ICCJ. Decizia nr. 307/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 307/2012
Dosar nr.30187/3/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 52/ F din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata M.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpata M.E. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen.
În actul de sesizare a instanţei, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi anume: declaraţiile martorilor P.I., G.E.M., T.I., ale denunţătorului R.M. şi ale inculpatei, înregistrările audio-video ale discuţiilor purtate în mediu ambiental la datele de 29 martie 2010 şi 30 martie 2010, procesele-verbale de transcriere a acestor convorbiri telefonice, procurorul a reţinut că în ziua de 20 martie2010, numitul R.R., asociat şi administrator la SC A.R.T. Caracal cu punct de lucru în municipiul Bucureşti, a denunţat-o pe inculpată pentru că la data de 26 martie 2010 i-a pretins suma de 4.000 euro pentru a interveni la directorul G.E.M. din cadrul SC R.R. SA pentru ca această societate să încheie cu societatea denunţătorului un contract de antenă, mai precis de „ridicare la satelit" pentru a putea transmite programe TV în direct.
Denunţătorul intenţiona să înfiinţeze în Bucureşti un post de televiziune pentru care obţinuse licenţa de audiovizual de la C.N.A., însă mai avea nevoie de o avizare emisă de C.N.A. pentru a emite în direct. Dosarul depus la C.N.A. trebuia să cuprindă şi un contract de transmitere a semnalului de la o staţie de pe pământ către satelit (contract de uplink) încheiat cu o firmă de profil.
Discuţiile s-au purtat cu conducerea SC R.R. SA, respectiv cu directorul G.E.M. despre un posibil contract încheiat între cele două firme, G.E.M. fiind prezentat de inculpată martorului R.R.
La data de 26 martie 2010, inculpata a pretins denunţătorului suma de 4000 euro pentru a interveni pe lângă G.E.M., în vederea încheierii şi primirii contractului SC R.R. SA. Fiind presat de faptul că în scurt timp expira termenul pentru care avea valabilitate licenţa de audiovizual emisă de C.N.A., la data de 28 martie 2010 denunţătorul a trimis inculpatei un mesaj în care preciza că este dispus să dea suma respectivă, ca să obţină contractul SC R.R. SA.
În ziua de 29 martie 2010, inculpata M.E. l-a contactat telefonic pe denunţătorul R.R., spunându-i că doreşte să se întâlnească în aceeaşi zi pentru înmânarea banilor. La aceeaşi dată, în jurul orelor 17,30 a avut loc o prima întâlnire între inculpată şi denunţător la sediul SC A.R.T., ocazie cu care inculpata a afirmat că pentru a primi contractul cu SC R.R. SA, denunţătorul trebuia să dea suma de 3000 euro directorului G.E.M. şi numitului P.I., iar suma de 1500 euro îi revenea acesteia, drept "comision" pentru serviciile făcute, afirmând că nu doreşte să fie angajata denunţătorului. Inculpata a mai afirmat că după ce le dă celor două persoane suma de 3000 euro, directorul G.E.M. îi va da contractul încheiat cu SC R.R. SA lui A. (martorul P.I.), iar acesta îl va da inculpatei.
La data de 29 martie 2010, în jurul orelor 19,30, în aceeaşi locaţie, a avut loc o a doua întâlnire între denunţător şi inculpată, ocazie cu care denunţătorul R.R. i-a oferit inculpatei suma de 1000 lei, bani înseriaţi în prealabil de organele de anchetă, cu scopul ca aceasta să dea denunţătorului contractul pe care firma reprezentată de el o încheiase cu SC R.R. SA. Banii au fost refuzaţi de inculpată pe motiv că suma pe care trebuia să o dea denunţătorul este de 3000 euro. Astfel, la 30 martie 2010, în jurul orelor 11,40, la punctul de lucru SC A.R.T., inculpata M.E. a primit suma de 4000 euro de la denunţător, bani proveniţi din fondurile Ministerului Public (înseriaţi). Banii au fost număraţi de denunţător în faţa inculpatei, care i-a introdus-o în geantă, moment în care au intervenit organele de anchetă.
