ICCJ. Decizia nr. 3099/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3099/2012
Dosar nr. 1946/117/2010
Şedinţa publică din 2 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 164 din data de 19 aprilie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 1946/117/2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului R.G.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului R.G.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de bancrută simplă, prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (4) C. proc. pen. s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC "E.M.I.E." SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, jud. Cluj.
În temeiul art. 193 C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă SC "E.M.I.E." SRL privind obligarea inculpatului R.G.R. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentului dosar.
Conform art. 189 C. proc. pen. s-a stabilit în favoarea BA.ului Cluj suma de 100 RON reprezentând onorariul, parţial, al apărătorului din oficiu (av. B.A.D.), avansată din F.M.J., iar în temeiul art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost obligată partea civilă SC "E.M.I.E." SRL la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj înregistrat sub nr. 158/P/2008 din data de 15 martie 2010, a fost trimis în judecată inculpatul R.G.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi bancrută simplă în modalitatea prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a insolvenţei, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se în fapt următoarele:
La data de 17 martie 2008, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj plângerea penală formulată de către SC E.M.I.E. SRL, cu sediul social în Cluj-Napoca, jud. Cluj, prin intermediul administratorului şi asociatului unic M.F., împotriva inculpatului R.G.R., administrator al SC P.I.E. SRL, cu sediul social în comuna Baciu, jud. Cluj, solicitând cercetarea acestuia pentru mai multe infracţiuni, printre care şi pentru infracţiunile menţionate mai sus.
În cuprinsul plângerii s-a arătat faptul că între cele două societăţi comerciale s-a încheiat la data de 14 iulie 2006 Contractul de vânzare-cumpărare nr. X/2006, în baza căruia firma petentă şi-a asumat obligaţia comercială de a vinde către beneficiarul SC P.I.E. SRL anvelope, camere, bandă jantă, ansamble, subansamble auto, piese, consumabile şi accesorii auto pentru mai multe mărci de autovehicule, respectiv R., S., T., A., A.A., T.A., D., etc., cel din urmă trebuind să efectueze plata produselor achiziţionate în termen de 45 de zile de la livrare prin virament bancar în contul furnizorului (O.P., filă CEC).
Anterior materializării în formă scrisă a înţelegerii părţilor, firma petentă a mai derulat tranzacţii de vânzare piese şi accesorii auto cu firma inculpatului, relaţia comercială derulându-se fără incidente de plată.
Încheierea contractului în litigiu, conform părţii civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, a fost determinată în principal de faptul că cel mai important client al firmei inculpatului la momentul respectiv era SC N. SA Cluj-Napoca, inculpatul precizând că are o relaţie contractuală de lungă durată cu acest agent economic şi că a preluat parcul auto al acestuia, astfel că piesele auto pe care urma să le cumpere de la firma E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca erau destinate întreţinerii autovehiculelor achiziţionate de la SC N. SA.
În secundar, încheierea tranzacţiei în litigiu a fost facilitată şi de relaţia de prietenie care există de mai mulţi ani între cei doi parteneri contractuali menţionaţi.
În pofida asigurărilor verbale ale inculpatului, după încheierea Contractului nr. X/2006, deşi partea civilă îşi executa obligaţiile contractuale asumate materializate prin furnizarea de piese pentru întreţinere auto, inculpatul R.G.R. a început să înregistreze restanţe la plata facturilor, aspect reflectat în mod clar de soldul contului 411, depus la dosar şi susţinut la nivel declarativ de către partea civilă.
În cuprinsul plângerii penale s-a arătat faptul că inculpatul R.G.R. a dat de înţeles creditorului că parcurge o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar cu debitorul său SC N. SA Cluj-Napoca, dar că are relaţii de afaceri cu alte firme, urmând să obţină sumele necesare achitării facturilor emise şi reuşind astfel să-l convingă pe creditor să furnizeze în continuare piese şi accesorii auto.
Întrucât simplele declaraţii angajament că va onora debitele acumulate, asumate de către inculpat faţă de partea civilă, nu mai erau credibile şi suficiente, în perioada septembrie - decembrie 2006, inculpatul a emis către SC E.M.I.E. SRL un număr total de 23 bilete la ordin, scadenţa termenelor succesive inserate în aceste instrumente de credit urmând a se materializa începând cu data de 22 decembrie 2006.
Partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca a încetat furnizarea mărfurilor conform obligaţiilor asumate prin Contractul X/2006 la data de 31 ianuarie 2007, când deja soldul debitor al SC P.I.E. SRL înregistrat la pragul valoric de 522.297,62 RON (RON), iar biletele la ordin emise cu date scadente împlinite până la momentul respectiv nu au putut fi onorate din lipsă de disponibil în contul SC P.I.E. SRL Suceagu.
Urmare sesizării penale, în cauză s-a procedat la demararea unei anchete, anchetă care a relevat următoarele fapte şi împrejurări.
SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, administrată de către M.F., a început să desfăşoare activitatea, respectiv comerţul cu piese şi accesorii auto, din anul 1992, iar începând cu anul 1994 a derulat afaceri comerciale cu SC N. SA, căreia îi furniza piese auto pentru întreţinerea parcului auto, aflat la momentul respectiv în răspunderea inculpatului R.G.R., care era angajat al acestui agent economic în calitate de şef parc auto.
Relaţia comercială SC E.M.I.E. SRL - SC N. SA a decurs normal, fără incidente financiare, astfel că în luna iulie 2006, primul agent economic nu a avut reţineri în a încheia cu SC P.I.E. SRL Suceagu Contractul comercial X/2006, pentru furnizare piese şi accesorii auto, aflând de la acest partener că a preluat parcul auto al SC N. SA şi că derulează activităţi de transport marfă pentru acest din urmă agent economic, ceea ce înseamnă ca recuperarea creanţelor de la acest debitor era un lucru cert, fiind notorie solvabilitatea acestuia din urmă.
Colaborând anterior foarte bine cu inculpatul R.G.R., partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca a crezut că în acelaşi mod va derula contractul comercial încheiat în luna iulie 2006 cu firma inculpatului. Pe lângă faptul că relaţiile comerciale anterioare au decurs normal, la nivel declarativ inculpatul R.G.R. a comunicat partenerului de afaceri faptul că a încheiat o tranzacţie comercială cu SC N. SA Cluj-Napoca, a cărei derulare era garantată pe 10 ani, iar în ipoteza, puţin probabilă, că va ajunge în imposibilitatea de a onora datoriile acumulate, acesta a dat de înţeles că maşinile deţinute de firma sa pot acoperi prin valoare datoriile neonorate. Din declaraţia reprezentantului părţii civile, în speţă M.F., a rezultat că pe perioada derulării Contractului nr. X din 14 iulie 2006, în condiţiile în care inculpatul nu a mai efectuat plăţi în contul debitelor acumulate, pentru menţinerea sa în eroare cu privire la plata în viitor a acestora, R.G.R. a emis în mod consecutiv bilete la ordin pe care le retrăgea înainte de datele scadente, procedând la emiterea altora, asigurându-şi în continuare partenerul de afaceri că va stinge soldul debitorului în cel mai scurt timp.
Anterior încheierii contractului Comercial nr. X din 14 iulie 2006, între SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca şi SC P.I.E. SRL Suceagu s-a mai derulat un contract comercial având acelaşi obiect, respectiv vânzarea de piese şi accesorii auto (este vorba despre Contractul de vânzare-cumpărare nr. Y din 15 iulie 2005), contract în derularea căruia nu s-au înregistrat incidente financiare.
Pe fondul executării Contractului nr. X din 14 iulie 2006, partea civilă E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca a furnizat firmei inculpatului, în perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, marfă în valoare totală de 522.297,64 RON (RON), pe bază de facturi fiscale, în cuprinsul cărora se preciza că plata mărfurilor urma să se efectueze la un termen de 30 de zile, prin ordin de plată. Ultima factură a fost emisă de către SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la data de 24 ianuarie 2007, mărfurile fiind preluate chiar de către inculpatul R.G.R. (a se vedea factura fiscală din 24 ianuarie 2007).
Niciunul dintre cele 23 de bilete la ordin emise de către inculpat în perioada septembrie - decembrie 2006, pentru a menţine în eroare creditorul cu privire la recuperarea creanţei la datele scadente inserate în cuprinsul acestora, nu a fost onorat pentru motivul lipsei disponibilului în contul bancar deţinut de firmă.
De altfel, din informaţiile furnizate de către Banca Naţională a României - Centrala Incidentelor de Plăţi, a rezultat faptul că SC P.I.E. SRL Suceagu începând cu data de 27 decembrie 2006 a intrat în incidenţă de plată, fiind înregistrată în evidenţele speciale cu 30 de incidente de plată cu bilete la ordin, neonorate pentru motivul lipsei disponibilului în contul bancar al titularului.
Examinând extrasul după contul curent menţionat pe biletele la ordin în litigiu, extras ce vizează perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2007, s-a constatat faptul că pe acest cont nu au existat tranzacţii, soldul disponibil la finalul perioadei fiind de 0.00 RON.
Din declaraţiile date în calitate de martori de către angajaţi şi foşti angajaţi ai celor două firme, în speţă de către T.I., M.V., J.I. şi C.I.O., a rezultat faptul că în cursul anului 2006, deşi administratorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, în speţă M.F., se confrunta cu probleme în încasarea creanţelor datorate de către firma inculpatului, în urma discuţiilor pe care le purta de obicei cu acesta se lăsa convins că îşi va onora debitele în cel mai scurt timp, astfel că livra în continuare piese şi accesorii auto firmei P.I.E. SRL Suceagu.
