ICCJ. Decizia nr. 3588/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3588/2012
Dosar nr. 4802/120/2011
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 87 din 15 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a dispus condamnarea inculpatului T.D., după cum urmează:
1) - În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
2) - În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. d) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului şi s-a stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de: 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit în conformitate cu art. 82 C. pen. şi potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
Pe latură civilă, în baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Dâmboviţa şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 124.136 lei, cu dobânzi şi accesorii aferente, calculate până în ziua plăţii integrale.
În temeiul art. 353 C. proc. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului, până la concurenţa valorii de 124.136 lei.
Inculpatul a fost obligat la 1.100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul a fost administratorul SC "L.C." SRL cu sediul în comuna Potlogi, sat Româneşti, judeţul Dâmboviţa şi că prin încheierea din 22 octombrie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa - Secţia Comercială şi de contencios Administrativ s-a admis cererea pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, dispunându-se dizolvarea acestei societăţi şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. în temeiul art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea privind procedura de insolvenţă, s-a numit lichidator judiciar „Cabinetul individual de insolvenţă „V.D.", cu sediul în municipiul Târgovişte.
La data de 13 aprilie 2009 (anterior pronunţării încheierii de dizolvare a societăţii), s-a efectuat de către Serviciul de Inspecţie Fiscală al D.G.F.P. Dâmboviţa o inspecţie a activităţii societăţii cuprinzând perioadele 01 ianuarie 2004 - 30 iunie 2008 şi 25 martie 2009 - 13 aprilie 2009.
Cu ocazia acestei inspecţii, s-au constatat nereguli în activitatea contabilă desfăşurată de societate şi în activitatea administratorului de drept a acesteia, inculpatul T.D., aceste nereguli constând, în principal, în aceea că acesta ar fi stabilit cu rea credinţă impozitul datorat statului, obţinând fără drept rambursări de TVA şi evidenţiind în actele contabile ale societăţii operaţiuni comerciale fictive.
S-a mai reţinut că potrivit raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză a rezultat că inculpatul, în calitate de administrator al SC L.C. SRL Potlogi, a cauzat statului un prejudiciu în sumă de 124.136 lei, sumă neacoperită de către acesta până la soluţionarea în fond a cauzei.
Prezent personal în instanţă şi asistat de apărător ales, inculpatul a învederat faptul că recunoaşte integral săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi că doreşte ca în cauză să i se aplice dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., solicitând judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Referitor la această cerere a inculpatului, deşi a existat opoziţie din partea reprezentantului Ministerului Public, instanţa de fond a apreciat-o ca fiind admisibilă, cercetarea judecătorească fiind la începutul cercetărilor judecătoreşti, chiar dacă dosarul a mai suferit amânări, însă toate justificate şi anterioare declanşării efective a procedurii de judecată.
Ca urmare, prima instanţă a admis cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi, analizând toate probele administrate în dosarul de urmărire penală, dar şi înscrisurile în circumstanţiere depuse de inculpat, a pronunţat soluţia de condamnare a acestuia pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa şi aflate în concurs real.
În favoarea aceluiaşi inculpat s-au reţinut şi circumstanţe atenuante raportat la comportamentul avut de acesta pe parcursul întregului proces penal şi s-a făcut, de asemenea, aplicarea dispoziţiilor prevăzute în alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., conform cărora limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracţiunile de care se face vinovat inculpatul se reduc cu o treime.
Apreciind că scopul educativ preventiv al legii penale poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, care este la prima abatere penală, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 81 şi 82 C. pen., dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, precum şi a art. 71 - 64 şi art. 71 alin. (5) C. pen.
La aceste soluţii a ajuns prima instanţă reţinând că în mod corect organele de cercetare penală au stabilit starea de fapt şi au făcut o justă şi corectă apreciere asupra probelor administrate, în sensul că inculpatul T.D. se face vinovat pentru săvârşirea ambelor infracţiuni, fapte penale recunoscute integral de către acesta din urmă.
Sub aspect civil, pentru recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat prin faptele comise de inculpat, prejudiciu dovedit în cauză pe baza expertizei contabile efectuate în faza de urmărire penală şi care a fost apreciat de instanţă ca fiind o probă pertinentă şi obiectivă, instanţa, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat să plătească statului, reprezentat prin A.N.A.F. Bucureşti, suma de 124.136 lei, cu dobânzi şi accesorii aferente calculate până la ziua plăţii integrale.
