ICCJ. Decizia nr. 325/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 325/2012
Dosar nr. 6274/107/2010
Şedinţa publică din 6 februarie 2012
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 43 din 31 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M.A. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 268 C. pen.
A fost condamnat inculpatul M.A. la 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părţii civile SC F.G. SRL a sumei de 272.167,6 RON, despăgubiri materiale.
Totodată, în temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea, după rămânerea definitivă a hotărârii, a unei copii după dispozitiv la registrul comerţului pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata în favoarea statului a sumei de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în fapt, că, în perioada 11 noiembrie 2006 - 03 decembrie 2006, inculpatul M.A., acţionând în înţelegere cu inculpatul N.I., trimis în judecată într-un dosar penal separat, a preluat şi valorificat produse petroliere achiziţionate fraudulos de la SC F.G. SRL Alba Iulia, prezentându-se fictiv ca fiind reprezentantul SC D. SRL Oradea, iar, prin aceasta, a cauzat firmei furnizoare un prejudiciu de 272.167,6 RON.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., dispunând, în consecinţă, condamnarea acestuia pentru comiterea respectivei infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.A., solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., şi achitarea sa pentru lipsa laturii subiective a infracţiunii. În subsidiar, s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit a raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, faţă de împrejurarea că activitatea de inducere în eroare a părţii civile s-a realizat anterior intervenţiei inculpatului. De asemenea, inculpatul apelant a criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul modului de individualizare judiciară a pedepsei, solicitând reducerea acesteia prin reţinerea de circumstanţe atenuante, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră în cursul procesului penal şi împrejurarea că nu a obţinut nicio sumă de bani ca urmare a săvârşirii infracţiunii.
Prin Decizia penală nr. 96/A din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat, iar, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la obligat pe acesta la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Totodată, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a respins cererea formulată de inculpatul M.A. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a constatat că actele materiale săvârşite de inculpatul M.A. nu au avut loc ulterior consumării infracţiunii de înşelăciune, ci, dimpotrivă, acesta a comis respectivele acte materiale (transportul pe timp de noapte a combustibilului, recomandarea sa în mod mincinos ca reprezentant al SC D. SRL) tocmai pentru a înlesni săvârşirea acestei infracţiuni.
Totodată, Curtea a apreciat ca fiind nefondat şi motivul de apel privind achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa laturii subiective, constatând că, din modul de operare, rezultă că inculpatul cunoştea caracterul nelegal al activităţii desfăşurate de autorii infracţiunii de înşelăciune şi a înţeles să contribuie în mod voit la comiterea acesteia, în schimbul serviciilor prestate fiind plătit de inculpatul N.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a arătat că, în favoarea acestuia, nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante întrucât, contrar susţinerilor sale, apelantul nu a recunoscut săvârşirea faptei, prejudiciul nu a fost recuperat, iar, faţă de modul şi mijloacele de comitere a infracţiunii, aceasta prezintă un pericol social ridicat. Sub acest aspect, Curtea a subliniat că înşelăciunea este o infracţiune îndreptată împotriva patrimoniului, de natură să împiedice desfăşurarea unor relaţii comerciale bazate pe încredere şi să aducă atingere unui mediu economic sănătos, ceea ce poate prejudicia nu numai patrimoniul părţilor vătămate, dar şi interesele economice ale societăţii în general.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.A., pentru nelegalitate, solicitând, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa laturii subiective a infracţiunii.
Totodată, la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2012, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei comise de inculpat, sens în care a supus dezbaterii, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea calificării juridice a faptei din infracţiunea de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen.
Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 17 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul M.A. ca fiind fondat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), este complice persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. Dimpotrivă, infracţiunea de tăinuire se realizează fie prin primirea sau dobândirea unui bun provenit din infracţiune, fie prin transformarea sau înlesnirea valorificării bunului, după săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi fără o promisiune anterioară făcută în acest sens autorului.
Ca urmare, ceea ce diferenţiază infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., de participaţia penală sub forma complicităţii, prevăzută de art. 26 fraza a II-a teza I din acelaşi cod, constă în aspectul de natură temporală, cronologică în raport cu infracţiunea din care provine bunul, în sensul că, complicitatea morală sub forma promisiunii de tăinuire se situează anterior sau, cel mult, concomitent cu infracţiunea la care se referă provenienţa bunului, în timp ce existenţa infracţiunii de tăinuire este ulterioară respectivei infracţiuni. Astfel, în timp ce complicele cunoaşte care va fi activitatea autorului unei anumite fapte penale şi că, prin acţiunea sa, dă ajutor la săvârşirea acelei infracţiuni, tăinuitorul, intervenind abia după consumarea infracţiunii din care provine bunul, nu cunoaşte când a avut loc acea infracţiune, la săvârşirea căreia nu a avut nicio contribuţie, astfel încât actul comis de el nu se inserează, ca şi cel al complicelui, în antecedenţa susceptibilă să constituie cauză a infracţiunii, ci în consecinţele post-factum ale acesteia.