Pe fondul urmăririi penale s-a demonstrat faptul că asigurările verbale lansate de către inculpat pentru determinarea părţii civile la derularea contractului şi la furnizarea în continuare a mărfurilor conform Contractului nr. X/2006 erau false.
Situaţia financiară a firmei inculpatului era precară şi înainte de încheierea contractului cu partea civilă, aspect care i-a fost ascuns acesteia, după cum vom arăta mai jos:
a) În ceea ce priveşte relaţia comercială SC P.I.E. SRL Suceagu - SC N. SA Cluj-Napoca, din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat faptul că la data de 30 iunie 2005 aceste firme au încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. Z/2005, în baza căruia SC N. SA a vândut către firma inculpatului parcul de autovehicule şi mijloacele fixe aferente, pentru suma totală de 1.739.287 RON +T.V.A, preţ care trebuia achitat în 36 de tranşe lunare de către inculpat. O dată cu vânzarea parcului auto SC N. SA a transferat către firma inculpatului şi personalul necesar deservirii acestuia. În concret, conform facturii fiscale din 30 iulie 2005, aferentă Contractului Z/2005, SC P.I.E. SRL Suceagu avea de onorat într-un termen de 36 de luni un debit substanţial în cuantum de 2.069.751,53 RON, reprezentând contravaloarea parcului auto achiziţionat de la SC N. SA Cluj-Napoca.
Se pare că inculpatul R.G.R., în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu, nu şi-a onorat obligaţiile corelative de plată a tranşelor lunare, asumate prin încheierea Contractului nr. Z/2005 nici la datele scadente prestabilite şi nici la termenele de graţie solicitate şi care i-au fost acordate în cauză de către creditor, astfel că la data de 8 decembrie 2006 prin actul adiţional nr. ZZ/2006 părţile au convenit asupra rezoluţiunii Contractului nr. Z/2005. Din cuprinsul actului adiţional în discuţie a rezultat faptul că, deşi prin Contractul de gaj fără deposedare din 31 august 2005, semnat de părţi, inculpatul şi-a asumat obligaţia de a nu înstrăina maşinile din parcul auto achiziţionat la data de 30 iunie 2005, care erau gajate în favoarea creditorului SC N. SA Cluj-Napoca, acesta nu a respectat această obligaţie contractuală, fapt constatat pe fondul unui inventar efectuat de către creditor la data de 30 septembrie 2006. Din cuprinsul actului adiţional semnat de către inculpat a rezultat că acesta recunoaşte faptul vânzării bunurilor constituite ca gaj înainte de achitarea lor integrală, recunoaşte prin urmare diminuarea garanţiei constituite în favoarea creditorului, arătând că "nu mai doreşte şi nu mai poate plăti" vânzătorului preţul Contractului de vânzare-cumpărare nr. Z/2005 în pofida termenelor de graţie acordate de către vânzător.
Urmare rezoluţiunii Contractului de vânzare-cumpărare nr. Z/2005, intervenită la data de 8 decembrie 2006, mijloacele auto care se mai aflau faptic în patrimoniul SC P.I.E. SRL Suceagu, în valoare de 1.337.934,63 RON, urmau să se întoarcă în patrimoniul SC N. SA Cluj-Napoca, iar pentru cele care au fost înstrăinate fără acordul acestui agent economic, pe fondul derulării Contractului nr. Z/2005, inculpatul trebuia să mai achite un debit în cuantum de 325.016,19 RON.
În concret, urmare rezoluţiunii Contractului Z/2005, rezoluţiune care îşi produce efectele începând cu data de 8 decembrie 2006, inculpatul R.G.R. înregistra un sold debitor faţă de creditorul SC N. SRL în cuantum total de 401.353,34 RON + T.V.A.
Din actele dosarului a rezultat însă faptul că inculpatul R.G.R. nu era preocupat de desfăşurarea în condiţii optime a obiectului de activitate al firmei sale, care consta în prestarea de servicii de transport şi care era esenţial pentru menţinerea sa în echilibru financiar, acest lucru fiind reflectat cu pregnanţă în relaţia comercială derulată cu SC N. SA Cluj-Napoca. Din Adresa din 14 octombrie 2008 emisă de SC N. SA Cluj-Napoca a rezultat că s-au înregistrat incidente în derularea activităţii de transport materie primă la fabricile de prelucrare a laptelui aparţinând acestei firme, incidente generate de firma inculpatului şi care constau în esenţă în înregistrarea de întârzieri în furnizarea laptelui, în efectuarea transportului fără respectarea unor condiţii de igienă strictă, etc. S-a invocat pentru argumentarea acestor susţineri faptul că la data de 5 martie 2007, datorită neasigurării transportului de lapte la timp pentru motivul lipsei carburantului necesar funcţionării mijloacelor auto de transport, un punct de lucru al firmei N. SA, respectiv fabrica din localitatea Ţaga, şi-a oprit activitatea.
De asemenea, se pare că problemele financiare cu care se confrunta firma inculpatului R.G.R. erau majore, acesta fiind în imposibilitatea de a achita la timp salariile angajaţilor săi (la data de 28 februarie 2007 SC N. SA a virat în contul firmei învinuitului suma de 93.000 RON, necesară plăţii drepturilor salariale angajaţilor acestuia) şi celelalte obligaţii fiscale către stat, respectiv plata asigurărilor sociale în luna octombrie 2006, plata bonurilor de masă în luna august 2006.
Inculpatul R.G.R. a ascuns faţă de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca faptul că relaţia comercială cu SC N. SA nu se derulează în condiţii optime şi avantajoase din punct de vedere financiar şi că de fapt cel care datorează sume substanţiale de bani este chiar el, şi nu SC N. SA. În concret, inculpatul R.G.R. nu era solvabil ca reprezentant al debitorului persoană juridică SC P.I.E. SRL Suceagu, dar a creat părţii contractante E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca o falsă reprezentare a realităţii, prin susţinerile sale determinându-o pe aceasta să-şi onoreze obligaţiile contractuale, respectiv de a continua livrarea mărfurilor, deşi ştia că nu deţine şi nici nu va deţine banii necesari pentru plata acestora.
b) Relaţia comercială derulată de SC P.I.E. SRL Suceagu cu B.G.S.G. SA
În luna august 2006, în condiţiile în care inculpatul R.G.R. înregistra faţă de partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca şi faţă de SC N. SA debite substanţiale pe care nu le putea onora şi care depăşeau pragul valoric prevăzut de Legea nr. 85/2006 a insolvenţei pentru declanşarea procedurii falimentului acesta în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu a contractat de la B.G.S.G. - Sucursala Grup Cluj, un împrumut în cuantum de 250.000 euro pentru finanţarea achiziţionării unui număr de 12 autospeciale M.S. şi M.A., Contractul de credit din 18 august 2006, semnat de către inculpat, generând în sarcina acestuia obligaţia de plată a unei rate lunare în cuantum de 4.385,96 euro, începând cu luna noiembrie 2006.
inculpatul R.G.R. a ascuns această tranzacţie faţă de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca şi a ascuns faţă de acesta şi faptul că partea civilă nu este singurul său creditor, după cum se va arăta mai jos.
La data de 29 octombrie 2007 creditoarea B.G.S.G. SA a solicitat Tribunalului Comercial Cluj deschiderea procedurii insolvenţei faţă de SC P.I.E. Suceagu pentru motivul că aceasta se află în stare de insolvenţă şi nu mai poate să-şi onoreze obligaţiile comerciale asumate.
Urmare acestei cereri, la data de 29 noiembrie 2007, prin Sentinţa comercială nr. 5240/2007, Tribunalul Comercial Cluj a dispus admiterea solicitării creditoarei B.G.S.G. SA, prin Sucursala Cluj, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC P.I.E. SRL Suceagu şi ridicarea dreptului inculpatului de a administra agentul economic în discuţie, stabilindu-se faptul că unitatea bancară înregistrează o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile, creanţă care depăşeşte valoarea prag prevăzută de Legea nr. 85/2006 a insolvenţei, respectiv cuantumul minim de 10.000 RON (RON).
Pe fondul derulării procedurii judiciare demarate s-a stabilit că firma inculpatului înregistra debite substanţiale neonorate, faţă de un număr de 25 de creditori, dintre care doi erau creditori bugetari, unul era creditor garantat (SC N. SA), iar restul erau chirografari. Demn de remarcat este faptul că la nivelul anului 2008, SC N. SA avea de încasat de la firma inculpatului o creanţă în cuantum total de 863.543,12 RON, iar SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la rândul ei avea de recuperat suma totală de 742.515,35 RON.
Parchetul a mai precizat că poziţia declarativă adoptată pe fondul urmăririi penale de către inculpatul R.G.R. reflectă atitudinea adoptată în mod obişnuit, în relaţiile cu partenerii de afaceri, respectiv de a prezenta situaţia sa şi a firmei sale într-o manieră proprie şi diferită de cea reală.
Astfel, inculpatul a susţinut faptul că în anul 2005 a încheiat cu SC N. SA două contracte, unul având ca obiect preluarea parcului auto şi a mijloacelor fixe ale acesteia, al doilea având ca obiect prestarea de servicii de transport materie primă către punctele de lucru aparţinând SC N. SA, unde se prelucra laptele în vederea obţinerii produselor finite.
Inculpatul R.G.R. a confirmat faptul că relaţiile comerciale cu SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca s-au derulat normal, până la mijlocul anului 2006, când a început să înregistreze probleme în ceea ce priveşte respectarea termenelor de plată.
Mizând pe relaţia de încredere consolidată în timp cu reprezentantul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, inculpatul a reuşit să-l convingă pe M.F. să accepte eşalonarea plăţilor restante şi să primească bilete la ordin pe care beneficiarul să le depună la bancă la termenele scadente.
