ICCJ. Decizia nr. 3387/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3387/2012
Dosar nr. 1369/36/2012
Şedinţa publică din 22 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din data de 07 octombrie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii Ş.G.V., H.M.C. şi a lucrătorului de poliţie C.S. pentru săvârşirea infracţiunii, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut, din actele premergătoare că, la data de 20 mai 2006, I.G. a formulat plângere la secţia 2 Poliţie învederând că fiul său, numitul I.A. a fost agresat şi în urma leziunilor corporale suferite a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, prin cădere, lamă de hematom epidural parietal dreapta, otoragie bilaterală predominant dreapta.
S-a reliefat că, organele de cercetare ale poliţiei, au stabilit că I.A. se deplasa cu martorul G.P. în zona tarabelor din Satul de Vacanţă, context în care s-au întâlnit cu vărul tatălui său, numitul Z.I., acesta reproşându-i că îi face concurenţă neloială, discuţie ce a degenerat în ceartă, în conflict intervenind şi numita Z.M.
S-au reliefat cele declarate de numitul I.A., respectiv că unchii săi au încercat să îl lovească, acesta a ripostat, împrejurări în care Z.M. a căzut şi că, în urma strigătelor de ajutor ale numiţilor Z.I. şi Z.M. a intervenit numitul Ş.G. care a fost lovit de I.A., după care acesta şi martorul G.P. au părăsit zona.
S-a reţinut că, la un moment dat, I.A. a suferit o criză de hipoglicemie motiv pentru care l-a rugat pe martorul G.P. să îi aducă un pahar cu apă, context în care, de I.A. s-au apropiat Ş.G. şi Ş.M. care l-au lovit cu un baston şi o scândură.
S-a evidenţiat că, în cauză, procurorul H.M.C., prin ordonanţa nr. 4613/P/2006 din 14 septembrie 2010, în baza art. 10 lit. c) şi h) C. proc. pen., a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numiţilor Ş.G. şi Ş.M. dar şi a numitului I.A. sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
S-a arătat că, pentru a adopta această soluţie, procurorul a reţinut că există dubiu major care profită numiţilor Ş.G. şi Ş.M. urmare a faptului că, numai martorul G.P. i-a indicat iniţial pe aceştia ca fiind autorii agresiunilor, martor care a plecat în Italia de 8 ani, neputând fi audiat, astfel încât susţinerile numitului I.A. nu se puteau corobora cu nici un alt mijloc de probă.
S-a reţinut că şi celelalte părţi şi-au retras plângerile prealabile îndreptate împotriva numitului I.A.
S-a evidenţiat că, împotriva acestei soluţii s-au formulat plângeri de petenţii I.A. şi I.G. plângeri ce au fost respinse prin rezoluţia nr. 817/II/2/2010, apreciindu-se că soluţia dispusă este legală şi temeinică, reţinând că probele administrate în cauză nu conduc cu certitudine la concluzia vinovăţiei numiţilor Ş.G. şi Ş.M.
S-a apreciat că nu există nici un fel de indiciu care să conducă la concluzia că lucrătorul de poliţie şi cei doi procurori au acţionat cu rea credinţă şi respectiv cu intenţie în sensul de a nu administra probele necesare.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul I.A. prin procurist I.G. plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.
S-au invocat aceleaşi aspecte ca şi în plângerea iniţială.
Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2011 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în dosar nr. 437/II/2/2011 s-a dispus respingerea plângerii formulată împotriva rezoluţiei din 07 octombrie 2011 dispusă în dosarul nr. 853/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
S-a reţinut, din actele premergătoare că,nu s-au conturat indicii de existenţă a infracţiunilor de abuz în serviciu reclamate de petent.
Se relevă că, la data rezoluţiei nr. 853/P/2010, instanţa analizase conform art. 2781 C. proc. pen., plângerea petentului îndreptată împotriva rezoluţiei nr. 817/II/2/2010 şi 4613/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, acestea fiind menţinute ca legale şi temeinice.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petentul I.A. prin procurist I.G. împotriva rezoluţiei din 07 octombrie 2011 dispusă în dosarul nr. 853/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel şi a rezoluţiei din 21 noiembrie 2011 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în dosar nr. 437/II/2/2011.
S-a apreciat că rezoluţiile atacate sunt nelegale şi netemeinice, în raport de faptul că, nu s-a realizat o anchetă obiectivă, aceasta rezumându-se doar la audierea celor doi procurori.
S-a mai susţinut şi faptul că, procurorul care a pronunţat rezoluţia din 07 octombrie 2011 dispusă în dosarul nr. 853/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel nu a avut posibilitatea să studieze dosarul nr. 4613/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, întrucât acesta se afla la instanţă.
Prin sentinţa penală nr. 42/P din data de 26 aprilie 2012, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.A. prin procurist I.G.
S-a reţinut, în esenţă că, susţinerea petiţionarului privind tergiversarea cercetărilor, este nereală întrucât a existat o dificultate în audierea martorilor urmare a faptului că aceştia au plecat în străinătate, aproximativ din anul 2008, nefiind probat faptul că organele de urmărire penală ar fi cunoscut adresele acestora pentru a fi audiaţi prin comisie rogatorie sau prin alte mijloace, durata procedurii fiind influenţată şi de acest aspect. S-a mai reţinut că petentul nu a indicat ce probe ar mai fi trebuit să fie efectuate în dosarul ce a avut ca obiect plângerea împotriva celor doi procurori şi de lucrătorul de poliţie astfel încât nu s-a putut adopta concluzia caracterului incomplet al acesteia.
Astfel că, nu s-au putut reţine indicii de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu de către procurorii Ş.G.V., H.M.C. şi de lucrătorul de poliţie C.S.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul I.A. invocând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu această excepţie întrucât în mod ilegal a fost suprimată calea de atac a recursului, care intră în contradicţie cu prevederile art. 20 din Constituţie şi Protocolul nr. 7 al C.E.D.O., iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursului cu consecinţa admiterii plângerii.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. invocată, înalta Curte urmează să o respingă ca inadmisibilă pentru cele ce urmează:
Excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât şi stabilirea existenţei acestui interes pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit.
Astfel, soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul penal principal, mai exact asupra soluţiei ce va dezlega recursurile declarate în cauză.
Mai mult, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. publicat în M. Of. nr. 158 din 09 martie 2012 a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. pentru considerentele următoare:
Potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă, astfel că nu poate fi reţinut nicio contradicţie între acest text de lege şi prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.
Totodată, potrivit aceluiaşi text de lege eliminarea căilor de atac în aceasta materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 C. proc. pen., legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
Mai mult, niciuna din prevederile din Legea fundamentală şi din Convenţie invocate de autorul excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză.
Potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră dreptul la două grade de jurisdicţie numai în materie penală, or, în cauzele reglementate prin dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror.
Pentru aceste motive, înalta Curte consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă, urmând a respinge în temeiul art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul I.A.
Înalta Curte, examinând recursul formulat, dar şi din oficiu, constată că este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
În consecinţă, constatând că în speţă, sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 26 aprilie 2012, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi în dispozitivul sentinţei atacate.
Printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Ca atare, întrucât recurentul intimat a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l pe recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petiţionarul I.A.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul I.A. împotriva sentinţei penale nr. 42/P din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3409/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3295/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
