ICCJ. Decizia nr. 3073/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații M.A. și M.A., aflați în stare de deținere în baza măsurii dispuse prin încheierea din data de 22 decembrie 2011 de Curtea de Apel București, secția I penală.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța fondului a reținut, în esență, că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții, o primă condiție, privind admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, iar alte două privind temeinicia și oportunitatea acesteia, aspecte care vizează examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie:
a) suspiciunea rezonabilă, reținută ca temei al arestării preventive, să vizeze săvârșirea unor infracțiuni din culpă sau a unor infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care să nu depășească 18 ani;
b) să subziste temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive;
c) să existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
S-a arătat că inculpatul M.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.; fals intelectual în forma participației improprii (instigare mediată), prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, deci infracțiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce nu depășește 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru care este admisibilă liberarea sub control judiciar.
Inculpatul M.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); fals intelectual în forma participației improprii (instigare mediată), prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, deci infracțiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce nu depășește 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru care este admisibilă liberarea sub control judiciar.
Prin rechizitoriul nr. 77/P/2011 din data de 13 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a reținut că, în calitate de primar al comunei J., inculpatul M.A. a pretins suma de 500.000 euro denunțătorului P.F. (din care a primise 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de serviciu și de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar), în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (23 de loturi, în suprafață totală de 23,8 ha), amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite).
De asemenea, s-a reținut în sarcina sa că î-a determinat pe finul său, inculpatul S.O., să încheie cu denunțătorul P.F. un contract autentic notarial de cesiune, fictiv, prin care denunțătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului, contract întocmit și autentificat la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăție, de către notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel date necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Totodată, prin încheierea acestui contract de cesiune, s-au transferat bunurile menționate (2 terenuri), din patrimoniul denunțătorului în patrimoniul inc. S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă ce constituie instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.
în sarcina inculpatului M.A. s-a reținut că acesta a pretins, direct și indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro de la denunțătorul P.F., lăsând să se creadă că are influență asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului și care să fie amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum și asupra directorului Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov - G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză.
în plus, în cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că l-a determinat pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului, contract de împrumut întocmit și autentificat la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăție, de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlu de mită).
De asemenea, s-a reținut că inculpații M.A. și M.A., împreună cu inculpații R.G., S.O. și S.I., au acționat, unindu-și eforturile, pentru întocmirea planului parcelar (tarlaua AA, parcela BB), avizarea acestuia și emiterea documentelor cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunțătorului P.F., în scopul de a obține sume mari de bani cu titlu de mită de la denunțător, fapte ce constituie infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Instanța a constatat că, potrivit încheierii din data de 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.A. și M.A., pentru motivele prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., reținându-se, în mod legal și temeinic, că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen. rap. la art. 681 C. proc. pen., existând probe directe și indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, probe sau indicii temeinice văzute în lumina art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeană a drepturilor omului, care stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinica măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
Prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 16 august 2012, a fost admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii Curții de Apel București din data de 08 august 2012, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, fiind menținută măsura arestării preventive a inculpaților.
Analizând cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați, Curtea a constatat că, într-adevăr, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Tiron c. României) a relevat că instanțele naționale, atunci când sunt confruntate cu necesitatea prelungirii unei măsuri de arestarea preventivă, sunt obligate să ia în considerare măsurile alternative prevăzute de legislația națională.
Totuși, Curtea a considerat că analiza oportunității sau a temeiniciei luării unei măsuri alternative, trebuie să aibă loc la un interval de timp relevant, de natură a justifica schimbarea aprecierii asupra măsurii arestării preventive.
Prima instanță a menționat că, în ceea ce privește aprecierea asupra circumstanțelor care să determine liberarea provizorie sub control judiciar, acestea au, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, caracterul unor motive pertinente și suficiente, iar zădărnicirea aflării adevărului se poate realiza in speța, și prin influențarea unor martori.
