ICCJ. Decizia nr. 2979/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 2973 din 8 septembrie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ț.D., A.M., U.V.M. și T.I. împotriva deciziei penale nr. 234/A din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului Ț.D., durata prevenției de la 12 iulie 2007 la 4 august 2007 și de la 20 iunie 2011 la 8 septembrie 2011.
A obligat recurenții inculpați la plata sumelor de câte 775 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
împotriva acestei decizii, au formulat contestație în anulare contestatorii Ț.D. și A.M., aceasta fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală la data de 30 ianuarie 2012.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 386 lit. a) și e) C. proc. pen.
Examinând contestația în anulare formulată, sub aspectul admisibilității în principiu, înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.
în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-11), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.
în prezenta cauză se constată că a fost promovată contestația în anulare invocându-se dispozițiile art. 386 lit. a) și e) C. proc. pen. Cu privire la prevederile art. 386 lit. a) C. proc. pen., s-a susținut că la data la care s-a judecat recursul, a fost lipsă de procedură cu părțile vătămate S.F. și S.L., aceasta din urmă fiind decedată în Spania, iar cu referire la dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., s-a arătat că instanța de recurs nu a procedat la audierea inculpatului Ț.D.
Cu privire la criticile expuse în cuprinsul cererii formulate de contestatori, circumscrise dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., se reține că acestea nu corespund realității, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că la termenul din 8 septembrie 2011, cu prilejul soluționării cauzei în recurs, procedura de citare a fost apreciată ca fiind îndeplinită, inclusiv cu intimatele părți vătămate S.F. și S.L., neexistând la dosar vreo dovadă în sensul că acestea nu ar domicilia la adresele la care au fost citate și de la care au fost restituite dovezile de îndeplinire a procedurii de citare prin afișare, iar pe de altă parte, nu se invocă o eventuală lipsă de procedură cu contestatorii, numai în această situație putând fi admisibilă o contestație în anulare.
Tot astfel, nici criticile circumscrise dispozițiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen. nu corespund realității, din actele dosarului rezultând că audierea inculpatului Ț.D. nu era obligatorie în recurs, în cauză nefiind pronunțată o soluție de achitare față de acesta.
Pe de altă parte, se constată că a fost exercitată calea de atac a contestației în anulare de către contestatori la data de 27 ianuarie 2012, rezultând în aceste condiții depășirea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii Ț.D. și A.M. împotriva deciziei penale nr. 2973 din 8 septembrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2985/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2951/2012. Penal → |
|---|
