ICCJ. Decizia nr. 304/2012. Penal. Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 304/2012

Dosar nr. 261/59/2011

Şedinţa publică din 1 februarie 2012

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. A. Prin sentinţa penală nr. 269/PI din 22 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 4641/30/2008, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei S.L. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei S.L. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Timiş a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 103/D/P/2008 din data de 6 iunie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, înregistrat la data de 09 iunie 2008 sub număr unic de dosar 4641/30/2008, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata S.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc în formă continuată şi deţinere, fără drept, de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina acesteia, prin actul de inculpare, s-a reţinut că, în cursul lunii martie 2008, în repetate rânduri, respectiv în data de 07 martie 2008 şi 13 martie 2008 şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a introdus pe teritoriul României, prin două colete poştale expediate din SUA prin intermediul societăţii de curierat rapid SC D.H.L.I. România SRL, cantitatea totală de 1003 comprimate conţinând ca substanţă activă Hidrocodone (dihydrocodeinone), respectiv drog de mare risc inclus în Tabelul Anexă nr. II al Legii nr. 143/2000 şi în Tabelul anexă nr. II al Legii nr. 339/2005, cu intenţie de a le deţine, fără drept, în vederea consumului propriu.

În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea inculpatei (fila 62), a martorilor M.A.R. (fila 63), M.C.V. (fostă G., fila 64), Z.G. (fila 91), martori propuşi prin rechizitoriu. La termenul de judecată din data de 18 martie 2009 a fost audiată în calitate de martor în circumstanţiere numita S.E., mama inculpatei, declaraţia acesteia fiind consemnată la fila 71. În ceea ce o priveşte pe martora propusă prin rechizitoriu S.S., la termenul de judecată din data de 15 aprilie 2009, apreciind ca nemaifiind utilă cauzei declaraţia acesteia raportat la probatoriul deja administrat în cauză, instanţa a dispus să nu se mai procedeze la audierea acesteia, în condiţiile art. 329 alin. (3) C. proc. pen.

În apărare, inculpata, prin apărător ales, a depus o serie de înscrisuri în circumstanţiere, reprezentând declaraţii pe proprie răspundere date de medici şi farmacişti din SUA, care au tratat-o pe inculpată.

În declaraţia dată în cursul judecăţii, inculpata a relatat că a beneficiat de un tratament special în California cu medicamentele care sunt descrise în rechizitoriu, în baza unei prescripţii medicale din partea medicilor care o tratează în SUA. Inculpata a arătat că aceste comprimate i-au creat o stare de dependenţă, că îşi administra un număr destul de mare de comprimate, dar acest proces era controlat de medicii din străinătate şi era datorat afecţiunilor sale anterioare. De asemenea, a arătat că a venit în România în luna octombrie 2008, luându-şi cu ea aceste medicamente cu care a pătruns în ţară fără a fi întrebată la vamă despre existenţa lor. întrucât a rămas pe teritoriul României mai mult timp decât se aştepta şi nu îşi putea procura aceste medicamente din ţară, a apelat la asistentele sale din California care, pe baza reţetelor din SUA, urmau să achiziţioneze aceste medicamente şi să le expedieze in România prin intermediul serviciului de curierat rapid D.H.L.I. România SRL.

Inculpata a arătat că acestea au fost expediate pe numele societăţii administrată de ea în România, respectiv a angajatei G.C., dar nu cu intenţia de a induce în eroare cu privire la numele destinatarului, ci întrucât aceasta din urmă avea atribuţii de a ridica corespondenţa.

Inculpata a mai relatat că nu ştie de ce asistentele sale din SUA nu au indicat pe colet faptul că acesta ar conţine medicamente ci cremă de faţă, respectiv bomboane, iar aceste comprimate au fost învelite în staniol, dar relatează că intenţia sa nu a fost niciodată de a ascunde conţinutul acelui colet. Inculpata a mai arătat că, urmare intervenţiei organelor de anchetă în ceea ce priveşte folosirea procedurii livrării supravegheate, s-a produs întârzierea ajungerii la destinaţie a coletului iniţial. întrucât era dependenta de acele medicamente, a luat legătura cu reprezentantul DHL, martorul Z.G., care i-a comunicat că acest colet întârzie şi nu cunoaşte motivul întârzierii.

În momentul în care a aflat că nu se cunoaşte motivul, a sunat pe asistentele sale pentru a expedia un nou colet cu acelaşi număr de comprimate, lucru care s-a şi întâmplat.

Susţinerile inculpatei legate de discuţia avută cu agentul DHL au fost confirmate de acest martor prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale cât şi a judecăţii.

Martorul a relatat că este reprezentant al DHL şi se ocupa cu importurile pentru persoane fizice. îşi aminteşte că a fost invitat de reprezentanţii vămii pentru a-i aduce la cunoştinţă că în coletele inculpatei au fost găsite medicamente şi că urma ca acestea să fie înlocuite cu altele, cu scopul identificării persoanelor implicate. A susţinut că inculpata l-a sunat de 3 ori pentru a-l întreba despre motivele întârzierii, dar el i-a explicat că acest lucru se datorează Summit-ului NATO care era atunci în derulare la Bucureşti. De asemenea, martorul a confirmat că este posibil ca inculpata să-i fi spus că în interiorul coletului sunt medicamente, astfel cum a declarat în cursul urmăririi penale.

În ce priveşte destinatarul trecut pe colete, martora M. (fosta G.) C., precum şi martora M.A.R., persoanele care au ridicat coletele de la firma de curierat, au confirmat ipoteza susţinută de inculpată, că acestea erau expediate pe numele societăţii inculpatei la care ele erau angajate, că, după momentul venirii în România a inculpatei şi a soţului acesteia, au sosit un număr mare de colete expediate de asistentele din California şi Milwakee, unde inculpata deţinea două puncte de lucru şi că erau, în general, aduse de firma de curierat la sediul societăţii şi doar pentru coletele cu medicamente au fost invitate la depozitul firmei de curierat.

În ce priveşte afecţiunile suferite de inculpată şi necesitatea de a administra cele două tipuri de medicamente, a fost audiată mama inculpatei, martora S.E., care a precizat că fiica sa, după naşterea copilului în 2004, a avut probleme de sănătate atât de natură psihică, suferind o depresie, cât şi ginecologică, iar urmare a problemelor medicale a primit tratament cu acele comprimate care au efect stupefiant dar care erau prescrise şi administrate în mod legal pe teritoriul SUA şi sub controlul medicilor.