La această ultimă soluţie a ajuns prima instanţă sub aspectul laturii civile constatând că pretenţiile părţii civile sunt întemeiate şi că acestea rezultă în urma probatoriului administrat în acest sens, anume raportul de expertiză contabilă, pretenţiile suplimentare solicitate de aceeaşi parte civilă până la suma de 1.533.890 lei nefiind dovedite în vreun fel de aceasta.
În speţa dedusă judecăţii, văzând şi atitudinea de recunoaştere manifestată de către inculpat (dispus să acopere prejudiciul aşa cum este el stabilit în urma raportului de expertiză contabilă), a rezultat cu certitudine că există atât fapta cauzatoare de prejudiciu, cât şi răspunderea civilă delictuală a inculpatului, acesta însă putând fi obligat doar la sumele certe stabilite prin proba ştiinţifică sus menţionată.
Pentru celelalte sume de bani solicitate de către partea civilă, s-a reţinut că aceasta avea obligaţia de a produce probe concludente, pertinente şi utile care să le dovedească, la dosarul cauzei neexistând asemenea dovezi.
Prin urmare, s-a constatat că cererea de constituire parte civilă formulată de A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Dâmboviţa este admisibilă în parte, în sensul celor sus arătate.
S-a mai reţinut în cauză că sunt aplicabile, de asemenea, şi dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora, în caz de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală, instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului este obligatorie.
Pornind de la dispoziţiile legale arătate, prima instanţă a instituit această măsură asiguratorie asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa valorii prejudiciului de 124.136 lei cu dobânzi şi accesorii aferente.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Dâmboviţa şi inculpatul T.D., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, după cum urmează:
În recursul declarat, Parchetul a arătat că în mod greşit prima instanţă a reţinut şi a făcut aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., art. 74 şi art. 76 C. pen., în favoarea inculpatului şi a aplicat pedepse la mai puţin de jumătate din limitele reduse, pedepse care nu îşi pot atinge scopul preventiv educativ, conform art. 52 C. pen.
Al doilea motiv de apel al parchetului a vizat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 165 C. proc. pen., în sensul că nu au fost identificate şi evaluate bunurile sechestrate.
În apelul său, A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Dâmboviţa, a criticat sentinţa în latură civilă şi a solicitat, în esenţă, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei în parte şi obligarea inculpatului la plata sumei de 1.533.890 lei, aşa cum s-a constituit parte civilă şi instituirea măsurilor asigurătorii până la concurenţa acestei sume.
În apelul declarat, inculpatul T.D. a solicitat, în esenţă, admiterea apelului, reindividualizarea pedepsei, faţă de circumstanţele atenuante şi respingerea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, ca nefondate.
Prin decizia penală nr. 109 din 10 iulie 2012, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie a dispus următoarele:
A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa împotriva sentinţei penale nr. 87 din 15 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia Penală, privind pe inculpatul T.D.
A desfiinţat, în parte, sentinţa atacată în latură penală şi, în consecinţă:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, în pedepsele componente de 1 an şi 6 luni şi, respectiv, 1 an închisoare.
A înlăturat dispoziţiile art. 320x C. proc. pen. şi circumstanţele atenuante personale prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) şi, respectiv, art. 76 lit. c) şi d) C. pen.
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, de la 1 an şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A înlăturat dispoziţiile art. 81 - 83 C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani, prev. de art. 862 C. pen.
Conform art. 863 C. pen., s-a dispus că pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a)- să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor din cadrul Tribunalului Dâmboviţa;
b)- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c)- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d)- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 864 C. pen.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Prin aceeaşi decizie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi de inculpatul T.D. împotriva sentinţei penale anterior menţionate.
A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales ce se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova, iar apelanta A.N.A.F. Bucureşti - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa la 100 lei, cu acelaşi titlu.
Curtea de apel, examinând hotărârea apelată în raport de situaţia de fapt reţinută, de probele administrate, de criticile formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, conform art. 371 alin. (2) şi art. 378 C. proc. pen., a constatat că apelul declarat de Parchet este întemeiat, în timp ce apelurile declarate de A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Dâmboviţa şi de inculpat sunt nefondate.
