ICCJ. Decizia nr. 250/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 250/2012

Dosar nr. 16362/95/2008

Şedinţa publică din 27 ianuarie 201.

Asupra recursurilor de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr. 199 de la 11 august 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj, decţia penală, în dosarul cu nr. 16362/95/2008, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor săvârşite de inculpatul P.D. din disp. art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 33-34 C. pen. în disp. art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 33-34 C. pen. şi a infracţiunilor săvârşite de inculpatul P.N. din disp. art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 33-34 C. pen. în disp. art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 33-34 C. pen.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.D. - în prezent aflându-se în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Craiova - la o pedeapsă de 7 ani închisoare; în baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, iar în baza art. 33-34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare şi s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile disp. art. 71 C. pen.; în baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a inculpatului, cu referire la pedeapsa de 8 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 355 din 19 noiembrie 2002, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2969 din 20 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie şi s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1206 zile închisoare din pedeapsa aplicată anterior, cu pedeapsa de 7 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare; în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata arestării preventive începând cu data de 29 octombrie 2008, până la data pronunţării 11 august 2009 şi în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.N. - la o pedeapsă de 7 ani închisoare; în baza art. 180 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare şi, conform art. 33-34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, ce urmează a fi executată de inculpat; s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile dispoziţiilor art. 71 C. pen.; în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata arestării preventive începând cu data de 22 octombrie 2008, până la data de 30 octombrie 2008.

S-a luat act că partea vătămată D.B.M. nu s-a constituit parte civilă.

Au fost obligaţi inculpaţii P.D. şi P.N., în solidar, la plata sumei de 371.47 lei cheltuieli de spitalizare cu dobânzile legale aferente, până la data achitării către Spitalul Orăşenesc Tg.Cărbuneşti; a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat în fapt că între inculpatul P.D. şi partea vătămată D.B.M. există o stare conflictuală mai veche ca urmare a faptului că în perioada în care inculpatul P.D. a fost arestat, partea vătămată a întreţinut relaţii de concubinaj cu soţia acestuia, ulterior aceasta divorţând şi căsătorindu-se cu partea vătămată.

Pe fondul acestui conflict, în data de 21 octombrie 2008 în jurul orelor 19.00 după lăsarea întunericului, în timp ce se deplasau cu autoturismul marca Dacia 1300 Break cu număr de înmatriculare condus de inculpatul P.N. pe raza satului Plopu, comuna Hurezani, inculpaţii au întâlnit partea vătămată D.B.M. care se deplasa cu o căruţă împreună cu martorul T.S. şi profitând de faptul că zona este puţin circulată, au luat hotărârea să aplice o corecţie părţii vătămate.

Inculpatul P.N. a oprit autoturismul, având asupra sa o bâtă de basseball. Din autoturism a coborât şi inculpatul P.D., cei doi deplasându-se spre locul unde T.S. oprise căruţa.

Între D.B.M. pe de o parte şi inculpaţi, pe de altă parte, a izbucnit un conflict, cei doi inculpaţi ameninţând şi adresând cuvinte jignitoare părţii vătămate.

În aceste împrejurări, partea vătămată a încercat să folosească un aparat cu electroşocuri, fiind la rândul său lovit de P.N. cu bastonul din lemn şi de inculpatul P.D. cu pumnii şi picioarele până când acesta a căzut la pământ.

În continuare, inculpaţii au urcat partea vătămată în autoturism împotriva voinţei sale, solicitând în mod imperativ martorului T.S. să urce în autoturism.

Martorul T.S. nu a reacţionat în niciun fel şi nu a încercat să intervină în timpul conflictului, întrucât este cunoscut cu antecedente penale şi în prezent se efectuează faţă de acesta cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, nedorind să aibă probleme cu organele judiciare.