De asemenea, cu privire la consumul acestor medicamente de către inculpată, la caracterul stupefiant al acestora, inculpata a depus mai multe înscrisuri traduse, din partea medicilor care o tratează, prin care se confirma împrejurarea că inculpatei i-au fost prescrise, pe teritoriul SUA, mai multe reţete cu comprimate conţinând ca substanţă activă Hidrocodone în amestec cu acetominofena şi că aceste medicamente era legale pe teritoriul SUA. Pe de altă parte, medicul farmacist P.R.H., doctor în farmacie, a precizat în înscrisul depus de apărare că administrarea acestor medicamente se face pentru tratarea durerilor moderate sau severe, iar administrarea pe termen lung poate face ca acesta să fie mult mai tolerat de către consumator, ceea ce ar justifica nevoia crescută a inculpatei de administra un număr mai mare din acele comprimate zilnic.

De asemenea, la dosarul de urmărire penală există declaraţii extrajudiciare ale asistentelor inculpatei, date în faţa unui notar în SUA, persoane care au expediat aceste medicamente care au confirmat împrejurarea că au expediat medicamentele solicitate de inculpată pe baza reţetelor pe care aceasta le avea şi pentru nevoile sale medicale.

Din examinarea probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi al judecăţii instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpata este cetăţean român cu reşedinţa în SUA, iar din 2009, potrivit propriilor susţineri, a dobândit cetăţenie americană. Are reşedinţa în California, dar fiind originară din Timişoara şi-a înfiinţat o societate comercială şi în acest oraş unde urmează şi cursurile unei instituţii de învăţământ superior.

Potrivit propriilor susţineri, confirmate de mama sa, martora S.E., precum şi de înscrisurile provenite de la diverşi medici din SUA, aceasta a suferit mai multe afecţiuni care au necesitat tratament medicamentos, în perioada 2004 -2008. Inculpata deţine prescripţii medicale din SUA, din care rezultă că i-au fost recomandate comprimate care aveau în conţinutul lor hydrocodon, substanţă care are un conţinut stupefiant, ce este cuprinsă în tabelul anexa nr. II al Legii nr. 143/2000, constituind drog de mare risc, dar şi în tabelul anexa nr. II al Legii nr. 339/2005 care reglementează regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante care prezintă interes în medicină şi sunt supuse unui control strict.

Potrivit înscrisurilor comunicate de medicii curanţi ai inculpatei şi specialişti în produse farmaceutice, declaraţia notarială a prof. P.R.H., dr. în farmacie, medicamentul de tip hydrocodone este larg răspândit pe teritoriul SUA, făcând parte din categoria narcoticelor cel mai frecvent prescrise. Acelaşi specialist a confirmat faptul ca persoanele care folosesc aceste medicamente pot deveni dependente în caz de folosire continuă şi pot înfrunta dificultăţi în oprirea folosirii unor astfel de medicamente fără asistenţa personalului medical specializat.

În octombrie 2008, inculpata a venit în România. Potrivit propriilor susţineri a intrat în ţară cu un număr redus de astfel de comprimate, dar întrucât a realizat că va rămâne mai mult şi aflând că nu poate achiziţiona aceste comprimate din România, a solicitat asistentelor sale din SUA să-i expedieze pe baza reţetelor pe care le deţinea legal în California, un număr de astfel de comprimate.

Pentru a se determina poziţia subiectivă a inculpatei cu privire la săvârşirea infracţiunilor s-a considera relevant a se relata faptul, confirmat de acuzare, constând în aceea că aceasta ajunsese să consume un număr mare de astfel de comprimate pe zi, respectiv un număr de 20 - 25. Dependenţa de aceste substanţe nu este negată nici de inculpată, care afirma că la momentul respectiv era sub controlul medicilor săi pentru a încerca treptat să reducă această dependenţă şi nici de actul de inculpare în care este inserat faptul că inculpata a săvârşit infracţiunile pe fondul unui abuz de medicamente de acest tip.

La data de 07 martie 2008, a sosit pe Aeroportul internaţional „Henri Coanda" Otopeni, prin intermediul societăţii de curierat rapid, coletul poştal pentru destinatarul G.C.V., expeditor fiind cetăţeanul american C., soţul inculpatei, din Los Angeles SUA.

Potrivi adresei de la fila 1, vol. 1 d.u.p. şi procesului verbal de constatare nr. 12939 din 11 martie 2008, fila 43 d.u.p., întocmit de S.S., având calitate de controlor vamal, urmare controlului fizic asupra coletului s-a constat că acesta conţinea 550 comprimate care se presupunea că fac parte din categoria substanţelor supuse controlului naţional şi a fost sesizată în acest sens IGPR - Poliţia Judiciara - Direcţia antidrog.

La controlul vamal s-a constatat faptul că documentul de transport evidenţia faptul că, conţinutul coletului era compus din "3 bucăţi creme de faţa", iar la deschiderea acestuia au fost identificate o cutie crema de par VOLUMACTIV, o cutie de bomboane "Caramel" şi o cutie argintie "LA PARIRIE", iar în interiorul lor existau pungi de plastic care conţineau comprimate ce s-au dovedit a fi medicamente cu conţinut de hydrocodone.

De asemenea, s-a constat că, la data de 13 martie 2008, au sosit alte doua colete poştale, dintre care unul avea ca destinatar pe inculpata iar altul pe G.C. Cu ocazia deschiderii acestui din urma colet, s-a constat faptul că acest colet trebuia să conţină 4 creme de faţă, potrivit documentelor însoţitoare, dar la deschidere s-au găsit două tuburi de crema autobronzantă şi mai multe pungi cu pastile, respectiv un număr de 507 bucăţi care au fost ambalate separat, respectiv învelite în două punguţe şi apoi în staniol, un număr de 160, respectiv 138 comprimate, într-un tub transparent din plastic un număr de 109 comprimate şi într-o altă punguţă de plastic un număr de 100 comprimate, care s-au dovedit a avea în conţinutul lor aceeaşi substanţă. La deschiderea coletului expediat pe numele inculpatei S.L., s-a stabilit că aceasta nu avea în conţinutul său comprimate de natura celor care era în conţinutul coletelor expediate pe numele G.C.

Acuzarea a concluzionat că aceste comprimate, deşi erau expediate pe numele numitei G.C., aveau ca destinatar real pe inculpată care, prin modalitatea de a indica drept destinatar pe angajata sa, încerca să ascundă activitatea sa infracţională. în sprijinul acestei ipoteze, acuzarea a arătat că au mai fost examinate şi alte colete în care apare ca destinatar inculpata S.L. care nu conţineau substanţele de mai sus, iar acest aspect ar conduce la ideea că modalitatea de expediere aleasă de inculpată a fost premeditată.

Întrucât destinatarul acestui colet era martora G.C., persoana faţă de care s-au făcut iniţial cercetări, s-a dispus efectuarea unor acte procedurale care reclama urgenta de către Direcţiile Teritoriale ale D.I.I.C.O.T.

