ICCJ. Decizia nr. 292/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 292/2012
Dosar nr.5388/121/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penala nr. 246 din 10 iunie 2010, pronunţată în dosarul nr. 5388/121/2006, Tribunalul Galaţi, secţia penală a respins cererea de restituire a cauzei la procuror, formulată de inculpata C.M. şi:
1 În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecaţii, privind pe inculpata C.M., din infracţiunea de înşelăciune prevăzuta de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata C.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
A contopit pedepsele, urmând ca inculpata C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
A aplicat art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
2. În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, privind pe inculpatul M.C., din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C. la o pedeapsă de 6 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
A contopit pedepsele, urmând ca inculpatul M.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
A aplicat art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi art. 1003 C. civ., a obligat inculpaţii C.M. si M.C., în solidar, la plata despăgubirilor civile.
A menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanţa nr. 626/P/2003 din 01 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Conform art. 348 C. proc. pen. a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv a împuternicirilor aflate la dosar nr. 626/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 626/P/2003 din 10 mai 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale si trimiterea în judecată a inculpaţilor C.M. si M.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. si de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Numitul T.P., în calitate de reprezentant legal al SC A.H. LCBV, societate cu răspundere limitată cu sediul în S.U.A., l-a împuternicit pe martorul C.A. să îndeplinească toate tipurile de activităţi sau acţiuni care sunt necesare sau au legătură cu afacerile companiei, sens în care a emis o procură pe numele acestuia, tradusă si legalizată la un notar public.
La începutul anului 2002, în cadrul unei reuniuni organizate de martorul C.A., prin intermediul martorei A.M., contabilă la SC A.H. în Republica Moldova, acesta a cunoscut-o pe inculpata C.M.
Aceasta a afirmat faţă de martor că face afaceri în România, în domeniul petrolului, cafelei si alcoolului, de 8 ani, propunându-i acestuia să facă export de alcool dublu rafinat, de vânzare la un preţ de 3$/litru, urmând a se ocupa inculpata, iar câştigul obţinut din vânzare să fie împărţit în mod egal.
Martorul a fost de acord cu propunerea şi, drept urmare, în luna iulie 2002, a întocmit o procură pe numele martorei A.M. de reprezentare a acestuia în Zona Liberă Galaţi.
La cererea martorului C.A., martora A.M. împreună cu inculpata C.M., s-a deplasat la Galaţi în vederea documentării privind posibilitatea închirierii unui spaţiu pentru depozitarea alcoolului. În data de 04 iulie 2002 a fost încheiat cu A.Z.L. Galaţi contractul de închiriere, semnat din partea SC A.H. de martora A.M. Cu acest prilej, inculpata C.M. i l-a prezentat martorei si pe inculpatul M.C., despre care i-a spus că este un fost lucrător vamal, cu experienţă în ceea ce priveşte importul si exportul de alcool, si i-a propus ca acesta să lucreze pentru societate, în sensul de a se ocupa de depozitarea alcoolului în Zona Liberă Galaţi.
Începând din vara anului 2002, în baza contractului de închiriere, SC A.H. a depozitat în Zona Liberă Galaţi cantitatea de 115 tone alcool dublu rafinat, adus în trei transporturi, conform facturilor de provenienţă a mărfii.
Din această cantitate, partea vătămată a efectuat în luna octombrie 2002 un export de 20 tone alcool dublu rafinat în Rusia, în depozit rămânând cantitatea de 95 tone alcool dublu rafinat.
Cu ocazia realizării acestui export, la cererea inculpatului M.C., martorul C.A. i-a lăsat acestuia ştampila aparţinând SC A.H. LCBV, fără a întocmi procura în acest sens. Inculpatul a solicitat ştampila societăţii cu motivarea că trebuie să ştampileze documentele privitoare la depozitarea alcoolului.
Începând cu luna ianuarie 2003, reprezentanţii A.Z.L. Galaţi au încercat să ia legătura cu martora A.M., atât pentru plata chiriei cât si pentru faptul că expirase contractul de închiriere. Cu privire la aceste aspecte a fost anunţat si inculpatul M.C., cunoscut în Zona Libera Galaţi ca fiind reprezentantul SC A.H., ulterior fiind si notificat în acest sens.
În aceste condiţii inculpaţii au hotărât să valorifice ei cele aproximativ 95 tone alcool ramase în depozit.
În realizarea acestei rezoluţii, inculpatul M.C. a întocmit către A.Z.L. Galaţi o declaraţie de abandon a mărfii si, în acelaşi timp, l-a contactat telefonic pe martorul C.A., căruia i-a comunicat că alcoolul rămas în Zona Liberă Galaţi a fost confiscat de autorităţile române.
Considerându-se proprietarul mărfii, inculpatul M.C. a dat anunţuri în presă si pe internet privind vânzarea a 100.000 litri alcool. Negăsind client pentru marfă si neavând bani pentru achitarea taxelor vamale, inculpaţii au stabilit să creeze aparenţa unui tranzit vamal pe teritoriul României, pentru a putea scoate alcoolul din Zona Liberă Galaţi si a-l valorifica ulterior fără acordul SC A.H. LCBV. În acest scop inculpaţii C.M. şi M.C. s-au prezentat în data de 05 iunie 2003 la sediul comisionarului vamal SC R. SA Galaţi, unde au solicitat martorului A.C. întocmirea a două declaraţii vamale de tranzit, pentru cantitatea de 44 tone alcool ce urma a fi vândut unui cetăţean turc, în acest sens prezentând facturi şi C.M.R. - uri semnate de inculpata C.M. Declaraţiile vamale, însoţite de procuri false, întocmite folosindu-se stampila anterior primită, care atestau calitatea inculpaţilor de împuterniciţi ai SC A.H., au fost prezentate A.Z.L. Galaţi, de unde au ridicat marfa. Inculpata a închiriat două camioane, în care a fost încărcată cantitatea de 44 tone alcool etilic, cu destinaţia Turcia, marfă însă care nu a părăsit teritoriul României, fiind vândută fără a se putea identifica destinatarul final al acesteia. În acest mod inculpaţii au produs SC A.H. o pagubă de 50.000 dolari S.U.A.
Din coroborarea probelor administrate rezultă că niciunul dintre inculpaţi nu a fost împuternicit să reprezinte SC A.H. şi să efectueze exportul de alcool, inculpaţii înţelegându-se în acest sens si folosind, pentru a întocmi împuternici false în vederea scoaterii alcoolului din Zona Liberă Galaţi, stampila societăţii care se afla în posesia inculpatului M.C., fiindu-i înmânată de martorul C.A., în luna octombrie 2002, la cererea inculpatului, sub pretextul că trebuie să stampileze documentele la C.F.R.
Prima instanţă a reţinut că fapta inculpaţilor C.M. si M.C. de a induce si menţine în eroare reprezentanţii legali ai SC R. SA si SC A.H. LCBV, cu prilejul scoaterii din Zona Liberă Galaţi a cantităţii de 44 tone alcool dublu rafinat aparţinând acestei din urmă societăţi, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv procuri pe care le-au falsificat pentru a putea efectua aceste activităţi si prin folosirea de calităţi mincinoase, creând aparenţa unui tranzit vamal pe teritoriul României, cauzând astfel un prejudiciu total în sumă de 50.000 dolari S.U.A. şi 553.828.315 ROL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepselor instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea faptelor comise, modalitatea şi împrejurările în care au fost săvârşite, urmarea produsă, atitudinea procesuală a inculpatei, dar si împrejurarea că aceasta nu are antecedente penale în raport de care s-a reţinut în favoarea acesteia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., precum si atitudinea procesuală a inculpatului si actele în circumstanţiere depuse la dosar, în raport de care a reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, inculpata C.M. şi inculpatul M.C.