În urma analizării materialului probator administrat în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a concluzionat că infracţiunea de trafic de influenţă pentru săvârşirea căreia inculpata M.E. a fost trimisă în judecată, nu există.
În declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpata a arătat că timp de aproximativ 3 luni l-a ajutat pe martorul denunţător R.R. să deschidă un post de televiziune în Bucureşti, iar pentru serviciile prestate urma să primească, conform înţelegerii dintre cei doi suma de 1500 euro. În desfăşurarea acestei activităţi, inculpata a arătat că a apelat la ajutorul unor cunoştinţe şi prieteni, persoane cu experienţă şi cunoscute în mass-media.
Martora B.G.E., audiată în cursul cercetării judecătoreşti la cererea inculpatei, a declarat că o cunoaşte pe inculpată din anul 2000 când au colaborat la postul de televiziune T.7.A. şi au continuat relaţia de colaborare şi prietenie, perioadă de timp suficientă pentru a o cunoaşte pe inculpată din punct de vedere comportamental şi ca pregătire profesională. Din relatările martorei a rezultat că inculpata este o persoană cu experienţă în televiziune, pricepută în soluţionarea problemelor legate de înfiinţarea unui post de televiziune, calităţi care l-au determinat pe martorul R.M. să apeleze la serviciile acesteia.
A mai arătat martora că din discuţiile purtate cu inculpata a reieşit acordul martorului denunţător R.R. de colaborare a inculpatei în cadrul postului de televiziune pe care acesta dorea să-l înfiinţeze şi posibilitatea realizării de emisiuni pe probleme juridice de către inculpată împreună cu martora, ambele fiind de profesie jurist. În opinia martorei, dacă nu ar fi existat o certitudine cu privire la această înţelegere între martorul denunţător şi inculpată, nu ar fi avut loc convorbirile telefonice pe care aceasta din urmă le-a purtat cu denunţătorul referitoare la modul de soluţionare a problemelor privitoare la obţinerea acordurilor C.N.A. Mai mult, martora a arătat că a dat inculpatei o listă cu posibili colaboratori pentru postul de televiziune ce urma a fi înfiinţat de martorul denunţător.
A mai susţinut martora că inculpata s-a consultat cu ea în rezolvarea dosarelor înaintate C.N.A., pentru obţinerea avizelor tehnice şi a filelor de programe de la C.N.A. şi că în apropierea sărbătorilor de Paşti, în 2010, inculpata i-a cerut să o împrumute cu o sumă de bani, cerere care a surprins-o deoarece ştia că timp de 3 luni aceasta s-a „zbătut" pentru rezolvarea problemelor martorului R.R. de la care trebuia să primească o sumă de bani ca recompensă pentru serviciile prestate. Atitudinea martorului denunţător de a nu-i da nicio sumă de bani inculpatei a fost de natură a-i crea martorei suspiciuni cu privire la persoana acestuia, fapt ce a determinat-o să facă verificări pe Internet, verificări în urma cărora a ajuns la concluzia pe care a comunicat-o şi inculpatei, că R.R. nu este o persoană care prezintă garanţii şi de încredere.
Din declaraţiile martorului P.I., care se cunoştea cu inculpata din anul 2000, fiind prieteni şi colaboratori în realizarea unor proiecte specifice pregătirii lor, instanţa de fond a reţinut că la începutul anului 2010, urmare invitaţiei făcută telefonic de inculpată, acesta s-a întâlnit la restaurantul H. din Bucureşti cu inculpata şi cu martorul denunţător, prezentat martorului de către inculpată. Cu ocazia acestei întâlniri, inculpata şi denunţătorul i-au prezentat martorului proiectul de înfiinţare a unui post de televiziune, solicitându-i implicarea în realizarea acestuia. S-au purtat discuţii legate de proiecte editoriale, ştiinţifice, de distribuţie a televiziunii, logistică şi alte probleme care vizau realizarea proiectului martorului R.R. care la fiecare idee ce făcea obiectul discuţiei preciza „doar unde este nevoie", martorul înţelegând că acesta este dispus să ofere sume de bani în plus unor terţe persoane de care depindea rezolvarea problemelor sale.
