat şi partea vătămată - aceasta fiind fiica concubinei inculpatului, de urmările socialmente periculoase ale faptei constând în consecinţele negative asupra dezvoltării psiho-fizice şi afective a victimei.
Ca atare, se constată că nu este incident în cauză nici acest caz de casare.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva Deciziei penale nr. 230 din 12 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 38517 C. proc. pen. va deduce prevenţia de la 06 octombrie 2010 la 31 ianuarie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON, onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva Deciziei penale nr. 230 din 12 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce prevenţia de la 06 octombrie 2010 la 31 ianuarie 2012.
Obligă recurentul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat din care 200 RON, onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 290/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 1621/2012. Penal → |
|---|
