ICCJ. Decizia nr. 3417/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3417/2012
Dosar nr. 3601/2/2012
Şedinţa publică din 23 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 03 mai 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa Curţii de Apel Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 (republicată), pentru recunoaşterea efectelor sentinţei penale din data de 18 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Hiroshima - Unitatea Fukuyama, a deciziei penale din data de 29 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Hiroshima - Sucursala Miyoshi, cum şi a sentinţei penale din data de 29 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Hiroshima - Sucursala Miyoshi, Japonia, rămase definitive şi a punerii în executare a acestora în procedura soluţionării cererii de transferare într-un penitenciar din România, a persoanei condamnate T.M. (fostă D.), în vederea continuării executării pedepsei închisorii cu muncă silnică, într-un penitenciar din România.
S-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 24 aprilie 2012 de sesizare a instanţei; corespondenţa purtată de Ministerul Administraţiei şi Internelor cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, corespondenţa purtată de Ministerului Justiţiei cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; solicitarea autorităţilor judiciare din Japonia adresată Ministerului Justiţiei din România pentru transferarea persoanei condamnate; consimţământul persoanei condamnate exprimat la data de 11 august 2011 în sensul transferării în România pentru continuarea executării pedepsei; situaţia executării pedepsei; sentinţele penale de condamnare; extrase din legislaţia penală română şi japoneză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală pronunţată la data de 18 martie 2011, Tribunalul Hiroshima - Unitatea Fukuyama, a condamnat pe numita T.M. la o pedeapsă de 1 an închisoare cu muncă silnică, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, pentru comiterea infracţiunilor de furt şi neglijenţă la volan, prevăzute de art. 211 şi art. 235 C. pen. japonez.
Prin decizia penală pronunţată la data de 29 iunie 2011 de Tribunalul Hiroshima - sucursala Miyoshi, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală din data de 18 martie 2011.
Activitatea infracţională reţinută prin aceste hotărâri de condamnare a constat în aceea că la data de 18 septembrie 2010, în timp ce conducea un autoturism, numita T.M. a fost implicată într-un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală din culpă a unei persoane; în data de 30 decembrie 2010, în timpul nopţii a sustras 12 cd-uri dintr-un magazin, iar la data de 01 ianuarie 2011 a sustras 3 cd-uri dintr-un magazin.
Prin sentinţa penală pronunţată la data de 29 iunie 2011, Tribunalul Hiroshima - Sucursala Miyoshi a condamnat pe numita T.M. la o pedeapsă de 1 an închisoare cu muncă silnică, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 235 C. pen. japonez.
Din examinarea hotărârilor de condamnare s-a constatat că nu este îndeplinită cerinţa dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (republicată) şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg - 1983, în legătură cu infracţiunea de vătămare corporală din culpa şi că nu există compatibilitate între pedeapsa închisorii cu muncă silnică aplicată persoanei condamnate şi pedeapsa închisorii prevăzută de legislaţia penală română.
Astfel, prin sentinţa penală din data de 18 martie 2011 s-a reţinut că victima infracţiunii de vătămare corporală din culpă comisă de numita T.M., a suferit leziuni ce au necesitat o săptămână de îngrijiri medicale (f.21), iar potrivit art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. român, vătămarea corporală din culpă constituie infracţiune, în condiţiile în care sunt necesare pentru vindecare, îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, fiind lesne de constatat că această cerinţă şi care este prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, nu este îndeplinită.
Totodată, s-a constatat şi că persoanei condamnate i s-au aplicat pedepse cu închisoare cu muncă silnică, pedepse neregăsite în legislaţia penală română, Codul penal prin art. 53 alin. (1) pct. 1, stabilind că pedepsele principale aplicate persoanei fizice sunt: a) detenţiunea pe viaţă; b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani; c) amenda de la 100 lei la 50.000 lei.
Potrivit art. 157 din Legea nr. 302/2004, în cazul transferului persoanelor condamnate, statul de executare, fie continuă executarea pedepsei astfel cum a fost stabilită de statul de condamnare, respectând felul şi durata acesteia, fie procedează la conversiune condamnării într-o pedeapsă compatibilă cu legislaţia penală română pentru aceeaşi infracţiune. Această conversiune a condamnării se poate face în condiţiile art. 159 din Legea nr. 302/2004 şi trebuie să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească, astfel încât să corespundă „atât cât este posibil cu felul pedepsei aplicate de statul de condamnare şi, în nici un caz, să nu agraveze situaţia persoanei condamnate.