Ajungând pe raza satului Broşteni din comuna Căpreni, martorul a solicitat inculpaţilor să oprească autoturismul, partea vătămată a încercat să coboare din autoturism fiind împiedicat de cei doi inculpaţi care l-au lovit iar inculpatul P.N. şi-a continuat deplasarea spre comuna Stoina.

Ajungând la intersecţia cu DJ 605 B Căpreni-Stejari, inculpatul P.N. a văzut un echipaj de poliţie, iar la semnalul de oprire al unui lucrător de poliţie a virat stânga continuându-şi deplasarea.

Întrucât echipajul de poliţie format din agenţii de poliţie P.B.E. şi L.T., precum şi agenţii de pază M.G.C. şi C.M. a fost alertat de către partea vătămată D.B.M. care a reuşit să deschidă portiera autoturismului şi să strige după ajutor, a plecat în urmărirea autoturismului condus de inculpatul P.N.

La o distanţă de aproximativ 400-500 metri de intersecţia DJ 605 A cu DJ 605 B, în timp ce autoturismul rula cu o viteză de circa 40-50 km/h, cei care urmăreau autoturismul condus de inculpatul P.N. a observat căderea victimei din autoturism pe partea carosabilă, după care inculpaţii şi-au continuat deplasarea spre comuna Stejari fiind urmăriţi de echipajul de poliţie, după ce martorul M.G.C. a fost lăsat lângă partea vătămată pentru a-i acorda primul ajutor.

După aproximativ 2 km de mers inculpatul P.N. a oprit autoturismul pentru a coborî inculpatul P.D. care a luat cu el bâta de basseball folosită anterior pentru agresarea victimei D.B.M., continuându-şi deplasarea aproximativ un km până când echipajul de poliţie a reuşit să blocheze autoturismul condus de inculpatul P.N. şi să-l determine să-l oprească.

În autoturismul condus de inculpatul P.N. a fost prezentă şi martora B.E.A.

Faptul că partea vătămată B.M. a fost urcată împotriva voinţei sale în autoturism rezultă atât din depoziţiile acestuia cât şi din depoziţiile martorului T.S., care a declarat constant că după ce victima a fost lovită de către cei doi inculpaţi, aceştia din urmă l-au introdus cu forţa în autoturism afirmând că intenţionează să-l ducă „la Mitică" acesta fiind un agent de poliţie, după care conform depoziţiei acestuia, fiind uşa stângă spate deschisă a fost împins în autoturism cu mâna de inculpatul P.N.

Drept urmare, instanţa de fond a constatat că, în drept, faptele comise de inculpaţii P.D. şi P.N. în ziua de 21 octombrie 2008, constând în lovirea părţii vătămate D.B.M. cât şi în lipsirea de libertate în mod ilegal a acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 33-34 C. pen. şi respectiv art. 189 alin. (1) şi (2) şi art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33-34 C. pen.

Instanţa de fond a apreciat că cei doi inculpaţi au comis infracţiunea de lipsire de libertate prin mai multe acte comisive de imobilizare, împiedicare sau reţinere a victimei de a se mişca, deplasa ori acţiona fizic după voinţa sa, faptele acestora având ca rezultat lipsirea de libertate fizică a victimei, prin aceea că victima a fost adusă efectiv într-o astfel de situaţie sau stare încât nu a putut să se manifeste fizic potrivit voinţei şi intereselor sale, relevante juridiceşte.

În acest fel victima a suferit o privare efectivă de drepturi şi posibilitatea reală de a se deplasa, mişca, acţiona după dorinţa sau voinţa sa.

În acelaşi timp ţinând seama de depoziţiile martorilor audiaţi care s-au coroborat cu concluziile certificatului medico legal, prima instanţă a apreciat că inculpaţii au comis şi infracţiunea de lovire.

În ceea ce priveşte infracţiunile prev de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen., s-a reţinut că cei doi inculpaţi nu se fac vinovaţi de săvârşirea acestor fapte.

Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv depoziţiile martorilor T.S. şi B.E.A. care au fost prezenţi de la începutul conflictului dintre părţi, nu a rezultat că cei doi inculpaţi au premeditat aruncarea sau împingerea victimei din autoturism în timpul mersului, relevantă în acest sens fiind depoziţia martorei B.E.A. care a declarat constant că în timp ce se deplasau cu autoturismul condus de inculpatul P.N., P.D. „se lupta pe bancheta din spate cu partea vătămată să nu iese din autoturism", ceea ce denotă faptul că victima intenţiona să sară din maşină cât şi faptul că în momentul în care victima a deschis uşa autoturismului şi a strigat în mod repetat şi continuu după ajutor, acelaşi inculpat ţinea de el să nu sară din autoturism.

În acest fel, instanţa de fond a constatat că nu subzistă intenţia inculpaţilor sub cele două forme, respectiv directă şi indirectă, intenţie ce poate fi dedusă din îmbinarea unui complex de împrejurări de fapt privind folosirea unui instrument apt de a produce moartea, locul sau regiunea corporală unde s-a acţionat, numărul şi intensitatea loviturilor, alte împrejurări preexistente, concomitente sau subsecvente.

Faţă de aceste considerente, s-a dispus schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen., a infracţiunilor săvârşite de inculpatul P.D. din disp. art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 33-34 C. pen. în disp. art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 33-34 C. pen. şi a infracţiunilor săvârşite de inculpatul P.N. din disp. art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 33-34 C. pen. în disp. art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 33-34 C. pen.

Având în vedere împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunilor, pericolul social concret al acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, atitudinea nesinceră a inculpaţilor, starea de recidivă a inculpatului P.D., cât şi criteriile generale de individualizare a pedepselor atât cu privire la modalitatea de executare cât şi cu privire la cuantumul acestora, instanţa de fond a apreciat că scopul educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unor pedepse cu privare de libertate.

Inculpaţilor li s-a interzis exercitarea unora dintre drepturile civile şi s-a luat act de împrejurarea că partea vătămată D.B.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel – în termen legal – atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, cât şi inculpaţii P.N. şi P.D.

Ministerul Public a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, că în mod nelegal ambii inculpaţi nu au fost condamnaţii şi pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, respectiv la tentativă la omor deosebit de grav, că nu s-au aplicat pedepse complementare şi că pedepsele principale trebuie majorate, datorită unei greşite individualizări.

Inculpaţii au criticat sentinţa pentru greşita lor condamnare pentru lipsire de libertate, inculpatul P.D. cerând achitarea şi pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., deoarece nu el a comis această infracţiune, în subsidiar, s-a solicitat de acest inculpat achitarea pentru toate infracţiunile şi în temeiul art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., iar inculpatul P.N. a solicitat reţinerea scuzei provocării pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., legitima apărare tot pentru această infracţiune şi într-un alt subsidiar, reţinerea de circumstanţe atenuante prev. de art. 74 C. pen., pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Apelurile formulate de inculpaţi s-au apreciat ca fiind nefondate, iar apelul promovat de Ministerul Public s-a constatat a fi fondat, pentru următoarele considerente:

Curtea reţine că inculpatul P.D. a fost trimis în judecată, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 33-34 C. pen. în disp. art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 33-34 C. pen., iar inculpatul P.N. de comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 33-34 C. pen. în disp. art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 33-34 C. pen., deoarece la data de 21 octombrie 2008, împreună au agresat pe partea vătămată D.B.M., au urcat-o cu forţa într-un autoturism şi după ce au refuzat să se supună somaţiilor de oprire făcute de poliţie ca urmare a cererii de ajutor adresată acestora de partea vătămată, în timpul deplasării au aruncat din autoturism, pe carosabil, în faţa autoturismului poliţiei pe victimă, cupă care, şi-au continuat deplasarea.

Ca urmare a loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni traumatice prin lovire şi cădere ce au necesitat 10-12 zile îngrijiri medicale, dar care nu i-au pus viaţa în primejdie.