A mai reţinut instanţa de fond din declaraţia martorului P.I. că inculpata şi mai ales, martorul denunţător R.R. au insistat ca aceasta să se implice în realizarea proiectului, însă martorul a refuzat deoarece şansele de reuşită erau reduse, concluzie ce a fost adusă la cunoştinţa inculpatei şi a martorului denunţător. Martorul P.I. a acceptat însă să fie consultat ori de câte ori este nevoie, iar referitor la sumele de bani al căror cuantum martorul denunţător a insistat să-l precizeze P.I. pentru serviciile prestate, acesta a spus că eventualele sume, reprezentând echivalentul ajutorului, să fie contabilizate ca adaos la câştigurile pe care le va realiza inculpata.
Din modul în care au avut loc discuţiile, martorul P.I. a tras concluzia că între inculpată şi martorul denunţător R.R. „exista o colaborare strânsă", iar inculpata lucra de o perioadă de timp la realizarea proiectelor ce făceau obiectul discuţiei la care a participat.
Relatările martorului P.I., coroborate cu declaraţiile martorei B.G.E., în opinia instanţei de fond au fost de natură să înlăture susţinerea martorului denunţător R.R. că inculpata nu i-a rezolvat nici o altă problemă în afară de serviciul referitor la contractul ce urma a fi încheiat cu societatea SC R.R. SA.
La o lună de la discuţiile care au avut loc la restaurantul H., la rugămintea inculpatei, martorul P.I. a intermediat o întâlnire între aceasta, martorul denunţător şi martorul G.E.M., ocazie cu care acesta din urmă a afirmat că nu se ştie dacă este posibilă rezolvarea cererii lui R.R., deoarece SC R.R. SA nu are bandă de satelit disponibilă şi că trebuie să mai aştepte.
Aceste precizări ale martorului G.E.M. au dus instanţa de fond la concluzia că perfectarea cu întârziere a contractului cu SC R.R. SA se datora unor cauze obiective şi nu era o tergiversare a încheierii acestuia cu scopul ilicit de primire de către inculpată a unei sume de bani de la denunţător.
De altfel, în declaraţia olografă dată în cursul urmăririi penale, martorul G.E.M. a precizat că R.R. i-a făcut o vizită la birou, în anul 2010, înainte de Paşti, şi i-a spus că inculpata i-a cerut o sumă de bani pentru martor în scopul de a-l ajuta să obţină contractul. Cu această ocazie, martorul i-a spus denunţătorului că „ nu are nicio legătură cu respectiva doamnă, pe care nici nu o cunosc, iar semnarea contractului nu depinde de mine".
Întrucât pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă trebuie ca actul pentru care se promite intervenţia să facă parte din atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, condiţie care în speţă nu este îndeplinită, iar concluzia care a rezultat din declaraţia martorului G.E.M. este că denunţătorul avea cunoştinţă, înainte de formularea denunţului, că nu depindea de acesta semnarea contractului, instanţa de fond a înlăturat ca nesincere şi tendenţioase susţinerile martorului denunţător cu privire la insistenţele inculpatei de a-i cere suma de 5.000 de euro pentru a o oferi lui G.E.M. în scopul de a nu tergiversa semnarea contractului.
