ICCJ. Decizia nr. 3477/2012. Penal. Plângere împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive (art. 140 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3477/2012
Dosar nr. 7518/2/2012
Şedinţa publică din 26 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a l-a penală, în temeiul art. 1402 alin. (7) C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de învinuitul B.S. împotriva ordonanţei procurorului privind obligarea de a nu părăsi ţara nr. 54/P/2012, emisă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - secţia de Combatere a Corupţiei la 3 octombrie 2012.
De asemenea, prin aceeaşi încheiere s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 7518/2/ 2012 - la 8 octombrie 2012 a fost înregistrata plângerea învinuitului, împotriva ordonanţei procurorului de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi ţara din data de 3 octombrie 2012, dată în dosarul nr. 54/P/2012 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând u-se admiterea plângerii şi revocarea măsurii preventive, întrucât pe de o parte nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia, în cauză neexistând date care să justifice luarea acestei masuri, ea fiind una abuzivă şi, de asemenea, a solicitat a se lua în considerare faptul că în intervalul scurs de la începerea urmăririi penale nu au apărut indicii sau probe care să vină în sprijinul acuzaţiilor şi nu a fost solicitat pentru a da lămuriri cu privire la acestea.
Conform art. 1451 C. proc. pen. rap. la art. 145 C. proc. pen. măsura obligării de a nu părăsi ţara poate fi luată numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 alin. (1) C. proc. pen., respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Cercetând această condiţie, fără a intra în analiza necesităţii prelungirii măsurii preventive, Curtea a constatat că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara a fost dispusă în privinţa învinuitului B.S. la data de 17 iunie 2012, fiind ulterior prelungită în trei rânduri, procurorii de caz reţinând că "numiţii B.S., asigurau partea de protecţie prin furnizarea de informaţii privitoare la eventuale controale demarate de instituţiile statului abilitate în combaterea evaziunii fiscale, intermediau accesul unora dintre membrii grupării la persoanele cu funcţii de conducere ori, cum este cazul numiţilor B.S. şi, nu întreprindeau măsurile legale, deşi aveau cunoştinţă de activitatea ilegală desfăşurată de SC E.R.G. SRL (fila 3 din ordonanţă), fapte care, în opinia acuzării, constituie infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală şi au fost stabilite prin următoarele probe: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice; raport de constatare financiar contabilă; procese-verbale de redare a conţinutului supravegherilor operative; documente financiar-contabile aparţinând SC E.R.G. SRL.
Curtea a constatat că în privinţa învinuitului B.S. nu s-a solicitat şi în consecinţă nu a existat o interceptare telefonică a convorbirilor sale, niciunul dintre inculpaţii, învinuiţii sau martorii din cauză nu au dat declaraţi care să vină în sprijinul acuzării, din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă vreo legătură între activitatea învinuitului şi societatea comercială prin intermediul căreia s-a comis infracţiunea de evaziune fiscală.
În cuprinsul referatului prin care s-a solicitat arestarea preventivă a altor persoane cercetate în cauză, procurorii de caz fac referire la o întâlnire dintre învinuitul B.S. şi inculpatul M.C.A. care a avut loc în vara anului 2011 la Londra, la întâlnirile dintre învinuit şi M.C.A. (fostul său şef de cabinet), C.V. (şeful A.N.V.) şi comisarul-şef adjunct al Gărzii Financiare Ilfov, precum şi la conţinutul convorbirilor telefonice interceptate autorizat în cauză care relevă preocuparea de a-l convinge pe învinuitul B.S. să nu demisioneze de la conducerea A.N.A.F. Aceste aspecte care reliefează participaţia învinuitului la activitatea infracţională nu pot constitui, în opinia Curţii, nici indicii temeinice şi cu atât mai puţin probe care să constituie temei pentru prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara dispusă în cauză.
Pentru luarea unei măsuri preventive, fie şi neprivativă de libertate, acuzaţiile trebuie să aibă o bază reală şi să dobândească o consistentă, mai ales că au trecut mai bine de 3 luni de la luarea măsurii şi nu a apărut vreo probă ori indiciu suplimentar care să vină în sprijinul acuzaţiilor. Este cert că în cază nu există vreo probă, directă ori indirectă, care să conducă la concluzia că învinuitul a sprijinit grupul infracţional organizat ori că ar fi înlesnit ori ajutat la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, iar relatările din cuprinsul ordonanţei nu pot constitui nici măcar simple indicii ale comiterii faptelor, cu atât mai puţin indicii temeinice.
De altfel, mijloacele de probă arătate în cuprinsul ordonanţei care duc la presupunerea rezonabilă a comiterii faptelor, nu reprezintă decât o înşiruire generală fără nicio referire la activitatea infracţională concretă a învinuitului B.S. Sub acest aspect este cel puţin surprinzător faptul că, deşi acuzaţiile aduse învinuitului sunt de o gravitate deosebită şi se menţionează că acesta a fost supravegheat operativ încă din vara anului 2011 (referirea la întâlnirea de la Londra), nu există o solicitare a interceptării convorbirilor telefonice ale învinuitului ori în mediu ambiental, pentru a putea susţine şi dovedi aceste acuzaţii.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1451 C. proc. pen., măsura obligării de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă inculpatului de procuror sau judecător, în cursul urmăririi penale sau de instanţa de judecată, în cursul judecăţii de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus aceasta măsură.
Potrivit art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara poate fi prelungită motivat, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia se menţin iar prelungirea este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Înalta Curte constată că în cauză există indicii temeinice, în sensul cerut de art. 143 C. proc. pen. care conturează presupunerea rezonabilă că învinuitul B.S. a săvârşit, infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală
Analizând aceste elemente, prin prisma art. 136 alin. (1) C. proc. pen. potrivit căruia scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea.
În învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei, se apreciază că se impune prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara.
Buna desfăşurare a procesului penal presupune, în esenţă, atingerea scopului procesului penal, astfel cum este consacrat de art. 1 C. proc. pen., respectiv constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, contribuind la apărarea ordinii de drept şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legii.
Revenind la cauza de faţă, faţă de împrejurările concrete în care se presupune că a fost săvârşită fapta, astfel cum rezultă din actele de urmărire penală existente în volumele 13, 14, 17 şi 19 (inculpatul B.S. menţinând legătura cu ceilalţi inculpaţi dar şi cu M.C.A.), se apreciază că prelungirea măsurii preventive este necesară.
Această măsura preventivă este proporţională cu scopul urmărit, prin raportare la circumstanţele reale ale faptei reţinute în sarcina învinuitului. Din actele de urmărire penală administrate în cauză rezultă suficiente date şi informaţii care întemeiază presupunerea rezonabilă că învinuitul B.S. a participat la comiterea activităţilor infracţionale ce formează obiectul anchetei penale desfăşurată în dosarul nr. 54/P/2012.
De asemenea, înalta Curtea consideră că măsura preventivă în discuţie este proporţională cu scopul urmărit, prin raportare la circumstanţele reale ale comiterii presupuselor fapte ce formează obiectul anchetei care au presupus o strânsă colaborare între membrii grupului infracţional care au acţionat în îndeplinirea unor roluri prestabilite.
Totodată, obligaţiile impuse învinuitului, respectiv de a nu se apropia de alţi învinuiţi sau inculpaţi cercetaţi în aceeaşi cauză ori de familiile acestora, de a nu comunica cu aceste persoane direct sau indirect şi de a nu se afla în locuinţele lor, reprezintă garanţii de natură să contribuie la aflarea adevărului în cauză, prin eliminarea oricăror riscuri de influenţare sau denaturare a adevărului judiciar prin punerea de acord asupra a ceea ce urmează să declare.
Pentru considerentele de mai sus, înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din 09 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 7518/2/2012 (3131/2012, va casa încheierea recurată şi, în rejudecare, respinge,ca neîntemeiată, plângerea formulată de învinuitul B.S. împotriva Ordonanţei de prelungire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara din data de 03 octombrie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul nr. 54/P/2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din 09 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 7518/2/2012 (3131/2012).
Casează încheierea recurată şi, în rejudecare, respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de învinuitul B.S. împotriva Ordonanţei de prelungire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara din data de 03 octombrie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul nr. 54/P/2012
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3588/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3534/2012. Penal → |
|---|