Apărările inculpaţilor că ar fi agresat pe partea vătămată ca urmare a provocării acesteia ori că s-ar fi aflat în legitimă apărare faţă de acţiunile violente ale părţii vătămate, că partea vătămată ar fi însoţit de bună voie pe inculpaţi ori că aceasta nu ar fi fost aruncată din autoturism în timpul deplasării şi în faţa autoturismului poliţiei sunt contrazise de probatoriile administrate în cauză, chiar dacă în apel partea vătămată şi-a schimbat poziţia procesuală iniţială, schimbare pe care Curtea a constatat-o ca apărând după ce partea vătămată a stat o perioadă de timp îndelungată în acelaşi penitenciar cu inculpatul arestat P.D., interesul părţii vătămate fiind probabil acela de a obţine sume de bani nejustificate de la inculpaţi.

Această declaraţie a părţii vătămate este confirmată de procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante încheiat de poliţiştii care au plecat în urmărirea autoturismului în care se afla victima şi cei doi inculpaţi, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal de examinare a hainelor victimei - acestea prezintă rupturi, procesul-verbal de reconstituire făcut pe baza declaraţiilor inculpatului P.N.

Aceste înscrisuri sunt confirmate şi de declaraţiile martorilor B.E.A., care în mod constant atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţelor a recunoscut că anterior urcării în autoturism, partea vătămată a fost agresată de cei doi inculpaţi şi că abordarea părţii vătămate s-a făcut din iniţiativa inculpaţilor.

Martorul mai spune că victima a fost lovită „agresată" şi în interiorul autoturismului, inclusiv prin folosirea unui aparat cu electroşoc – bun care a fost găsit în interiorul autoturismului inculpaţilor şi care aparţinea victimei B.M.

Martorii P.B.E. – poliţist – şi L.T. - se asemenea, poliţist, susţin că victima a cerut ajutor şi ca urmare a acestor cereri, el şi colegul său au pornit cu autoturismul poliţiei în urmărirea unui autoturism Dacia, din care se auzeau ţipetele de ajutor şi, deşi au cerut atât prin semnale luminoase, cât şi acustice conducătorului autoturismului Dacia să oprească, acesta a refuzat, iar la un moment dat, în timpul deplasării, în faţa autoturismului poliţiei care se pregătea să depăşească a fost aruncat un bărbat, care a căzut pe asfalt, iar pentru a nu lovi pe cel căzut, autoturismul poliţiei a fost nevoit să frâneze şi să vireze spre şanţul drumului.

Susţinerea acestui poliţist este confirmată de alţi martori, respectiv M.G.C. şi C.M., agenţi de pază, care au însoţit pe poliţişti în autoturismul lor.

De altfel, nici declaraţiile martorilor propuşi în apărare de către cei doi inculpaţi, respectiv B.E.A., A.G., D.V.R., G.D., M.E., nu înlătură prin susţinerile lor existenţa faptelor, aşa cum au fost descrise prin rechizitoriu sau vinovăţia inculpaţilor în comiterea lor, fiindcă în parte aceste declaraţii confirmă momente din starea de fapt reţinută în actul de sesizare - care sunt atestate şi cu procesele-verbale arătate şi încheiate pe parcursul urmăririi penale de poliţişti şi procuror.

În consecinţă, celelalte susţineri ale martorilor prin care se tinde să se afirme că victima a însoţit de bună voie pe inculpaţi sau că autoturismul condus de inculpatul P.N. ar fi oprit pentru a i se permite victimei să coboare, au fost înlăturate ca neobiective.

În drept, faptele ambilor inculpaţi de a lovi concomitent victima cu corpuri contondente, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecarea lor îngrijiri medico-legale care nu au depăşit 20 de zile, aşadar, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

Faptele aceloraşi inculpaţi de a urca cu forţa şi sub ameninţarea violenţei în autoturismul lor pe partea vătămată, de a o deplasa spre o altă localitate, de a refuza să se oprească şi să permită coborârea din autoturism la cerea părţii vătămate a acesteia, de a refuza să oprească la cererea organelor de poliţie autoturismul în care se afla aceeaşi parte vătămată, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., deoarece este evident că privarea de libertate a persoanei parte vătămată s-a făcut fără acordul ei.

