ICCJ. Decizia nr. 3080/2012. Penal
| Comentarii |
|
Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar:
Prin încheierea din 18 septembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, învestită cu soluționarea apelurilor declarate împotriva Sentinței penale nr. 25 din data de 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, în temeiul art. 3002rap. la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului G.R. și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Din analiza materialului probator existent până la acest moment la dosar, instanța a constatat că în prezenta cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea, respectiv prelungirea arestării preventive a inculpatului, impunându-se menținerea acestei măsuri preventive față de inculpat.
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilește că o persoană poate fi lipsită de libertatea sa "dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune (...)".
S-a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice, în sensul prevăzut de art. 143 C. proc. pen., dar și motive verosimile în sensul stipulat de Convenție că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ce ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat.
La aprecierea probelor și indiciilor temeinice, instanța a avut în vedere probele administrate până în prezent atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească. Astfel, a apreciat că din declarațiile martorilor M.F., M.S.A., M.V., R.I., L.I., L.I.A., R.A., M.L.P., G.C., se conturează presupunerea rezonabilă că inculpatul G.R., zis B., a săvârșit o faptă ce ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este cercetat. Instanța a reținut că concluziile raportului de expertiză biocriminalistică din 28 iunie 2007, în care se menționează că la crearea microurmelor prelevate de pe ranga metalică în lungime de 1,14 cm găsită lângă cadavru și-a adus contribuția și inculpatul G.R. junior, întrucât profilul genetic corespunzător probei biologice de referință recoltat de la acesta este inclus în amestecul de profiluri obținut, iar o altă persoană din populația caucaziană care să îl substituie pe acesta din amestec ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 4.237.288 de persoane.
Instanța a apreciat că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive în ceea ce-l privește pe inculpatul G.R. zis B., prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent.
în ceea ce privește condiția obiectivă instituită de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul este trimis în judecată pentru infracțiunea de omor calificat, iar limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului Penal sunt superioare limitei minime impuse de textul de lege sus-menționat, respectiv de 4 ani.
Referitor la condiția subiectivă, pericolul social pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, s-a avut în vedere că fapta reținută în sarcina inculpatului este de o violență extremă, reținându-se în acest sens gravitatea și circumstanțele reale ale săvârșirii faptei imputate inculpatului, care rezultă din modalitatea concretă de săvârșire a acesteia, respectiv agresiunea cu un caracter extrem de violent asupra victimei, urmările faptei, respectiv faptul că a fost suprimată viața victimei, sentimentele de nesiguranță și de insecuritate la nivel social, ca urmare a faptei ce îi este imputată inculpatului.
S-a mai reținut poziția inculpatului, care este diferită de datele cauzei care rezultă din probele administrate până în prezent, inculpatul nerecunoscând că a participat la săvârșirea faptei, precum și faptul că a fost arestat în lipsă la data de 5 martie 2008, iar mandatul de executare a fost pus în executare la data de 18 august 2011, datorită faptului că inculpatul a fost plecat din țară, existând totuși indicii că acesta avea cunoștință de cercetările care se desfășurau cu referire la persoana sa.
Instanța a apreciat că toate aceste elemente trebuie avute în vedere la aprecierea gradului de pericol social despre care face vorbire art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Considerând că în cauză subzistă temeiul prevăzut de art 148 lit. f) C. proc. pen. în ceea ce-l privește pe inculpat și apreciind că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea stării de arest a inculpatului G.R. zis "B.", instanța a constatat legală și temeinică și a menținut măsura arestării preventive.
împotriva încheierii sus-menționate, inculpatul G.R. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Analizând recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică și corespunzător motivată cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului și care impun în continuare menținerea măsurii.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin și există temeiuri noi, reflectate de materialul probator administrat la dosar după luarea măsurii, care justifică și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a comis fapta pentru care este cercetat.
în cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege. Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest ultim temei, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de omor calificat reținute în sarcina inculpatului, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Natura infracțiunii și modalitatea de comitere relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate.
Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
în raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului G.R. nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Față de considerentele expuse, înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.R. împotriva încheierii din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosar, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3083/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3082/2012. Penal → |
|---|
