ICCJ. Decizia nr. 2953/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2953/2012
Dosar nr. 6020/1/2012
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 882/57/2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă, printre altele, în temeiul art. 103 alin. (2) raportat la art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate M.G., pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 21 septembrie 2012 şi până la data de 25 septembrie 2012.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a se împiedica sustragerea persoanei solicitate de la urmărirea penală instanţa a apreciat întemeiată solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Constatând întrunite cumulativ exigenţele prevăzute de Legea nr. 302/2004, privind limitele de pedeapsă pentru infracţiunile de care este acuzat, în baza art. 103 alin. (2) raportat la art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată M.G. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea sa în libertate.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că prin sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub nr. 882/57/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile faţă de persoana solicitată M.G. în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare italiene, persoana solicitată fiind suspectată de comiterea unei infracţiuni de viol, constând în aceea că în data de 26/27 iunie 2012 ar fi reţinut relaţii sexuale cu numita S.E., împotriva voinţei acesteia, imobilizând-o şi profitând de starea de ebrietate în care se afla victima, faptă prevăzută de art. 609 Bis, 61 C. pen. italian şi pedepsită cu închisoarea de până la 10 ani.
A fost înaintată Curţii semnalarea transmisă prin C.C.P.I. - Biroul SIRENE Bucureşti sub nr. 1323747/TO din 18 septembrie 2012, prin care se solicită declanşarea procedurilor prev. de art. 100 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată şi a arestării persoanei solicitate M.G., în vederea transmiterii de către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare.
Persoana solicitată a luat cunoştinţă despre motivul prezentării sale în faţa instanţei şi nu a formulat obiecţiuni cu privire la identitate.
Soluţia dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică în mod corect aceasta apreciind că măsura arestării preventive pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 21 septembrie 2012 şi până la data de 25 septembrie 2012, corespunde tuturor exigenţelor impuse de dispoziţiile legale ce reglementează procedura reţinerii şi arestării persoanei solicitate în regim de urgenţă.
La individualizarea măsurii necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la urmărirea penală, Curtea de Apel Alba Iulia a ales măsura aptă a asigura atingerea scopului derulării în bune condiţii a procedurii reglementate de Legea nr. 302/2004, republicată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) din aceeaşi lege s-a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul solicitării INTERPOL.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică cu respectarea dispoziţiilor art. 101 - 103 din Legea nr. 302/2004 republicată şi a art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de persoana solicitată, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.G. împotriva încheierii din 20 septembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 882/57/2012.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3108/2012. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2947/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
---|