La nivel declarativ, inculpatul a precizat că în luna decembrie 2006 SC N. SA a reziliat contractul de vânzare-cumpărare a parcului auto încheiat în anul 2005 cu firma sa, dar că acest agent economic i-a promis verbal că acest contract va fi înlocuit cu unul care va avea ca obiect închirierea către firma sa a parcului auto în discuţie; inculpatul nu a relatat organelor de poliţie cauza reală a rezilierii contractului şi faptul că a înstrăinat o parte din maşinile care formau obiectul contractului iniţial, fără consimţământul partenerului de afaceri. Inculpatul a precizat că a continuat să presteze în favoarea SC N. SA servicii de transport materie primă către punctele de prelucrat lapte, până în luna martie 2007, când a fost nevoit să restituie parcul auto către SC N. SA, rămânând cu facturi neonorate de către acest agent economic. Inculpatul a plasat răspunderea ajungerii sale în imposibilitatea de a-şi onora debitele în sarcina SC N. SA, pe care l-a indicat ca debitor important, deşi în realitate datoriile înregistrate de către firma sa faţă de acest creditor erau substanţiale şi de mult exigibile. Inculpatul a prezentat organelor de poliţie faptul necesităţii restituirii maşinilor către SC N. SA în luna martie 2007 ca pe un lucru neaşteptat, în pofida faptului că actele din dosarul cauzei demonstrau contrariul cu puterea evidenţei (a se vedea actul adiţional din 8 decembrie 2006). Inculpatul a invocat pe fondul declaraţiei date la poliţie faptul că SC N. SA avea de achitat către firma sa o datorie de circa 3 miliarde ROL şi că singurul demers legal făcut pentru recuperarea acestuia a fost o notificare înaintată acestui agent economic (singurele facturi fiscale care conturează o datorie de achitat către firma inculpatului sunt în număr de cinci, toate datând din 12 martie 2007 şi nu însumează debitul reclamat de către inculpat).
La nivel declarativ inculpatul a susţinut că după rezilierea contractului cu SC N. SA a continuat să achiziţioneze piese şi accesorii auto de la SC E.M.I.E. SRL, a căror contravaloare a achitat-o pe loc, în numerar. Nici această poziţie declarativă nu a fost confirmată de probatoriul administrat în cauză.
Inculpatul a confirmat că i-a dat asigurări verbale administratorului SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca în sensul achitării contravalorii mărfurilor livrate, invocând contractul pe care-l derula cu SC N. SA şi că a început să se confrunte cu probleme financiare, în vara anului 2006, dar, în pofida faptului că nu-şi mai putea onora debitele către anumiţi furnizori, nu a declanşat procedura insolvenţei voluntare, întrucât avea contracte de prestări servicii în derulare.
Inculpatul nu a precizat despre ce contracte este vorba şi cu cine Ie-a încheiat.
Inculpatul nu s-a declarat vinovat de rezoluţiunea Contractului nr. Z/2005 încheiat cu SC N. SA, susţinând în mod detaşat că "a respectat clauzele acelui contract".
De asemenea, inculpatul a declarat că nu a avut intenţia înşelării partenerului de afaceri SC E.M.I.E. SRL, însă probele administrate în cauză demonstrează contrariul, fiind de neînţeles faptul continuării acumulării de datorii în cursul anului 2006 (prin încheierea Contractelor X/2006 cu SC E.M.I.E. SRL şi cel din 18 august 2006 cu B.G.S.G. - Sucursala Cluj, deşi nu putea onora debitele substanţiale eşalonate şi reeşalonate faţă de creditorul SC N. SA, născute anterior din Contractul de vânzare-cumpărare nr. Z/2005.
Conform art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a insolvenţei (publicată în M.Of. nr. 359/21.04.2006, cu intrare în vigoare la data de 20 iulie 2006) constituie infracţiune de bancrută simplă neintroducerea sau introducerea tardivă de către debitorul persoană fizică ori de câte ori reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege.
Conform art. 3 din acest act normativ "insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile". Conform art. 3 pct. 1 lit. a) "insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul după 30 de zile de la scadenţă nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori". Art. 3 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006 subliniază faptul că "insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei".
Conform art. 27 din Legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.
Altfel spus, debitorul, aflat în stare de insolvenţă (sintagmă definită de art. 3 din lege) este obligat să se adreseze tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă sau de la momentul în care apariţia stării de insolvenţă este iminentă.
Din actele dosarului a rezultat cu puterea evidenţei faptul că partea civilă a livrat succesiv marfa către firma inculpatului în perioada iulie 2006 - 24 ianuarie 2007, facturile fiscale emise pentru materializarea livrărilor devenind exigibile în termene consecutive de 30 de zile de la data inserată în cuprinsul lor. Inculpatul nu a respectat în mod evident şi continuat termenele de scadenţă inserate în documentele justificative emise în cauză, întrucât nu deţinea lichidităţile necesare, momente în care a avut reprezentarea stării de încetare a plăţilor. Conform Legii nr. 85/2006, în perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, perioadă în care inculpatul nu a fost capabil financiar să achite niciuna dintre facturile fiscale emise în cauză de către partea civilă, acesta trebuia să formuleze cerere către tribunal pentru declanşarea procedurii insolvenţei după trecerea unui termen de 30 de zile de la data exigibilităţii primei creanţe datorate. Inculpatul a rămas în stare de pasivitate atât cu privire la plata facturilor în termenele stabilite prin contract, cât şi cu privire la obligaţia legală de sesizare a tribunalului despre starea de incapacitate de plată evidentă în care se afla firma sa şi despre care era conştient, dată fiind calitatea sa în cadrul SC P.I.E. SRL Suceagu.
Conform literaturii de specialitate, infracţiunea de bancrută simplă se consumă în momentul neintroducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei în termenul prevăzut de textul de incriminare, respectiv după trecerea unui termen de 6 luni de la expirarea termenului de 30 de zile de la scadenta creanţei datorate.
Prin urmare, în cazul analizat termenul pentru introducerea cererii de declanşare a procedurii insolvenţei de către debitorul SC P.I.E. SRL Suceagu, în raport cu prima creanţă exigibilă (în luna august 2006) a expirat în luna martie 2007, moment în care rămânerea inculpatului în stare de pasivitate cu privire la obligaţia care îi revenea conform art. 27 din Legea 85/2006, în calitate de administrator, se circumscrie prevederilor infracţiunii analizate, respectiv art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune în convenţie în modalitatea analizată, respectiv art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru existenţa acesteia este suficientă numai prezentarea ca neadevărată a unei fapte care influenţează luarea deciziei cu privire la încheierea tranzacţiei şi respectiv continuarea realizării ei.
Din actele dosarului a rezultat în mod indubitabil faptul că SC P.I.E. SRL Suceagu nu era solvabilă şi nu-şi permitea financiar derularea contractului încheiat cu partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la data de 14 iulie 2006, întrucât la momentul respectiv înregistra deja un sold debitor substanţial faţă de un alt creditor, în speţă SC N. SA Cluj-Napoca, pentru a cărui stingere i s-au acordat eşalonări şi reeşalonări până în luna decembrie 2006, când inculpatul a recunoscut faţă de acest creditor faptul că se află în incapacitate de plată a ratelor şi prin urmare în situaţia de a nu mai putea continua executarea contractului.
În paralel, în pofida cunoaşterii stării financiare a propriei firme, inculpatul continua să prezinte declarativ starea firmei într-o lumină favorabilă faţă de creditorul SC E.M.I.E. SRL, determinându-l pe acesta să continue livrarea pieselor şi accesoriilor auto în condiţii păgubitoare pentru patrimoniul propriu.
Pentru convingerea acestuia, în sensul recuperării creanţelor exigibile la anumite termene ferme, inculpatul a procedat şi la emiterea repetată de bilete la ordin, completate sub toate aspectele, dând asigurări verbale repetate că aceste instrumente vor fi plătibile la termenele scadente inserate, context în care s-a folosit de relaţia comercială cu SC N. SA Cluj-Napoca şi de calitatea acesteia de debitor al firmei sale, aspect total neadevărat, aşa cum s-a arătat mai sus. În speţa examinată biletele la ordin fără acoperire au reprezentat mijloacele frauduloase la care a apelat inculpatul pentru determinarea părţii civile la derularea în continuare a tranzacţiei în condiţii păgubitoare pentru ea.
Scopul emiterii biletelor la ordin în cazul analizat, cunoscând situaţia financiară precară a firmei sale, a fost cel de a determina prin inducere în eroare continuarea derulării contractului în beneficiul propriu, menţiunile privind contul, banca plătitoare, suma de plată, data scadenţei fiind elemente de natură a convinge partea civilă cu privire la seriozitatea şi posibilităţile sale de plată.
Biletul la ordin constituie, conform Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994, un titlu pentru efectuarea plăţilor ce conţine promisiunea necondiţionată de plată a sumei determinate, inserată în cuprinsul lui. Biletul la ordin este un titlu de credit în temeiul căruia emitentul îşi asumă obligaţia de a plăti beneficiarului o sumă de bani la împlinirea scadenţei sau la vedere (dacă nu se face menţiune despre data scadenţei). În formularul de bilet la ordin aprobat de către Banca Naţională a României s-au inclus rubrici relative la numărul de cont al emitentului şi banca la care este deschis acest cont, aspecte care accentuează rolul acestuia de instrument de plată prin cont bancar (a se vedea Normele-cadru nr. 6/1994 ale B.N.R. pct. 2) Acest aspect este de asemenea întărit şi de reglementările referitoare la disciplina financiar-contabilă (O.G. nr. 26/1997 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare, act normativ în vigoare din data de 26 august 1997 şi aprobat prin Legea nr. 88 din 28 aprilie 1998), reglementări care permit persoanelor juridice să efectueze plăţi în numerar zilnic numai în limita unui plafon valoric de maxim 3.000 RON.