Fapta aceloraşi inculpaţi, care împreună au cooperat, inculpatul P.N. conducând autoturismul, iar inculpatul P.D. deschizând portiere şi împingând în exteriorul autoturismului pe partea vătămată – în tot acest timp inculpaţii comunicându-şi între ei intenţiile –, în vederea uciderii părţii vătămate, ca urmare a proiectării, pe carosabil, dintr-un autovehicul aflat în mişcare, în faţa altui autoturism ce se afla în urmărirea autoturismului inculpaţilor, întruneşte elementele constitutive, pentru inculpatul P.N. a infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar pentru inculpatul P.D., a infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., fiindcă ambii inculpaţi au prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi poate nu l-au urmărit, au acceptat cu certitudine producerea lui, decesul părţii vătămate nerealizându-se datorită manevrelor de evitare ale autoturismului poliţiei.

Esenţial pentru reţinerea intenţiei de a ucide a inculpaţilor este modul în care aceştia au acţionat, locul şi timpul în care şi-au exercitat actele materiale, fiind evident că, în condiţiile reţinute prin actul de sesizare, victima a fost supusă unui risc major să fie ucisă, dacă nu ca urmare a proiectării sale pe asfalt dintr-un autoturism aflat în mişcare, cel puţin ca urmare a posibilei sale loviri de autoturismul poliţiei.

Între actele materiale ale inculpaţilor şi rezultatul produs există legătură de cauzalitate directă, astfel încât cererea de achitare, fie în baza art. 11 rap. la art. 10 lit. a), d) C. proc. pen., fie în baza art. 11 rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost apreciată ca neîntemeiată.

În aceste condiţii, nu este fondată nici apărarea că lovirea victimei s-ar fi produs ca urmare a provocărilor acesteia, deoarece aşa cum s-a arătat, inculpaţii au fost cei care au aşteptat pe victimă şi au abordat-o şi tot ei au fost primii care au lovit-o, astfel încât niciunul dintre inculpaţi nu poate să susţină că s-a aflat în legitimă apărare, datorită unui atac material, direct şi imediat ori ar fi săvârşit agresarea părţii vătămate sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, ca urmare a unei provocări din partea persoanei vătămate.

În consecinţă, faţă de cele reţinute, apelurile inculpaţilor au fost respinse ca nefondate, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar apelul Ministerului Public a fost admis, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a desfiinţat sentinţa pe latură penală, s-au înlăturat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele şi rejudecându-se cauza, inculpaţii au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii pentru toate infracţiunile reţinute în rechizitoriu, la pedepse complementare şi pedepse accesorii, individualizarea şi proporţionalizarea pedepselor, s-a făcut ţinându-se seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), combinat cu art. 18¹ alin. (2) C. pen., respectiv gradul de pericol ridicat, de numărul infracţiunilor comise, de poziţia procesuală nesinceră, necooperantă şi posibila încercare frauduloasă cu victima şi de datele negative ce caracterizează persoana inculpaţilor, inculpatul P.D. aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) C. pen. – reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor fiind astfel netemeinică.

Concret, în baza art. 20 rap. la art. 174 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară în baza art. 65 C. pen.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului P.D. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 39 alin. (2) C. pen., au fost contopite toate pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b C. pen., cu aplic. art. 71 C. pen. În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată a inculpatului P.D. din pedeapsa de 8 ani şi 3 luni închisoare, aplicată prin SP 355 din 19 noiembrie 2002, definitivă şi a fost contopit restul rămas neexecutat de 1206 zile de închisoare din această pedeapsă urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un spor de 6 luni, respectiv 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.cu aplic. art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., în baza art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., a fost dedusă prevenţia inculpatului de la 11 august 2009 în continuare, la zi şi a fost menţinută arestarea preventivă.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.N. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 20 rap. la art. 174 C. pen. şi comb. cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi la 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară în baza art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen.au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară şi cu aplic. art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În continuare împotriva deciziei penale nr. 164 din 11 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în acest sens, în termen legal s-au exercitat recursuri de către cei doi inculpaţi.

