ICCJ. Decizia nr. 3295/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3295/2012

Dosar nr. 8644/2/2011

Şedinţa publică din 16 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 481, pronunţată Ia data de 21 iunie 2011 de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Ii-a Penală în dosarul nr. 38119.01/3/2010, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. achitarea inculpatei S.Ş., sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi a unei infracţiuni de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată inculpata sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare prev. de art. 215¹ alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., instanţa nu a soluţionat acţiunea civilă formulată de partea civilă SC O.I. SRL - prin lichidator judiciar M.G.

S-a luat act că părţile vătămate SC N.C.I. SRL şi SC R.A.R. SRL - prin lichidator judiciar E.C. SPRL nu s-au constituit părţi civile în cauză.

S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă, de instituire a sechestrului asigurător asupra imobilului aparţinând inculpatei, situat în Bucureşti, precum şi de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale inculpatei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constat că prin plângerea înregistrată pe rolul instanţei la data de 10 august 2010, petenta SC „O.I." SRL a formulat plângere împotriva ordonanţei nr. 464/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a intimatei S.Ş. sub aspectul săvârşirii infr. prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5), de art. 215 alin. (1), (3), (5), de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., deoarece faptelor le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii; scoaterea de sub urmărire penală a aceleiaşi intimate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, prev. de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., deoarece fapta nu există; scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infr. prev. si ped. de art. 292 şi art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală si scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infr. prev. si ped. art. 31 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, in mod eronat s-a reţinut faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune (deoarece din derularea evenimentelor a rezultat că părţile au avut o relaţie contractuală corectă şi că nu a existat o inducere sau menţinere în eroare cu prilejul încheierii şi executării contractului în speţă) faţă de faptul că întregul material probator administrat în cauză a relevat faptul că la încheierea contractului de construire intimata nu a prezentat contractul de asociere încheiat cu numiţii D.L.C., M.E. si M.L. ci fotocopia unui act de asociere între aceasta, în calitate de persoană fizică, proprietară a terenului şi societatea N.C. În consecinţa s-a apreciat că părţile vătămate B.I. si S.L. au fost induse în eroare în mod intenţionat în momentul încheierii contractului. Totodată s-a precizat faptul ca deşi s-a formulat, potrivit disp. art. 278 C. proc. pen., plângere împotriva ordonanţei anterior menţionate adresată prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, aceasta nu a fost soluţionată.

Petenta, prin apărător ales, si-a precizat obiectul plângerii formulate potrivit disp. art. 278 C. proc. pen., în sensul că înţelege să critice exclusiv soluţia de scoatere de sub urmărire penală a intimatei S.S. sub aspectul săvârşirii infr. prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5), de art. 215 alin. (1), (3), (5), de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., si de art. 215¹ alin. (1) şi (2) C. pen.