Faptul că inculpatul nu a asigurat în mod repetat la scadenţă lichidităţile necesare în contul bancar indicat în cuprinsul biletelor la ordin în litigiu, faptul că nu avea posibilitatea reală de a plăti în cont sumele datorate, prin recuperarea lor de la eventuali debitori şi faptul că emitentul biletelor la ordin avea datorii substanţiale faţă de mai mulţi creditori, conturează clar materializarea faptei cu intenţia infracţională calificată prin scopul indicat de textul de incriminare, fiind evident faptul că partea civilă nu şi-ar fi putut recupera paguba generată de către inculpat nici chiar în condiţiile demarării procedurilor de executare a biletelor la ordin în discuţie.
Parchetul a arătat că faptele descrise mai sus se probează prin: plângere parte civilă, Contract de vânzare-cumpărare nr. X/2006, sold debitor, refuzuri decontare bilete la ordin, proces-verbal care materializează încercarea părţilor de a recupera amiabil prejudiciul cauzat de către inculpat, biletele la ordin în litigiu, declaraţie parte civilă, declaraţii inculpat, declaraţii martori, Sentinţa comercială nr. 5240 din 29 noiembrie 2007, tabelul definitiv al creditorilor firmei inculpatului, facturi fiscale emise de partea civilă în derularea Contractului de vânzare-cumpărare X/2006, Adresa nr. 6238/2008 emisă de SC N. SA + 12 anexe, Adresa B.N.R. - C.I.P. nr. 3872 din 30 septembrie 2008, extras cont curent SC P.I.E. SRL Suceagu pentru perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2007, interogare fişă cont 2006, facturi debitor SC N. SA, acte întocmite pentru derularea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a precizat că SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, prin reprezentantul său legal M.F., s-a constituit parte civilă pentru recuperarea sumei de 532.297,64 RON, cauzată prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpat în perioada 2006 - 2007, în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu.
În drept, parchetul a arătat că fapta inculpatului R.G.R., care în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu, jud. Cluj, în perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, prin prezentarea într-o lumină favorabilă a situaţiei financiare a firmei sale, prin invocarea unor contracte comerciale încheiate cu o firmă notoriu solvabilă, în speţă SC N. SA Cluj-Napoca, precum şi prin emiterea unui număr de 23 bilete la ordin prin care şi-a asumat obligaţia fermă de achitare a contravalorii mărfurilor achiziţionate, deşi ştia că nu au şi nu vor avea acoperire bancară, a determinat SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca să încheie şi să continue executarea succesivă a Contractului nr. X/2006 în condiţii păgubitoare pentru patrimoniul propriu, context în care i-a fost cauzat un prejudiciu în cuantum de 532.297,64 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, în modalitatea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, s-a arătat că fapta aceluiaşi inculpat care, în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu, jud. Cluj, în luna martie 2007, cunoscând faptul că firma sa se află în incapacitate de plată a facturilor exigibile în termen de 30 de zile de la emiterea lor, facturi emise de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, nu a introdus la Tribunalul Comercial Cluj o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, deşi era obligat la aceasta în temeiul art. 27 din Legea nr. 85/2006 a insolvenţei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută simplă în modalitatea prev. şi ped. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
S-a mai precizat că în cauză sunt incidente şi prevederile art. 33 lit. a) C. pen., care reglementează concursul real de infracţiuni.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, în primul rând, referitor la acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune, s-a reţinut că din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, se poate trage concluzia certă că nu a existat nicio inducere în eroare a reprezentanţilor părţii civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de către inculpat, cu ocazia încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 14 iulie 2006, respectiv că ambele părţi au fost de bună-credinţă la încheierea acestui contract comercial.
S-a apreciat că este contradictorie susţinerea din rechizitoriu conform căreia SC P.I.E. SRL Suceagu nu era solvabilă şi nu-şi permitea financiar derularea contractului încheiat cu partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la data de 14 iulie 2006 (sub motivul că, la momentul respectiv, ar fi înregistrat deja un sold debitor substanţial faţă de un alt creditor, în speţă SC N. SA Cluj-Napoca), câtă vreme în acelaşi rechizitoriu se arată că între cele două societăţi comerciale se derulase până la această dată, pe o perioadă de un an, un alt contract de vânzare-cumpărare similar, cu nr. Y din 15 iulie 2005, în derularea căruia nu s-au înregistrat incidente financiare. Cum de până în luna iulie 2006 societatea comercială condusă de inculpat şi-a putut onora obligaţiile comerciale asumate faţă de partea civilă în temeiul Contractului nr. Y/2005, iar la data de 14 iulie 2006, în momentul încheierii contractului nr. X/2006, dintr-o dată SC P.I.E. SRL Suceagu nu mai era solvabilă şi nu-şi mai putea permite financiar derularea acestui din urmă contract?
S-a apreciat că ambele părţi, deci inclusiv inculpatul, au fost de bună-credinţă în momentul încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare, împrejurare confirmată chiar de către reprezentantul părţi civile, M.F., care arată în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată că "la încheierea contractului nu s-a pus problema să fi fost indus în eroare de către inculpat, deoarece atunci perspectiva era una forte bună şi cu toţii speram să avem o colaborare cât mai fructuoasă şi mai îndelungată", precizând totodată că în primele luni de la încheierea acestui contract nu au existat incidente în cursul executării şi că pe el nu l-a interesat niciodată împrejurarea că firma administrată de inculpat avea sau nu datorii şi faţă de alte societăţi comerciale.
Cu alte cuvinte, pe reprezentantul părţii civile nu l-a interesat împrejurarea că firma administrată de inculpat avea sau nu datorii faţă de SC N. SA Cluj-Napoca, care izvorau din Contractul de vânzare-cumpărare a parcului auto, cu nr. Z/2005, şi este şi firesc să fie aşa, deoarece pentru reprezentantul părţi civile era suficient faptul relevat de inculpat, perfect adevărat la momentul respectiv, că cel mai important client al SC P.I.E. SRL Suceagu era SC N. SA Cluj-Napoca (în temeiul unui contract de prestări servicii încheiat pentru o perioadă de 10 ani) şi că firma inculpatului preluase parcul auto al SC N. SA Cluj-Napoca, astfel încât piesele auto cumpărate de la partea civilă erau destinate întreţinerii autovehiculelor achiziţionate de la SC N. SA Cluj-Napoca.
De altfel, la nivelul lunii iulie 2006 nici nu se punea încă problema rezilierii sau rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto încheiat între SC N. SA Cluj-Napoca şi SC P.I.E. SRL Suceagu pe motivul neîndeplinirii obligaţiei de plată a preţului bunurilor cumpărate (întrucât firmei inculpatului i-au fost acordate termene de graţie în acest sens, prin încheierea unor acte adiţionale la Contractul iniţial de vânzare-cumpărare, din 21 februarie 2006 şi din 6 noiembrie 2006), această chestiune fiind pusă în discuţie doar în toamna anului 2006 şi concretizându-se la data de 8 decembrie 2006, astfel încât nu se poate susţine că inculpatul i-ar fi ascuns reprezentantului părţii civile, cu ocazia încheierii Contractului nr. X din 14 iulie 2006, problemele legate de executarea contractului având ca obiect vânzarea-cumpărarea parcului auto (probleme care priveau exclusiv relaţia comercială dintre SC N. SA Cluj-Napoca şi SC P.I.E. SRL Suceagu).
Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat deja, esenţial pentru încheierea Contractului comercial cu nr. X/2006, a fost Contractul de prestări servicii nr. Z din 30 iunie 2005 încheiat între SC P.I.E. SRL Suceagu şi SC N. SA Cluj-Napoca, pe o perioadă de 10 ani (contract care nu a fost reziliat niciodată), deoarece acesta trebuia să aducă sume de bani importante în conturile societăţii administrate de inculpat, şi nu cel de vânzare-cumpărare a parcului auto, care evident presupunea şi obligaţia corelativă de plată a preţului din partea inculpatului.
În concluzie, instanţa de fond a considerat că nu se poate vorbi în speţă de o inducere în eroare a reprezentantului părţii civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de către inculpat, cu ocazia încheierii Contractului comercial nr. X/2006, prin crearea unei false reprezentări a realităţii cu privire la situaţia financiară a firmei SC P.I.E. SRL Suceagu, respectiv cu privire la contractele comerciale încheiate de această societate comercială cu SC N. SA Cluj-Napoca, fapt relevat de altfel, după cum am arătat mai sus, şi de către reprezentantul părţii civile cu ocazia audierii în faţa instanţei de judecată.
În al doilea rând, instanţa de fond a apreciat că nu a existat vreo inducere în eroare a reprezentantului părţi civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de către inculpat, nici cu ocazia executării Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 14 iulie 2006, în realitate fiind vorba doar despre o neexecutare culpabilă a obligaţiilor contractuale din partea inculpatului pe fondul dificultăţilor financiare majore cu care s-a confruntat firma SC P.I.E. SRL Suceagu începând cu toamna anului 2006, şi nicidecum despre o intenţie de înşelare a partenerului contractual.
În ceea ce priveşte contractarea creditului de la B.G.S.G. SA, s-a reţinut faptul că, datorită creşterii costurilor legate de întreţinerea parcului auto (din declaraţia martorului M.V. rezultând că aproape toate maşinile din parcul auto aveau îndeplinită norma de casare, iar SC P.I.E. SRL Suceagu era un mare consumator de piese auto), în luna august 2006 inculpatul a hotărât să contracteze acest împrumut tocmai în scopul îmbunătăţirii calitative a parcului auto, prin achiziţionarea unor noi utilaje şi maşini care să le înlocuiască pe cele vechi, aspect care denotă faptul că inculpatul, în contradicţie cu ceea ce se susţine în rechizitoriu, era preocupat de desfăşurarea în condiţii optime a obiectului de activitate a firmei sale (împrejurare care rezultă şi din declaraţiile martorilor J.I. şi K.D.), împrumutul urmând să fie destinat achiziţionării unui nr. de 12 autospeciale M.S. şi M.A.