Critica procurorului priveşte netemeinicia hotărârii primei instanţe, pedepsele aplicate inculpaţilor nefiind just individualizate, în contextul circumstanţelor reale de comitere a infracţiunilor, pericolul social sporit al faptelor care s-au reţinut în sarcina inculpaţilor, natura si importanta relaţiilor sociale afectate, modul în care acestea au fost concepute si puse în practică de inculpaţi, precum si poziţia procesuală a acestora, conduita anterioară a inculpaţilor, în sensul că nu au mai săvârşit infracţiuni, nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante si coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de norma incriminatoare. Totodată, procurorul a susţinut că neaplicarea unui spor de pedeapsă la stabilirea pedepsei rezultante constituie o nejustificată clemenţă a instanţei de fond.
Inculpata C.M. a criticat hotărârea penală ca fiind nelegală, cu referire la respingerea cererii privind restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. Pe fondul cauzei aceasta a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen., în raport de împrejurarea că aceasta a reprezentat legal societatea comercială, în temeiul unei procuri autentice si, pe cale de consecinţă, nu a înşelat pe nimeni, în sensul că s-ar fi prezentat în faţa autorităţilor declarând în mod fals că este împuternicită SC A.H. Totodată, activităţile întreprinse de aceasta sunt în limitele puterilor conferite prin împuternicirea dată de societatea comercială.
Inculpatul M.C. a solicitat încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Sub aspectul infracţiunii de înşelăciune, criticile inculpatului privesc greşita încadrare juridică, eronata reţinere a caracterului continuat al infracţiunii. Susţinând că fapta nu există, respectiv că faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni, inculpatul a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare. În subsidiar, inculpatul a solicitat redozarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia si aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 144/ A din 30 mai 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală si pentru cauze cu minori a admis apelurile declarate de inculpaţi, a desfiinţat în parte sentinţa atacată si:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpata C.M. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen.
A înlăturat dispoziţiile referitoare la contopirea pedepselor, dispunând ca inculpata C.M. să execute pedeapsa de 7 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen.
A înlăturat dispoziţiile referitoare la contopirea pedepselor, dispunând ca inculpatul M.C. să execute pedeapsa de 6 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins, ca nefondat.
În motivarea acestei decizii, urmare analizării cauzei prin prisma motivelor de apel invocate dar si a aspectelor de fapt si de drept, instanţa de apel a constatat că în mod întemeiat prima instanţă a respins cererea inculpatei C.M., privind restituirea cauzei la procuror, în faza de urmărire penală acesteia aducându-i-se la cunoştinţă învinuirea. Inculpata a fost audiată în calitate de învinuită, a solicitat probe în apărare, iar materialul de urmărire penală i-a fost prezentat acesteia în prezenţa apărătorului ales.
Pe fondul cauzei instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, corespunzător probelor administrate, a constatat săvârşirea cu vinovăţie a faptelor, cărora le-a dat încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale. Drept urmare, instanţa a constatat ca fiind neîntemeiat apelul declarat de inculpaţi sub aceste aspecte. Apelul este fondat exclusiv sub aspectul împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.
Sub aspectul pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de apel a apreciat că acestea sunt just individualizate, instanţa de fond având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedepsele aplicate, sub aspectul cuantumului si modalităţii de executare, fiind apte a realiza rolul si funcţiile stabilite prin art. 52 C. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recursuri inculpaţii C.M. si M.C.
Invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 21, 10, 14 şi 17 C. proc. pen., inculpatul M.C. a formulat critici privind:
- judecata în apel si în primă instanţă a cauzei fără să se fi îndeplinit legala procedură de citare a părţii civile SC A.H. LCVB;
- nestabilirea, de către ambele instanţe, a calităţii în care SC A.H. stă în proces;
- la individualizarea pedepsei instanţele nu au avut în vedere împrejurarea bunei-credinţe a acestuia, cu referire la faptul că acesta a acţionat în baza unui mandat comercial;
- greşita încadrare juridică a faptelor, cu referire la reţinerea nejustificată a alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză si trimiterea acesteia la prima instanţă, în vederea rejudecării.