Instanţa de fond a analizat şi declaraţia martorului denunţător dată în cursul cercetării judecătoreşti, reţinând că motivul pentru care acesta a formulat denunţul a fost acela că inculpata, când venea la biroul său vorbea precipitat, avea o oarecare incoerenţă în idei şi în cuvinte, lăsând să se înţeleagă mereu altceva decât ceea ce dorea să exprime, şi un comportament care i-a dat de gândit şi l-a dus la concluzia „că nu poate să aibă încredere că se poate realiza această problemă, nu prezenta garanţii în rezolvarea problemei respective, adică a traficului de influenţă".
În privinţa convorbirilor telefonice dintre inculpată şi martorul denunţător, instanţa de fond a reţinut că din procesele verbale de transcriere a acestora nu rezultă clar, neechivoc, cuantumul sumei de bani ce ar fi fost cerută de inculpată sau o destinaţie a acesteia către o anumită persoană. Inculpata menţionează de mai multe ori numele de A. care corespunde martorului P.I. ca fiind persoana căreia trebuia să-i dea banii pentru serviciile prestate. Numele martorului G.E.M. apare în respectivele convorbiri ca urmare a unor subtile insistenţe ale martorului denunţător, fără a rezulta că el este destinatarul unei sume de bani, ce trebuia oferită de inculpată în realizarea conţinutului constitutiv al unei infracţiuni.
Inculpata a fost convinsă că suma primită de la denunţător, găsită asupra sa cu ocazia organizării flagrantului, reprezentau banii ce i se cuveneau ei şi martorului P.I. pentru serviciile prestate, discuţiile inculpatei cu martorii audiaţi în cauză sunt clare în ceea ce priveşte destinaţia banilor în sensul că aceştia reprezentau contravaloarea muncii prestate, iar martorul denunţător în declaraţia dată în faţa instanţei a motivat de ce a formulat denunţ, motivare ce nu are ca suport o faptă ilicită comisă de inculpată.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen.
În motivarea apelului s-a arătat, în esenţă, că pentru a subzista infracţiunea de trafic de influenţă este suficient ca funcţionarul să fie competent să îndeplinească măcar un act, fără a fi necesar ca actul respectiv să depindă numai de el, iar competenţa să fie exclusivă a sa.
Chiar inculpata a recunoscut într-o declaraţie că l-a înşelat pe martorul denunţător spunându-i că suma de bani pretinsă urmează să fie dată martorului G.E.M. şi că dacă denunţătorul îi va da banii, ea se va întoarce într-o oră cu contractul semnat.
Martorul denunţător a fost de bună credinţă, fiind convins că suma cerută de inculpată reprezintă un „bonus" pentru martorul G.E.M. Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor R.R., B.G.E. şi P.I., între denunţător şi inculpată nu s-a încheiat un contract şi nu s-a negociat un comision pentru serviciile prestate de aceasta. Inculpata a pretins că a lucrat pentru denunţător o perioadă de 3 luni însă, în realitate, colaborarea cu acesta a început în luna februarie 2010, iar fapta a fost comisă în luna martie 2010, astfel că nemulţumirile inculpatei în legătură cu neplata serviciilor prestate sunt nejustificate.
S-a concluzionat de către parchet că procesul verbal de surprindere în flagrant a inculpatei, declaraţiile acesteia şi ale martorilor susţin acuzarea adusă prin actul de inculpare şi, în consecinţă, s-a solicitat condamnarea inculpatei, iar ca modalitate de executare a pedepsei s-a cerut aplicarea art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 206/ A din 2 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat-o pe inculpată pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. şi a constatat că aceasta a fost reţinută 24 de ore, de la 30 la 31 martie 2010.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa de prim control judiciar a apreciat că ceea ce s-a dovedit cu certitudine este împrejurarea că pentru a obţine de la martorul denunţător suma de bani la care inculpata se considera îndreptăţită (pentru serviciile pe care le prestase numitului R.R.), i-a solicitat acestuia 4.500 euro sub pretextul că o parte din bani trebuie să-i dea lui G.E.M. pentru ca acesta să-i predea contractul încheiat de firma denunţătorului cu SC R.R. SA, o altă parte din suma respectivă trebuie să o dea martorului P.I. cu titlu de comision pentru sprijinul pe care acesta l-a acordat denunţătorului şi o altă parte din sumă, mai mică, să fie păstrată chiar de către inculpată.