Inculpatului i se impută faptul că ar fi ascuns această tranzacţie faţă de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, însă în mod evident inculpatul nu avea nicio obligaţie legală sau contractuală în acest sens (cu atât mai mult cu cât, la data contactării creditului - 18 august 2006, nu avea încă datorii scadente faţă de partea civilă, în temeiul Contractului nr. X/2006), până la urmă fiind exclusiv problema inculpatului cum înţelegea să îşi dezvolte şi gestioneze propria afacere. De altfel, reprezentantul părţii civile M.F. nu era străin de aceste acţiuni şi încercări ale inculpatului de a moderniza parcul auto, în luna iunie 2006 acesta deplasându-se împreună cu inculpatul la Braşov în vederea achiziţionării unui nr. de 10 motoare de la SC R. SA, fiind achitat şi un avans de 30.000 RON în acest scop. La toate acestea se adaugă şi susţinerile reprezentantului părţii civile din faţa instanţei de judecată, în sensul că nu l-a interesat niciodată faptul că societatea administrată de inculpat avea datorii şi faţă de alţi creditori, esenţială pentru el fiind relaţia de afaceri dintre SC P.I.E. SRL Suceagu şi SC N. SA Cluj-Napoca (reprezentantul părţii civile precizând în acest sens că "inculpatul mi-a adus la cunoştinţă faptul că odată cu preluarea parcului auto de la SC N. SA a încheiat şi un contract de prestări servicii cu această din urmă societate comercială, pe o durată de 10 ani, aspect care, evident, mi-a întărit convingerea că relaţiile comerciale cu firma administrată de inculpat se vor desfăşura în bune condiţii").
Referitor la biletele la ordin emise de către inculpat, despre care parchetul susţine, în mod nejustificat, că au constituit mijloace frauduloase la care a apelat inculpatul pentru determinarea părţii civile la derularea în continuare a tranzacţiei în condiţii păgubitoare pentru ea, este important de precizat faptul că inculpatul a adus la cunoştinţa reprezentantului părţii civile în momentul emiterii acestora împrejurarea că nu există în conturile societăţii sale sumele necesare pentru a fi plătite la scadenţă, aspect recunoscut de către reprezentantul părţii civile, care era la curent cu dificultăţile financiare prin care trecea firma SC P.I.E. SRL Suceagu în toamna anului 2006 şi tocmai din acest motiv a acceptat ca inculpatul să emită succesiv respectivele bilete la ordin pentru plata mărfurilor achiziţionate în temeiul Contractului nr. X/2006, care au devenit scadente doar începând cu data de 22 decembrie 2006 (primul bilet la ordin fiind refuzat la plată la data de 27 decembrie 2006). În acest sens, în declaraţia dată în faza de urmărire penală, reprezentantul părţii civile, M.F., arată "că inculpatul mi-a emis în repetate rânduri în numele SC N. SA bilete la ordin pe care înainte de termenul scadent înscris pe acestea le retrăgea, emiţând noi bilete la ordin cu alte termene, motivând că are probleme financiare", iar în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată precizează că "au fost emise de inculpat mai multe bilete la ordin pentru plata pieselor achiziţionate, însă la scadenţă inculpatul îmi solicita să prelungim data de încasare a acestora, pentru acelaşi motiv că nu are disponibil în conturi, datorită faptului că nu i-au intrat sume de bani în conturi de la SC N. SA". Totodată, aceeaşi împrejurare rezultă şi din răspunsurile date de către reprezentantul părţii civile la interogatoriul luat în Dosarul nr. 5830/1285/2007 aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, unde acesta arată, referindu-se la aceleaşi bilete la ordin emise de inculpat: "cunoşteam dinainte, chiar din spusele domului R.G.R., că societatea P.I.E. SRL nu deţine sume suficiente în conturile bancare".
În aceste condiţii, este evident că biletele la ordin emise de inculpat nu au putut constitui mijloace frauduloase pentru inducerea sau menţinerea în eroare a reprezentantului părţii civile, inculpatul fiind de bună-credinţă şi aducând la cunoştinţa partenerului său contractual problemele financiare pe care le are, în special datorită perioadei mai dificile pe care o traversa relaţia sa de afaceri cu SC N. SA. (în acest sens reprezentantul părţii civile precizând că "la fiecare întâlnire pe care am avut-o cu inculpatul, acesta mi-a spus că plăteşte chiar dacă cu întârziere datoriile restante, după ce va primi banii de la SC N. SA).
În ceea ce priveşte relaţiile de afaceri dintre firma inculpatului şi SC N. SA, acestea au traversat în toamna anului 2006 o perioadă mai dificilă, în special datorită dificultăţilor financiare prin care trecea SC P.I.E. SRL Suceagu (care au fost generate şi de anumite acţiuni sau practici neloiale ale SC N. SA, care lucra pe ascuns şi cu alţi transportatori, obstrucţionând astfel activitatea firmei inculpatului, după cum rezultă din înscrisul aflat la dosar instanţă, precum şi din declaraţiile martorilor J.I., K.D. şi C.I.O.), dificultăţi financiare care, conform susţinerilor inculpatului, i-au determinat pe reprezentanţii SC N. SA, care au dorit să protejeze parcul auto de o eventuală executare silită, să-i propună inculpatului înlocuirea contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto cu un contract de închiriere al acestuia (proiectul acestui contract fiind remis inculpatului), propunere care evident avantaja financiar firma inculpatului, întrucât o scutea de costurile mari ale întreţinerii parcului auto, aducându-i economii pe care inculpatul Ie-a calculat la aproximativ 1 miliard ROL pe lună. În aceste condiţii, la data de 8 decembrie 2006, la sediul SC N. SA, inculpatul a fost de acord cu rezoluţiunea Contractului nr. Z/2005 având ca obiect vânzarea-cumpărarea parcului auto (chiar dacă cele menţionate în cuprinsul actului adiţional nr. ZZ/2006, cu privire la motivele rezoluţiunii, nu corespund în totalitate adevărului, în special în ceea ce priveşte afirmaţiile privind înstrăinarea sau casarea unor maşini din cadrul parcului auto fără acordul SC N. SA), cu promisiunea fermă din partea reprezentanţilor SC N. SA a încheierii în câteva zile şi a contractului de închiriere a parcului auto.
Cele susţinute de inculpat sunt confirmate atât de proiectul contractului de închiriere depus la dosar de către inculpat (din care rezultă că SC N. SA a propus firmei inculpatului închirierea parcului auto pe o perioadă de 1 an, cu începere de la data de 9 decembrie 2006 - deci din ziua următoare intervenirii rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto, cu posibilitatea prelungirii pentru alte perioade de câte 1 an), precum şi din împrejurările că parcul auto a rămas în posesia inculpatului până în luna martie 2007, respectiv că, împrejurare esenţială pentru cauza de faţă, Contractul de prestări servicii cu nr. Z/2005, încheiat pe o perioadă de 10 ani, nu a fost şi el reziliat, continuând să-şi producă efectele, în sensul că firma inculpatului a continuat să presteze activităţi de transport a laptelui către SC N. SA, cu aceleaşi mijloace de transport şi în perioada următoare, până în luna martie 2007. Evident că toate aceste împrejurări au fost de natură a-l determina pe inculpat să creadă că situaţia financiară a firmei sale se va îmbunătăţi, astfel încât îşi va putea onora toate datoriile către partenerii de afaceri, deci inclusiv către partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, fiind astfel de înţeles şi motivul pentru care inculpatul nu a adus la cunoştinţa reprezentantului părţii civile rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto (pentru partea civilă prezentând mai puţină importanţă împrejurarea că firma SC P.I.E. SRL Suceagu este proprietara sau doar locatara parcului auto), fără a exista astfel vreo intenţie de inducere sau menţinere în eroare a părţii civile din partea inculpatului.
Cu toate acestea şi în condiţiile în care inculpatul a insistat în perioada următoare pentru încheierea contractului de închiriere, reprezentanţii SC N. SA nu şi-au onorat promisiunile făcute acestuia, iar în luna martie 2007 parcul auto a fost preluat de către SC N. SA şi predat altor societăţi comerciale sau unor foşti angajaţi ai SC P.I.E. SRL Suceagu, pe bază de contracte de închiriere, doar din acest moment fiind limpede faptul că firma inculpatului nu-şi va mai putea onora obligaţiile contractuale asumate faţă de partea civilă şi plăti debitele restante.
Faptul că inculpatul a fost de bună-credinţă şi nu a intenţionat să-şi înşele partenerul contractual rezultă şi din împrejurarea că acesta a acceptat să semneze trei procese-verbale prin care recunoaşte şi garantează restituirea creanţei faţă de partea civilă cu bunurile sale personale, iar împrejurarea că, în urma demersurilor şi litigiilor civile şi comerciale desfăşurate între cele două societăţi comerciale, toate bunurile inculpatului au fost adjudecate în favoarea unui alt creditor, respectiv SC I.G. SRL Cluj-Napoca, nu îi este imputabilă inculpatului.
