ICCJ. Decizia nr. 3595/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3595/2012
Dosar nr. 6903/3/2012
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă în urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului;
Prin sentinţa penală nr. 372 din 03 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 913 din 23 decembrie 2010, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, formulată de condamnatul N.M., deţinut în Penitenciarul Rahova.
A fost obligat revizuentul la 250 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 07 martie 2012 sub nr. 6903/3/2012, condamnatul N.M. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 913 din 23 decembrie 2010, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
În motivarea cererii, petentul a arătat că, având în vedere faptul că, până la începerea cercetării judecătoreşti nu erau în vigoare dispoziţiile privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, iar ulterior, la momentul pronunţării hotărârii instanţei de fond, fusese depăşit momentul procesual până la care s-ar fi putut invoca dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., a fost în imposibilitatea de a putea invoca dispoziţiile invocate, cu toate că reprezentau o lege penală mai favorabilă. Revizuentul a mai arătat că a recunoscut toate infracţiunile de care era acuzat şi că potrivit deciziei Curţii Constituţionale 1470/2011 trebuia să beneficieze de reducerea pedepsei, conform art. 3201 din Legea nr. 202/2010.
A mai arătat revizuentul că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011 şi Decizia nr. 1483 din 08 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4081 alin. (5)-(11), art. 4082 C. proc. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului, potrivit art. 4082 C. proc. pen., instanţa a constatat că prin sentinţa penală nr. 913 din 23 decembrie 2010, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti secţia a Ii-a penală, s-au respins cererile formulate de inculpaţii N.M. şi G.M., prin apărători, de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. coroborat cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Prin schimbarea încadrării juridice, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru infracţiunea trafic de droguri de mare risc. În baza art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului N.M. prin sentinţa penală nr. 350 din 23 iulie 2008 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 434 din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală şi s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului N.M. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii şi arestării preventive din data de 05 martie 2008, de la 21 martie 2008 la 02 aprilie 2008 şi de la 01 septembrie 2010 la zi.
În baza art. 118 alin. (5) C. pen. şi art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 300 lei de la inculpatul N.M.
Sentinţa penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4193 din 08 decembrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A mai reţinut că, cererea de revizuire a fost formulată la data de 18 ianuarie 2012, în termenul legal de 3 luni calculat de la data de a publicării în M. Of. al României, Partea I nr. 853 din 02 decembrie 2011, a Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale, cu respectarea dispoziţiilor art. 4082 alin. (4) C. proc. pen.
Potrivit art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Aşadar, pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de către petent, respectiv art. 4082 C. proc. pen., instanţa a reţinut că este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două condiţii: pe de o parte, în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate pe care Curtea Constituţională să o fi admis, iar pe de altă parte, soluţia pronunţată în cauza respectivă să se fi întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. Art. 4082 C. proc. pen. a fost introdus prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală. Prin această lege a fost abrogat alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea soluţionării unei cauze în care se invocase excepţia de neconstituţionalitate pe perioada soluţionării acesteia de către Curtea Constituţională. Cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen. apare, astfel, ca un remediu, aplicabil, evident, doar celor care au invocat o excepţie de neconstituţionalitate, pentru nesuspendarea soluţionării cauzei prevăzută de fostul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Şi anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocarea şi admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate nu producea efecte decât în cauza în care excepţia fusese invocată şi, în celelalte cauze, doar pentru viitor. Admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate nu producea efecte asupra altor cauze soluţionate definitiv până în momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în a doua republicare.
În ceea ce priveşte prima condiţie, a reţinut că, din conţinutul atât al dosarului primei instanţe, cât şi cel al instanţei de apel şi cel al instanţei de recurs, a rezultat, în mod cert, faptul că, la niciunul dintre termenele de judecată care au fost acordate, nici revizuentul, nici reprezentantul Ministerului Public, nici alte părţi şi nici instanţele din oficiu, nu au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., invocată de revizuent în prezenta cauză. Prin urmare, s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanţă împrejurarea potrivit căreia prin Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege pe care revizuentul îşi întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o solicită în această cauză.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că nu mai este necesar a analiza cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 4082 C. proc. pen., respectiv dacă soluţia pronunţată în cauza respectivă s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată ne constituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare
Pentru toate aceste considerente, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul N.M.
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, revizuentul condamnat N.M., criticând-o pentru nelegalitate şi ne temeinicie şi solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi admiterea în principiu a cererii de revizuire.
În motivarea orală a apelului condamnatul revizuent, prin apărătorul din oficiu, a arătat că atât pe parcursul urmăririi penale cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.
Prin decizia penală nr. 196/A din 29 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia I penală a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat N.M. împotriva sentinţei penale nr. 372 din 03 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul revizuent la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariul apărătorului din oficiu s-a stabilit a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Curtea a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuent N.M., reţinând că pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de condamnat, respectiv art. 4082 C. proc. pen., este necesară întrunirea cumulativă a două condiţii:în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate pe care Curtea Constituţională să o fi admis şi, în al doilea rând, soluţia pronunţată în cauză să se fi întemeiat pe dispoziţia declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Analizând actele dosarului de fond, Curtea a constatat că nu a fost ridicată nicio excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., astfel că, nu are relevanţă împrejurarea că prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege pe care revizuentul şi-a întemeiat cererea.
Împotriva deciziei a formulat recurs revizuentul N.M., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, admiterea în principiu a cererii de revizuire şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Revizuentul în susţinerea orală a recursului a arătat că cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen., în sensul că sentinţa penală atacată pe calea revizuirii a fost pronunţată la data de 23 decembrie 2010, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat la data de 2 decembrie 2011, admiţând excepţia de neconstituţionalitate şi constatând că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin urmare, a susţinut că faţă de dispoziţiile art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile Curţii Constituţionale erau obligatorii pentru instanţele de judecată.
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivului de recurs invocat - în cadrul cazului de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen. - cât şi din oficiu - potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale şi temeinice şi recursul declarat de recurentul revizuent ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că în mod judicios şi motivat instanţa de apel şi-a însuşit, la rândul ei, argumentele primei instanţe, constatând că, revizuirea în baza unei decizii a Curţii Constituţionale prin care s-a admis a admis o excepţie de neconstituţionalitate are rolul de a conduce la anularea unei hotărâri definitive numai dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate cerute de lege.
Se constată că, prin sentinţa penală nr. 913 din 23 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Ii-a Penală, a cărei revizuire se solicită, revizuentul N.M. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Sentinţa penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4193 din 08 decembrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul inculpatului N.M. fiind respins ca nefondat.
De asemenea, se constată că cererea de revizuire îndeplineşte condiţiile cerute de dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen., respectiv, vizează o hotărâre definitivă pronunţată într-o cauză în care s-a invocat dispoziţia legală declarată neconstituţională şi a fost formulată de inculpat în termen de 3 luni de la publicarea în M. Of. al României a deciziei Curţii Constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 177/2010, hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Prin adoptarea Legii nr. 147/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală au fost aduse modificări procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate, în etapa cercetării judecătoreşti, fiind eliminată suspendarea de drept a soluţionării cauzei pe fond, pe durata derulării procedurii în faţa instanţei de control constituţional şi a fost introdus, astfel, un nou motiv de revizuire, respectiv, soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe o dispoziţie legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Abrogarea măsurii suspendării de drept a determinat legiuitorul să introducă în materia penală un nou caz de revizuire în cazul deciziilor Curţii Constituţionale, astfel încât să asigure părţilor garanţiile dreptului la un proces echitabil, de această cale extraordinară de atac putând uza toţi cei care au invocat o excepţie de neconstituţionalitate în cursul judecăţii şi care, evident, nu mai pot beneficia de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Din interpretarea textului de lege enunţat, rezultă că pentru a fi supuse revizuirii hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate pe care Curtea Constituţională să o fi admis şi soluţia pronunţată în respectiva cauză să se fi întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Referitor la admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen. şi Curtea Constituţională a apreciat că, este admisibilă o asemenea cerere dacă se întemeiază pe o dispoziţie a Curţii Constituţionale, dispoziţia legală declarată neconstituţională a avut înrâurire decisivă asupra hotărârii pronunţate în cauză, iar părţile au dat dovadă de diligentă şi au invocat excepţia de neconstituţionalitate, înţelegând să se folosească de acest mijloc de apărarea în scopul valorificării drepturilor şi intereselor lor legitime (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 627 din 04 octombrie 2010).
Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la prezenta cauză, înalta Curte, în urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului nr. 45109/32010 în care s-a pronunţat sentinţa nr. 913 din 23 decembrie 2010, definitivă la data de 08 decembrie 2011, constată că nici reprezentantul Ministerului Public, după cum nici revizuentul, alte părţi ori instanţele din oficiu ( fond, apel şi recurs), nu au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., pe parcursul judecăţii cauzei.
Faţă de această împrejurare, se constată că în mod corect, au apreciat cele două instanţe că nu este îndeplinită una dintre cele două condiţiile cumulative cerute de lege pentru a fi incidente dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen., fiind, aşadar, lipsită de relevanţă împrejurarea invocată de revizuent, în susţinerea cererii, potrivit căreia prin Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În consecinţă, cele două instanţe, în mod întemeiat, au apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen. iar cererea de revizuire este inadmisibilă sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că hotărârea pronunţată în cauză este legală şi temeinică şi, în temeiul dispoziţiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul N.M.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul N.M. împotriva deciziei penale nr. 196/A din 29 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I Penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3635/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3611/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