Existând suspiciunea că mai multe persoane ar fi implicate în aceasta activitate, precum şi raportat la susţinerile funcţionarului vamal care a făcut examinarea materială a coletelor, constând în faptul că existenţa acestor comprimate era disimulată atât prin modalitatea de ambalare, cât şi prin faptul că nu erau declarate, s-au efectuat, în faza actelor premergătoare, mai multe acte procedurale, respectiv autorizarea interceptării convorbirilor telefonice ale numitei G.C. şi audio - video în mediu ambiental, prin ordonanţa procurorului nr. 24/A din 12 martie 2008, autorizarea efectuării unei livrări supravegheate de droguri, respectiv ordonanţa procurorului nr. 23/A din 12 martie 2008, analize de laborator asupra comprimatelor ridicate din primul colet şi care urmau să fie substituite, autorizarea introducerii investigatorilor sub acoperire, la data de 12 martie 2008, efectuarea unei percheziţii corporale şi a autovehiculului condus de G.C. după momentul ridicării coletelor.

Urmare a acestor activităţi, finalizate cu constatarea unei infracţiuni flagrante, s-a dispus la data de 13 martie 2008 începerea urmării penale faţă de G.C., iar la data de 17 martie 2008 începerea urmăririi penale faţă de inculpată. S-a stabilit astfel că inculpata este cea care a expediat aceste comprimate în România, pe adresa firmei sale din România, unde G.C. avea calitatea de administrator şi care nu cunoştea ce este în conţinutul acelui colet.

Totodată, prin actul de acuzare, s-a arătat că inculpata cunoştea de la mama sa că introducerea in România a acelor comprimate nu este permisă de lege, iar prin modalitatea de a le expedia prin intermediul unei firme de curierat şi pe numele angajatei sale a săvârşit infracţiunile de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc în formă continuată şi deţinere, fără drept, de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În ce priveşte autorizarea interceptărilor telefonice, se poate remarca că acestea au fost solicitate în temeiul art. 91¹ C. proc. pen. şi art. 91⁵ C. proc. pen., respectiv cu titlu provizoriu pe o perioadă de 48 de ore, iar prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti la data de 14 martie 2008, în dosar 168/AI/2008 s-a dispus confirmarea acestor măsuri şi totodată s-a emis o autorizaţie de interceptare pe o perioadă de 28 de zile, instanţa stabilind că a fost justificată această măsură provizorie şi că o întârziere a obţinerii autorizării ar fi putut aduce prejudicii activităţii de urmărire penală.

Având a se pronunţa asupra susţinerilor inculpatei, prin apărător, prin care a relatat că toate aceste acte procedurale întocmite până la data de 13 martie 2008, dată când s-a început urmărirea penală împotriva învinuitei G.C. sunt nelegale, instanţa a stabilit că acestea nu au fost dispuse cu încălcarea legii şi, faţă de obiectul cauzei, de existenţa unor indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni reglementate de Legea nr. 143/2000, aceste acte indicate mai sus puteau fi efectuate înainte de începerea urmăririi penale şi erau necesare pentru identificarea autorilor faptelor incriminate.

În ce priveşte iniţierea procedurii livrării supravegheate, instanţa nu a fost de acord cu opinia apărării, constând în aceea că organele de anchetă cunoşteau identitatea expeditorului şi a destinatarului coletelor şi, din acest motiv, nu se impunea folosirea acestui procedeu special. Este adevărat că organele de urmărire penală cunoşteau cine este expeditorul, precum şi destinatarul coletelor, dar scopul Legii nr. 143/2000 este acela de prevenirea şi combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri. Or, în condiţiile în care exista suspiciunea că în activitatea infracţională puteau fi implicate mai multe persoane, potrivit aceluiaşi text invocat de apărare, respectiv art. 1 lit. j) din Legea 143/2000, procurorul avea posibilitatea să apeleze la această metodă „în scopul descoperii activităţii infracţionale (în întregime) şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi".

Pe de altă parte, urmare a folosirii acestui procedeu a şi fost stabilit în concret în ce a constat activitatea ilicită a inculpatei.

Aceleaşi argumente sunt aplicabile şi în ce priveşte autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire. Se poate remarca că aceştia au participat la desfăşurarea operaţiunii iniţiate de procuror, în vederea strângerii de date privind existenta pretinsei infracţiuni, iar participarea acestora poate fi încuviinţată în faza actelor premergătoare cu acelaşi scop, a strângerii probelor şi identificării făptuitorilor.

Faţă de considerentele arătate, instanţa a constatat că probele administrate de acuzare până la momentul începerii urmăririi penale nu au fost efectuate cu încălcarea legii, nefiind incidente prevederile art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Instanţa nu a împărtăşit punctul de vedere al apărării constând în aceea că probele administrate mai sus nu pot fi luate în considerate întrucât nu respectă procedura prev. de art. 224 alin. (3) C. proc. pen., respectiv de a fi consemnate într-un proces verbal de constatare a efectuării unor acte premergătore, întrucât aceste acte la care s-a făcut referire sunt reglementate distinct în legea specială, precum şi în codul de procedură penală, iar efectuarea lor se face cu respectarea unei proceduri speciale care are caracter de normă specială faţă de prevederile art. 224 C. proc. pen. şi nu a fost în nici un mod încălcată de organele de urmărire penala.

Instanţa a înlăturat şi apărarea inculpatei, constând în aceea că organele de urmărire au încălcat prevederile art. 19¹ şi art. 19² din Legea nr. 143/2000, în sensul că nu s-a dispus evaluarea inculpatei în calitate de consumator de droguri astfel încât să beneficieze de facilităţile oferite de acel text, observând că norma de drept invocată nu este în vigoare, urmând să intre în vigoare odată cu noului C. pen., astfel cum este prevăzut prin art. 2 Legea nr. 522/2004.

În ce priveşte vinovăţia inculpatei cu privire la săvârşirea celor doua infracţiuni, instanţa de fond a făcut următoarele constatări:

Prin actul de acuzare se arată că inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că a introdus în ţară droguri de risc. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii indicate ar consta, în opinia acuzării, în acţiunea ilicită a inculpatei, de a expedia în România, acele comprimate care conţin substanţe narcotice şi care, pe teritoriul României, sunt supuse unui regim special, respectiv fiind cuprinse în tabelul II din anexa la Legea nr. 339/2005 care reglementează regimul juridic al plantelor substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

Prezenta lege stabileşte regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional ale plantelor spontane sau cultivate, substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa care face parte integrantă din prezenta lege. Substanţa narcotică hydrocodon face parte din tabelul nr. II care face vorbire la aceste substanţe narcotice de interes pentru medicină şi care sunt supuse unui control strict.

