ICCJ. Decizia nr. 3078/2012. Penal
| Comentarii |
|
Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar:
Prin încheierea din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, învestită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul M.Ș.A. împotriva Sentinței penale nr. 538 din 14 august 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 300 rap. la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Inculpatul a fost arestat prin încheierea din 22 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că și la acest moment temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, prelungirea și menținerea acestei măsuri nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
Instanța a apreciat că și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică având în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptei presupus a fi fost comise de inculpat, gravitatea acesteia, sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății.
Astfel, a constatat că probele administrate în cauză și la care instanța de fond a făcut referire în hotărârea atacată relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 68 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că a săvârșit fapta prevăzută de legea penală, astfel cum a fost reținută în sarcina inculpatului.
Ca urmare, instanța, în baza dispozițiilor art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 3002C. proc. pen. și art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunțării în primă instanță împotriva inculpatului a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, a menținut starea de arest a acestuia.
împotriva încheierii sus-menționate, inculpatul M.Ș.A. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive.
Analizând recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică și corespunzător motivată cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului și care impun în continuare menținerea măsurii.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin și există temeiuri noi, reflectate de materialul probator administrat la dosar, care justifică și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a comis fapta pentru care este cercetat.
în cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.
Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest ultim temei, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, reținută în sarcina inculpatului, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Natura infracțiunii și modalitatea de comitere relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate.
Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
în raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate, care nu se justifică în funcție și de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Față de considerentele expuse, înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat inculpatul M.Ș.A. împotriva încheierii din data de 21 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosar, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3079/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3077/2012. Penal → |
|---|