Pornind de la aceste elemente de diferenţiere şi având în vedere materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond şi cea de apel au dat o greşită calificare juridică faptei penale comisă de inculpatul M.A., fiind, deci, incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Astfel, Înalta Curte reţine că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de Tribunalul Alba, secţia penală, soluţie menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., constând, în esenţă, în aceea că, în perioada 11 noiembrie 2006 - 03 decembrie 2006, acţionând în înţelegere cu inculpatul N.I., trimis în judecată într-un dosar penal separat, a preluat şi valorificat produse petroliere achiziţionate fraudulos de la SC F.G. SRL Alba Iulia, prezentându-se fictiv ca fiind reprezentantul SC D. SRL Oradea, prin această faptă cauzând firmei furnizoare un prejudiciu de 272.167,6 RON.
Ceea ce rezultă, însă, din materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, respectiv înscrisuri, declaraţiile numiţilor G.C. şi N.J. (trimişi în judecată separat, prin rechizitoriul nr. 578/P/2006 din 05 noiembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune şi, respectiv, complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave), depoziţiile martorilor O.O.I. şi N.T.D., procesele-verbale de confruntare a inculpatului cu cei doi martori, Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 38076C din 26 februarie 2010 privind detectarea comportamentului simulat, este faptul că, la data de 11 noiembrie 2006, între SC F.G. SRL Alba Iulia, în calitate de vânzător, şi SC D. SRL Oradea, în calitate de cumpărător, s-a încheiat Contractul de alimentare cu carburanţi nr. 38/2006, în baza căruia, în perioada 11 noiembrie 2006 03 decembrie 2006, cumpărătorul s-a aprovizionat cu motorină şi benzină în valoare totală de 272.167,6 RON, contractul fiind semnat din partea SC D. SRL de numitul G.C., care şi-a declinat identitatea falsă de B.G. Plata carburantului a fost efectuată cu două file cec, semnate tot de G.C., scadente la datele de 30 noiembrie 2006 şi 05 decembrie 2006, acestea neavând acoperire în cont, în condiţiile în care SC D. SRL se afla în interdicţie bancară din data de 13 noiembrie 2006.
Transportul şi valorificarea produselor petroliere achiziţionate de la SC F.G. SRL a fost asigurată de N.J., prin intermediul inculpatului M.A. şi a martorilor O.O.I. şi N.T.D., fără ca din probe să rezulte că inculpatul ar fi avut cunoştinţă de faptul că se urmăreşte fraudarea firmei furnizoare. Astfel, din declaraţiile acestuia, precum şi ale numitului N.J. reiese că, începând din luna august 2006, inculpatul a început să lucreze, fără contract de muncă, la SC D.A. SRL Luduş, aparţinând lui N.J., calitate în care, în baza indicaţiilor date de cel din urmă şi sub stricta supraveghere a acestuia, în perioada 11 noiembrie 2006 - 03 decembrie 2006, în mai multe rânduri, a preluat de la martorul O.O.I. cantităţile de motorină şi benzină livrate de SC F.G. SRL pentru SC D. SRL, transportându-le cu autoturismul "X" cu nr. de înmatriculare "X1" fie la garajul aparţinând SC D.A. SRL, fie în alte localităţi indicate de şeful său.
Rezultă, aşadar, că activitatea inculpatului M.A. a constat în transportarea către diferite locaţii, în urma indicaţiilor primite de la N.J., a combustibilului livrat de societatea vânzătoare, fără ca, din materialul probator administrat, să rezulte că acesta ar fi avut cunoştinţă de intenţia frauduloasă a numiţilor G.C. şi N.J., de împrejurarea că, pentru plata produselor petroliere transportate, fuseseră emise CEC-uri fără acoperire sau de faptul că G.C. s-a prezentat în faţa reprezentanţilor SC F.G. SRL sub o identitate falsă, în scopul inducerii în eroare a acestora. În cauză, nu s-a probat că inculpatul îl cunoştea pe G.C. şi nici că, până spre finalul activităţii sale, ar fi avut cunoştinţă de provenienţa ilicită a combustibilului preluat de la martorul O.O.I., cu atât mai mult cu cât, la fiecare transport, îi erau predate de către acesta documentele eliberate de angajaţii firmei vânzătoare, având, deci, reprezentarea că toate operaţiunile sunt legale.