S-a constatat că situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor au fost corect reţinute de prima instanţă, în sensul că inculpatul T.D. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen. întrucât, în perioada 01 ianuarie 2009 - 13 aprilie 2009, în calitate de administrator al SC L.C. SRL Potlogi, a stabilit cu rea credinţă impozitul către stat, obţinând fără drept rambursări de TVA, evidenţiind în actele contabile ale societăţii operaţiuni comerciale fictive şi producând statului un prejudiciu de 124.136 lei.
S-a reţinut că probele administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de efectuare a inspecţiei fiscale, declaraţiile inculpatului şi fişa de cazier judiciar a acestuia, actele contabile, raportul de expertiză contabilă judiciară, au fost bine analizate şi interpretate de prima instanţă, astfel că încadrarea juridică stabilită corespunde faptelor săvârşite.
Cât priveşte însă reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi circumstanţele atenuante personale prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen. în favoarea inculpatului, curtea de apel a apreciat că în raport de actele şi lucrările dosarului şi comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, nu se impuneau a fi reţinute.
Astfel, s-a constatat că Tribunalul Dâmboviţa a admis în mod greşit cererea inculpatului privind aplicarea dispoziţiilor art. 320x C. proc. pen. în acest sens, s-a reţinut că au fost acordate numeroase termene de judecată (chiar la cererea inculpatului) pentru asigurarea apărării, pentru a plăti prejudiciul creat, inculpatul fiind citat cu mandat de aducere. Ca atare, s-a apreciat că nu ne mai regăsim la începutul cercetării judecătoreşti pentru a se putea aplica procedura simplificată şi, pe cale de consecinţă, reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, astfel că instanţa de fond nu trebuia să procedeze în acest mod, ci să urmeze procedura obişnuită.
Mai mult decât atât, s-a avut în vedere că Tribunalul Dâmboviţa a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante în mod neîntemeiat, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă. Astfel, s-a constatat că inculpatului T.D. i s-a reţinut şi dovedit în sarcină săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală cu consecinţe importante asupra bugetului consolidat al statului şi, chiar în condiţiile în care în cauză s-a aplicat procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. (în mod nejustificat în opinia instanţei de apel), este de remarcat faptul că inculpatul a fost citat în repetate rânduri, chiar emiţându-se pe numele lui mandat de aducere; pe de altă parte, s-a apreciat că nici conduita procesuală a inculpatului nu poate fi considerată bună (chiar şi în condiţiile recunoaşterii faptelor), în sensul că a solicitat acordarea de timp pentru plata integrală a prejudiciului, cerere căreia evident nu i s-a dat curs în cele din urmă. S-a considerat că toate aceste împrejurări de fapt, coroborate, nu pot conduce la o clemenţă şi un tratament atât de blând din punct de vedere sancţionator din partea instanţei de judecată.
Totodată, s-a reţinut că aplicarea pedepselor în cuantumul stabilit de către Tribunalul Dâmboviţa - la mai puţin de jumătate din limitele deja reduse ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., este nejustificată şi în dezacord cu scopul instituit prin dispoziţiile art. 52 alin. (1) C. pen.
În raport de cele arătate mai sus, curtea de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a desfiinţat, în parte, în latură penală, sentinţa penală nr. 87 din 15 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare în pedepsele componente şi a înlăturat dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) şi, respectiv, art. 76 lit. c) şi d) C. pen., majorând pedepsele aplicate de la 1 an şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare şi de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare, în final inculpatul având de executat, după contopirea pedepselor, 3 ani închisoare.
Ca modalitate de executare, s-a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei se va realiza şi fără executare în regim privativ de libertate, astfel că, în temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, prevăzut de art. 862 C. pen.
Cu privire la apelul declarat de inculpatul T.D., prin care s-a solicitat redozarea pedepsei aplicate, instanţa de apel a apreciat că acesta este nefondat.
Referitor la A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Dâmboviţa, s-a reţinut că în apelul său, pe parcursul a două motive, a solicitat, pe de o parte, majorarea cuantumului despăgubirilor de la 124.136 lei la 1.533.890 lei, aşa cum s-a constituit iniţial parte civilă, iar pe de altă parte, constituirea măsurilor asigurătorii până la concurenţa sumei solicitate.
Cu privire la primul motiv de apel, curtea de apel a observat că o probă ştiinţifică (expertiza judiciar - contabilă) a stabilit că prejudiciul real creat de inculpat prin activitatea infracţională este de 124.136 lei, la care se adaugă dobânzi şi accesorii aferente calculate până în ziua plăţii integrale (conform sentinţei apelate) şi nu 1.533.890 lei, aşa cum a solicitat partea civilă.
Al doilea motiv de apel a vizat instituirea măsurilor asigurătorii până la concurenţa sumei solicitate, aşa cum de altfel a solicitat şi Parchetul, deoarece Tribunalul Dâmboviţa a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului, dar nu le-a individualizat şi evaluat, aşa cum prevăd disp. art. 165 C. proc. pen. în vederea lămuririi cauzei sub acest aspect, curtea de apel a înaintat adresă la Primăria comunei Potlogi, judeţul Dâmboviţa, pentru a comunica bunurile mobile şi imobile cu care figurează la rol inculpatul, iar prin adresa nr. 11266 din 02 iulie 2012, Primăria comunei Potlogi, judeţul Dâmboviţa a comunicat faptul că inculpatul T.D. nu figurează la rol agricol şi fiscal înregistrat cu bunuri mobile şi imobile.
Aşa fiind, apelul declarat de A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Dâmboviţa, a fost respins, ca nefondat.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs partea civilă A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Dâmboviţa şi inculpatul T.D.
Recursul inculpatului a fost fundamentat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., critica formulată vizând redozarea pedepsei, având în vedere poziţia de recunoaştere şi regret a faptelor comise, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Pe calea motivelor scrise depuse la dosar, recurenta parte civilă A.N.A.F Bucureşti prin D.G.F.P. Dâmboviţa a solicitat admiterea recursului şi, pe fond, admiterea cererii de constituire ca parte civilă pentru suma de 1.533.890 lei, la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale a prejudiciului.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, respectiv cele prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, constând în aceea că, în perioada 01 ianuarie 2009 - 13 aprilie 2009, în calitate de administrator al SC L.C. SRL Potlogi, a stabilit cu rea credinţă impozitul către stat, obţinând fără drept rambursări de TVA, evidenţiind în actele contabile ale societăţii operaţiuni comerciale fictive şi producând statului un prejudiciu de 124.136 lei.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanţa de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că, în cauză, instanţa de apel a procedat în mod corect atunci când a înlăturat dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. (având în vedere că acestea nu erau incidente în speţă întrucât trecuseră mai multe termene cu procedură completă până la momentul la care inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor), art. 74 lit. a) şi c) şi, respectiv, art. 76 lit. c) şi d) C. pen., majorând pedepsele aplicate de prima instanţă.
Astfel, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului de instanţa de prim control judiciar au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunilor, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat, nefiind justificată reducerea acestora.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
În prezenta cauză, înalta Curte, în acord cu instanţa de prim control judiciar, constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, precum şi conduita inculpatului pe parcursul procesului penal. Pe de altă parte, se reţine că datele personale favorabile inculpatului nu pot constitui argumente apte să conducă la adoptarea unei soluţii de reducere a cuantumului pedepsei întrucât acestor împrejurări nu li se poate acorda o pondere mai mare în procesul individualizării judiciare a pedepsei, faţă de modalitatea concretă de comitere a faptelor.
Ca atare, pedeapsa aplicată inculpatului apare ca fiind temeinică şi legală, aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptelor şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei fiind, de asemenea, corect stabilită.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta parte civilă A.N.A.F Bucureşti prin D.G.F.P. Dâmboviţa care, de altfel, au fost invocate şi în calea de atac a apelului, se constată că acestea nu pot fi primite, având în vedere că în mod corect inculpatul a fost obligat la plata sumei de 124.136 lei, cu dobânzi şi accesorii aferente, calculate până în ziua plăţii integrale, acesta fiind prejudiciul produs bugetului de stat prin faptele comise de inculpat, stabilit pe baza raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză. în acest context, nefiind administrate în cauză alte probe care să susţină pretenţiile suplimentare ale părţii civile, până la concurenţa sumei de 1.533.890 lei, inculpatul nu poate fi obligat decât la plata sumelor certe, dovedite prin proba ştiinţifică anterior menţionată.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de partea civilă şi de către inculpat în calea de atac a recursului apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit aceloraşi dispoziţii legale, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Dâmboviţa şi de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr. 109 din 10 iulie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din pare suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3614/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3477/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