Făcând parte din această categorie de substanţe, modalitatea de introducere în ţară şi consum a acestora pe teritoriul ţării noastre este reglementată de acest act normativ, întrucât acestea, chiar dacă au un conţinut de substanţe narcotice, sunt apreciate ca fiind posibil a fi utilizate în diferite situaţii care prezintă interes medical. Potrivit art. 40 al aceluiaşi act normativ „Este interzisă deţinerea, în orice scop, a plantelor, substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă, în afară de cazul în care este autorizată, potrivit prevederilor prezentei legi şi ale normelor metodologice de aplicare a acesteia" iar potrivit art. 41 condiţiile în care călătorii pot deţine medicamente ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope vor fi stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Potrivit art. 49 al HG nr. 1915/2006, pentru aplicarea normelor metodologice de aplicarea a prevederilor Legii nr. 339/2005 „Persoanele fizice care intră pe teritoriul României cu medicamente ce conţin substanţe din tabelul II din anexa la Legea nr. 339/2005 au obligaţia de a face dovada că le deţin în mod legal, prin prezentarea unei prescripţii medicale, a unui certificat medical sau a unui certificat pentru deţinerea medicamentelor cu conţinut stupefiant şi psihotrop. Cantitatea totală a medicamentelor deţinute nu poate depăşi necesarul de tratament prevăzut în documentul prezentat".

Instanţa a observat că acest act normativ stabileşte metodologia ce trebuia urmată de persoanele fizice care introduc în ţară medicamente care conţin substanţe care fac parte din categoria celor supuse controlului strict şi în cuprinsul acestui act normativ precum şi în legea cadru nu sunt prevăzute sancţiuni pentru situaţia nerespectării acestei metodologii.

Din textul art. 49 rezultă că persoanele fizice care introduc în ţara astfel de medicamente au obligaţia de a face dovada că le deţin în mod legal, acestei obligaţii ce ar reveni persoanei fizice ce introduce sau pătrunde pe teritoriul ţării cu astfel de medicamente îi corespunde şi obligaţia corelativă a autorităţilor competente de a verifica dacă aceste medicamente supuse unui regim strict sunt deţinute în mod legal, respectiv prin prezentarea unei prescripţii medicale, a unui certificat medical sau a unui certificat pentru deţinerea medicamentelor cu conţinut stupefiant şi psihotrop.

Normele de mai sus fac referire în mod expres la situaţia în care o persoană fizică intră în ţară având asupra sa astfel de medicamente şi este supusă controlului vamal, context în care are obligaţia de a declara, respectiv a prezenta documentul din care rezultă că deţine în mod legal acele medicamente. În lipsa unei reglementări exprese legat de expedierea acestor medicamente, asemenea ipotezei analizată în speţă, ca în situaţia în care inculpata a expediat sau solicitat expedierea acestor medicamente, se impunea de asemenea a se face dovada deţinerii legale. Instanţa de fond a apreciat că, în momentul în care aceasta a adus la cunoştinţa autorităţilor că deţinea acele comprimate în baza unei prescripţii medicale, s-a făcut dovada că nu este îndeplinită condiţia imperativă prevăzuta de textul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv aceea de introducere în ţară a acestor substanţe cu conţinut narcotic fără drept.

Împrejurarea că medicamentele nu erau însoţite de prescripţia medicală sau că inculpata nu a dat dovadă de diligentă, în sensul de a se interesa dacă pot fi expediate fără restricţie aceste medicamente, nu pot fi apreciate ca fiind elemente suficiente care să conducă la angajarea răspunderii penale a acesteia cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de o asemenea gravitate. Pe de altă parte, modalitatea de ambalare a acestor medicamente, expedierea pe numele angajatei sale, sunt simple prezumţii care nu sunt de natură să înlăture celelalte probe care toate fac dovada că inculpata deţinea prescripţii medicale care o îndreptăţeau să consume acele medicamente pe teritoriul SUA şi potrivit prevederilor textelor de mai sus, şi pe teritoriul României.

Legea specială indicată mai sus nu precizează care este sancţiunea care intervine în situaţia în care persoana care deţine sau obţine în mod legal medicamente cu regim special nu are asupra sa la intrarea în ţară sau nu este în măsură să prezinte un document justificativ în acest sens la momentul constatării acestei abateri.

În jurisprudenţă s-a statuat în mod constant că situaţia persoanei care intră în ţară având asupra sa medicamentele de mai sus şi nu deţine asupra sa un document justificativ, infracţiunea de introducere în ţară de droguri fără drept se consumă în momentul în care se face controlul vamal asupra persoanei şi se observă, concomitent cu momentul controlului, că acea persoană deţine asupra sa droguri precum şi faptul că nu avea aprobarea necesară. în situaţia de faţă, instanţa de fond a apreciat că această infracţiune se consumă în momentul în care s-a constatat dacă introducerea în ţară a medicamentelor s-a făcut fără drept.

Or, în opinia instanţei de fond, la momentul identificării acelor medicamente în coletele expediate, organele de anchetă nu aveau toate datele necesare pentru a stabili dacă sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 în ce priveşte activitatea inculpatei.

După momentul începerii urmăririi penale, inculpata a făcut dovada existenţei unei prescripţii medicale care o îndreptăţea să introducă în ţară aceste medicamente cu respectarea dispoziţiilor art. 49 din HG 1915/2006. Nerespectarea dispoziţiei de a prezenta efectiv acea prescripţie medicală, adică o acţiune omisivă de a nu aduce la cunoştinţa autorităţilor la momentul controlului despre existenţa unei prescripţii medicale, nu conduce la concluzia inexistentei unei prescripţii medicale şi, chiar dacă are caracter culpabil, nu are caracter penal şi nu este de natură să stabilească în mod cert că inculpata a deţinut aceste medicamente fără drept.

Instanţa de fond şi-a însuşit opinia apărării constând în faptul că nu sunt aplicabile în speţă prevederile art. 700 din Legea nr. 5/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, întrucât acest text nu face referire la introducerea în ţară de medicamente cu regim special, de către persoane fizice, ci la modul de autorizare, comercializare pe piaţa românească a acestui tip de medicamente.

Potrivit considerentelor expuse, prima instanţă a constatat că, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, sunt incidente prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., context în care a dispus achitarea inculpatei de sub această învinuire.

Instanţa nu a analizat susţinerile apărării legate de incidenţa cazului de înlăturare a caracterului penal al faptei, apreciind că faţă de soluţia de achitare prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen. nu se mai impune analiza altor aspecte.

În ce priveşte acuzaţia privind săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa s-a pronunţat tot în sensul achitării în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a imputat inculpatei că, în mod repetat, respectiv în data de 07 martie 2008 şi în data de 13 martie 2008, ar fi deţinut droguri de risc, respectiv acele comprimate conţinând substanţa denumită hydrocodon în vederea consumului propriu. Acţiunea ilicită ar fi constat în faptul că a solicitat asistentelor sale din California să-i expedieze aceste medicamente pentru consum propriu.

Instanţa de fond a apreciat că inculpata nu a intrat efectiv în posesia acelor comprimate pe teritoriul României, întrucât acestea au fost substituite ca urmare a desfăşurării procedurii livrării supravegheate. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că deţinerea acelor medicamente se putea face şi prin intermediul altor persoane şi că aceste medicamente au fost în posesia asistentelor inculpatei din California care le deţineau pentru aceasta, pentru considerentele evidenţiate mai sus, această acţiune ilicită nu poate fi considerată ca fiind făcută fără drept, în condiţiile în care medicamentele au fost eliberate pentru inculpată în baza unei prescripţii medicale valabilă indubitabil pe teritoriul acestei ţări.

