ICCJ. Decizia nr. 3110/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3110/2012
Dosar nr. 3926/3/2012
Şedinţa publică din 2 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 160 din 01 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat S.E. cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin adresa nr. 12/111-6/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, transmisă instanţei, s-a arătat că revizuentul condamnat S.E. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 859 din 14 iulie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 14985/3/2005, prin care a fost condamnat 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.
În motivarea cererii, revizuentul a solicitat audierea martorilor M.A., B.A., Z.D., Ţ.L., Ţ.D. şi V.F., susţinând şi faptul că, în cauză, nu a fost efectuată o expertiză contabilă prin care să se evalueze prejudiciul cauzat de fiecare inculpat în parte. De asemenea, a mai solicitat efectuarea unei expertize grafoscopice a Sentinţei penale nr. 859 din 14 iulie 2006, a minutei şi a Deciziei penale nr. 2423 din 09 august 2008 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, întrucât consideră că „nu sunt scrise şi emise" de către instanţele Tribunalul Bucureşti, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La data de 24 ianuarie 2012, revizuentul a formulat o nouă cerere de revizuire, motivând că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, invocând prevederile art. 394 lit. d) C. proc. pen.
În cauză, a fost ataşat Dosarul nr. 14958/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Examinând cererea de revizuire, conform art. 399 C. proc. pen., reprezentantul parchetului a apreciat că nu sunt incidente niciunul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen.
Analizând actele dosarului, instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 859 din 14 iulie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 14985/3/2005, a cărei revizuire s-a solicitat, revizuentul a fost condamnat 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat graţiată pedeapsa aplicată.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 25 rap. la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat graţiată pedeapsa aplicată.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 C. pen.
Sentinţa penală nr. 859 din 14 iulie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a rămas definitivă prin Decizia nr. 2423 din 09 iulie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Analizând cererea de revizuire, instanţa de fond a apreciat că nu există date pentru admiterea în principiu a acesteia.
Astfel, s-a reţinut că în motivarea cererii de revizuire, condamnatul S.E. a susţinut că trimiterea sa în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), s-a dispus în mod abuziv, întrucât la dosar nu există dovezi din care să rezulte comiterea acestor fapte, iar partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Totodată, a mai arătat că nu s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care să stabilească prejudiciul, nu au fost audiaţi martori care prin declaraţiile lor ar fi condus la o altă soluţie în privinţa sa, iar sentinţa penală a fost falsificată, mandatul de executare este un fals grosolan, ca şi minuta şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de fond a constatat că revizuentul, prin cererea sa, tinde la prelungirea probatoriului administrat în cursul soluţionării procesului penal, împrejurare care nu se circumscrie cerinţei prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., referitoare la descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte falsurile invocate, s-a constatat că nici această susţinere nu se poate încadra în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care presupune ca membrii completului de judecată să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, cu atât mai mult cu cât această împrejurare trebuie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel revizuentul condamnat, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit i s-a respins cererea de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 745 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat S.E. împotriva Sentinţei penale nr. 160 din 01 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
În considerentele deciziei, s-a reţinut că, prin cererea de revizuire, condamnatul revizuent a arătat că nu au fost audiaţi doi martori menţionaţi în cererea de revizuire, nu a fost efectuată o expertiză evaluatorie asupra imobilului în cauză, pentru ca în final, să aprecieze că pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea severă, şi a fost reţinut alin. (5) al art. 215 C. pen.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire trebuie să existe ori să se învedereze unul din cele cinci cazuri de revizuire, prevăzute la lit. a) - e) din norma legală menţionate, respectiv: când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; în situaţia în care un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauză, dacă un înscris care aservit ca temei a hotărârii în discuţie a fost declarat fals, dacă un membru al completului care a judecat cauza, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza şi când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia în cauza dedusă judecăţii, revizuentul critică, în fapt, soluţia de condamnare pe motiv că, în timpul cercetării, urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, autorităţile statului nu au efectuat anumite acte şi au aplicat în mod greşit, legea.
Condamnatul revizuent nu a invocat nicio faptă sau împrejurare nouă, a cărei incidenţă să poată genera netemeinicia hotărârii de condamnare, ci doar a solicitat - pe de o parte - o prelungire a probatoriului, constând în administrarea unor - mijloace de probă care în opinia sa nu au fost administrate, fără a preciza în ce manieră, în cazul în care s-ar da curs solicitării sale, s-ar putea ajunge la o soluţie diametral opusă celei deja pronunţate în condiţiile în care existenţa infracţiunii pentru care a fost condamnat şi vinovăţia sa în săvârşirea acesteia au fost stabilite nu doar pe baza declaraţilor martorilor, ci în urma evaluării coroborate a întregului ansamblu probator existent în cauză, iar - pe de altă parte - celelalte motive reprezintă aspecte care nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 394 alin. (2) C. proc. pen., dar nici vreunuia dintre celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) C. proc. pen.
În plus, din verificarea actelor dosarului, s-a constatat că revizuentul condamnat nu este la prima cerere de revizuire, astfel cum rezultă şi din referatul procurorului ce a efectuat cercetările în cauză, acesta a invocat şi în precedent aceleaşi motive, respectiv că nu s-a efectuat o expertiză contabilă şi că nu au fost audiaţi anumiţi martori ori, pe calea revizuirii, nu se poate readministra (sau prelungi) probatoriul administrat cu ocazia soluţionării pricinii în fond şi, mai mult decât atât, prin Decizia nr. 36/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a hotărât că sunt inadmisibile cererile repetate de revizuire, dacă există identitate de persoane, temei legal, motive şi apărări invocate în soluţionarea acestora.
Instanţa de apel a mai reţinut că, nici în cazul susţinerilor revizuentului, în sensul că sentinţa penală a fost falsificată, mandatul de executare a pedepsei închisorii este un fals grosolan şi, de asemenea, şi minuta deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu sunt întrunite condiţiile prev. de art. 394 lit. d) C. proc. pen., întrucât această împrejurare trebuia dovedită printr-o hotărâre judecătorească ori ordonanţă a procurorului.
În termen legal, împotriva deciziei penale menţionate, a declarat recurs revizuentul condamnat S.E., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, revizuirea hotărârii de condamnare, reiterând în esenţă criticile referitoare la greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, pusă la dispoziţia părţilor de legiuitor pentru motive excepţionale, limitativ prevăzute de lege, nefiind posibil ca, pe această cale, să se ajungă la repunerea în discuţie a unor aspecte soluţionate definitiv de instanţe.
În mod corect atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen., invocate de condamnatul S.E.
Astfel, cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe, la soluţionarea cauzei pe fond şi în cadrul căilor ordinare de atac.
În prezenta cauză, instanţele au interpretat corect dispoziţiile legale menţionate, întrucât revizuentul nu a invocat nicio faptă sau împrejurare nouă, necunoscută de instanţe la soluţionarea cauzei sale, ci doar a criticat neadministrarea unor mijloace de probă, ceea ce a determinat nelegalitatea condamnării sale.
Revizuirea nu presupune însă prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanţe şi nici readministrarea sau interpretarea probelor deja administrate. în caz contrar, ar însemna ca revizuirea să se transforme într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea.
De asemenea, şi în ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocat de revizuent, instanţele au apreciat corect că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, întrucât susţinerea referitoare la falsificarea anumitor înscrisuri trebuia dovedită printr-o hotărâre judecătorească ori ordonanţă a procurorului.
În consecinţă, Înalta Curte, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.E. împotriva Deciziei penale nr. 134 din 2 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.E. împotriva Deciziei penale nr. 134 din 2 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 772/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 777/2012. Penal → |
|---|
