ICCJ. Decizia nr. 778/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 778/2012
Dosar nr. 1994/1/2012
Şedinţa publică din 16 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 8 martie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 960/57/2011, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul C.D.N., deţinut în Penitenciarul Aiud.
S-au respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii S.M.I., I.D.I. şi D.I.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că inculpaţii D.I., I.D.I. şi S.M.I. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia din 3 august 2011 pronunţată în Dosarul nr. 114/D/P/2010 pentru sprijinirea unui grup infracţional nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 alin. (1), (2) C. pen., fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de art. 263 alin. (1), (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 148 lit. b) C. proc. pen., în sensul că există date că aceştia au încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
Cu privire la cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către inculpaţii D.I., I.D.I. şi S.M.I., Curtea a luat în considerare dispoziţiile recursului în interesul legii, decizia nr. 17/2011, prin care s-a statuat că instanţa de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea subzistă, verifică în ce măsură, buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, precum şi dispoziţiile deciziei penale nr. 310/2010 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că cererile de liberare provizorie sub control judiciar sunt nefondate.
Instanţa de prin control judiciar verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor a constatat că măsura a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, prelungită şi menţinută în aceleaşi condiţii, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheierii au declarat recurs inculpaţii D.I., I.D.I. şi S.M.I.
Inculpaţii au solicitat admiterea recursului formulat arătând că dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. au ca obiect necesitatea de a verifica dacă există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpaţii să săvârşească alte infracţiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi.
Cu privire la cererile de liberare provizorie sub control judiciar, inculpaţii apreciază că acestea sunt admisibile, neexistând date din care să rezulte că inculpaţii ar putea zădărnici aflarea adevărului, scopul procesului penal putând fi atins cu inculpaţii judecaţi în stare de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, le consideră nefondate pentru următoarele considerente:
În prealabil, Instanţa constată că, în concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Astfel instanţa de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecinţe ale măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general de a fi descoperite şi sancţionate faptele antisociale şi persoanele responsabile de comiterea lor. Trebuie avut în vedere şi faptul că liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea, numai că organul judiciar apreciază că menţinerea inculpatului în stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii. Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, C. proc. pen. a prevăzut, ca regulă, în cadrul procesului penal existenţa unor modalităţi şi forme care să permită persoanei arestate să ceară şi să obţină, în cazul în care condiţiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control, judiciar, fie pe cauţiune (art. 5 alin. (5) C. proc. pen).
Aplicând regulile anterior expuse la speţa de faţă, instanţa constată că inculpaţii „au vocaţia” de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport de dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura şi gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi şi împrejurările concrete în care a fost comisă.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din coroborarea celor două texte menţionate (art. 1602 alin. (1) şi art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.) reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar şi în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a liberării provizorii prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Interpretând sistematic dispoziţiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date, altele decât cele avute în vedere la art. 1602 alin. (2) C. proc. pen din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relaţiilor sociale ocrotite, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi neîncredere în actul de justiţie.
Garanţiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în întreţinere copii, are o familie organizată) şi cele prevăzute în art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va constata soluţia instanţei de prim control judiciar legală şi temeinică în ceea ce priveşte respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii D.I., I.D.I. şi S.M.I.
Astfel în mod legal a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor D.I., I.D.I. şi S.M.I., apreciindu-se că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestări preventive se menţin, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică.
În aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurenţilor inculpaţi trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudenţa C.E.D.O. (Letellier contra Franţei), prin care a statuat că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte - prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o „tulburare a societăţii" de natură să justifice o detenţie preventivă.
Înalta Curte constată că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiţii, respectiv, pericolul ca inculpaţii să tulbure ordinea publică.
Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar genera creşterea sentimentului de nesiguranţă al populaţiei şi ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a organelor statului, acesta având obligaţia de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de astfel de fapte.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracţiunii pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, modul şi circumstanţele în care se presupune că au fost comise de aceştia, starea de nesiguranţă care ar putea fi declanşată prin punerea în libertate a inculpaţilor constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, astfel că privarea lor de libertate prezentând pentru aspectele mai sus prezentate un pericol actual şi real pentru ordinea publică.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii M.V., M.C., D.F. şi T.M.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile D.I., I.D.I. şi S.M.I. împotriva încheierii din 8 martie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, sectia penală, pronunţată în Dosarul nr. 960/57/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 100 RON cu câte titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 16 martie 201 2.
| ← ICCJ. Decizia nr. 780/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 777/2012. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