În consecinţă, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) s-a dispus achitarea inculpatei şi de sub această învinuire.

B. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatei. în motivele de apel depuse la dosar se precizează că inculpata trebuia să facă dovada că deţine legal acele medicamente, respectiv că i-au fost prescrise pentru tratarea unor boli de care suferă, dovadă pe care, la momentul descoperirii faptei, aceasta nu a efectuat-o. S-a mai precizat că cele două colete în care au fost ambalate cele 1003 comprimate „Watson", conţinând hidrocodone, au fost ambalate în folie de staniol, tocmai pentru a nu fi descoperite la controlul vamal.

Prin Decizia penală nr. 131/A din 30 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 4641/30/2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş .

Curtea de Apel Timişoara a apreciat că apelul declarat de procuror nu este fondat, pentru următoarele motive.

C. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., criticându-se şi greşita achitare a inculpatei.

Cu prilejul susţinerii recursului, procurorul de şedinţă a invocat şi cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatei din infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Prin Decizia penală nr. 1201 din 29 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 4641/30/2008, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a casat Decizia recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara.

Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a constatat că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, au ignorat dispoziţiile art. 3 C. proc. pen. privind aflarea adevărului, precum şi prevederile art. 4, art. 278 şi art. 378 C. proc. pen., care consacră principiul rolului activ al instanţelor de judecată şi astfel au comis o eroare gravă de fapt, făcând o apreciere greşită a probelor prin încrederea nejustificată dată unor probe şi dând dovadă de lipsa rolului activ, nu au administrat toate probele pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, împrejurări care au condus la achitarea nejustificată a inculpatei S.L. S-a apreciat că această concluzie la care au ajuns instanţele de fond şi de apel este în contradicţie cu actele medicale invocate şi cu dispoziţiile legale care reglementează regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope din România.

În conformitate cu prevederile art. 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii 339/2005 „persoanele care intră pe teritoriul României cu medicamente ce conţin substanţe din tabelul II anexa a Legii 339/2005 au obligaţia de a face dovada că le deţin în mod legal, prin prezentarea unei prescripţii medicale, a unui certificat medical sau a unui certificat pentru deţinerea medicamentelor cu conţinut stupefiant şi psihotrop. Cantitatea totală a medicamentelor deţinute nu poate depăşi necesarul de tratament prevăzut în documentul prezentat."

Înalta Curte a apreciat că, din actele medicale aflate la dosarul cauzei, rezultă că, în perioada august 2004 - 16 ianuarie 2008, inculpatei i-au fost prescrise pentru diferite afecţiuni, tratamente cu medicamente ce aveau în conţinut Hidrocodone, numărul de tablete variind între 8 şi 60, însă în nici un caz nu i-au fost prescrise sute de astfel de tablete, cel puţin până la data de 16 ianuarie 2008, astfel că cele două cantităţi de tablete (Watson 853- 500 pastile şi Watson 387-503 pastile) expediate inculpatei la datele de 7 martie 2008 şi 13 martie 2008 depăşesc cu mult prescripţiile medicale depuse în apărare.

În opinia Înaltei Curţi, instanţele, în virtutea rolului activ, aveau obligaţia să administreze probe pentru a lămuri cauza sub toate aspectele şi pentru a stabili o situaţie de fapt corectă, în sensul de a verifica dacă pentru tabletele Watson pe care inculpata Ie-a primit din SUA şi pe care urma să le folosească pentru tratarea unor afecţiuni, avea prescripţie medicală şi pentru ce cantitate.

Totodată, cu ocazia rejudecării în apel urma a se pune în discuţie şi schimbarea de încadrare juridică a faptei, astfel cum a fost solicitată de procuror în faţa instanţei de recurs.

II. A. Urmare a casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Timişoara sub numărul 261/59/2011.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma motivelor de apel formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIŞ, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în deplină concordanţă cu ansamblul probatoriului administrat în cursul procesului penal şi dispoziţiile legale aplicabile, pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reţinută de prima instanţă corespunde realităţii, fiind rezultatul analizei complete şi pertinente a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti. Astfel, în declaraţiile sale, inculpata a arătat că nu a ştiut că respectivele produse farmaceutice sunt interzise în România, iar medicii din SUA au fost surprinşi că a întâmpinat probleme de natură penală în România; că medicii nu i-au spus că aceste medicamente ar avea un regim special (fila 62 dosar tribunal). Declaraţiile inculpatei C.S.L. se coroborează cu situaţia medicală a acesteia, declaraţiile notariale date de medicii P.A. şi M.T., declaraţiile martorilor M.C.V., S.E., G.K., C.R., B.L. şi Z.G. În ceea ce priveşte situaţia medicală a inculpatei, din înscrisurile depuse în faţa primei instanţe şi instanţei de apel rezultă că, la prescrierea medicilor din Los Angeles, inculpata a ajuns să consume câte 20 de comprimate conţinând „hidrocodone" pe zi, în perioada anilor 2004-2008 inculpata suferind de diverse afecţiuni, care au necesitat un tratament de specialitate. în cadrul acestui tratament, inculpatei i s-a prescris şi medicamentul „Hidrocodon", despre care prof. P.R.H. (doctor farmacie) a precizat, în declaraţia notarială pe proprie răspundere, depusă la dosar, că „22. Pe teritoriul SUA, Hidrocodonul este un medicament prescris legal. (...).24. Hidrocodonul poate fi prescris de un medic, dentist, veterinar, sau altă persoană care este licenţiată şi înregistrată sau îi este permis în alt mod de Guvernul Statelor Unite şi respectivul Stat unde îşi desfăşoară activitatea (...). 25. Orice emitent autorizat poate prescrie medicamente, şi poate oferi mai multe prescripţii, până la 90 de administrări zilnice, folosite de acele prescripţii, în cele mai multe cazuri, un farmacist al oricărei farmacii aprobate de Stat şi de Guvernul Statelor Unite ar administra mai apoi acele medicamente. 26. Medicamentele de tipul hidrocodonului sunt larg disponibile pe teritoriul Statelor Unite. în zonele urbane, pot exista sute sau chiar mii de farmacii capabile de a acoperi o prescriere pentru hidrocodon. 27. Hidrocodonul este un agent analgezic pentru tratarea durerilor moderate până la cele severe. 28. Medicamentele pe bază de Hidrocodon sunt narcoticele cel mai frecvent prescrise în Statele Unite. Aproape 130 milioane de prescripţii pentru produse care conţineau Hidrocodon au fost eliberate în anul 2006, conform Departamentului de Cercetare a Statelor Unite. 29. Există sute de denumiri comerciale pentru produse pe bază de Hidrocodon comercializate. Multe sunt o combinaţie de produse şi combinaţia cel mai des prescrisă este Hidrocodonul şi acetaminofen care poate fi vândută sub numele comercial cum ar fi Vicodin, Lortab sau Lorcet.(...) 31.Hidrocodonul poate fi cel mai adesea prescris ca un paliativ în stadiile finale ale vieţii atunci când o persoană se luptă cu o condiţie dureroasă cum ar fi cancerul, sau ca urmare a unor probleme mai puţin grave cum ar fi afecţiuni ale unei părţi ale corpului, ca urmare a unor intervenţii chirurgicale cum ar fi operaţii la genunchi, intervenţii stomatologice, şi alte asemenea, sau ca urmare a altor dureri moderate sau severe de care suferă o persoană.(...) 33.