Din actele dosarului şi legislaţia ataşată solicitării de transferare a persoanei condamnate, Curtea de Apel a constatat că nu există posibilitatea conversiunii condamnării, astfel încât să fie respectate toate cerinţele legii menţionate anterior, motiv pentru care, în temeiul art. 152 alin. (4) din aceeaşi lege, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de recunoaştere a efectele sentinţelor de condamnare şi de transferare a persoanei condamnate T.M. (fostă D.) în vederea continuării executării pedepselor cu închisoarea cu muncă silnică aplicate de instanţe din Japonia, într-un penitenciar din România.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana transferabilă solicitând admiterea lui, casarea sentinţei şi, în rejudecare, să se admită cererea de transfer.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 143 din Legea nr. 302/ 2004 transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiţii:
a) condamnatul este resortisant al statului de executare;
b) hotărârea este definitivă;
c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei;
d) transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei;
e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare;
f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Verificând actele dosarului înalta Curte constată că la data de 18 septembrie 2010, în timp ce conducea un autoturism, numita T.M. a fost implicată într-un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală din culpă a unei persoane care a necesitat un număr de şapte zile de îngrijiri medicale; în data de 30 decembrie 2010, în timpul nopţii a sustras 12 cd-uri dintr-un magazin, iar la data de 01 ianuarie 2011 a sustras 3 cd-uri dintr-un magazin.
Conduita infracţională a persoanei transferabile a fost sancţionată prin sentinţa penală pronunţată la data de 18 martie 2011, Tribunalul Hiroshima - Unitatea Fukuyama, numita T.M., fiind condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare cu muncă silnică, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, pentru comiterea infracţiunilor de furt şi neglijenţă la volan, prevăzute de art. 211 şi art. 235 C. pen. japonez.
Prin decizia penală pronunţată la data de 29 iunie 2011 de Tribunalul Hiroshima - Sucursala Miyoshi, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală din data de 18 martie 2011.
Prin sentinţa penală pronunţată la data de 29 iunie 2011, Tribunalul Hiroshima - Sucursala Miyoshi a condamnat pe numita T.M. la o pedeapsă de 1 an închisoare cu muncă silnică, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 235 C. pen. japonez.
Analizând actele şi lucrările dosarului înalta Curte constată că, în cauză nu este îndeplinită condiţia dublei încriminări în ce priveşte fapta din data de 18 septembrie 2009, pentru care persoana transferabila a fost condamnata prin sentinţa penală din 18 martie 2011 a Tribunalului Hiroshima.
În cazul dublei incriminări, condiţie generală pentru transferarea persoanelor condamnate, aceeaşi infracţiune săvârşită în străinătate de un cetăţean român, este susceptibilă de a fi sancţionată diferit de statul străin, potrivit principiului teritorialităţii legii penale şi de statul român, potrivit principiului personalităţii legii penale, persoana condamnată executând, în situaţia transferării sale, pedeapsa ce i-a fost aplicată în statul de condamnare, fără a i se putea agrava, în vreun mod, situaţia juridică în statul în care urmează să execute pedeapsa.
Din acest punct de vedere, înalta Curte constată şi faptul că pedepsele aplicate de statul de condamnare pentru infracţiunile de neglijenţă la volan şi respectiv furt nu sunt compatibile cu sistemul de pedepse din România, pedeapsa închisorii cu muncă silnică aplicată de statul de condamnare nefiind prevăzută de sistemul sancţionator din România.
În aceste condiţii constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, în mod corect instanţa de fond a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de recunoaştere a efectele sentinţelor de condamnare şi de transferare a persoanei condamnate T.M. (fostă D.) în vederea continuării executării pedepselor cu închisoarea cu muncă silnică aplicate de instanţe din Japonia, într-un penitenciar din România.
Aşa fiind, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata persoană transferabilă T.M. (fostă D.) împotriva sentinţei penale nr. 274 din data de 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală.
Obligă recurenta condamnată persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3426/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3423/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