Prin încheierea de şedinţă de la 16 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a Ii-a penală, în dosarul nr. 38119/3/2010, s-a admis plângerea formulată de petenta SC O.I. SRL împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dispusă la data de 15 ianuarie 2010 în dosarul nr. 464/P/2008, s-a desfiinţat această ordonanţă în ceea ce priveşte soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei S.S. sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., a infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. şi a infracţiunii prev. de art. 215¹ alin. (1), (2) C. pen. şi s-a reţinut cauza spre judecare.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune, prev. şi ped. de . de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. si de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. constând în aceea că, în perioada 1996-2000, înv. S.S. folosindu-se de un contract întocmit în fals din 07 mai 1992 a indus şi menţinut în eroare pe partea vătămată B.I., pretinzând că este proprietara unui teren în suprafaţă de 360 m.p. situat în Bucureşti, cu prilejul încheierii contractului de construire din 10 februarie 1996 a unui imobil, obţinând de la partea vătămată B.I. în această perioadă suma de 159.000 dolari S.U.A., instanţa a reţinut faptul ca materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale a relevat că la momentul încheierii contractului de construire din 10 februarie 1996 părţii vătămate, reprezentant al SC "O.I." SRL i-a fost prezentat un alt înscris purtând însă acelaşi nr. 26822 din 07 mai 1992 ca si contractul de asociere încheiat între intimată şi numiţii M.E., M.L. si D.L.C. Acest aspect este relevat de neconcordanţele existente între menţiunile referitoare la contractul de asociere anterior menţionat din cuprinsul contractului de construire si conţinutul contractului de asociere din 07 mai 1992 precum faptul că datele stipulate în art. 20 din contractul din 10 februarie 1996 ca fiind preluate din contractul de asociere din 07 mai 1996 autentificat la notariatul de Stat al Sectorului 2 (data care are reprezentanta si baza juridica a contractului de construire) nu se regăsesc în acest contract de asociere, ca acest contract de asociere nu este încheiat intre constructor, adică SC „N.C. " SRL şi proprietara terenului, astfel cum s-a menţionat in cuprinsul contractului din 10 februarie 1996, ci intre proprietarii terenului M.E., M.L. şi D.L.C. şi S.Ş. ca persoane fizice iar obligaţia proprietarului terenului de a preda constructorului terenul în cauză negrevat de sarcini sau de servituti, de a nu înstrăina terenul pe parcursul lucrărilor de către terţi si de a ceda constructorului dreptul de proprietate asupra cotei de 180 mp. din terenul sus-menţionat în vederea ulterioarei înstrăinări a acestei cote in favoarea beneficiului, stipulata de la art. 2.1., nu se regăseşte în contractul de asociere.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. constând în aceea că, intimata S.Ş. în data de 23 decembrie 1998 a indus în eroare SC „R.A." SRL, însuşindu-şi ca persoană fizică calitatea de proprietar a imobilului din Bucureşti, calitate ce i-a permis înstrăinarea imobilului către SC „R.A." SRL încheindu-se contractul din 23 decembrie 1998 si încasând astfel suma de 250.000.000 lei, sumă pe care şi-a însuşit-o, valoarea de piaţă a imobilului fiind superioară valorii menţionate în act, păgubind SC „N.C." SRL, SC „O.I." SRL şi SC „R.A.R." SRL instanţa a constatat faptul ca pactul comisoriu înserat în cuprinsul contractului de construire potrivit căruia" în cazul in care ratele scadente si penalităţile cuvenite nu sunt plătite de beneficiar in termen de 60 de zile de la data stabilită de părţi prin grafic de plaţi, constructorul va avea dreptul să rezilieze prezentul contract şi să finanţeze lucrarea până la finalizarea acestuia" nu constituie o „autoexcludere" a beneficiarului, fiind un simplu pact comisoriu de gradul 1 ce nu înlătura necesitatea intervenţiei instanţei pentru a se produce rezilierea contractului sinalagmatic. De altfel, însăşi intimata cunoştea acest aspect de vreme ce a introdus, potrivit propriilor susţineri, o acţiune în instanţă in vederea rezilierii contractului anterior menţionat. De remarcat însă că a procedat în această manieră în data de 09 iunie 1999, ulterior încheierii cu SC „R.A.R." SRL a contractului de construire din 15 noiembrie 1998 si a contractului de vânzare-cumpărare din 23 decembrie 1998, privind terenul de 250 mp. şi imobilul în construcţie, la momentul încheierii celor doua contracte neaducând la cunoştinţa părţii cocontractante situaţia juridică reala a imobilelor in cauza.

Faptul că potrivit actului adiţional la contractul din 10 februarie 1996 "riscul neacoperirii finanţării construcţiei imobilului în cauză aparţine ambelor părţi contractante, părţile fiind de acord să apeleze la terţi în vederea obţinerii de fonduri de finanţare a lucrărilor până la terminarea construcţiei, convenind ca sumele investite de terţi să fie rambursate în condiţiile stabilite în situaţia de fapt" in mod evident nu legitimează acţiunea intimatei de înstrăinare a imobilelor în cauză, chiar în situaţia unei neîndepliniri culpabile a obligaţiilor contractuale de către beneficiarul SC „O.I." SRL.

În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.. constând în aceea că, înv. S.Ş. în luna decembrie 1998, şi-a însuşit în interes personal în calitate de persoană fizică suma de 250.000.000 lei, provenită din vânzarea ilegală a imobilului din Bucureşti, cauzând astfel un prejudiciu în dauna SC „N.C." SRL şi SC „O.I." SRL instanţa a reţinut faptul că, şi în ipoteza în care pactul comis la care s-a făcut referire anterior ar fi condus la rezilierea contractului de construire, fără a fi necesară îndeplinirea nici unei formalităţi, construcţia ar fi fost in patrimoniul SC „N.C." SRL, si nu în cel al intimatei care nu si-ar fi putut astfel însuşi contravaloarea acesteia. Faptul că această construcţie nefinalizata aflata pe terenul vândut nu figurează a fi vânduta în evidenţa contabila a SC „N.C." SRL iar la Administraţia Financiara a Sectorului 2, SC „R.A." SRL figurează numai cu terenul în suprafaţa de 250 mp. nu este de natura a conduce la o concluzie contrara, de vreme ce obiectul contractului din 23 decembrie 1998 îl constituia terenul de 250 mp. si imobilul in construcţie.