La termenul din 17 ianuarie 2012, inculpatul a declarat că înţelege să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. si că, în aceste condiţii, recursul acestuia priveşte exclusiv latura civilă a cauzei, în sensul că nestabilindu-se valoarea prejudiciului, în mod greşit s-a reţinut în încadrarea juridică a faptelor alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), ceea ce are drept consecinţă si greşita individualizare a pedepsei.
Reiterând criticile formulate în apel, inculpata C.M. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, desfiinţarea hotărârii primei instanţe si trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei. În subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., inculpata a solicitat restituirea cauzei la parchet sau prima instanţă în vederea respectării dispoziţiilor procedurale referitoare la constituirea ca părţi vătămate ale SC R. şi SC A.H., în raport de reţinerea agravantei prevăzute de alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) în funcţie de cuantumul prejudiciului, fără administrarea de probe pentru stabilirea acestuia.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs invocate si dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor si materialului din dosarul cauzei, următoarele:
Încadrarea juridică corectă a faptelor priveşte stabilirea concordanţei depline între fapta săvârşită de inculpat si norma penală specială care încriminează acea faptă, precum şi în raport cu dispoziţiile penale generale aplicabile faptei comise.
Prin urmare, încadrarea juridică temeinică şi legală implică, în primul rând şi în mod obligatoriu, stabilirea exactă a situaţiei de fapt.
Probatoriul administrat în cauză, cu referire la plângerile formulate de părţile vătămate SC A.H. şi SC R. SA şi adresele comunicate de acestea, adresele A.Z.L. Galaţi şi D.R.V. Galaţi, declaraţia de abandon, note de comandă, facturi fiscale, contract de închiriere şi acte adiţionale la acesta, cerere formulată de inculpatul M.C. în Vamă, fişa postului operator incinta Zona Liberă Galaţi, declaraţii vamale, declaraţiile martorilor, susţine următoarea situaţie de fapt:
În contextul în care, începând cu luna ianuarie 2003, reprezentanţii A.Z.L. Galaţi au încercat să ia legătura cu martora A.M., atât pentru plata chiriei spaţiului cât si pentru că expirase contractul de închiriere, inculpata C.M. a fost contactată telefonic de directorul comercial al Zonei Libere Galaţi, aceasta comunicându-i că în cazul în care nu va achita în cel mai scurt timp chiria datorată pentru depozitarea alcoolului adus din Ucraina de către SC A.H., se va proceda la confiscarea mărfii. Cu privire la această situaţie a fost informat, si apoi notificat, si inculpatul M.C.
În aceste condiţii, inculpaţii C.M. si M.C. au hotărât să valorifice în folos propriu cantitatea de aproximativ 95 tone alcool dublu rafinat proprietatea SC A.H. Drept urmare, în realizarea acestei rezoluţii, inculpatul M.C., pe de o parte, a întocmit către A.Z.L. Galaţi o declaraţie de abandon a mărfii şi, pe de altă parte, l-a contactat telefonic pe administratorul societăţii proprietare a mărfii, căruia i-a comunicat că alcoolul rămas în zona liberă a fost confiscat de autorităţile române. Din cantitatea menţionată de marfă inculpaţii au valorificat cantitatea de 44 tone alcool dublu rafinat, folosindu-se de împuterniciri false şi efectuând toate operaţiunile documentare specifice tranzitului de marfă, mai puţin actul material al scoaterii efective din ţară a mărfii pretins livrate la export, producându-i-se în acest mod un prejudiciu si comisionarului vamal R. Rezumând, în modul arătat, inculpaţii au înşelat SC A.H., proprietara alcoolului depozitat în Zona Liberă Galaţi, pe care si l-au însuşit, comunicându-i faptul confiscării mărfii, precum şi pe comisionarul vamal, căruia în vederea valorificării alcoolului şi fără ale cărui garanţii nu ar fi putut crea aparenţa exportului, şi s-au prezentat că împuterniciţi ai SC A.H. pentru realizarea tranzitului vamal. Rezultând că inculpaţii, cu intenţie directă, în scopul obţinerii unui folos patrimonial, au indus în eroare societatea proprietară a alcoolului si comisionarului vamal, în mod întemeiat prima instanţă a reţinut că faptele acestora întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
Criticile inculpaţilor privesc greşita încadrare juridică a faptelor prin reţinerea alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Potrivit acestui text, înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 ani si interzicerea unor drepturi.
Inculpaţii susţin că nu s-a făcut în cauză dovada producerii prin infracţiune a unei pagube materiale mai mari de 200.000 lei. Or, partea vătămată SC S.R. s-a constituit iniţial parte civilă în cauză cu suma de 553.828.315 ROL, pentru ca, la data de 04 decembrie 2003, printr-o cerere completatoare, corespunzător actelor primite de la D.R.V., să-şi precizeze pretenţiile la suma de 253.182,71 lei (2.531.827.147 ROL). Totodată, cu adresa din 29 iulie 2003, SC A.H. LCVB s-a constituit parte civilă pentru valoarea alcoolului etilic de care a fost lipsită în modul arătat, respectiv suma de 50.000 dolari S.U.A., valoare dovedită cu facturile aflate la dosarul cauzei. Rezultă aşadar că prin infracţiune s-a produs o pagubă materială ce depăşeşte plafonul de 200.000 lei stabilit prin art. 147 C. pen.
Prin urmare, încadrarea juridică a faptelor, cu referire la reţinerea alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), este corectă, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Prin hotărârea primei instanţe, menţinută de instanţa de apel, inculpaţii au fost obligaţi la plata sumelor cu care părţile vătămate au fost prejudiciate material prin săvârşirea infracţiunilor. Învederând împrejurarea dizolvării SC A.H. LCVB, la data de 05 septembrie 2006, inculpaţii invocă nelegalitatea obligării acestora la plata sumei reprezentând prejudiciu produs prin infracţiune acestei societăţi. Este de observat, sub un prim aspect, că societatea menţionată si-a manifestat procedural intenţia exercitării acţiunii civile în procesul penal, aşa încât în mod corect procurorul a reţinut, prin rechizitoriu, participarea acesteia în proces în această calitate.
Ca atare, recursurile se constată a fi neîntemeiate sub aspectul criticilor referitoare la nestabilirea calităţii în care această parte participă în procesul penal.
Pe de altă parte, împrejurarea dizolvării unei societăţi comerciale care participă în procesul penal în calitate de parte civilă nu constituie un impediment legal în admiterea acţiunii civile. Astfel, sub aspect procesual, acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a persoanei care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală precum si, după caz, a persoanei care răspunde civil pentru actele inculpatului. Tragerea la răspundere civilă a inculpatului si, după caz, a părţii responsabile civilmente, priveşte justa reparare a pagubei produse prin infracţiune, regulile referitoare la repararea pagubei fiind cele prevăzute de legea civilă. În cazul în care partea civilă este o societate comercială si aceasta intră în dizolvare, obligaţia justei reparări a pagubei produse prin infracţiune subzistă, având în vedere că potrivit legii civile urmare dizolvării persoana juridică intră în lichidare, constând în realizarea activului si plata pasivului patrimonial, pentru ca în final activul net pozitiv să revină acţionarilor sau asociaţilor societăţii comerciale, după caz, în proporţii corespunzătoare participării acestora la formarea capitalului social.
Pe de altă parte, corespunzător imposibilităţii legale a păstrării valorilor patrimoniale produse prin infracţiune, corelativ sau alternativ obligaţiei de dezdăunare, după caz, fiind sesizată numai cu recursurile inculpaţilor, îi este oprit instanţei de control judiciar de a proceda la confiscarea sumei de 50.000 dolari S.U.A., semnificând o agravare a situaţiei inculpaţilor în propria cale de atac. Prin urmare, recursurile inculpaţilor se constată fi nefondate si sub aspectul acestor critici.
Inculpata C.M. reiterează în recurs criticile referitoare la nerespectarea dispoziţiilor procedurale privitoare la sesizarea instanţei de judecată. Or, examinând cererile inculpatei, sub aceste aspecte, în mod judicios atât instanţa de fond cât si instanţa de apel au constatat legala sesizare a instanţei de judecată. În fapt, criticile acesteia privesc neîndeplinirea unor condiţii referitoare la verificarea legalităţii si temeiniciei rechizitoriului stabilite de legiuitor ulterior sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriul din 15 mai 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Prin urmare, recursul se constată a fi nefondat si sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen.
În fine, inculpaţii au criticat hotărârile pronunţate în cauză, invocând judecata cauzei în condiţiile neîndeplinirii procedurii de citare cu SC A.H. începând cu data de 24 ianuarie 2003. Într-adevăr, participarea părţilor la judecata în primă instanţă sau în apel constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare. Drept urmare, atunci când nu s-au respectat dispoziţiile legale privind asigurarea participării părţilor la judecată, intervine o nulitate relativă care poate atrage casarea hotărârii recurate. Însă, această nulitate intervenind în interesul părţii lipsă, ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare cu aceasta, acest caz de casare poate fi invocat exclusiv de partea care a lipsit, ca urmare a nelegalei citări a acesteia. Prin urmare, partea care a fost prezentă nu-şi poate întemeia recursul pentru lipsa altei părţi, nelegal citate. Cum în cauza inculpaţii invocă ca motiv de casare neîndeplinirea procedurii de citare cu o altă parte, respectiv cu SC A.H., recursul este nefondat sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
Alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
Urmează a fi admis însă recursul declarat de inculpatul M.C. pentru alte motive, respectiv ca urmare a declaraţiei acestuia, făcută personal în instanţă, că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile art. 3201 C. proc. pen., instanţa va admite recursul declarat de inculpatul M.C. si va casa Decizia atacată, precum si sentinţa pronunţată la judecata în fond a cauzei, numai în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat, referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 C. pen., art. 3201 C. proc. pen. si art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), ţinând cont de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), va condamna pe inculpatul M.C. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, apreciată a constitui în limitele legii o pedeapsă adecvată gravităţii infracţiunii si periculozităţii inculpatului, aptă a realiza scopul si funcţiile pedepsei astfel cum acestea sunt stabilite prin art. 52 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
Va deduce durata reţinerii de la 14 august 2003.
Celelalte dispoziţii ale deciziei recurate vor fi menţinute.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru motivele expuse, recursul declarat de inculpata C.M. va fi respins, ca nefondat.
Va deduce durata reţinerii de la 14 august 2003.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-inculpată C.M. va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
Onorariul parţial pentru avocatul din oficiu pentru asistarea recurentului-inculpat M.C., în cuantum de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.:
Admite recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 144 din 30 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. 5388/121/2006.
Casează Decizia penală nr. 144 din 30 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi sentinţa penală nr. 246 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Galaţi, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.C. referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi rejudecând:
Conform art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 C. pen., art. 3201 C. proc. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) condamnă pe inculpatul M.C. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 C. pen. şi interzice drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Deduce durata reţinerii de la 14 august 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata C.M. împotriva deciziei penale nr. 144 din 30 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce durata reţinerii de la 14 august 2003.
În recursul inculpatului M.C., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul parţial pentru avocatul din oficiu, în cuantum de 100 lei se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta C.M. la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei, onorariul parţial pentru avocatul din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 295/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 254/2012. Penal → |
|---|