În funcţie de rata metabolismului fiecărei persoane, impactul diferitelor doze sau diferitelor cantităţi pot varia semnificativ de la o persoană la alta prin urmare, în funcţie de reacţia fiecărei persoane la Hidrocodon, doctorii pot varia cantitatea medicamentului prescris. 34. De multe ori Hidrocodonul poate avea un efect redus asupra celui care îl administrează dacă medicamentul este luat de-a lungul timpului.

Adică, impactul medicamentului este diminuat în cazul unei persoane care ia medicamente, se aşteaptă ca nu doar efectele secundare a narcoticelor cum ar fi Hidrocodonul să se diminueze de-a lungul timpului odată cu folosirea îndelungată a medicamentului, dar eficienţa controlului durerii este cel mai probabil diminuată.(....

36. Folosirea repetată a Hidrocodonului poate de asemenea duce la dependenţă dacă este folosit îndelungat. Adică, dacă o persoană a luat Hidrocodon mult timp, atunci când încearcă să înceteze să mai ia acel medicament, persoana va avea simptome fizice de renunţare care pot fi destul de incomode. Acestea pot include dureri severe de cap, diaree, disconfort abdominal sever, fiori şi alte simptome asimilate. Majoritatea persoanelor care iau cantităţi suficiente de Hidrocodon de-a lungul unei perioade semnificative de timp vor deveni fizic dependente de folosirea acestuia. Chiar dacă durerea nu îi mai afectează, unii pacienţi pot încerca să continue să obţină narcotice cum ar fi hidrocodonul pentru a evita acele simptome de renunţare. Ideal, asemenea pacienţi se vor obişnui fără narcotice cum ar fi Hidrocodonul prin o renunţare treptată supravegheată de medicul care a prescris medicamentul.

37. Persoanele care iau cantităţi semnificative de Hidrocodon de-a lungul timpului pot deveni dependente psihologic în caz de folosire continuă a medicamentului, chiar dacă este prescris şi administrat corect". Din aceleaşi acte mai rezultă că, în principal, inculpatei i s-au prescris medicamentele „PERCOCET" şi „VICODIN", ambele conţinând substanţa „Hidrocodon". Cu privire la aceste medicamente, acelaşi profesor P.R.H. a precizat că „2. Unul dintre numele comerciale ale acestui medicament este Vicodin care conţine o combinaţie de hidrocodon şi acetaminofen. Există de asemenea variante generice ale Vicodin produse de alte companii farmaceutice. O astfel de companie farmaceutică este Watson, care produce variante generice ale Vicodin care conţin o combinaţie de hidrocodon şi acetaminofen. 3. Aceste medicamente Watson pe bază de hidrocodon şi acetaminofen sunt sub forma unor comprimate iar producătorul şi-a inscripţionat denumirea pe aceste comprimate.

«Watson 853» şi «Watson 387» sunt produse ale producătorului Watson în vederea distingerii acestor medicamente, şi identificării acestora din o serie de alte combinaţii de acetaminofen şi hidrocodon disponibile. 4. Hidrocodon este un analgezic semi-sintetic derivat din morfină şi unul din multele medicamente din familia opoidelor, un analgezic folosit pentru durerile moderate până la cele severe. 5. Un al doilea analgezic din familia opoidelor este oxicodonul. Este de asemenea un agent semi-narcotic derivat din morfină. 6. Ca şi hidrocodonul, oxicodonul este un medicament larg prescris pentru durerile moderate până la cele severe pe teritoriul Statelor Unite. 7. Unul dintre cele mai cunoscute nume comerciale sub care oxicodonul este disponibil este Percocet. Percocet este o combinaţie de oxicodon şi acetaminofen. 8. Doctorii care prescriu Vicodin (care conţine hidrocodon) pot de asemenea avea în vedere prescrierea de Percocet (care conţine oxicodon) de vreme ce au aceleaşi proprietăţi, ambele combină un narcotic semi-sintetic cu acetaminofen, şi ambele sunt folosite pentru tratarea durerilor moderate până la severe. 9. În acelaşi mod, atât Percocet cât şi Vicodin, şi variantele generice ale aceluiaşi medicament, au acelaşi impact asupra persoanei dacă este administrat pe termen lung. Fiecare medicament creează o probabilitate semnificativă de a da dependenţă, astfel cum este detaliat în prima mea declaraţie pe propria răspundere, şi fiecare medicament poate ajunge să fie mult mai tolerat de către consumator determinat de consumul îndelungat" (a se vedea înscrisul depus la termenul de judecată din 15 aprilie 2009).

De asemenea, martora M.C.V. (fostă G.), (fila 64 dosar tribunal) a precizat că „aceasta este bolnavă şi beneficiază de un tratament în acest sens". Mai mult, mama inculpatei, martora S.E., a menţionat că „Tot în acea perioadă fiica mea şi-a făcut mai multe intervenţii de natură stomatologică, iar tratamentul se compunea din Watson şi hidrocodeină. Reconstrucţia dentară s-a întins pe o perioadă de aproximativ doi ani, perioadă în care fiica mea a urmat acest tratament prescris pentru durere. De trei patru ori pe zi, două, respectiv trei tablete. În momentul în care am venit în România împreună cu fiica mea, acesteia i se epuizaseră medicamentele, aceasta s-a adresat angajatelor sale din SUA să ia legătura cu medicii pentru a-i prelungi prescripţia medicală şi pentru a-i trimite alte medicamente, pentru că prescripţia iniţială era făcută pentru o lună de zile. Eu am considerat normal să apeleze la acei medici care cunoşteau istoricul bolii fiicei mele. Noi intenţionam să mai rămânem în ţară încă două luni şi nu mi s-a părut prea mare cantitatea de medicamente prescrise, întrucât fiica mea le lua după recomandarea medicilor. Eu consider că într-adevăr aceste medicamente îi creau o dependenţă fiicei mele, mai ales cele pentru depresie, dar consider că toate medicamentele, mai ales cele pentru durere, dau o dependenţă, dar aveam încredere în modul cum medicii din SUA au prescris aceste medicamente. În momentul de faţă fiica mea nu mai are nevoie de acele medicamente întrucât i-a fost întreruptă furnizarea acestora, apreciindu-se că este vindecată. Eu nu i-am spus niciodată martorei G.C. că fiica mea ar fi avut probleme cu drogurile sau despre tratamentul care îi era administrat fiicei mele" (fila 71 dosar tribunal).