De altfel, este interesant de observat că reprezentantul părţii civile, deşi susţine în faţa instanţei de judecată că, în luna februarie 2007, când a aflat de la martorul M.V. că inculpatul nu mai este proprietarul parcului auto, şi-a pus pentru prima dată problema că acesta a vrut să-l înşele, a formulat plângerea penală împotriva acestuia doar la data de 17 martie 2008, după mai bine de un an şi după epuizarea tuturor căilor legale civile şi comerciale pentru recuperarea creanţei sale, împrejurare care vine să confirme o dată în plus că în speţă nu este vorba despre o faptă penală, ci despre un litigiu comercial între SC P.I.E. SRL Suceagu şi SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, generat ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale asumate de firma inculpatului. În acest sens trebuie precizat că neexecutarea, chiar culpabilă, a obligaţiilor care derivă dintr-un contract comercial nu poate constitui infracţiunea de înşelăciune, câtă vreme nu s-a stabilit, cum este şi situaţia de faţă, că s-au folosit manopere dolosive faţă de creditorul obligaţiei cu ocazia încheierii sau executării contractului.
Faţă de cele menţionate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., instanţa de fond a achitat pe inculpatul R.G.R. de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, în temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. "E.M.I.E." S.R.L. Cluj-Napoca.
În al treilea rând, referitor la acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de bancrută simplă, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite în speţă elementele constitutive ale acestei infracţiuni, cu precădere cele care ţin de latura subiectivă a infracţiunii (cu referire la momentul la care s-a cunoscut starea de insolvenţă de către inculpat - administratorul statutar al SC P.I.E. SRL Suceagu).
Astfel, după cum s-a arătat deja, inculpatul a avut convingerea, întemeiată pe elementele obiective la care am făcut referire mai sus (respectiv remiterea proiectului contractului de închiriere a parcului auto de către reprezentanţii SC N. SA, nerezilierea Contractului de prestări servicii cu nr. Z/2005 şi păstrarea posesiei asupra parcului auto până în luna martie 2007), că situaţia financiară a firmei sale se va redresa în urma încheierii contractului de închiriere a parcului auto cu SC N. SA, în aşa fel încât va putea să-şi onoreze toate debitele restante, inclusiv faţă de partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, acesta fiind motivul pentru care nu s-a adresat cu cerere de deschidere a procedurii insolvenţei către Tribunalul Comercial Cluj (din acest punct de vedere fiind neîntemeiate susţinerile din rechizitoriu conform cărora termenul pentru introducerea cererii de declanşare a procedurii insolvenţei de către debitorul SC P.I.E. SRL Suceagu ar fi expirat în luna martie 2007, în lipsa unei expertize contabile sau măcar a unei menţiuni în acest sens din partea lichidatorului judiciar).
Este adevărat că odată cu preluarea efectivă a parcului auto de către SC N. SA, în luna martie 2007, inculpatul ar fi putut avea reprezentarea faptului că starea de insolvenţă a firmei sale este iminentă (chiar dacă până la această dată societatea administrată de inculpat a desfăşurat activităţile de prestări servicii către SC N. SA în temeiul Contractului nr. Z/2005, iar inculpatul invocă o datorie importantă de achitat de către SC N. SA către SC P.I.E. SRL Suceagu, datând din 12 martie 2007), însă, dacă ne raportăm în timp la acest moment al preluării parcului auto de către SC N. SA (ca fiind, ipotetic vorbind, momentul apariţiei stării de insolvenţă) şi avem în vedere împrejurarea că în luna octombrie 2007 a fost formulată o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei de către creditoarea B.G.S.G. SA, rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nici sub aspectul laturii obiective, întrucât procedura de insolvenţă a fost deschisă, chiar dacă nu de către inculpat, înăuntrul termenului prevăzut de lege.
Pe de altă parte, însă, martorul M.C.A. (lichidator judiciar al SC P.I.E. SRL Suceagu) a precizat că, din documentaţia depusă la dosarul de insolvenţă nu se poate aprecia de către lichidatorul judiciar data la care s-a cunoscut starea de insolvenţă de către administratorul statutar al SC P.I.E. SRL Suceagu, în plus precizând că, în perioada anilor 2006 - 2007 era un lucru destul de rar (probabil având în vedere data intrării în vigoare Legii nr. 85/2006 - 20 iulie 2006) ca reprezentantul unei societăţi comerciale aflată în impas financiar să introducă o astfel de cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă, de regulă acest lucru făcându-l creditorul respectivei societăţi comerciale.
În consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa de fond a achitat pe inculpatul R.G.R. şi de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de bancrută simplă, prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitat admiterea apelului şi condamnarea inculpatului R.G.R. pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, prin actul de sesizare a instanţei.
S-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului, fiind apreciat greşit întregul ansamblu probator.
Declaraţia părţii civile a fost scoasă din context şi nu s-a ţinut seama de declaraţia dată de aceasta în cursul urmăririi penale şi care a fost menţinută.
Inculpatul a prezentat situaţia financiară a firmei sale într-o lumină favorabilă, contrar realităţii şi profitând de relaţia de încredere pe care reprezentantul părţii civile o avea în inculpat, precum şi de contractele pe care inculpatul le avea încheiate cu SC N. SA, dar care au fost prezentate părţii civile într-o altă perspectivă decât cea reală.
Pe parcursul derulării Contractului nr. X/2006, de la primul incident din luna septembrie 2006, când primul bilet la ordin emis de inculpat a fost respins pentru lipsă disponibil, şi până în luna ianuarie 2007, inculpatul l-a asigurat pe reprezentantul părţii vătămate că îşi va onora obligaţiile de plată, întrucât are sume importante de încasat de la alte firme şi în special de la SC N. SA, iar dacă va fi în imposibilitate de plată va valorifica autovehiculele din parcul auto al SC P.I.E.
În realitate, inculpatul nu putea înstrăina parcul auto, deoarece era gajat în favoarea SC N. SA, iar acest aspect al existenţei gajului nu a fost adus la cunoştinţa părţii vătămate.
De asemenea, sumele pe care le avea de primit inculpatul nu puteau fi utilizate după cum dorea acesta, existând instituită garanţia reală mobiliară pe conturile curente ale SC P.I.E. SRL în favoarea B.G.S.G. - Sucursala Grup Cluj, iar creanţele din Contractul de prestări servicii nr. Z/2005 au fost cesionate în favoarea aceleiaşi bănci.
Inculpatul a adus la cunoştinţa părţii vătămate doar împrejurarea că întâmpina dificultăţi în încasarea creanţelor şi nu situaţia reală şi adevăratele probleme financiare ale firmei.
Referitor la infracţiunea de bancrută simplă s-a arătat că aceasta este o infracţiune omisivă, care potrivit art. 19 alin. (3) C. pen. se comite cu intenţie sau din culpă.
Susţinerea inculpatul că a avut convingerea că situaţia firmei sale se va redresa şi din acest motiv nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei demonstrează culpa inculpatului în comiterea infracţiunii de bancrută simplă, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, dar socotind fără temei că nu se va produce.
Partea civilă a livrat succesiv marfă către firma inculpatului în perioada iulie 2006 - 24 ianuarie 2007, facturile emise fiind exigibile în termene consecutive de 30 de zile de la data inserată în cuprinsul lor, iar inculpatul nu Ie-a achitat la scadenţă pentru că nu deţinea lichidităţi, având astfel reprezentarea stării de încetare a plăţilor.
Partea civilă SC E.M.I.E. SRL a solicitat admiterea apelului, condamnarea inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi admiterea acţiunii civile, astfel cum a fost formulată.
În motivare s-a arătat că partea civilă a încheiat Contractul nr. X/2006 având ca motiv determinant existenţa contractului de prestări servicii încheiat între firma inculpatului şi SC N. SA pe o durată de 10 ani. De asemenea, a fost indusă în eroare cu ocazia încheierii acestui contract de faptul că inculpatul nu a adus la cunoştinţa reprezentantului părţii civile situaţia financiară a firmei sale, datoriile pe care le avea la momentul respectiv faţă de SC N. SA şi l-a asigurat că dacă nu va putea onora datoriile acumulate va valorifica parcul auto, fără a-i aduce la cunoştinţă că acest parc auto era gajat în favoarea SC N. SA.
Pe parcursul derulării Contractului X/2006, inculpatul nu a adus la cunoştinţa părţii vătămate rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto, nici situaţia de imposibilitate de plată în care se afla, pe care a recunoscut-o faţă de SC N. SA, nu şi faţă de partea civilă.
La data de 8 decembrie 2006, inculpatul avea o datorie de 401.353,34 RON către SC N. SA, acesta fiind motivul ce a determinat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare.
Martorii T.I. şi C.I.O. au confirmat că abia în luna martie 2007 problemele firmei inculpatului au ajuns la cunoştinţa părţii civile.
De mai multe ori pe parcursul relaţiei contractuale cu firma inculpatului partea civilă a sistat furnizarea de piese auto datorită neachitării contravalorii produselor, dar inculpatul a reuşit să determine reluarea livrărilor prin intermediul biletelor la ordin şi prin prezentarea denaturată a situaţiei sale financiare, totodată susţinând în continuare posibilitatea valorificării parcului auto.
S-a susţinut că biletele la ordin fără acoperire emise reprezintă mijloace frauduloase la care a apelat inculpatul pentru a determina derularea în continuare a tranzacţiei în condiţii păgubitoare pentru SC E.M.I.E. SRL.
Reprezentantul părţii civile nu a cunoscut faptul că biletele la ordin nu au acoperire, ceea ce cunoştea era faptul că SC P.I.E. SRL întâmpina anumite probleme în încasarea creanţelor.
Consideră partea civilă că inculpatul trebuia să-i aducă la cunoştinţă contractarea creditului de la B.G.S.G., acesta fiind strâns legat de starea financiară a societăţii.
Inculpatul nu era preocupat de desfăşurarea în condiţii optime a obiectului de activitate al firmei sale, prestând servicii de proastă calitate, dovedite de Adresa nr. 6238/2008 emisă de SC N. SA.
