ICCJ. Decizia nr. 3347/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3347 /2012
Dosar nr. 6834/2/2012*/a1
Şedinţa publică din 18 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar:
Prin Încheierea din 12 octombrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 1608a C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată,cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul inculpatul B.M.O. (fiul lui G. şi L., născut în municipiul Tecuci, domiciliat în comuna Movileni, în prezent deţinut în Arestul I.P.J. Galaţi).
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a Penală sub nr. 6834/2/2012, inculpatul B.M.O., prin intermediul apărătorului ales a solicitat în baza art. 1602 şi următoarele C. proc. pen., liberarea sa provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis în baza încheierii din 27 iulie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5071/2/2012, prin care a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva încheierii de şedinţă din camera de consiliu din data de 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, a fost casată această încheiere şi, rejudecând, a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., dispunându-se arestarea sa preventivă pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen.
În motivarea acestei cereri s-a arătat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în sensul că infracţiunea reţinută în sarcina sa este sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani şi nu există date care să justifice temerea că va săvârşi o nouă infracţiune dacă va pus în libertate, sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea vreunor martori, ori prin alterarea sau distrugerea altor mijloace de probă, în contextul în care inculpatul nu are interesul de a-şi agrava situaţia şi doreşte să participe la corecta stabilire a situaţiei de fapt.
Prin Încheierea de şedinţă din 24 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 6834/2/2012, Curtea de Apel Galaţi a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul B.M.O.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs.
Prin Decizia penală nr. 3061/27 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul inculpatului, s-a casat în totalitate încheierea din 24 septembrie 2012 şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se în esenţă că prin neascultarea inculpatului, instanţa a încălcat principiul cotradictorialităţii, aducând astfel o gravă încălcare intereselor legitime ale inculpatului.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 6834/2/2012*, inculpatul, atât personal, cât şi prin apărătorul său ales, după admiterea în principiu, solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, invocând motivele arătate în mod detaliat în partea introductivă a prezentei încheieri.
S-a susţinut, în esenţă, că nu există date din care să rezulte că, odată pus în libertate, va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor ori prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, dovedind o conduită corectă timp de 35 de zile până la arestarea sa, perioadă în care, deşi cunoştea acuzaţiile care i-au fost aduse, nicicum nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului.
Instanţa a apreciat cererea ca nefondată, pentru considerentele următoare:
Potrivit art. 1601 C. proc. pen.. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, instanţa putând acorda liberarea provizorie dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., respectiv cele prevăzute de art. 1604 alin. (1) C. proc. pen..
Din analiza acestor texte de lege rezultă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului ci o vocaţie a acestuia, instanţa putând, pe de o parte, să acorde liberarea în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul celor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani în condiţiile în care nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, luându-se în considerare şi încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârşi şi alte infracţiuni.
Pe de altă parte, instanţa poate să refuze acordarea liberării pe considerente de netemeinicie, refuz care trebuie să aibă la bază temeiuri care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este oportună, temeiuri care pot privi fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relaţiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conştiinţei publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi de neîncredere în actul de justiţie.
Astfel cum a statuat ICCJ - Secţiile Unite prin decizia nr. 17/2011 dată într-un recurs în interesul legii, aprecierea asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea învinuitului ori inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârşire a faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
În cauză, prin rechizitoriul nr. 151/P/2012 din 18 septembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională de Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe, Infracţiunilor de Serviciu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.M.O., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În esenţă, în sarcina inculpatului B.M.O. s-a reţinut că prevalându-se de calitatea sa de inspector la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, a pretins, în primăvara anului 2012, atât direct cât şi prin intermediul lui L.V., suma de 70.000 RON, din care a primit în data de 21 iunie 2012, suma de 50.000 RON, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor persoane din sistemul judiciar (magistraţi şi poliţişti), pe care poate să le determine să rezolve în mod favorabil (să restituie bunurile sechestrate, să ridice măsurile preventive, să dea soluţii de achitare/de netrimitere în judecată, etc) dosarele penale în care denunţătorul este acuzat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Datele care circumstanţiază fapta, astfel cum a fost reţinută de acuzare în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesele - verbale de transcriere a convorbirilor şi a comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate, procesele - verbale de transcriere a înregistrărilor audio ambientale, declaraţiile denunţătorului S.M. şi cele ale martorilor G.G., C.C., S.D., S.I. şi S.F., coroborate în parte cu declaraţiile coinculpatului L.V., pun în evidenţă aspecte concrete care demonstrează că lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună, cel puţin la acest moment, atât prin natura şi gravitatea concretă a infracţiunii de corupţie reţinută în sarcina sa, cât şi a riscului ca acesta, odată pus în libertate, să nu încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor, neputându-se anticipa în mod pozitiv asupra comportamentului său viitor, cât timp inculpatul nu şi-a asumat săvârşirea faptei, iar cercetarea judecătorească încă nu a fost declanşată.
Dacă datele care caracterizează persoana inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu un statut socioprofesional bine structurat, fiind căsătorit, având în întreţinere copii minori, studii superioare şi postuniversitare, cu o carieră care a culminat cu trimiterea în trei misiuni internaţionale) pot constitui elemente care să conducă la concluzia că liberarea provizorie poate fi dispusă, în urma evaluării faptei pretins săvârşită, Curtea de Apel a constatat că nu poate acorda liberarea provizorie, atât timp cât circumstanţele cauzei impun în continuare privarea de libertate pentru buna desfăşurare a procesului, iar garanţiile de ordin personal nu sunt de natură să înlăture (cel puţin la acest moment procesual) pericolul concret care se regăseşte în însăşi natura şi gravitatea faptei pentru care a fost trimis în judecată, aceasta fiind de altfel şi interpretarea dată de CEDO în cauza N.C./Austria -hotărârea din 27 iunie 1962
Este adevărat că, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică şi dacă garanţiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea provizorie poate fi acordată.
Cum la acest moment al procedurilor nu se poate susţine că s-ar fi depăşit termenul rezonabil în accepţiunea dată acestei sintagme prin jurisprudenţa CEDO, iar garanţiile de ordin personal oferite de inculpat sunt insuficiente ţinând cont că tocmai în aceste circumstanţe - familie bine structurată, nivel de instrucţie superior, cu o carieră meritorie, necunoscut cu antecedente penale - ar fi săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa, cererea privind acordarea liberării provizorii sub control judiciar apare ca nefondată.
Împotriva încheierii primei instanţe, inculpatul B.M.O. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate şi, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pentru considerentele arătate în partea introductivă a hotărârii.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală şi temeinică.
Examinând recursul inculpatului, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru cele infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat nu depăşeşte limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual şi complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum şi alte situaţii privind persoana inculpatului, se constată că din actele şi lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocaţia legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., trebuie examinată şi oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi 8 C. proc. pen.
În lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc fapta de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, de care este acuzat inculpatul B.M.O. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, calitatea inculpatului, valorile sociale lezate), cât şi la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
În ce priveşte datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul - necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, având în întreţinere copii minori, are studii superioare şi postuniversitare, cu o carieră deosebită) - beneficiază de circumstanţe favorabile, unele dintre acestea fiind condiţii necesare pentru exercitarea profesiei sale, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular şi nu pot conduce la o previzibilitate pozitivă a comportamentului ulterior al inculpatului, câtă vreme a săvârşit o faptă de corupţie, în considerarea calităţii deţinute.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptei de trafic de influentă, reflectat de modalitatea concretă în care se presupune că a săvârşit fapta pentru care este cercetat (s-a reţinut că prevalându-se de calitatea sa de inspector la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, a pretins, în primăvara anului 2012, atât direct cât şi prin intermediul lui L.V., suma de 70.000 RON, din care a primit în data de 21 iunie 2012, suma de 50.000 RON, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor persoane din sistemul judiciar (magistraţi şi poliţişti), pe care poate să le determine să rezolve în mod favorabil (să restituie bunurile sechestrate, să ridice măsurile preventive, să dea soluţii de achitare/de netrimitere în judecată, etc) dosarele penale în care denunţătorul este acuzat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală), lăsarea acestuia în libertate nu este oportună în acest moment procesual.
Curtea reţine că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a cercetării judecătoreşti, care nu a început la acest moment, aspect în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.O. împotriva încheierii din 12 octombrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6834/2/2012*, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.O. împotriva încheierii din 12 octombrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6834/2/2012*.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3343/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3348/2012. Penal → |
|---|