Așa fiind, Curtea a constatat că, față de modalitatea în care s-a reținut în cuprinsul rechizitoriului că inculpatul M.A. a săvârșit faptele, ce rezidă în primul rând din împrejurarea că, alături de coinculpatul M.A., este trimis în judecată pentru infracțiuni săvârșite sub forma instigării dar și pentru asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, acestea reprezintă date certe că ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Curtea a apreciat astfel că nu este oportună, în acest moment, lăsarea în libertate a inculpaților și stabilirea unor obligații de către instanță în sarcina acestora, prin care s-ar putea asigura buna desfășurare a procesului penal.
în consecință, s-a reținut că faptele pentru care sunt cercetați și elementele care caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpații M.A. și M.A., justifică aprecierea că lăsarea lor în libertate la acest moment prezenta pericolul ca aceștia să încerce zădărnicirea aflării adevărului, riscurile neputând fi eliminate prin lăsarea acestora în libertate și stabilirea obligațiilor în condițiile art. 1602alin. (3) și (31) C. proc. pen.
împotriva încheierii primei instanțe, în termen legal, inculpații M.A. și M.A. au declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât nu mai prezintă pericol social după 9 luni de arestare, au circumstanțe personale favorabile, inculpatul M.A. având vârsta de 63 de ani, iar în cauză au fost audiați toți martorii.
La termenul de astăzi, recurentul inculpat M.A., prezent personal în instanță, a arătat că își retrage recursul declarat în cauză.
Având în vedere manifestarea de voință a inculpatului M.A., înalta Curte, în temeiul disp. art. 3854alin. (2), rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului formulat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.
Analizând recursul declarat de inculpatul M.A., raportat la criticile invocate, dar și sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 3856alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că acesta este nefondat, prevederile atacate cu recurs din încheierea din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, fiind legale și temeinice, pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură limitativă de drepturi care reprezintă, în esență, o constrângere a libertății mai puțin gravă decât arestarea preventivă, instituită pentru a se asigura buna administrare a justiției precum și pentru a împiedica comiterea de fapte periculoase.
La fel ca și măsura privativă de libertate instituită prin art. 136 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., presupune existența temeiurilor de fapt și de drept care o justifică iar scopul vizat de această măsură extremă poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.
în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968), să comită noi infracțiuni (Metznetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991; Hendriks împotriva Olandei, nr. 43.701/04, 5 iulie 2007).
Din această perspectivă, se constată că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că, la individualizarea măsurilor preventive - liberarea provizorie fiind o modalitate de individualizare a măsurilor preventive - se va respecta principiul proporționalității măsurii preventive cu gravitatea acuzației aduse unei persoane, respectiv cu cel al necesității unei astfel de măsuri, pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa.
Potrivit art. 1602alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
în ce privește temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, este necesară analizarea acestor două condiții în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual și complexitatea cauzei.
însă chiar îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege, nu ar conduce în automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condițiile art. 1602alin. (1) și (2) C. proc. pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.
în aprecierea temeiniciei cererii, înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele de trafic de influență în formă continuată, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); fals intelectual în forma participației improprii (instigare mediată), prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prev. și ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prev. și ped. de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, presupus comise de inculpatul M.A., respectiv gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea inculpatului, valorile sociale lezate și urmările săvârșirii faptelor, cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.
Sub acest aspect, înalta Curte constată că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului este de natură să aducă atingere scopului măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., circumstanțele personale ale inculpatului, între care vârsta acestuia, de 63 de ani, neputând constitui garanții ale adoptării de către acesta a unei conduite adecvate față de procedura judiciară desfășurată față de acesta, aptă să asigure normala desfășurare a procesului penal. Chiar dacă s-ar aprecia că acesta beneficiază de circumstanțe favorabile, acestea nu pot fi valorificate în mod singular, cu ignorarea celorlalte criterii legale, precum și a celor consacrate de practica instanțelor naționale și ale instanței de contencios european.
Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului, nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că natura infracțiunilor și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor de: trafic de influență în formă continuată, fals intelectual în forma participației improprii, spălare a banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție, reflectat de modalitatea în care se presupune că recurentul inculpat M.A. a săvârșit faptele-sub forma instigării, dar și prin asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, pot reprezenta indicii că acesta ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului, astfel că lăsarea sa în libertate nu se impune în acest moment procesual.
înalta Curte reține că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică, în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a cercetării penale, atâta timp cât inculpatul este cercetat în cadrul unei cauze complexe, raportat și la prejudiciul foarte mare estimat în actul de inculpare - 1.100.000 euro, aspecte în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.
Astfel, în privința probatoriului, potrivit aceleiași încheieri atacate prin prezentul recurs, s-au admis unele probe, precum: cererea de audiere a martorilor C.R. și E.L., de audiere a CD-ului depus la dosarul cauzei și a interceptărilor în mediul ambiental din data de 19 septembrie 2011, formulate de inc. M.A.; cererea de audiere a unui martori în circumstanțiere, de depunere a înscrisurilor și de audiere a înregistrărilor din datele de 14 iunie 2011, 04 iulie 2011, 05 septembrie 2011, 01 septembrie 2011, 18 septembrie 2011 și 22 septembrie 2011, la care se face referire în cererea depusă în scris la dosar de către inc. M.A.; cererile de a administra proba cu înscrisuri în circumstanțiere și vizând situația de fapt, formulate de inculpații R.G., C.R., S.I., C.E., S.O., B.M. și S.V.
Prin aceeași încheiere s-au respins, ca inutile, cererile de audiere a martorilor V.G., P.G., L.O. și P.I. (pe situația de fapt), G.M., D.N. și S.A., dar și a martorilor audiați în faza de urmărire penală, însă nemenționați în rechizitoriu (cu excepția martorului C.R.) și a martorilor promitenți vânzători, a probei cu confruntarea între martorul denunțător și inculpatul M.A.; de asemenea, s-au respins, ca neconcludente, cererile de audiere a martorilor P.M., C.R.D., C.M., A.A.S. și B.D.L., ca și cererea de efectuare a expertizei grafologice.
S-a prorogat pronunțarea asupra cererilor de a se efectua expertize tehnice asupra interceptărilor, asupra cererii cu privire la conținutul înregistrării în mediul ambiental a convorbirilor dintre inc. M.A. și P.F. din data de 11 mai 2011 și asupra audierii martorilor D.B. și P.S.A., după ascultarea interceptărilor.
Funcție de aceste aspect, rezultă, așadar, că măsura arestării preventive este și în acest moment proporțională cu gravitatea faptelor și pericolul lor social concret.
în concluzie, înalta Curte constată numai îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie, și apreciază că, raportat la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului M.A., aceasta nu este întemeiată și oportună, scopul măsurii arestării preventive-asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la judecată sau executarea pedepsei, neputând fi realizat prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu restrângerea unor drepturi și libertăți, și prin instituirea unor obligații stricte în sarcina acestuia.
Raportat la aceste criterii, având în vedere pericolul social al faptelor presupus a fi comise de inculpat, impactul negativ produs asupra ordinii sociale, se apreciază că, în acest moment procesual și în pofida împrejurării că, formal, cererea inculpatului îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa în continuare, în detenție preventivă.
Pentru buna desfășurare a procesului penal, înalta Curte a apreciat că se impune privarea de libertate a inculpatului și că eliberarea sa - chiar subordonată unor garanții ori obligații - în acest moment poate fi de natură să provoace o tulburare a ordinii publice, susținere care este în acord și cu jurisprudența instanței de contencios european, așa cum rezultă și prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei din 13 decembrie 2005 și Georgieva împotriva Bulgariei din 3 iulie 2008.
Examinând și cerința termenului rezonabil, prin prisma prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înalta Curte reține că durata arestării preventive a inculpatului a fost de 9 luni și că, având în vedere complexitatea cauzei, această durată nu este în sine excesivă.
Față de considerentele anterior expuse, înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3076/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3071/2012. Penal → |
|---|