Este adevărat că inculpatul s-a recomandat martorului O.O.I. ca fiind reprezentantul SC D. SRL, că a efectuat transporturile pe timp de noapte şi că a păstrat, în permanenţă, pe parcursul realizării acestora, legătura telefonică cu N.J., folosind o cartelă reîncărcabilă dată de cel din urmă, însă, aceste împrejurări, prin ele însele, nu sunt de natură să conducă la concluzia că inculpatul ar fi avut cunoştinţă de faptul că se urmăreşte fraudarea de către G.C. şi N.J. a SC F.G. SRL, atâta timp cât acesta nu a participat şi nu a ajutat, în niciun mod, la încheierea contractului de alimentare cu carburanţi între cele două societăţi sau la stabilirea condiţiilor de livrare şi a modalităţii de plată, nu a cunoscut nimic despre perfectarea respectivei convenţii sau despre activitatea celorlalţi participanţi şi nici nu a promis, înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, că va tăinui bunurile provenite din aceasta, acţionând doar la indicaţiile şi sub supravegherea numitului N.J.
Astfel cum rezultă, însă, din declaraţiile date de inculpat pe parcursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, în luna decembrie 2006, fără să poată determina momentul exact, dar, oricum, până la finalizarea activităţii de transport, l-a auzit pe N.J. spunându-i martorului N.T.D. că "le-a tras ţeapă şi la ăştia", dându-şi seama că era vorba de furnizorul de carburant şi că produsele petroliere preluate de la martorul O.O.I. provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Chiar şi în aceste condiţii, inculpatul a transportat combustibilul livrat de SC F.G. SRL, înlesnind, astfel, valorificarea lui de către numitul N.J. şi urmărind obţinerea pentru acesta a unui folos material, faptă care, în absenţa posibilităţii de determinare a numărului de transporturi pe care inculpatul le-a mai efectuat (unul sau mai multe) nu poate fi încadrată în drept decât în dispoziţiile art. 221 C. pen. privind infracţiunea de tăinuire.
Având în vedere toate aceste considerente anterior expuse şi în raport cu situaţia de fapt reţinută, se constată că, în mod greşit, faptele inculpatului M.A. au fost încadrate juridic în dispoziţiile art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., Înalta Curte apreciind că acestea întrunesc, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., în varianta înlesnirii valorificării unui bun, în vederea obţinerii pentru altul a unui folos material injust, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală.
Nu poate fi reţinută critica formulată de recurent în cadrul cazului de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în sensul că, în speţă, nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, având în vedere în acest sens atât declaraţiile inculpatului date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, la care s-a făcut anterior referire, cât şi condiţiile în care s-au efectuat transporturile, respectiv pe timp de noapte, cu schimbarea permanentă a locului descărcării şi cu păstrarea unei legături permanente cu N.J., folosind o cartelă reîncărcabilă dată în mod special de cel din urmă, împrejurări din care reiese neîndoielnic faptul că, spre finalul activităţii sale, recurentul şi-a dat seama de provenienţa ilicită a produselor petroliere şi, cu toate acestea, a continuat respectiva activitate de transport.
La stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, Înalta Curte va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi va ţine seama de gradul de pericol social al faptei comise, precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care are 12 clase, este fără ocupaţie şi loc de muncă, a avut o atitudine relativ sinceră pe parcursul cercetărilor şi nu este cunoscut cu antecedente penale. Ca urmare, faţă de circumstanţele reale ale comiterii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului, ţinând seama şi de împrejurarea că a trecut un interval de timp de aproximativ 5 ani din momentul comiterii faptei, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, în condiţiile art. 81 C. pen., este aptă să conducă la realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. şi că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat, astfel încât, chiar fără executarea, în regim privativ de libertate, a sancţiunii penale, nu va mai săvârşi alte infracţiuni în viitor.
Constatând, pentru considerentele anterior expuse, incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul formulat de recurentul inculpat M.A., va casa decizia penală a Curţii de Apel Alba Iulia şi, în parte, sentinţa primei instanţe şi, rejudecând, în fond, va dispune, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 221 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul M.A. va fi condamnat pe la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, cu aplicarea art. 81, 82 C. pen.
Faţă de soluţia ce va fi pronunţată, în rejudecare, asupra laturii penale a cauzei, se va dispune, în temeiul art. 346 C. proc. pen., respingerea pretenţiilor civile formulate de partea civilă SC F.G. SRL împotriva inculpatului M.A., prejudiciul reclamat nefiind cauzat prin fapta acestuia.
Totodată, va fi înlăturată dispoziţia din sentinţă privind comunicarea, în temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, a unei copii a hotărârii la Registrul Comerţului.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 200 RON, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul inculpat M.A. împotriva Deciziei penale nr. 96/A din 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6274/107/2010.
Casează decizia penală şi, în parte, Sentinţa penală nr. 43 din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului Alba, secţia penală şi, în fond, rejudecând:
În temeiul art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 221 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 221 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tăinuire.
În temeiul art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C. pen.
Conform art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Respinge pretenţiile civile formulate de partea civilă SC F.G. SRL împotriva inculpatului M.A.
Înlătură dispoziţia din sentinţă privind comunicarea, în temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, a unei copii a hotărârii la Registrul Comerţului.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului, iar suma de 200 RON, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 750/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 768/2012. Penal → |
|---|