Referitor la infracţiunea de bancrută simplă, s-a arătat că fiind o infracţiune omisivă, vinovăţia poate îmbrăca atât forma intenţiei, cât şi pe cea a culpei, că starea de insolvenţă rezultă din încetarea materială a plăţilor, că primul incident de plată a fost în luna septembrie 2006 şi s-a menţinut până în luna ianuarie 2007, astfel că termenul pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei a expirat anterior lunii martie 2007.
Cererea creditoarei B.G.S.G., de deschidere a procedurii de insolvenţă, a fost introdusă după expirarea termenului în care inculpatul avea posibilitatea de introducere a cererii, infracţiunea fiind consumată la acea dată, iar faptul că nu era o chestiune obişnuită la nivelul anilor 2006 - 2007 introducerea unor astfel de cereri nu înseamnă decât că şi alte persoane care au procedat asemenea inculpatului au comis infracţiunea de bancrută simplă.
Prin Decizia penală nr. 8/A din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi partea civilă S.C. E.M.I.E. S.R.L. Cluj-Napoca împotriva Sentinţei penale nr. 164 din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunţa această decizie, verificând hotărârea atacată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art. 378 C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, susţinută de probele administrate în cauză.
Astfel, s-a reţinut că, potrivit Contractului nr. X din data de 14 iulie 2006 încheiat între SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, reprezentată de M.F. şi SC P.I.E. SRL, cu sediul în comuna Baciu, reprezentată de inculpatul R.G.R., firma furnizoare SC E.M.I.E. SRL s-a obligat să transmită firmei beneficiare proprietatea mărfii (anvelope, camere, bandă jantă, ansamble, subansamble, piese, consumabile şi alte accesorii pentru mărcile de autovehicule R., S., T., A., A.A., T.A., D., M., N., I., etc., beneficiarul urmând să achite preţul convenit în termen de 45 de zile de la livrare.
Contractul urma a se derula timp de 1 an, valoarea mărfurilor livrate lunar era în limita unui plafon lunar de 200.000 RON sau a unui plafon anual de 2.500.000 RON, plafon ce putea fi modificat doar dacă plăţile erau efectuate la termen şi nicăieri în contract nu s-a stipulat că această convenţie se încheie în considerarea contractului încheiat între firma beneficiară reprezentată de inculpat şi SC N. SA.
De asemenea, părţile nu au prevăzut în Contractul nr. X/2006 obligaţia beneficiarului de a aduce periodic la cunoştinţa furnizorului situaţia financiară a firmei sale şi nici faptul că acest contract se încheie în considerarea cifrei de afaceri sau a profitului firmei beneficiare, elemente în privinţa cărora inculpatul să fi prezentat o situaţie scriptică nereală.
Instanţa de apel a constatat că, în lipsa unor clauze exprese, pe care inculpatul să nu le fi respectat, apelând la mijloace frauduloase, în cauză este vorba de un simplu litigiu de natură comercială pentru neplata preţului de către beneficiar, şi nu de o infracţiune de înşelăciune în convenţii, pentru existenţa căreia este necesar să existe o inducere sau menţinere în eroare, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.
Partea vătămată M.F. a declarat în faţa instanţei că inculpatul R.G.R. i-a adus la cunoştinţă faptul că, odată cu preluarea parcului auto de la SC N. SA, a încheiat şi un contract de prestări servicii cu aceeaşi firmă N. pe o durată de 10 ani, aspect care i-a întărit părţii vătămate convingerea că relaţiile comerciale cu firma inculpatului se vor desfăşura în bune condiţii.
Contractul de prestări servicii a existat în realitate, fiind vorba de Contractul nr. Z din 30 iunie 2005, încheiat pentru o perioadă de 10 ani.
Acest contract putea înceta în condiţiile prevăzute la capitolul X sau putea fi reziliat în condiţiile legii, aspecte care nu doar că puteau fi cunoscute de partea vătămată, ci chiar trebuiau cunoscute, partea vătămată fiind la rândul său implicată de mai mult timp în activitatea comercială.
A mai declarat partea vătămată M.F. că, la încheierea Contractului nr. X/2006 nu crede că s-a pus problema să fi fost indus în eroare de către inculpat, că ulterior au apărut probleme ale SC P.I.E. SRL care nu i-au fost aduse la cunoştinţă şi că dacă inculpatul i-ar fi spus în 8 decembrie 2006 că a fost reziliat contractul cu SC N. SA, din acel moment nu i-ar mai fi livrat marfă.
Atitudinea pe care ar fi avut-o, ipotetic, partea vătămată, dacă ar fi cunoscut un anumit aspect al activităţii firmei inculpatului, nu este un argument pertinent care să susţină inducerea sa în eroare, câtă vreme, aşa cum s-a precizat mai sus, Contractul nr. X/2006 nu a fost încheiat în considerarea existenţei Contractului nr. Z/2005 cu N. şi nu a fost condiţionat şi limitat în timp la durata contractului cu N.
Reprezentantul părţii civile a declarat în faţa instanţei că este adevărat că a cunoscut dinainte, chiar din spusele inculpatului, că societatea P.I.E. nu deţine sume suficiente în conturile bancare, astfel că nu poate fi primită susţinerea sa că biletele la ordin fără acoperire emise reprezintă mijloace frauduloase la care a apelat inculpatul pentru a determina derularea în continuare a tranzacţiei în condiţii păgubitoare pentru SC E.M.I.E. SRL.
Dacă inculpatul avea reprezentarea stării de încetare a plăţilor, în egală măsură şi partea civilă a avut această reprezentare, câtă vreme nu i-au fost achitate la termen facturile, putând sista livrarea de bunuri către firma inculpatului.
De asemenea, partea vătămată putea solicita inculpatului garanţii în privinţa plăţii preţului, garanţii prin care nu ar fi fost situată în rândul creditorilor chirografari.
Instanţa de apel a reţinut că, prin reglementarea infracţiunii de înşelăciune, s-a urmărit protejarea persoanelor credule, a celor slabe, care nu se pot proteja singure în faţa unor acţiuni de amăgire, ori în cauza de faţă se constată că partea civilă desfăşoară activităţi comerciale de mai mult timp, situându-se cel puţin pe o poziţie de egalitate cu inculpatul, iar situaţia firmei inculpatului putea fi verificată în orice moment, inculpatul neefectuând manopere dolosive pentru a ascunde situaţia firmei sale.
Discuţiile de afaceri în care fiecare partener nu oferă toate elementele pe care le cunoaşte şi care ar putea determina o schimbare a condiţiilor de negociere sunt acceptate ca făcând parte din natura firească a unor negocieri.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că nu au existat manopere de inducere în eroare nici cu ocazia încheierii Contractului nr. X/2006, nici pe parcursul derulării acestuia, fiind vorba de un contract comercial ce poate antrena răspunderea inculpatului pentru neplata preţului.
În ce priveşte infracţiunea de bancrută simplă, instanţa de apel a constatat că, potrivit art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, constituie infracţiunea de bancrută simplă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27.
Art. 27 din Legea nr. 85/2006 prevede că debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.
Prin Legea nr. 169 din 14 iulie 2010, publicată în M. Of. nr. 505/21.07.2010, a fost introdus alin. (11) al art. 27 din Legea nr. 85/2006, care prevede că, dacă la data expirării termenului prevăzut la alin. (1) debitorul este angrenat, cu bună-credinţă, în negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, acesta are obligaţia de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de 5 zile de la eşuarea negocierilor.
S-a reţinut că obligaţia debitorului de a cere deschiderea procedurii de insolvenţă a fost introdusă prin Legea nr. 85/2006, în vigoare din data de 20 iulie 2006 şi că, potrivit declaraţiei martorului M.C.A., în perioada anilor 2006 - 2007 era o situaţie rar întâlnită ca deschiderea procedurii de insolvenţă să aibă loc la iniţiativa debitorului.
S-a apreciat că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că inculpatul a avut convingerea, întemeiată pe elementele obiective, respectiv remiterea proiectului contractului de închiriere a parcului auto de către reprezentanţii SC N. SA, nerezilierea Contractului de prestări servicii cu nr. Z/2005 şi păstrarea posesiei asupra parcului auto până în luna martie 2007, că situaţia financiară a firmei sale se va redresa în urma încheierii contractului de închiriere a parcului auto cu SC N. SA, în aşa fel încât va putea să-şi onoreze toate debitele restante, inclusiv faţă de partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca.
Inculpatul ar fi putut avea reprezentarea faptului că starea de insolvenţă a firmei sale este iminentă în luna martie 2007, odată cu preluarea efectivă a parcului auto de către SC N. SA, astfel că în luna aprilie 2007 s-ar fi împlinit termenul de 30 de zile în care trebuia introdusă cererea de insolvenţă.
Formularea de la art. 143 din Legea nr. 85/2006 este ambiguă, nefiind clar stabilite condiţiile în care sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzându-se că reprezintă bancrută simplă neintroducerea în termen a cererii de insolvenţă sau introducerea tardivă, care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27. Ar rezulta că debitorul are totuşi la dispoziţie 6 luni peste termenul de la art. 27 pentru introducerea cererii de insolvenţă.
Acest termen de 6 luni se împlinea în cazul concret în luna octombrie 2007.
În luna octombrie 2007 a fost introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă de către creditoarea B.G.S.G. SA, astfel că fiind deschisă procedura, inculpatul R.G.R. nu a mai considerat necesară introducerea altei cereri.
Instanţa de apel a reţinut că, în acest context, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută simplă, lipsind latura subiectivă, neputându-se reţine nici măcar culpa în comiterea acestei infracţiuni, fiind lipsită de finalitate introducerea unei noi cereri de insolvenţă de către debitor, câtă vreme procedura a fost deschisă la cererea unui creditor.