Prin încheierea de şedinţă de la 16 noiembrie 2010 s-a admis cererea de abţinere formulată de judecătorul ce a reţinut cauza spre judecare şi s-a înaintat dosarul pentru o nouă repartizare computerizată, fiind legal sesizat.

În cursul cercetării judecătoreşti partea vătămată SC O.I. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 357.763 dolari S.U.A. reprezentând prejudiciu adus societăţii de către inculpată, prejudiciu alcătuit din suma investită în construcţie şi dobânda legală de 6% pe an calculată de la ultima plată, respectiv din octombrie 1997.

În soluţionarea cauzei, instanţa de fond a constatat următoarele:

S-a reţinut cauza spre judecare cu privire la trei infracţiuni de înşelăciune constând în aceea că în perioada 1996-2000 S.Ş. a indus şi menţinut în eroare pe partea vătămată B.I., folosindu-se de un contract întocmit în fals din 07 mai 1992, a pretins că este proprietara terenului în suprafaţă de 360 mp, cu prilejul încheierii contractului de construire din 10 februarie 1996 a unui imobil, obţinând în această perioadă de la B.I. suma de 159.000 dolari S.U.A. şi ulterior, la data de 23 decembrie 1998 a indus în eroare SC R.A. SRL, societate către care a vândut terenul din str. Badea Cârţan deşi nu era proprietara acestuia.

Referitor la momentul încheierii contractului de construire din 10 februarie 1996, s-a constatat că întocmirea şi semnarea acestuia s-au făcut în deplină cunoştinţă de cauză, cu acordul ambelor părţi, aşa încât nereguli, omisiuni, neclarităţi reclamate de partea vătămată la mai bine de 3 ani de la data încheierii contractului (sesizarea organelor de poliţie a avut loc la data de 25 mai 1999) nu au putut fi considerate manopere dolosive folosite doar de inculpată pentru a induce în eroare pe partea vătămată.

În aceste condiţii, reprezentantul SC O.I. SRL - B.I. - Ie-a considerat suficiente, din moment ce a semnat contractul şi a procedat la plata în rate a sumei de 159.451 dolari S.U.A. până în septembrie 1997.

Cum contractul de construire s-a derulat câţiva ani tară incidente, iar la momentul când au apărut greutăţi financiare, clauzele nu s-au mai respectat în totalitate, părţile au înţeles să se judece în procese civile. Nemulţumirile părţii vătămate legate de soluţionarea acestor procese civile au dus la formularea plângerii penale, însă această împrejurare nu schimbă caracterul civil al cauzei.

Printr-un act adiţional contractului de construire, părţile au convenit ca riscul neacoperirii finanţării construcţiei să cadă în sarcina ambelor părţi contractante, precum şi acordul de a se apela la terţi în vederea obţinerii de fonduri de finanţare până la terminarea construcţiei.

Astfel, s-a încheiat contractul de construire nr. 153 din 15 noiembrie 1998 şi ulterior contractul de vânzare cumpărare din 23 decembrie 1998, iar inculpata a introdus o acţiune civilă împotriva SC O.I. SRL pentru rezilierea contractului de construire încheiat cu aceasta, cu obligaţia pentru inculpată de a plăti acestei societăţi suma cu care fusese finanţată construcţia până la acest moment. După finalizarea construcţiei, SC R.A. SRL a înstrăinat terenul şi construcţia numitului K.L. (contract de vânzare-cumpărare din 23 iunie 2000), iar noul proprietar a vândut mai departe conform contractului autentificat la 21 decembrie 2004.

La aceeaşi dată de 23 iunie 2000 şi SC O.I. SRL a vândut asociatului său S.L. etajul trei şi mansarda aceluiaşi imobil împreună cu cota indiviză de 90 mp la un preţ de 80.000 dolari S.U.A. (aproximativ).

