ICCJ. Decizia nr. 296/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 296/2012

Dosar nr.1727/33/2009

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, petentul M.I. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se admită plângerea formulată de acesta în sensul desfiinţării referatului de clasare întocmit în dosarul nr. 477/VIII/1/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi a soluţiei din dosarul nr. 703/II/2/2009, cu trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale sau să fie reţinută cauza pentru judecata în fond.

În motivarea plângerii petentul a arătat că prin acţiunile sale făptuitorul a încălcat legea, inserând în cuprinsul sentinţei nr. 584/2008 a Tribunalului Cluj fapte neconforme cu adevărul şi a dat o soluţie bazată pe falsuri, fără a respecta limitele rejudecării, întrucât judecătorul a introdus sintagma „victima a suferit o tăietură de 10 cm" care nu se regăseşte în probele dosarului.

Petentul a apreciat că trebuiau verificate şi analizate aceste fapte prin care i s-au încălcat drepturile constituţionale, respectiv dreptul la un proces echitabil. A arătat că judecătorul şi-a motivat sentinţa pe declaraţia martorei M.A.M., care nu este semnată, iar pentru toate acestea a apreciat că există indicii temeinice privind faptele reclamate.

Prin sentinţa penală nr. 84 din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva referatului din 03 iulie 2009, întocmit în dosarul nr. 477/VIII/1/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi a adresei din 04 septembrie 2009, întocmită în dosarul nr. 703/II/2/2009 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Plângerea formulată de petentul M.I. împotriva referatului din 3 iulie 2009, întocmit în dosarul nr. 477/VIII/1/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi a adresei din 4 septembrie 2009, întocmită în dosarul nr. 703/II/2/2009 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj este nefondată întrucât judecătorul J.E. a menţionat în considerentele sentinţei penale pe care acesta a pronunţat-o probe pe care le-a considerat utile cauzei, iar dacă petentul este nemulţumit de probele care au stat la baza hotărârii sau dacă apreciază că acestea nu există sau că nu au fost administrate în mod corect, are posibilitatea, în căile de atac, să solicite fie înlăturarea acestora, fie să nu se ţină seama de probele care au fost administrate contrar legii.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul M.I., solicitând admiterea acestuia astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul petent (dosar instanţă) se reţine că aceasta a fost soluţionată prin Decizia nr. 690 din 31 mai 2011 a Curţii Constituţionale, în sensul respingerii, ca inadmisibilă (dosar instanţă), motiv pentru care reiterarea în aceeaşi cauză a aceleiaşi cereri este inoportună.

Referitor la recursul formulat în cauză constată următoarele:

La data de 16 iunie 2009, petentul M.I. a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva judecătorului J.E. de la Tribunalul Cluj pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată prevăzută de art. 2481 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pe considerentul că acesta a inserat afirmaţii neconforme cu adevărul şi nu a interpretat în mod corespunzător probele cu ocazia pronunţării şi motivării sentinţei penale nr. 584 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj prin care s-a dispus condamnarea petentului la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

Prin referatul din 3 iulie 2009, întocmit în dosarul nr. 477/VIII/1/2009, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a apreciat că se impune clasarea şi arhivarea lucrării întrucât nu există niciun indiciu cu privire la săvârşirea vreunei fapte prevăzută de legea penală de către judecătorul J.E., de la Tribunalul Cluj.

De asemenea, s-a arătat că persoana nemulţumită de hotărârea judecătorului poate exercita căile legale de atac împotriva acesteia.

La data de 3 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a comunicat petentului că, în urma verificării aspectelor semnalate, nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către judecătorul J.E., de la Tribunalul Cluj.

La data de 24 septembrie 2009, petentul a formulat plângere la instanţă împotriva soluţiei de netrimitere în judecată.

Instanţa de judecată a respins, ca nefondată, plângerea petentului, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Potrivit art. 2781 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., după respingerea plângerii, conform art. 275-278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Din examinarea acestui text de lege rezultă că numai împotriva rezoluţiei de clasare se poate formula plângere şi, prin urmare, referatul de clasare nu face parte din această categorie.

Instanţa de fond nu a analizat conţinutul referatului din 3 iulie 2009 întocmit în dosar nr. 477/VIII/1/2009 potrivit cu care procurorul a apreciat că se impune clasarea şi arhivarea lucrării întrucât nu există niciun indiciu cu privire la săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către intimatul J.E.

În aceste condiţii, instanţa de fond nu a verificat dacă în raport de conţinutul referatului astfel întocmit, actul de procedură care trebuia să consfinţească soluţia procurorului este referat sau rezoluţie.

Totodată, Înalta Curte constată că prima instanţă a procedat la analizarea pe fond a plângerii formulate de petent, deşi aceasta a antamat şi aspectul admisibilităţii în considerentele hotărârii, fără a lămuri.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că soluţia care se impune este aceea de casare a sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi de trimitere a cauzei la această instanţă pentru a rejudeca şi a pronunţa o soluţie în raport de aspectele avute în vedere la data judecării cauzei, întrucât există contradicţie între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia, fapt ce nu permite exercitarea reală şi efectivă a controlului judiciar în cauză, aspect care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 teza a II-a C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de petentul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 84 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de petentul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 84 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 296/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs