ICCJ. Decizia nr. 3348/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3348 /2012
Dosar nr. 1204/54/2012/a3
Şedinţa publică din 18 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar:
Prin Încheierea din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, învestită cu soluţionarea apelurilor împotriva Sentinţei penale nr. 97 din 2 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Gorj, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor B.I.R. şi B.E.M.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Analizând, conform dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. art. 160b C. proc. pen. legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă împotriva inculpaţilor B.I.R. şi B.E.M., în raport de actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, subzistă în continuare şi nu s-au modificat.
Curtea de Apel a reţinut că, raportat la întreg ansamblul probator administrat până în acest moment, există în continuare suficiente probe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt judecaţi şi pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanţă la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie.
De asemenea, subzistă în continuare pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor, raportat la gravitatea deosebită a faptelor pentru care sunt judecaţi inculpaţii (trafic de persoane prev de art. 12 şi 13 din Legea 678/2001) şi pentru care au fost condamnaţi de prima instanţă, fapte a căror săvârşire creează o rezonanţă socială negativă în comunitate. Circumstanţele personale ale inculpaţilor nu justifică revocarea arestării preventive sau dispunerea unei alte măsuri neprivative de libertate, în condiţiile în care nu s-a demonstrat că inculpaţii ar fi fost vreodată angajaţi în muncă, existând astfel riscul comiterii unor noi infracţiuni în situaţia punerii sale în libertate.
Totodată, faţă de complexitatea cauzei, numărul de participanţi la activitatea infracţională, probatoriile ce s-au impus a fi administrate nu se poate aprecia că durata arestării preventive până în prezent ar fi depăşit o durată rezonabilă, neputându-se concluziona că pericolul pentru ordinea publică s-ar fi estompat, având în vedere natura şi gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite.
Curtea de Apel a apreciat că la acest moment, măsura preventivă a arestării se impune în continuare, fiind necesară în raport de scopul măsurilor preventive, neputându-se acorda prioritate interesului personal al inculpaţilor, care au invocat diverse aspecte familiale, faţă de interesul general al societăţii care, în cauzele penale de acest gen, impune privarea de libertate a unor persoane pentru buna desfăşurare a procesului penal şi protejarea ordinii publice, ţinând seama de gravitatea faptelor comise.
Constatând că toate aceste aspecte reţinute, nu s-au modificat şi nu au încetat, neexistând nici un argument de fapt sau de drept pentru a se dispune cercetarea inculpaţilor în stare de libertate, iar faţă de gravitatea faptelor, caracterul transfrontalier al acestora, numărul mare de participanţi la activitatea infracţională, modul de comitere a faptelor, numărul mare de părţi vătămate, din care unele minore, s-a apreciat de instanţa de apel că nu este suficientă în acest moment dispunerea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, urmând ca în temeiul art. 3002 C. proc. pen., să se menţină arestarea preventivă dispusă faţă de inculpaţii B.I.R. şi B.E.M.
Împotriva încheierii primei instanţe, inculpaţii B.I.R. şi B.E.M. au declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate şi, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în libertate a inculpaţilor, dându-se eficienţă prezumţiei de nevinovăţie şi circumstanţelor personale ale inculpaţilor, care nu au antecedente penale.
Analizând recursurile declarate de inculpaţi, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, încheierea atacată fiind legală, temeinică şi corespunzător motivată cu privire la subzistenţa temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor şi care impun în continuare menţinerea măsurii.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege.
Astfel, pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în primă instanţă, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpaţilor în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate în concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de persoane şi de minori, lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului şi de a împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Totodată, natura infracţiunilor şi modalitatea de comitere, numărul mare de părţi vătămate şi caracterul transfrontalier al activităţii infracţionale relevă o periculozitate infracţională şi o rezonanţă socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică prin punerea în libertate a inculpaţilor.
Curtea reţine că hotărârea de condamnare a inculpaţilor în primă instanţă, la pedepse cu închisoarea de 10 ani închisoare pentru inculpatul B.I.R. şi, respectiv, 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru inculpate B.E.M., chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea acestora, oferă indicii cu privire la vinovăţia inculpaţilor şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
În ce priveşte circumstanţele personale ale inculpaţilor acestea nu pot determina în mod singular revocarea măsurii preventive, în condiţiile în care în cauză, nu s-a făcut dovada unor date cu caracter de excepţie privind persoana acestora.
În raport de toate aceste aspecte, se constată că temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive subzistă şi nu s-au schimbat, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpaţilor neputând fi atins în cauză prin punerea acestora în libertate, care nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.I.R. şi B.E.M. împotriva încheierii din 09 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.I.R. şi B.E.M. împotriva Încheierii din 09 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1204/54/2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3347/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3350/2012. Penal → |
|---|