Toată această situaţie de fapt coroborată cu lipsa vreunei plângeri din partea societăţii SC R.A. SRL şi cu lipsa unui prejudiciu creat acesteia de către inculpată au dus la concluzia neechivocă a existenţei unor incidente de natură civilă şi nicidecum la existenţa vreunui litigiu penal.

Astfel din întreg materialul probator administrat în cauză nu a rezultat cu certitudine, că inculpata ar fi folosit manopere dolosive faţă de vreuna dintre cele două societăţi comerciale implicate în construirea şi respectiv finalizarea construcţiei în litigiu, nici la momentul încheierii contractelor, nici pe parcursul executării acestora.

Nestabilindu-se fără putinţă de tăgadă modalitatea de inducere în eroare a niciuneia dintre părţile vătămate reţinute ca atare în cauză, prin încheierea de admitere a plângerii formulată de una singură dintre ele, nu a fost răsturnată nici prezumţia de bună credinţă a părţilor contractante, nici prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpata în cadrul procesului penal.

Simpla neexecutare a unei obligaţii luată în cadrul unei convenţii civile nu are caracter penal chiar dacă inculpata s-a angajat că va executa obligaţia, dar nu a uzat de mijloace frauduloase pentru a convinge partea adversă că va executa convenţia.

Pentru toate aceste considerente şi constatând că nerespectarea obligaţiilor contractuale este specifică dreptului civil şi străină de dispoziţiile de drept penal, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatei sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de înşelăciune constatând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Referitor la infracţiunea de delapidare, s-a constatat că fapta nu există, având în vedere că suma de bani ce se reţine a fi fost însuşită de către inculpată în nume personal nu se datora societăţii SC N.C. SRL, suprafaţa de teren vândută către SC R.A. SRL fiind cumpărată de inculpată în nume personal de la numita D.L.C. (contractul depus la dosar).

Astfel, în ceea ce priveşte construcţia realizată pe această suprafaţă de teren, ea nu figurează ca vândută în evidenţele contabile ale SC N.C. SRL, iar la Administraţia Financiară SC R.A. SRL figurează în evidenţe doar cu suprafaţa de 250 mp teren în proprietate. Mai mult, există depus la dosar un raport de expertiză contabilă din care rezultă că inculpata nu avea obligaţia de a evidenţia în contabilitatea societăţii suma de 250.000.000 ROL încasată în urma vânzării terenului a cărui proprietară era în calitate de persoană fizică.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea civilă SC O.I. SRL, criticând-o pentru netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatei S.Ş., prin invocarea aceloraşi argumente avute în vedere de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin ordonanţa nr. 464/P/2008 din data de 15 ianuarie 2010, ignorând cu bună ştiinţă motivele pentru care aceeaşi instanţă a admis plângerea împotriva soluţiei.

S-a arătat că aceeaşi instanţă nu poate da două hotărâri contrare în aceeaşi fază procesuală, astfel că, instanţa de fond nu putea acţiona ca o instanţă de grad superior şi să exercite un control judiciar asupra unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de către un alt complet din cadrul aceleaşi instanţe, aşa încât instanţa e fond era obligată să pronunţe o hotărâre de condamnare a inculpatei.

Prin decizia penală nr. 31/A din 1 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta parte civilă SC O.I. SRL, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanta-parte civilă, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a apreciat că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

In sarcina inculpatei S.Ş. s-a reţinut că, în perioada 1996-2000, fără a fi proprietara terenului în suprafaţă de 345 mp, a încheiat şi a pus în executare cu asociaţii SC O.I. SRL, în baza căruia aceasta se obligă să construiască pe acel teren, un imobil din care, la finalizarea construcţiei le-ar fi revenit asociaţilor câte un apartament în acel imobil. Pentru construirea imobilului, inculpata a încasat de la cei doi asociaţi ai SC O.I. SRL, suma de 160.000 dolari S.U.A. Construcţia, în stadiu nefinalizat şi suprafaţa aferentă de 250 mp din teren a fost vândută ulterior de inculpată, ca persoană fizică, către SC R.A. SRL, inculpata însuşindu-şi banii obţinuţi din preţul vânzării.

Instanţa de apel a apreciat că Tribunalul Bucureşti a făcut, în motivarea sentinţei penale nr. 481 din 21 iunie 2011, aprecieri corecte asupra probelor administrate, constatând că sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de înşelăciune, faptele nu sunt prevăzute de legea penală, iar sub aspectul infracţiunii de delapidare, aceasta nu există, dispunând achitarea inculpatei S.Ş., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) şi respectiv a) C. proc. pen.