Inculpatului P.N. deşi i s-au acordat mai multe termene de judecată în vederea prezentării, asistării de un apărător ales, s-a rezervat doar în scris în a învedera că interpretarea juridică a faptelor a fost abuzivă, a existat un conflict între cei doi fraţi şi partea vătămată, acesta a fost mai mult verbal, dacă ar fi intenţionat să omoare partea vătămată nu l-ar fi luat cu ei în maşină, victima era în stare de ebrietate şi astfel s-a lovit, nu au premeditat aruncarea sau împingerea victimei, instanţa de fond şi-a motivat legal schimbarea de încadrare juridică asupra căreia a revenit instanţa de apel. Nu a cooperat cu celălalt inculpat la comiterea infracţiunilor, fratele P.D. este nevinovat, nu a fost supus unei expertize psihiatrice.

Aparte de aceste susţineri din partea recurentului P.N., în cuprinsul instrumentării cauzei în recurs s-a produs o turnură ce a condus la un context de declaraţii atipice ale persoanelor direct implicate în eveniment. Astfel, P.D. a susţinut nevinovăţia fratelui său, aspect ce se coroborează cu manifestările în acelaşi sens din partea victimei, care inclusiv în scris arată că îşi retrage sesizarea penală faţă de cei doi (deşi oral, în instanţă, fiind în stare de deţinere, alături de inculpatul P.D., înţelege să vorbească doar de nevinovăţia acestuia, dar şi de aruncarea răspunderii pe umerii celuilalt), pentru ca cel în cauză, P.D., deşi cu insistenţă încunoştiinţat asupra conţinutului şi efectelor disp. art. 320/1 C.proc. pen. vizând recunoaşterea vinovăţiei, să înţeleagă să se prevaleze expres de acestea.

În acest context, probele de vinovăţie evidenţiate pe parcursul derulării cauzei, în sarcina ambilor inculpaţi, raportat la învinuirile aşa cum au fost evidenţiate în rechizitoriu, nu pot fi constatate decât ca fiind întărite şi printr-o declaraţie a unuia dintre inculpaţi prin care se recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, că probele administrate în faza de urmărire penală, altfel menţinute în esenţialitatea lor pe parcursul judecăţii, sunt cunoscute şi însuşite şi că exprimă conţinutul celor real întâmplate.

Apărările astfel singulare din partea inculpatului P.N. că ar fi agresat pe partea vătămată ca urmare a provocării acesteia ori că s-ar fi aflat în legitimă apărare faţă de acţiunile violente ale părţii vătămate, că partea vătămată ar fi însoţit de bună voie pe inculpaţi ori că aceasta nu ar fi fost aruncată din autoturism în timpul deplasării şi în faţa autoturismului poliţiei sunt contrazise de probatoriile administrate în cauză, inclusiv declaraţia de recunoaştere a faptelor aşa cum au fost descrisă în rechizitoriu din partea fratelui său.

Declaraţia iniţială a părţii vătămate este confirmată de procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante încheiat de poliţiştii care au plecat în urmărirea autoturismului în care se afla victima şi cei doi inculpaţi, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal de examinare a hainelor victimei - acestea prezintă rupturi, procesul-verbal de reconstituire făcut pe baza declaraţiilor inculpatului P.N.