Cu toate acestea, instanţa de apel a constatat că fapta astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
În primul rând s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la latura obiectivă a infracţiunii deoarece, inculpata nu a pretins suma de bani pe motiv că îl va determina pe G.E.M. să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, iar G.E.M. nu avea nicio atribuţie de serviciu referitoare la încheierea sau predarea contractului.
În al doilea rând, s-a reţinut că nu sunt îndeplinite nici condiţiile referitoare la latura subiectivă a infracţiunii. În mod constant, inculpata a susţinut că suma de bani pe care a primit-o de la denunţător reprezenta contravaloarea serviciilor pe care le-a prestat pentru acesta în legătură cu procedurile de înfiinţare şi punere în funcţiune a unei televiziuni. Împrejurarea că pretenţiile inculpatei nu au o bază contractuală deoarece nu a fost angajata societăţii denunţătorului şi nici nu a încheiat un contract de colaborare cu acesta este lipsită de relevanţă din perspectiva răspunderii penale. Important este să se stabilească sub aspectul laturii subiective care a fost intenţia cu care a acţionat inculpata. Or, aşa cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, inculpata a fost animată de dorinţa de a fi recompensată material, acţiunile sale fiind guvernate de această intenţie.
A mai reţinut instanţa de apel că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, întrucât mai înainte de a-i preda banii inculpatei, denunţătorul a avut cunoştinţă că cele susţinute de aceasta sunt nereale, deoarece martorul G.E.M. i-a comunicat denunţătorului că nu a pretins nicio sumă de bani, astfel că lipseşte inducerea în eroare. În egală măsură nu este îndeplinită nici cerinţa prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) referitoare la obţinerea unui folos material injust întrucât inculpata prestase anumite servicii pentru denunţător, aşa încât nu se poate susţine că pretinderea unei anumite sume de bani era nejustificată.
Împotriva sentinţei şi deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti criticându-le pentru netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen.
Invocând cazul de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., procurorul a susţinut că din examinarea denunţului şi declaraţiilor date de denunţător, coroborate cu consemnările din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de data de 29 martie 2010, cu procesele verbale de transcriere a convorbirilor receptate audio în data de 29 martie 2010 şi cu procesul verbal de constatare în flagrant a faptei, reiese, fără echivoc, că suma de bani pretinsă şi ulterior primită de către inculpată de la denunţătorul R.R. era pentru a interveni la directorul G.E.M. pentru ca SC R.R. SA să încheie cu societatea denunţătorului un contract de antenă (ridicare la satelit), contract care era necesar denunţătorului pentru a transmite programe TV în direct.
Examinând hotărârile atacate atât prin prisma criticilor invocate de parchet, care se circumscriu cazului de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 257 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă constă în acţiunea de traficare a influenţei, care se poate realiza prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori prin acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, în scopul determinării unui funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă este necesară întrunirea mai multor cerinţe esenţiale.
O primă cerinţă esenţială este acea ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public sau funcţionarului.
A doua cerinţă esenţială este ca făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar spre a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar, aşadar, pe de o parte, ca organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică din care face parte funcţionarul asupra căruia autorul pretinde că are influenţă, să aibă competenţa de a efectua actul în vederea căruia se trafică influenţa, iar pe de altă parte, ca funcţionarul respectiv, care fac parte din acel organ, instituţie etc., să aibă competenţa funcţională de a înfăptui actul solicitat.
Nu are relevanţă dacă intervenţia promisă s-a realizat ori nu şi nici dacă prin intervenţie s-a urmărit îndeplinirea de către funcţionar a unui act legal sau ilegal ori dacă actul a fost ori nu efectuat.