Instanţa de control judiciar a constatat că este neîntemeiată critica apelantei părţi civile SC O.I. SRL privind netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatei S.Ş.

Astfel, din materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, a rezultat că intimata inculpată S.Ş., în calitate de director la SC N.C. SRL, a fost interesată de a ridica o construcţie - imobil cu mai multe apartamente - pe terenul situat în Str. Badea Cârţan, motiv pentru care, la data de 07 mai 1992 a fost încheiat contractul de asociere între D.L., M.I. şi M.L., posesori ai terenului mai sus amintit în suprafaţă de 368,75 mp şi S.Ş. prin care primii cedau întregul teren acesteia din urmă, în vederea construirii unui imobil. Prin acelaşi contract se arată că aceştia aveau proprietatea asupra terenului respectiv, iar S.Ş. se obliga ca, în termen de trei ani de la data obţinerii autorizaţiei de construcţie să atribuie unul din apartamentele din imobil numitei D.L.

La data de 10 februarie 1996, s-a încheiat între SC N.C. SRL, reprezentată de S.Ş. şi SC O.I. SRL, reprezentată de B.I., contractul, denumit „contract de construire".

Din analiza clauzelor contractului, prin care, SC N.C. SRL se obliga să construiască, pe terenul situat în Str. Badea Cârţan, Bucureşti, un imobil cu mai multe apartamente, din care două să revină beneficiarului SC O.I. SRL, contra unei sume de 235.000 dolari S.U.A., instanţa a constatat că, în fapt, natura acestui contract este unul de antrepriză, prin care una dintre părţi (SC N.C. SRL) se obligă să execute pe riscul său o anumită lucrare( construcţia imobilului) pentru cealaltă parte (SC O.I. SRL), în schimbul unui preţ.

În cuprinsul contractului, la pct. 2.1. ce reprezintă „actele care stau la baza contractului", a fost menţionat contractul de asociere în construcţie din 07 mai 1992 între constructor (SC N.C. SRL) şi proprietara terenului, în cuprinsul acestuia fiind descrise pe scurt clauzele contractului de asociere.

Astfel, susţinerile reprezentantului părţii civile, numitul B.I. că, la încheierea contractului de construire a fost indus în eroare de către S.Ş., care s-a prezentat ca fiind proprietara terenului pe care urma a se edifica construcţia sunt infirmate de clauzele contractului în cuprinsul cărora este stipulat că SC N.C. SRL are calitatea de constructor ( nu de proprietar), având la dispoziţie terenul în baza unui contract „de asociere" încheiat anterior cu proprietarii terenului respectiv.

La data de 03 decembrie 1998, intimata inculpată S.Ş. a dobândit calitatea de proprietar al suprafeţei de 250 mp din suprafaţa de 346 mp, situată în Str. Badea Cârţan, Bucureşti, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 03 decembrie 1998 de către notarul public N.D.

În altă ordine de idei, în cuprinsul plângerii penale formulată la data de 25 mai 1999 de către B.I., în calitate de asociat al SC O.I. SRL, acesta a sesizat organele judiciare că a fost înşelat de către S.Ş. prin aceea că, cu ocazia edificării construcţiei, a încercat inducerea sa în eroare prin prezentarea documentelor pentru materialele folosite cu mult peste necesităţile şantierului, aşa cum prevede contractul şi proiectul şi că ulterior, aceasta a înstrăinat terenul în suprafaţă de 250 mp fără consimţământul său.

S-a constatat astfel că nemulţumirea reprezentantului apelantului parte civilă rezidă din modalitatea de executare a contractului de construire încheiat cu intimata inculpată S.Ş., împrejurarea că aceasta, la momentul încheierii contractului nu era proprietara terenului nefiind relevantă pentru modalitatea de executare a lucrării şi nefiind invocată decât după apariţia unor litigii de natură civilă.

Văzând şi natura contractului, calificat ca fiind contract de antrepriză, instanţa de control judiciar a relevat că, potrivit normelor civile, dacă antreprenorul nu-şi execută obligaţiile potrivit clauzelor contractuale, acesta răspunde faţă de client potrivit dreptului civil (clauza penală, daune interese, daune cominatorii, executarea în contul debitorului antreprenor).

Ulterior apariţiei acestor neînţelegeri, în vederea terminării construcţiei şi întrucât SC O.I. SRL a sistat plata ratelor reprezentând preţul contractului încheiat, intimata inculpată S.Ş. a încheiat un nou contract, cu SC R.A. SRL, prin care acesta din urmă finanţa terminarea construcţiei, ulterior încheind cu aceasta contractul de vânzare cumpărare din decembrie 1998, a terenului pe care era edificată construcţia. În acelaşi timp, S.Ş. a introdus o acţiune în contradictoriu cu SC O.I. SRL pentru rezilierea contractului încheiat cu aceasta.

Diferendele între părţile contractului, respectiv SC O.I. SRL (prin asociat B.I.) şi SC N.C. SRL (prin reprezentant S.Ş.) au fost deferite justiţiei, prin acţiuni civile, de natură a soluţiona neconcordanţele referitoare la clauzele contractuale şi eventuala neexecutare a obligaţiilor fiecăreia dintre părţi, iar mijloacele de probă nu au relevat mai presus de orice îndoială că acţiunile intimatei inculpate S.Ş. au fost de natură penală, motiv pentru care Curtea de Apel a considerat că, în mod corect instanţa de fond a achitat pe inculpata S.Ş., pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi a unei infracţiuni de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., în dauna SC N.C. SRL, constând în aceea că, în urma vânzării terenului, în suprafaţă de 250 mp către SC R.A. SRL, inculpata şi-a însuşit suma reprezentând preţul vânzării, Curtea de Apel a achiesat la soluţia instanţei de fond, care a constatat că fapta nu există.

Astfel, s-a constatat că la data de 03 decembrie 1998, sub nr. 2916, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare prin care numita D.L. a vândut intimatei inculpate S.Ş.a terenul situat în Str. Badea Cârţan, în suprafaţă de 250 mp.

La data de 23 decembrie 1998, sub nr. 3037, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare prin care S.Ş. a, vindea, acelaşi imobil (teren) către SC R.A. SRL.

Astfel, proprietatea asupra terenului în cauză nu a aparţinut niciodată SC N.C. SRL, aşa încât aceasta nu ar fi putut fi prejudiciată prin vânzarea terenului şi eventuala însuşire a preţului de către intimata inculpată S.Ş.

Instanţa de control nu a reţinut nici critica adusă hotărârii instanţei de fond prin motivele formulate de apelanta parte civilă SC O.I. SRL, pentru aceea că aceasta, după admiterea plângerii împotriva soluţiei, a ignorat motivele pentru care a fost admisă plângerea.

Astfel, în cazul admiterii plângerii împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală, instanţa poate reţine cauza spre judecare, atunci când probele existente la dosarul cauzei sunt suficiente, însă această condiţie se raportează la posibilitatea instanţei de a trece la judecarea în fond a pricinii şi nu la constatarea că, în fapt, odată cu admitere plângerii instanţa a stabilit atât existenţa infracţiunii cât şi a vinovăţiei inculpatului.

De altfel acesta este şi motivul pentru care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. XV/2006, în soluţionarea recursului în interesul legii, a stabilit incompatibilitatea judecătorului care, prin încheiere, a admis plângerea,a desfiinţat rezoluţia sau ordonanţa atacată şi a reţinut cauza spre judecare, de a soluţiona fondul cauzei.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea de Apel a constatat că sentinţa penală nr. 481, pronunţată la data de 21 iunie 2011 de Tribunalul Bucureşti, secţia a Ii-a penală în dosarul nr. 38119.01/3/2010 este legală şi temeinică, motiv pentru care a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta parte civilă SC O.I. SRL.

Împotriva deciziei penale nr. 31/A din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat recurs partea civilă SC O.I. SRL invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 16 şi pct. 18 C. proc. pen.

S-a arătat că instanţa de apel a interpretat materialul probator administrat în cauză în mod greşit, ignorând concluziile expertizei tehnice judiciare cât şi motivele pentru care Tribunalul Bucureşti a admis plângerea formulată de recurenta parte civilă împotriva Ordonanţei nr. 464/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de partea civilă SC O.I. SRL, înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, pentru aplicarea art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., care incriminează infracţiunea de înşelăciune în convenţii, se cere ca, fie la încheierea convenţiei, fie pe parcursul executării, inculpata să fi întreprins acţiuni de inducere în eroare prin amăgire sau întrebuinţare de mijloace frauduloase şi numai în acest fel să fi determinat partea cealaltă să încheie sau să execute convenţia.

