ICCJ. Decizia nr. 3079/2012. Penal
| Comentarii |
|
Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar:
Prin încheierea din 20 septembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu soluționarea apelurilor declarate împotriva Sentinței penale nr. 35 din 27 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar, cauză trimisă de înalta Curte de Casație și Justiție spre continuarea judecării apelurilor, în temeiul art. 3002rap. la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului C.A.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Măsura arestării preventive a inculpatului C.A. a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, iar la acest moment există probe și indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Instanța a constatat îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., întrucât există pericolul că inculpatul lăsat în libertate s-ar putea sustrage de la cercetarea judecătorească, având în vedere comportamentul său în cursul urmăririi penale, când s-a sustras de la urmărirea penală, iar pentru faptele reținute în sarcina sa se constată că acestea, prin natura și gravitatea lor, pot prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. S-a avut în vedere în acest sens pericolul social concret, de asemenea ridicat, fiind relevat de modalitatea concretă în care a acționat, respectiv faptul că inculpatul a realizat cu acte false tranzacții ilegale cu acțiunile părților vătămate la Bursa de Valori București, prin intermediul unor societăți de servicii și investiții financiare, în mod continuu, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a aderat la un grup infracțional organizat, a ajutat grupul infracțional organizat în înșelarea unui număr de acționari, a folosit în mod continuu, procuri notariale false, a completat cu date necorespunzătoare adevărului acte pentru tranzacționarea acțiunilor la SIF ori documentele bancare, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul că nu are antecedente penale, s-a sustras de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen.
S-a reținut că toate aceste elemente fundamentează convingerea instanței că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, instanța a reținut că și la acest moment subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar măsurile preventive alternative la detenție ar fi insuficiente pentru a înlătura starea de pericol pentru ordinea publică pe care o prezintă persoana inculpaților, buna desfășurare a procesului penal impunând de asemenea menținerea stării de arest.
Cu privire la apărarea inculpatului în sensul că nu ar exista egalitate de tratament cu referire la ceilalți inculpați din această cauză care sunt judecați în stare de libertate, Curtea a constatat că o atare susținere nu este întemeiată întrucât durata arestării pentru ceilalți inculpați înainte de a fi puși în libertate a fost mult mai mare, apelantul-inculpat fiind arestat de circa 6 luni de zile, el sustrăgându-se de la urmărirea penală efectuată în această cauză împotriva sa.
S-a mai reținut că rezonanța socială a unor asemenea fapte săvârșite de inculpații din această cauză, inclusiv de inculpatul C.A., este foarte mare, iar în speță se impune, prin prisma aspectelor menționate anterior, menținerea stării de arest a acestuia.
Față de cele arătate, în baza art. 3002rap. la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., instanța de apel a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.A.
împotriva încheierii sus-menționate, inculpatul C.A. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive.
Analizând recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică și corespunzător motivată cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului și care impun în continuare menținerea măsurii.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin și există temeiuri noi, reflectate de materialul probator administrat la dosar după luarea măsurii, care justifică și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a comis faptele pentru care este cercetat.
în cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.
Astfel, inculpatul s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală și de la judecată, iar pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest ultim temei, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,art. 279 alin. (1) rap. la art. 248 comb. cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004,art. 215 alin. (1), (2) C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., în formă continuată, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Natura infracțiunilor și modalitatea de comitere, în cadrul unui grup infracțional organizat, prin tranzacționarea ilegală, cu acte și procuri notariale false, cauzând mari prejudicii mai multor părți vătămate, relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate.
Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive justifică menținerea măsurii arestării preventive, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
în raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului C.A. nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Față de considerentele expuse, înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva încheierii din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3081/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3078/2012. Penal → |
|---|