Cu privire la pastilele găsite în coletele expediate în luna martie 2008, inculpata a precizat că „întrucât vizita mea în România s-a prelungit eu am vorbit cu asistentele mele din California pentru a-mi trimite o cantitate mai mare de pastile pentru că devenisem dependentă de acestea. Eu consumam circa 20 de pastile pe zi în acea perioadă. Precizez că asistentele mele mi-au trimis aceste medicamente care erau puse în cutii de cremă de faţă sau învelite în staniol. Eu nu am înţeles de ce acestea au optat pentru această modalitate de a-mi trimite medicamentele. Eu ţin să precizez că aceste colete au fost trimise pe numele angajatelor mele din România nu pentru a ascunde adevăratul destinatar, ci erau trimise pe numele firmei iar eu cred că patronii firmei nu trebuie să ridice corespondenţa. Eu nu am considerat în nici un moment acele colete ca fiind ceva ascuns. Eu doar le-am spus angajatelor mele că trebuie să primesc un colet personal iar acestea l-au ridicat în numele meu. Eu am primit mai multe colete cât timp am stat în România cu produse personale. A existat o corespondenţă între angajatele mele din România şi cele din SUA prin care erau anunţate că urma să sosească un colet" (fila 62 dosar tribunal).

În acest sens, sunt şi declaraţiile date în fata unui notar din SUA de G.K., C.R. şi B.L., depuse în cursul urmăririi penale. Astfel, în declaraţia sa, G.K. a relatat că, în calitate de asistentă a inculpatei, i-a expediat acesteia „medicamente în vederea tratării dânsei pentru anumite stări medicale. Medicamentele pe care le-am trimis d-nei S. au fost întotdeauna pentru uz personal şi din câte am la cunoştinţă în baza necesităţilor sale medicale. De curând, d-na S. m-a rugat să îi trimit articole personale către România, dar din păcate, am avut o urgenţă medicală şi nu am putut să o ajut pe d-na S. în acest sens. În schimb, am rugat-o pe R.C., menajera care îi ajută pe d-na S. şi d-nul C. la domiciliul acestora din Los Angeles, California să le trimită. Din câte am la cunoştinţă, acesta a luat medicamentele prescrise pentru d-na S., Ie-a pus în pungi de plastic şi Ie-a împachetat în folie pentru protecţie şi transport uşor, şi Ie-a trimis către d-na S. în România" (fila 58 din vol. II de urmărire penală).

Totodată, în declaraţia dată de C.R. s-a precizat că, în calitate de menajeră a Inculpatei, a fost rugată „de către K.G., care este asistenta d-nei S., să trimit articole personale şi medicamente către d-na S. care pe atunci se afla în România. Am făcut acest lucru la jumătatea lunii martie 2008. Din cauză că sticlele de plastic în care medicamentele erau păstrate erau voluminoase, am decis să iau medicamentele şi să le pun în pungi de plastic, şi apoi să le asigur cu folie de aluminiu deoarece m-am gândit că era o modalitate mai sigură de a le trimite în România. După cunoştinţele mele, d-na S. foloseşte aceste medicamente pentru nevoile sale medicale personale după cum au fost prescrise de către medicii şi/sau dentiştii la care se duce" (fila 55 din dosarul de urmărire penală).

În acelaşi sens este şi declaraţia asistentei inculpatei, B.L., aceasta menţionând că „printre atribuţiile mele s-a numărat să expediez pachete către d-na S. prin DHL Servicii de Curierat, în România unde d-na S. întreţine o casă pentru familia dânsei. Era un lucru obişnuit să îi trimit lucruri ca jucări, aşternuturi de pat şi alte astfel de articole de îngrijire personală. în plus, am expediat şi medicamente eliberate pe bază de prescripţie medicală către d-na S.. Acestea au fost întotdeauna trimise către d-na S. pentru uz personal şi din câte înţeleg în baza necesităţilor sale medicale. Cel mai recent i-am trimis medicamente la jumătatea lunii martie 2008" (fila 52 din dosarul de urmărire penală).

Instanţa de apel a apreciat că nu se poate concluziona că inculpata a ascuns conţinutul coletelor expediate din SUA, întrucât, îngrijorată de întârzierea inexplicabilă a acestora, l-a contactat telefonic pe martorul Z.G. (agent de import al D.H.L.I.), căruia, după ce şi-a declinat identitatea, i-a spus că în pachet se găsesc medicamente. Astfel, martorul Z.G. a menţionat că a discutat la telefon cu inculpata C.S.L. şi aceasta i-a spus că ea este expeditorul coletelor, colete care conţin medicamente, ceea ce confirmă susţinerea inculpatei, care a precizat în faţa instanţei de judecată că „pe agentul de la DHL l-am sunat şi am purtat o discuţie şi i-am spus că aştept nişte medicamente care sunt importante pentru sănătatea mea. Ţin să mai precizez că săptămâna trecută am primit cetăţenia americană".

A mai reţinut instanţa de apel că aceste probe se coroborează şi cu declaraţiile notariale date de medicii P.A. şi M.T., depuse în faţa instanţei de apel. Astfel, în declaraţia autentificată de notar, dr. P.A. arată că inculpata a fost pacienta sa, că i-a acordat asistenţă stomatologică/medicală din anul 2004, că din cauza condiţiilor grave şi a toleranţei scăzute la durere, i-a prescris acesteia medicamente care conţin combinaţia Acetaminofen şi Hidrocodon sau Oxicodon, că iniţial a început să administreze între 6 şi 8 tablete în cursul a 24 ore, iar la sfârşitul anului 2007 şi începutul anului 2008 lua până la 15-20 calmante pe zi. în acelaşi sens, este şi declaraţia autentificată la notar, a doctorului M.T. care a arătat că inculpata a dezvoltat o toleranţă la Oxicodon că „trebuia să administreze cel puţin cantitatea respectivă zilnic pe lângă alte cantităţi semnificative de Hidrocon şi Acetaminofen, astfel încât la sfârşitul anului 2007 şi la începutul anului 2008 lua până la 24 de pastile zilnic sau până la aproximativ 700 de pastile administrate lunar".