În speţa de faţă, din întreg materialul probator administrat în cauză nu a rezultat cu certitudine, că inculpata ar fi folosit manopere dolosive faţă de vreuna dintre cele două societăţi comerciale implicate în construirea şi respectiv finalizarea construcţiei în litigiu, nici la momentul încheierii contractelor, nici pe parcursul executării acestora.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune, Curtea constată că la momentul încheierii contractului de construire din 10 februarie 1996, întocmirea şi semnarea acestuia s-au făcut în deplină cunoştinţă de cauză, cu acordul ambelor părţi, aşa încât nereguli, omisiuni, neclarităţi reclamate de partea vătămată la mai bine de 3 ani de la data încheierii contractului nu pot fi considerate manopere dolosive folosite doar de inculpată pentru a induce în eroare pe partea vătămată.

Susţinerile reprezentantului părţii civile, numitul B.I. că, la încheierea contractului de construire a fost indus în eroare de către S.Ş., care s-a prezentat ca fiind proprietara terenului pe care urma a se edifica construcţia sunt infirmate de clauzele contractului în cuprinsul cărora este stipulat că SC N.C. SRL are calitatea de constructor (nu de proprietar), având la dispoziţie terenul în baza unui contract „de asociere" încheiat anterior cu proprietarii terenului respectiv.

În cuprinsul plângerii penale formulată la data de 25 mai 1999 de către B.I., în calitate de asociat al SC O.I. SRL, acesta a sesizat organele judiciare că a fost înşelat de către S.Ş. prin aceea că, cu ocazia edificării construcţiei, aceasta a încercat inducerea sa în eroare prin prezentarea documentelor pentru materialele folosite cu mult peste necesităţile şantierului, aşa cum prevede contractul şi proiectul şi că ulterior, aceasta a înstrăinat terenul în suprafaţă de 250 mp fără consimţământul său.

Nemulţumirea reprezentantului apelantului parte civilă rezidă din modalitatea de executare a contractului de construire încheiat cu intimata inculpată S.Ş., împrejurarea că aceasta, la momentul încheierii contractului nu era proprietara terenului nefiind relevantă pentru modalitatea de executare a lucrării şi nefiind invocată decât după apariţia unor litigii de natură civilă.

Chiar dacă există contradicţii între contractul de asociere din 07 mai 1992 şi contractul de construire din 10 februarie 1996, acestea au fost însuşite şi acceptate prin semnarea de bună voie de către B.I. a celui din urmă contract, cu atât mai mult cu cât singur a recunoscut că la încheierea contractului de construire documentaţia avută în vedere a constat doar în copii ale unor acte, or, din moment ce a semnat contractul şi a procedat la plata în rate a sumei de 159.451 dolari S.U.A. până în luna septembrie 1997, este evident că reprezentantul părţii civile a considerat copiile actelor ca fiind suficiente.

De altfel, contractul de construire s-a derulat câţiva ani iară incidente, iar la momentul când au apărut greutăţi financiare, clauzele nu s-au mai respectat în totalitate iar părţile s-au judecat în procese civile. Or, tocmai nemulţumirile părţii vătămate legate de soluţionarea acestor procese civile au dus la formularea plângerii penale. Acest lucru însă nu schimbă caracterul civil al cauzei.

Mai mult, printr-un act adiţional contractului de construire, părţile au convenit ca riscul neacoperirii finanţării construcţiei să cadă în sarcina ambelor părţi contractante, precum şi acordul de a se apela la terţi în vederea obţinerii de fonduri de finanţare până la terminarea construcţiei.

În aceste condiţii, după încetarea plăţilor de către SC O.I. SRL, inculpata a apelat la alte surse de finanţare, respectiv la SC R.A. SRL care a acceptat să finanţeze construcţia neterminată în schimbul vânzării cumpărării terenului şi a construcţiei în faza în care se afla, încheindu-se astfel, contractul de construire din 15 noiembrie 1998 şi ulterior contractul de vânzare cumpărare din 23 decembrie 1998. În acelaşi timp, inculpata a şi introdus o acţiune civilă împotriva SC O.I. SRL pentru rezilierea contractului de construire încheiat cu aceasta, cu obligaţia pentru inculpată de a plăti acestei societăţi suma cu care fusese finanţată construcţia până la acest moment.

După finalizarea construcţiei, SC R.A. SRL a înstrăinat terenul şi construcţia numitului K.L. (contract de vânzare - cumpărare autentificat la 23 iunie 2000), iar noul proprietar a vândut mai departe (conform contractului autentificat din 21 decembrie 2004), la aceeaşi dată de 23 iunie 2000 şi SC O.I. SRL vânzând asociatului său S.L. etajul trei şi mansarda aceluiaşi imobil, împreună cu cota indiviză de 90 mp la un preţ de 80.000 dolari S.U.A.

Toată această situaţie de fapt coroborată cu lipsa vreunei plângeri din partea societăţii SC R.A. SRL şi cu lipsa unui prejudiciu creat acesteia de către inculpată, conduce la concluzia neechivocă că în fapt este vorba despre existenţei unor incidente de natură civilă şi nicidecum la existenţa vreunui litigiu penal.

Având în vedere aspectele învederate anterior, Curtea reţine că, nestabilindu-se, iară putinţă de tăgadă, modalitatea de inducere în eroare a niciuneia dintre părţile vătămate reţinute ca atare în cauză, prin încheierea de admitere a plângerii formulată de una singură dintre ele, nu a fost răsturnată nici prezumţia de bună credinţă a pârtilor contractante, nici prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpata în cadrul procesului penal.

Pentru toate aceste considerente şi constatând că nerespectarea obligaţiilor contractuale este specifică dreptului civil şi străină de dispoziţiile de drept penal, înalta Curte reţine că în mod corect a fost achitată inculpata sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de înşelăciune, faptele nefiind prevăzute de legea penală.

Referitor la infracţiunea de delapidare, Curtea constată că fapta nu există, având în vedere că suma de bani ce se reţine a fi fost însuşită de către inculpată în nume personal nu se datora societăţii SC N.C. SRL, suprafaţa de teren vândută către SC R.A. SRL fiind cumpărată de inculpată în nume personal de la numita D.L.C., aşa cum rezultă din contractul depus la dosar. Astfel, se constată că la data de 03 decembrie 1998, sub nr. 2916, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare prin care numita D.L. a vândut intimatei inculpate S.Ş. a terenul situat în Str. Badea Cârţan, Bucureşti, în suprafaţă de 250 mp.

La data de 23 decembrie 1998, sub nr. 3037, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare prin care S.Ş., vinde, acelaşi imobil (teren) către SC R.A. SRL.

În ceea ce priveşte construcţia realizată pe această suprafaţă de teren, ea nu figurează ca vândută în evidenţele contabile ale SC N.C. SRL, iar la Administraţia Financiară, SC R.A. SRL figurează în evidenţe doar cu suprafaţa de 250 mp teren în proprietate. Mai mult, există depus la dosar un raport de expertiză contabilă din care rezultă că inculpata nu avea obligaţia de a evidenţia în contabilitatea societăţii suma de 250.000.000 ROL încasată în urma vânzării terenului a cărui proprietară era în calitate de persoană fizică.

Faţă de toate aceste aspecte, Curtea reţine că în mod legal a fost achitată inculpata sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, întrucât fapta nu există.

Pentru considerentele expuse anterior nu poate fi primită cererea formulată de partea civilă, prin apărător, de condamnare a inculpatei sau de achitare a acesteia în temeiul art. 10 lit. d) sau b) C. proc. pen.

Dispunând achitarea inculpatei, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. (faţă de infracţiunile de înşelăciune) şi respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen. (faţă de infracţiunea de delapidare), în mod legal instanţa de judecată a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, întrucât în cazul în care dispune achitarea inculpatului, instanţa respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă, în cazul achitării pronunţate pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi lasă nesoluţionată acţiunea civilă, în cazul achitării pronunţate pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Aşadar, din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că instanţele au procedat în mod legal dispunând achitarea inculpatei, motiv pentru care, neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de partea civilă SC O.I. SRL împotriva deciziei penale nr. 31/A din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC O.I. SRL prin lichidator judiciar M.G. împotriva deciziei penale nr. 31/A din 01 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală, privind pe inculpata S.Ş.

Obligă partea civilă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată S.Ş. până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2012

← ICCJ. Decizia nr. 3387/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3292/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... →

ICCJ. Decizia nr. 3295/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3295/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.). Recurs