A treia cerinţă esenţială constă în aceea că acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei sau, cel mai târziu, în timpul îndeplinirii acestora.
Această cerinţă rezultă din dispoziţiile art. 257 C. pen. potrivit cărora, scopul urmărit prin traficarea influenţei este acela de a-l determina pe funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu şi, de aceea, în mod necesar, pretinderea sau primirea foloaselor ori acceptarea de promisiuni, de daruri, trebuie să preceadă actului, nefiind de conceput ca pretinderea sau tratativele dintre cumpărătorul şi traficantul de influenţă să aibă loc după ce actul în vederea căruia ar urma să se intervină a fost deja realizat.
Din declaraţiile martorului G.E.M. care se coroborează cu înscrisurile referitoare la atribuţiile sale de serviciu şi anume, fişa postului şi adresa din data de 11 mai 2010 emisă de SC R.R. SA, rezultă că martorul avea funcţia de inginer electronist, transporturi şi telecomunicaţii, fiind coordonatorul unui departament din cadrul societăţii menţionate, neavând atribuţii în legătură cu încheierea, întocmirea, semnarea sau eliberarea contractelor încheiate de societatea în cadrul căreia îşi desfăşura activitatea cu alte societăţi.
Susţinerea martorului denunţător în declaraţiile date în cursul urmăririi penale în sensul că numitul G.E.M. a semnat contractul, dar că potrivit susţinerilor intimatei inculpate nu îl va da până când nu va primi suma de 4.000 euro nu este susţinută de nici un mijloc de probă. Dimpotrivă, martorul G.E.M. i-a spus denunţătorului că respectivul contract trebuie semnat de un membru din Consiliul de administraţie al SC R.R. SA (aspect necontestat de denunţător), că s-ar putea ca procedura de semnare a contractului să dureze, fiind una anevoioasă şi care implică disponibilitatea de segment spaţial liber, martorul chiar sfătuindu-l pe denunţător, care se grăbea întrucât îi expira licenţa emisă de C.N.A. să apeleze la serviciile unei firme concurente.
Pe de altă parte, din probele administrate în cauză rezultă că martorul denunţător R.R. avea cunoştinţă şi de faptul că martorul G.E.M. nu a solicitat plata vreunei sume de bani (în declaraţia dată la organul de urmărire penală, martorul G.E.M. a arătat că într-o discuţie telefonică pe care a avut-o cu denunţătorul a negat faptul că el i-ar fi solicitat inculpatei ca, în schimbul înmânării contractului, aceasta să pretindă de la denunţător o anumită sumă de bani). În plus, din declaraţiile martorului denunţător şi ale inculpatei şi chiar din procesele-verbale de redare a discuţiilor din mediu ambiental purtate între denunţător şi inculpată, reiese că aceasta a pretins de la R.R. o sumă de bani pentru a o da lui G.E.M. şi a obţine de la acesta contractul (instrumentum) pe care societatea denunţătorului SC A.R.T. SRL l-a încheiat cu SC R.R. SA, şi nu pentru a-l determina pe acesta din urmă să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, în scopul semnării contractului (negotium). Or, aşa cum rezultă din înscrisurile la care s-a făcut referire în cele ce preced, martorul G.E.M. nici măcar nu avea atribuţii de întocmire şi predare a respectivului contract.
Rezultă aşadar că intimata inculpată M.E. nu a pretins suma de 4.500 euro de la denunţător pe motiv că îl va determina pe martorul G.E.M. să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, respectiv, să semneze contractul cu societatea denunţătorului, act care nici nu intra în atribuţiile sale de serviciu, concluzie la care în mod judicios a ajuns şi instanţa de prim control judiciar.
În ce priveşte latura subiectivă, forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de trafic de influenţă este intenţia directă. Făptuitorul îşi dă seama că se prevalează de influenţa sa asupra unui funcţionar pentru a pretinde şi primi bani ori alte foloase şi urmăreşte realizarea în acest mod a faptei, implicit crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu. Legea, condiţionând existenţa infracţiunii de urmărirea unui anumit scop, acela de a-l determina pe funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, intenţia cu care acţionează făptuitorul capătă caracterul unei intenţii calificate.
Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, intimata inculpată a susţinut că banii primiţi de la denunţător reprezentau contravaloarea serviciilor pe care le-a prestat pentru acesta în legătură cu procedurile de înfiinţare şi punere în funcţiune a unei televiziuni.
Susţinerea intimatei inculpate în sensul că a refuzat suma de 1.000 lei pe care i-a oferit-o denunţătorul pentru serviciile prestate deoarece considera că merită mai mult este confirmată de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Din declaraţiile martorilor B.G.E. şi P.I. rezultă că între denunţător şi intimata inculpată a existat o colaborare începută în luna ianuarie 2010 (aceste declaraţii sunt susţinute şi de listingul convorbirilor telefonice efectuate de pe telefonul inculpatei din care reiese că aceasta a avut discuţii telefonice cu denunţătorul chiar la începutul anului 2010). De asemenea, martorul P.I. a arătat în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti că, la solicitarea intimatei inculpate a avut o întâlnire cu denunţătorul în luna ianuarie 2010, iar martora B.G.E. a relatat în faţa instanţei de judecată că inculpata i-a povestit frecvent despre demersurile pe care le-a făcut în favoarea denunţătorului, dar şi despre nemulţumirea sa că nu este plătită pentru serviciile pe care le face.
În sensul celor de mai sus este şi declaraţia martorului G.E.M. dată în faţa instanţei de fond, ocazie cu care a relatat că la întâlnirea pe care a avut-o cu denunţătorul, cu martorul P.I. şi cu inculpata, martorul P.I. i-a prezentat-o pe intimată ca pe o prietenă mai veche, iar pe R.R. ca un potenţial client, consiliat de către inculpată. A mai arătat martorul că în cadrul discuţiilor purtate, denunţătorul R.R. a confirmat împrejurarea că intimata-inculpată poate îl ajută în rezolvarea diverselor probleme legate de funcţionarea postului TV pe care dorea să-l înfiinţeze.
Prin urmare, susţinerea reprezentantului parchetului în sensul că intimata inculpată a colaborat cu denunţătorul o perioadă scurtă de timp, respectiv din luna februarie 2010 şi că raportat la acest interval de timp scurt nu se justifica cuantumul sumei pretinse de la denunţător cu titlu de plată a serviciilor prestate pentru acesta, nu este fondată.
Împrejurarea că intimata inculpată nu a încheiat un contract de colaborare cu denunţătorul este lipsită de relevanţă din perspectiva răspunderii penale, din moment ce aşa cum a reţinut şi instanţa de prim control judiciar în urma examinării judicioase a tuturor probelor administrate în cauză, inculpata a fost animată de dorinţa de a fi recompensată material, acţiunile sale fiind guvernate de această intenţie.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective şi că soluţia pronunţată de instanţa de prim control judiciar prin care s-a dispus achitarea inculpatei în conformitate cu prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen. este legală şi temeinică.
În acord cu concluzia la care a ajuns curtea de apel, Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi angajată răspunderea penală a intimatei inculpate M.E. nici pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), pe de o parte pentru că mai înainte de a-i preda banii acesteia, denunţătorul a cunoscut că cele susţinute de ea sunt nereale, deoarece martorul G.E.M. i-a spus că el nu a pretins nici o sumă de bani, lipsind astfel inducerea în eroare, iar pe de altă parte, pentru că inculpata a pretins o sumă de bani justificată de serviciile pe care le prestase pentru denunţător, lipsind astfel cerinţa referitoare la obţinerea unui folos material injust.
În consecinţă, reţinând că Decizia atacată este legală şi temeinică, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimată în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 206/ A din 2 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpata M.E.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 32/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 304/2012. Penal. Trafic internaţional de... → |
|---|