Sub aspectul infracţiunii prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000 potrivit căruia „introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi", instanţa de apel a reţinut că din probele aflate la dosar nu rezultă că inculpata a acţionat cu intenţia cerută de textul incriminator, întrucât nu a cunoscut că medicamentele care i-au fost prescrise în mod legal în SUA nu pot fi introduse în România decât în condiţiile Hotărârii nr. 1915/2006, intrată în vigoare la 24 aprilie 2007. Potrivit art. 32 alin. (1) şi (2) din HG nr. 1915/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, prescripţia medicală pentru preparatele stupefiante şi psihotrope poate fi emisă, pentru tratamentul în ambulatoriu, de medici sau, după caz, medici veterinari, în scop medical, oricărui pacient, indiferent de natura bolii lui, dacă medicul consideră necesar preparatul respectiv ca tratament. De asemenea, art. 45 din acelaşi act normativ prevede că nu se consideră export sau import cantitatea de medicamente deţinută de călătorii internaţionali pentru tratamentul personal. Cât priveşte numărul mare de pastile, inculpata a declarat în faţa instanţei de judecată „eu îmi explic numărul mare de comprimate prin faptul că primul colet de conţinea 500 de pastile a întârziat, iar în momentul în care am aflat că nu se cunoaşte motivul întârzierii, le-am sunat pe asistentele mele din SUA dă îmi trimită un alt colet cu acelaşi număr de comprimate", cantitate care corespunde declaraţiei notariale a doctorului M.T.Prin urmare, în mod corect, Tribunalul Timiş a constatat că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 3 din Legea nr. 143/2000, aceea ca introducerea medicamentelor calificate ca droguri de mare risc să fie fără drept, şi a dispus achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)., instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că inculpata nu a intrat în posesia comprimatelor. Potrivit acestui text legal: „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă". Chiar şi în forma tentativei, respectiv art. 20 C. pen.. raportat la art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, se impune ca o condiţie pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii ca să se urmărească deţinerea de droguri de risc şi mare risc fără drept. În cauză, o asemenea condiţie nu este îndeplinită, câtă vreme, pentru motivele anterior expuse cu privire la infracţiunea prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000, comprimatele au fost prescrise inculpatei de medici, fiind necesare pentru afecţiunile de care suferea. Prin urmare, în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei iar soluţia de achitare dispusă de Tribunalul Timiş este legală şi temeinică.

B. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpatei.

În esenţă, s-a susţinut că declaraţiile date de inculpată pe parcursul procesului penal sunt ambigue, întrucât iniţial face referire la dureri de spate, pentru ca apoi să invoce dureri generate de intervenţii stomatologice.

Cu privire la declaraţiile pe propria răspundere date de medicul curant stomatolog se arată că acesta a evitat să depună documente care trebuiau să se regăsească în dosarul medical al inculpatei, din care să reiasă cantitatea de medicamente prescrisă, aceeaşi fiind şi situaţia celeilalte declaraţii date de un specialist în farmacie, în final aceste declaraţii fiind apreciate ca fiind făcute pro causa.

S-a mai motivat că administrarea unei cantităţi mari de medicamente de genul celor în discuţie putea provoca inculpatei grave probleme de sănătate, sens în care era necesară efectuarea unei expertize care să stabilească dacă era posibilă administrarea cantităţii declarate în raport cu Constituţia fizică a inculpatei şi starea de sănătate.

Examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare invocat, prev. de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., ÎNALTA CURTE constată că recursul este nefondat.

Astfel, ambele instanţe şi, în special instanţa de apel în rejudecare după casarea cu trimitere, s-au preocupat de lămurirea tuturor aspectelor de fapt şi de drept în vederea justei soluţionări a cauzei, neputându-se susţine că nu au manifestat rol activ. Declaraţiile inculpatei dar şi declaraţiile martorilor au fost expuse şi examinate detaliat, într-o analiză coroborată care nu lasă loc unei alte interpretări, pentru a se putea susţine cu temei că s-ar fi comis o gravă eroare de fapt în interpretarea probelor.

Afecţiunile de care suferea inculpata şi tratamentul pe care-l urma rezultă din declaraţiile acesteia dar şi ale mamei sale şi a persoanelor din anturaj, declaraţii ce sunt întărite de cele pe propria răspundere, date de medicii curanţi, dar şi de un doctor în farmacie, ce atestă bolile de care suferea inculpata şi evoluţia tratamentului medicamentos necesar, din aceste declaraţii reieşind cantitatea de circa 500 - 700 pastile administrate inculpatei pe timpul unei luni. Neataşarea la aceste declaraţii a prescripţiilor medicale sau a altor înscrisuri din dosarul medical al inculpatei ţin de confidenţialitatea relaţiei medic - pacient şi nu poate susţine un eventual subiectivism al celor doi specialişti, pe care încearcă să-l invoce reprezentantul parchetului în motivele de recurs.

Sub un alt aspect, aprecierea parchetului în sensul că instanţa de apel nu a dat dovadă de rol activ, neefectuând o expertiză care să stabilească dacă era posibilă administrarea cantităţii declarate în raport cu constituţia fizică a inculpatei şi starea de sănătate a acesteia, nu este pertinentă. Aceasta întrucât, pe de o parte, rejudecarea după casare s-a făcut în anul 2011 - deci la circa 3 ani de la data săvârşirii faptelor - moment la care este foarte probabil ca starea de sănătate a inculpatei să fie diferită, iar, pe de altă parte, aceasta nu se mai afla în România, fiind incontestabil că este căsătorită în SUA, unde deţine şi o afacere de succes. În aceste condiţii, este evident că proba propusă de acuzare nu era doar inutilă ci şi imposibil de administrat în condiţiile date ale cauzei.

În altă ordine de idei, pe baza analizei detaliate şi coroborate a probelor, instanţa de fond şi cea de apel au stabilit în mod corespunzător că atât la introducerea în ţară a medicamentelor ce conţineau substanţe stupefiante şi psihotrope, cu ocazia sosirii în ţară a inculpatei, fără a prezenta prescripţia medicală, cât şi ulterior, cu ocazia expedierii acestora prin colet, inculpata nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000, atâta vreme cât ştia că aceste medicamente i-au fost prescrise în mod legal, de persoane abilitate; pe de altă parte, lipsa unei declaraţii vamale în acest sens şi neprezentarea prescripţiei medicale, nu îi pot fi imputate inculpatei, cu consecinţa atragerii răspunderii penale, atâta vreme cât actul normativ ce reglementează astfel de situaţii (HG nr. 1915/2006, pentru aplicarea normelor metodologice de aplicarea a prevederilor Legii nr. 339/2005) nici măcar nu conţine sancţiuni pentru situaţia nerespectării respectivei metodologii.

De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 - indiferent dacă vorbim de forma consumată sau tentativă - instanţele de fond şi apel au reţinut în mod pertinent că, cel puţin din punct de vedere al laturii subiective, medicamentele ce intrau sub incidenţa Legii nr. 143/2000, nu au fost deţinute de inculpată în vederea consumului, fără drept.

Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale sus menţionate.

În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 100/A din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe inculpata S.L.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata S.L., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 307/2012. Penal. Traficul de influenţă...		ICCJ. Decizia nr. 3/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 295/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 296/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 298/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 3/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 307/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 32/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 323/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 33/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs