ICCJ. Decizia nr. 3894/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3894/2012
Dosar nr. 10410/3/2010
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 270 F din data de 11 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 4082 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 4081 alin. (10) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 435 din 03 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 54269/3/2010, definitivă prin decizia penală nr. 4238 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cerere formulată de revizuientul condamnat S.M.G.
Instanţa de fond a avut în vedere că prin adresa din data de 28 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti, a fost înaintată instanţei, spre competentă soluţionare, în conformitate cu dispoziţiile art. 4082 alin. (3) C. proc. pen., cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 435 din 03 mai 2011 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 54269/3/2010, cerere formulată de către revizuientul S.M.G.
A reţinut instanţa că prin sentinţa penală nr. 435 din 03 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 54269/3/2010, definitivă prin decizia penală nr. 4238 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petentul S.M.G. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Din conţinutul cererii de revizuire, a reţinut că motivele de fapt pentru care petentul a solicitat revizuirea hotărârii constau, în esenţă, în aceea că pedeapsa primită nu este dozată conform Deciziei nr. 1470/2011 a Curţii Constituţionale referitoare la aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen., solicitând, astfel, reindividualizarea cuantumului pedepsei. în drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen. rap. la art. 13 şi 15 C. pen.
Instanţa de fond a constatat că cererea de revizuire a fost formulată la data de 31 ianuarie 2012, respectiv în termenul legal de 3 luni calculat de la data publicării în M. Of. al României, Partea I nr. 853/02.12.2011, a Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale, cu respectarea dispoziţiilor art. 4082 alin. (4) C. proc. pen.
Din dispoziţiile art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., s-a reţinut că hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Aşadar, pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de către petent, respectiv cel prevăzut de art. 4082 C. proc. pen., Tribunalul a arătat că este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două condiţii: pe de o parte, în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate pe care Curtea Constituţională să o fi admis, iar pe de altă parte, soluţia pronunţată în cauza respectivă să se fi întemeiată pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Raportând aceste consideraţii teoretice în prezenta cauză, Tribunalul a constatat că niciuna dintre cele două condiţii nu este îndeplinită, având în vedere în primul rând, atât din conţinutul dosarului primei instanţe, cât şi din cel al instanţei de apel şi cel al instanţei de recurs, s-a observat, în mod cert faptul că, la niciunul dintre termenele de judecată care au fost acordate, nici revizuientul, nici reprezentantul Ministerului Public, nici alte părţi şi nici instanţele din oficiu nu au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. invocate de revizuient în prezenta cauză. Prin urmare, s-a constatat că este lipsită de relevanţă împrejurarea potrivit căreia prin Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege pe care revizuientul îşi întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o solicită în această cauză. În al doilea rând, s-a reţinut că, la pronunţarea sentinţei penale nr. 435 din 03 mai 2011 a instanţei de fond (sentinţă aflată la Dosarul nr. 54269/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală), au fost avute în vedere dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., revizuientul fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cuantum care se circumscrie limitelor speciale - minime şi maxime - reduse cu o treime, respectiv 6 ani şi 8 luni -13 ani şi 4 luni.
S-a constatat astfel, că, pe de o parte, revizuientul nu a dovedit existenţa vreunui interes real în promovarea prezentei cereri, iar pe de altă parte, în cadrul revizuirii nu se poate proceda la reindividualizarea pedepsei, prin redozarea cuantumului pedepsei aplicate, deoarece s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat de care beneficiază sentinţele penale rămase definitive. În acelaşi timp, s-a constatat că, împrejurarea potrivit căreia sentinţa penală nr. 435 din 03 mai 2011 a primei instanţe a fost pronunţată ulterior introducerii în C. proc. pen. a prevederilor art. 3201 nu conduce la aplicabilitatea în cauză, în mod obligatoriu, a Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţional acest text de lege, deoarece nu este îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 4082 alin. (1) C. proc. pen. Astfel, s-a reţinut, atât din practicaua, cât şi din considerentele sentinţei, precum şi din practicaua şi considerentele deciziei instanţei de apel şi a deciziei instanţei de recurs, faptul că în niciun moment procesual nu a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a art. 3201 C. proc. pen. În aceste condiţii, s-a constatat că, implicit, nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 4082 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal la data de 18 aprilie 2012, revizuientul condamnat S.M.G. şi a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în sensul de a se constata incidenţa în cauza a cărei revizuire se solicită, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., considerând că in mod greşit instanţa de fond a respins cererea de revizuire dedusă judecăţii ca fiind inadmisibilă in raport cu faptul că ambele condiţii ale art. 4082 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite.
Prin decizia penală nr. 149/A din 17 mai 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul S.M.G. împotriva sentinţei penale nr. 270/F din data de 11 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 10410/3/2012.
A reţinut instanţa de apel că atât din considerentele sentinţei susmenţionate, cât şi din dispozitivul acesteia rezultă limpede că la stabilirea pedepsei s-a dat eficienţă cauzei legale de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de încriminare pentru infracţiunile deduse judecăţii, reglementată prin dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., pedeapsa aplicată celui condamnat fiind situată înăuntrul acestor limite.
Faptul că în cursul judecării pe fond a cauzei în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare contestată pe calea revizuirii, instanţele (de fond apel sau recurs), în procesul de individualizare a pedepsei nu au dat eficienţa maximă aşteptată, cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă prev. de art. 3201 C. proc. pen., nu poate constitui un motiv legal care să prilejuiască revizuirea hotărârii definitive de condamnare, întrucât într-un asemenea caz s-ar aduce atingere principiului autorităţii lucrului definitiv judecat, ceea ce nu este permis în procedura acestei căi extraordinare de atac.
Împotriva acestei decizii, la data de 11 iunie 2012, reviuientul S.M.G., în termen legal, a declarat recurs, şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului arătând ca nu i-au fost aplicate disp. art. 3201 C. proc. pen. şi reducerea pedepsei cu 1/3 nu se evidenţiază.
Examinând recursul declarat de reviuientul S.M.G., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Prin sentinţa penală nr. 435 din 03 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 54269/3/2010, definitivă prin decizia penală nr. 4238 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuientul S.M.G. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire cu care a fost sesizată, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, întrucât actele şi lucrările dosarului nu relevă împrejurarea că în cauză s-ar regăsi vreo situaţie care să se circumscrie ipotezei instituite prin dispoziţiile art. 4082 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este de observat şi faptul că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. a căror aplicabilitate revizuientul o invocă pe această cale au fost deja reţinute în beneficiul revizuientului, prin însăşi hotărârea de condamnare nr. 435 din 03 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 54269/3/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4238 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, criticile formulate de revizuientul S.M.G. nu se încadrează în disp. prev. de art. 4082 C. proc. pen. În cadrul revizuirii nu se poate proceda la reindividualizarea pedepsei, prin redozarea cuantumului pedepsei aplicate, deoarece s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat de care beneficiază sentinţele penale rămase definitive. Totodată, la stabilirea pedepsei aplicate condamnatului, de 8 ani închisoare, s-a dat eficienţă cauzei legale de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de încriminare pentru infracţiunile deduse judecăţii, reglementată prin dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., pedeapsa aplicată fiind situată înăuntrul acestor limite, respectiv 6 ani şi 8 luni - 13 ani şi 4 luni.
Înalta Curte constată că susţinerile revizuientului nu cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 4082 C. proc. pen. şi în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul S.M.G., soluţie menţinută şi de instanţa de apel.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reviuientul S.M.G.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.M.G. împotriva deciziei penale nr. 149/A din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 10410/3/2012.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 27 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3887/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3382/2012. Penal → |
|---|