Mai mult, faţă de modul de formulare a art. 143 din Legea nr. 85/2006 s-a constatat că acesta nu corespunde exigenţelor de claritate şi previzibilitate, termenul în care trebuie îndeplinită obligaţia fiind stabilit prin trimitere la alte texte din actul normativ care de asemenea conţin mai multe condiţionări, astfel că este dificil pentru un simplu comerciant să realizeze ce conduită trebuie să adopte pentru a nu încălca legea.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 17 alin. (1) C. pen., infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de lege.
Expresia "prevăzută de lege" presupune cerinţe care merg dincolo de simpla prevedere într-o lege. Această expresie vizează şi calitatea legii, care trebuie să fie compatibilă cu preeminenţa dreptului, menţionată în preambulul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârile Silver şi alţii împotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 34, parag. 90; Golder împotriva Regatului Unit din 21 februarie 1975, seria A, nr. 18, p. 17, parag. 34).
Legea trebuie să fie suficient de accesibilă, în sensul că cetăţeanul trebuie să poată dispune de suficiente informaţii, în circumstanţele cauzei, cu privire la normele juridice aplicabile unui caz dat. Mai mult, nu se poate considera ca lege decât o normă enunţată cu destulă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi ghideze conduita; apelând la nevoie la consilieri calificaţi, el trebuie să fie în stare să prevadă, într-un grad rezonabil, în circumstanţele cauzei, consecinţele care pot deriva dintr-un anumit act (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Sunday Times împotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria A, nr. 30, p. 31, parag. 49).
S-a reţinut că, în cazul concret, termenele în care trebuie depusă cererea de insolvenţă de către debitor nu sunt precise, iar sancţionarea cu orice preţ a debitorului, în condiţiile în care procedura de insolvenţă a fost deschisă, chiar dacă de un creditor, apare ca excesivă.
Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi partea civilă SC E.M.I.E. SRL, prin reprezentant legal M.F.
Prin recursul declarat de parchet, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi pe fond, rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi obligarea acestuia la plata sumei reprezentând prejudiciul creat părţii civile constituite în cauză.
În motivarea recursului, s-a arătat în esenţă că, din probele dosarului rezultă existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, cu agravantele şi forma calificată reţinute prin rechizitoriu, întrucât inculpatul a acţionat cu intenţie, determinând pe reprezentantul părţii civile să încheie un contract în condiţiile ascunderii unor elemente esenţiale privind bonitatea firmei, fiind evident că în caz contrar partea civilă nu ar fi acceptat şi realizat obiectul contractului.
S-a mai arătat că sunt îndeplinite şi elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, din actele dosarului rezultând că inculpatul cunoştea cu certitudine incapacitatea de plată a firmei sale, pe tot parcursul anului 2006 inculpatul a avut clar reprezentarea lipsei totale de disponibil, echivalentă cu încetarea de plăţi, astfel că avea obligaţia de declanşare a procedurii insolvenţei, inacţiunea acestuia nu a fost generată de lipsa de claritate a legii, ci de dorinţa de a derula în continuare afaceri comerciale în paguba altor societăţi.
Prin recursul declarat, partea civilă SC E.M.I.E. SRL a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, prin actul de sesizare al instanţei, cu consecinţa admiterii acţiunii civile, astfel cum a fost formulată.
Prin motivele scrise de recurs, partea civilă a arătat, în esenţă, că probele aflate la dosarul cauzei dovedesc că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată. În acest sens, a arătat că a existat o inducere în eroare a reprezentantului părţii civile de către inculpat, atât la încheierea, cât şi pe parcursul executării Contractului nr. X/2006, întrucât încheierea acestui contract a fost iniţiată de inculpat, care nu a adus la cunoştinţă reprezentantului părţii civile că situaţia financiară a SC P.I.E. SRL era deosebit de precară, ci a prezentat situaţia firmei sale într-o lumină favorabilă, contrar realităţii, nu a adus la cunoştinţa reprezentantului părţii civile rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto, faptul că întreg parcul auto al acestuia era gajat în favoarea creditorului SC N. SA şi deşi din data de 30 septembrie 2006 inculpatul avea cunoştinţă de faptul că nu mai poate plăti, acesta a continuat menţinerea în eroare şi în luna martie 2007, apelând în acest scop, pe întreaga perioadă, şi la bilete la ordin care nu au putut fi onorate. De asemenea, partea civilă a mai arătat că, în cauză, sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, având în vedere că starea de insolvenţă a firmei inculpatului era evidentă încă din anul 2006, termenul pentru introducere a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei expirând anterior lunii martie 2007, cererea creditoarei B.G.S.G. fiind introdusă după expirarea termenului în care inculpatul avea posibilitatea să introducă cererea personal.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
În hotărârile pronunţate, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au motivat temeinic soluţia de achitare a inculpatului, astfel cum rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cursul procesului penal, în cauză dându-se eficienţă deplină dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor.
În acord cu ambele instanţe, Înalta Curte constată că, din actele dosarului nu rezultă săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de înşelăciune în convenţii, neexistând împrejurări care să aibă semnificaţia efectuării unor manopere de inducere în eroare a reprezentanţilor părţii civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de către inculpat, nici cu ocazia încheierii, şi nici cu ocazia derulării Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 14 iulie 2006.
Buna-credinţă a inculpatului la momentul încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare este confirmată de însuşi reprezentantul părţii civile, M.F., care în declaraţia dată în faţa instanţei de fond a arătat că "la încheierea contractului nu s-a pus problema să fi fost indus în eroare de către inculpat, deoarece atunci perspectiva era una foarte bună şi cu toţii speram să avem o colaborare cât mai fructuoasă şi mai îndelungată", precizând totodată că în primele luni de la încheierea acestui contract nu au existat incidente în cursul executării şi că pe el nu l-a interesat niciodată împrejurarea că firma administrată de inculpat avea sau nu datorii şi faţă de alte societăţi comerciale.
Inculpatul nu a efectuat manopere de inducere în eroare a reprezentantului părţii civile SC E.M.I.E. SRL, nici pe parcursul executării Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 14 iulie 2006, în cauză fiind vorba doar despre o neexecutare a obligaţiilor contractuale, de către societatea administrată de inculpat, datorată dificultăţilor financiare cu care s-a confruntat aceasta.
Întrucât în Contractul nr. X din 14 iulie 2006 nu s-a prevăzut obligaţia inculpatului de a aduce periodic la cunoştinţa părţii civile situaţia financiară a firmei sale şi nici faptul că acest contract se încheie în considerarea cifrei de afaceri sau a profitului acestei firme, elemente în privinţa cărora inculpatul să fi prezentat o situaţie nereală, nu se poate atrage răspunderea penală a acestuia, în cauză fiind vorba de un litigiu între cele două societăţi pentru neplata preţului, şi nu de o infracţiune de înşelăciune în convenţii.
Referitor la contractarea creditului de la B.G.S.G. SA, în mod corect s-a reţinut că nu i se poate imputa inculpatului că ar fi ascuns această tranzacţie faţă de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, întrucât inculpatul nu avea nicio obligaţie legală sau contractuală în acest sens, iar la data contractării creditului societatea inculpatului nu avea datorii scadente faţă de partea civilă, în baza Contractului nr. X din 14 iulie 2006.
De asemenea, nu se poate reţine că biletele la ordin emise de către inculpat au constituit mijloace frauduloase la care a apelat pentru determinarea părţii civile la derularea în continuare a tranzacţiei, în condiţii păgubitoare pentru aceasta, având în vedere că inculpatul a fost de bună-credinţă şi a adus la cunoştinţa reprezentantului părţii civile, în momentul emiterii acestora, împrejurarea că nu există în conturile societăţii sale sumele necesare pentru a fi plătite la scadenţă, aspect recunoscut de către reprezentantul părţii civile M.F., astfel cum rezultă din declaraţiile date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond.
De asemenea, în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de bancrută simplă de către inculpat, instanţele au apreciat corect că acestuia nu i se poate imputa nedepunerea diligenţelor de constatare a incapacităţii de plată a SC P.I.E. SRL, în contextul unor prevederi echivoce ale legii speciale şi al declanşării procedurii de insolvenţă de către alt creditor.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul nu s-a adresat instanţei cu cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, întrucât a avut convingerea, întemeiată pe elemente obiective, respectiv remiterea proiectului contractului de închiriere a parcului auto de către reprezentanţii SC N. SA, nerezilierea Contractului de prestări servicii nr. Z/2005 şi păstrarea posesiei asupra parcului auto până în luna martie 2007, că situaţia financiară a firmei sale se va redresa în urma încheierii contractului de închiriere a parcului auto cu SC N. SA, astfel încât să-şi poată achita toate debitele restante, inclusiv faţă de partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca.
În acord cu ambele instanţe, Înalta Curte apreciază că inculpatul ar fi putut avea reprezentarea stării de insolvenţă a firmei sale în luna martie 2007 doar odată cu preluarea efectivă a parcului auto de către SC N. SA, astfel că procedura de insolvenţă deschisă în termenul legal de către creditoarea B.G.S.G. SA, făcea inutilă formularea de către inculpat a unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă.
Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârile pronunţate în cauză sunt temeinice şi legale, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi partea civilă SC E.M.I.E. SRL prin reprezentant legal M.F. împotriva Deciziei penale nr. 8/A din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-parte civilă fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, iar în temeiul art 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 50 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi partea civilă SC E.M.I.E. SRL prin reprezentant legal M.F. împotriva Deciziei penale nr. 8/A din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenta-parte civilă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 50 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 778/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3072/2012. Penal → |
|---|