Martorul T.S. spune că autoturismul inculpaţilor a trecut pe lângă el şi victimă cu farurile aprinse, şi că după ce au fost depăşiţi, autoturismul inculpaţilor a oprit după circa 400 de metri şi a aşteptat, după care, inculpaţii au agresat atât pe victimă, cât şi pe martor, i-au urcat cu forţa în autoturism, cu intenţia de a-i duce la un poliţist care nu-şi desfăşura activitatea pe raza teritorială în care se aflau ei în acel moment. Martorul mai spune că victima a fost lovită „agresată" şi în interiorul autoturismului, inclusiv prin folosirea unui aparat cu electroşoc – bun care a fost găsit în interiorul autoturismului inculpaţilor şi care aparţinea victimei B.M.

Instanţa de apel este cea care a procedat la o corectă încadrare în drept, faptele ambilor inculpaţi de a lovi concomitent victima cu corpuri contondente, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecarea lor îngrijiri medico-legale care nu au depăşit 20 de zile, aşadar întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. Faptele aceloraşi inculpaţi de a urca cu forţa şi sub ameninţarea violenţei în autoturismul lor pe partea vătămată, de a o deplasa spre o altă localitate, de a refuza să se oprească şi să permită coborârea din autoturism la cerea părţii vătămate a acesteia, de a refuza să oprească la cererea organelor de poliţie autoturismul în care se afla aceeaşi parte vătămată, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., deoarece este evident că privarea de libertate a persoanei parte vătămată s-a făcut fără acordul ei. Fapta aceloraşi inculpaţi, care împreună au cooperat, inculpatul P.N. conducând autoturismul, iar inculpatul P.D. deschizând portiere şi împingând în exteriorul autoturismului pe partea vătămată – în tot acest timp inculpaţii comunicându-şi între ei intenţiile –, în vederea uciderii părţii vătămate, ca urmare a proiectării, pe carosabil, dintr-un autovehicul aflat în mişcare, în faţa altui autoturism ce se afla în urmărirea autoturismului inculpaţilor, întrunesc elementele constitutive pentru inculpatul P.N. a infracţiunii prev.de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar pentru inculpatul P.D., a infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., fiindcă ambii inculpaţi au prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi nu l-au urmărit, au acceptat cu certitudine producerea lui, decesul părţii vătămate nerealizându-se datorită manevrelor de evitare ale autoturismului poliţiei.

Între actele materiale ale inculpaţilor şi rezultatul produs există legătură de cauzalitate directă.

Nu este fondată apărarea că lovirea victimei s-ar fi produs ca urmare a provocărilor acesteia, deoarece inculpaţii au fost cei care au aşteptat pe victimă şi au abordat-o şi tot ei au fost primii care au lovit-o.

Apărarea grefată pe neîntocmirea unui expertize psihiatrice nu-şi are locul, neexistând niciun indiciu sau argument concret în acest sens.

O notă aparte vizează tratarea noului art. 320/1 C.proc. pen., text de care a înţeles să se prevaleze inculpatul P.D., cercetat şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) şi art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

Dată fiind incidenţa OUG 121/2011, cu impact asupra aplicării teoretice a disp. art. 320/1 C.proc. pen. în speţă, va fi de abordat instituţia juridică nou introdusă. Esenţial de arătat este însă că, conf. alin. (7) cauza de reducere a limitelor de pedeapsă legale nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă. Or, în funcţie de incriminarea stipulată în sarcina acestui inculpat, se poate constata că textul nu poate avea incidenţă. Facem precizarea că legea face trimitere la sintagma – „o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă"-, aşadar fără a se lua în considerare, în raportarea aplicabilităţii concrete a cauzei de reducere, eventualele situaţii de atenuare a pedepsei, precum este starea de tentativă.

În consecinţă, faţă de cele reţinute, recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate, în baza art. 385/15 alin. (1) pct.1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.D. şi P.N. împotriva deciziei penale nr.164 din 11 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Compută prevenţia inculpatului P.D. de la 29 octombrie 2008 la 27 ianuarie 2012.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 254/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 235/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 250/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 250/2012. Penal