ICCJ. Decizia nr. 3081/2012. Penal
| Comentarii |
|
Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar:
Prin încheierea din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, învestită cu soluționarea apelurilor declarate împotriva Sentinței penale nr. 67 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Brăila, în temeiul art. 3002rap. la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M.A.M. și a respins cererea de înlocuire cu una dintre măsurile constând în obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive în condițiile art. 3002C. proc. pen. rap. la art. 160b C. proc. pen., curtea de apel a constatat că arestarea preventivă a inculpatului este legală, temeiurile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen. care au determinat arestarea impunând în continuare privarea de libertate.
Astfel, infracțiunea pentru care a fost cercetat, trimis în judecată și condamnat inculpatul este o faptă gravă, sancționată de legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani.
Raportându-se atât la datele care circumstanțiază infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cât și la pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestuia, pericol care se regăsește în însăși natura și gravitatea faptei, instanța a apreciat că se impune menținerea stării de arest a inculpatului.
împotriva încheierii sus-menționate, inculpatul M.A.M. a declarat recurs, solicitând, prin apărătorul desemnat din oficiu, casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Analizând recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică și corespunzător motivată cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului și care impun în continuare menținerea măsurii.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin și există temeiuri noi, reflectate de materialul probator administrat la dosar după luarea măsurii, care justifică și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a comis fapta pentru care este cercetat.
în cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege. Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest ultim temei, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracțiunii de trafic de influență reținute în sarcina inculpatului, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Natura infracțiunii și modalitatea de comitere (în calitate de comisar șef de poliție în cadrul M.A.I. - D.G.I.P.I. - Serviciul de informații și protecție internă Brăila, în cursul lunii septembrie 2011, folosindu-se de funcția sa de ofițer de informație, a acceptat promisiunea primirii unei sume de bani de la martorul-denunțător M.I. și a primit de la acesta suma de 4.500 RON prin intermediul martorului-denunțător A.G., lăsându-i să înțeleagă că are influență asupra organelor judiciare din mun. Brăila, care aveau spre soluționare o cauză penală, având ca obiect sustragerea unor utilaje agricole (tractoare J.D.) din Franța, pentru a le determina să dispună restituirea în custodie a celor 5 tractoare indisponibilizate pe timpul cercetărilor într-un dosar penal de la martorii denunțători) relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate.
Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
în raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului M.A.M. nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Față de considerentele expuse, înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.M. împotriva încheierii din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosar, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3082/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3079/2012. Penal → |
|---|
