ICCJ. Decizia nr. 3423/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3423/2012
Dosar nr. 757/86/2012
Şedinţa publică din 23 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin adresa nr. 49/III/6 din 13 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 18 ianuarie 2012 sub nr. 757/86/2012, a fost înaintată spre competentă soluţionare, împreună cu concluziile de respingere ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de B.G., care a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 136/2009 pronunţată în dosarul nr. 1848/86/2008 al Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3042/2011 a Î.C.C.J.
Prin cererea de revizuire formulată la data de 11 ianuarie 2012 şi adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, revizuentul a indicat cazurile de revizuire din cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., susţinând ca unic motiv faptul că este nevinovat.
Prin sentinţa penală nr. 34 din 22 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Suceava, în baza art. 403 C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G., împotriva Sentinţei penale nr. 136/2009 a Tribunalului Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 3042/2011 a Î.C.C.J., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 136 din 07 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1848/86/2008, modificată în parte prin decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3043 din 13 septembrie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul B.G., a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului B.G. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Au fost emise mandatul de executare al pedepsei închisorii şi ordinul de interzicere a părăsirii ţării nr. 173/2009 de Tribunalul Suceava la data de 14 septembrie 2011.
Prin adresa nr. F/69090 din 16 septembrie 2011 Penitenciarul Botoşani a comunicat faptul că inculpatul arestat de I.P.J. Suceava, a început pedeapsa la data de 14 septembrie 2011 şi expiră la data de 13 septembrie 2016.
Faţă de motivele de revizuire invocate de către petent, Tribunalul a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se îndreptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoaşterii de către instanţele care au pronunţat hotărârea definitivă a unor fapte şi împrejurări, motiv pentru care hotărârea nu corespunde adevărului şi, ca urmare, nici legii.
Primul caz de revizuire, cel prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. este incident atunci când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei".
În cadrul reglementării actuale, elementele noi, necunoscute instanţelor care au soluţionat cauza, pot proveni din existenţa unor împrejurări care, în momentul judecăţii, luate în ansamblu, dădeau convingerea de vinovăţie sau nevinovăţie, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior la cunoştinţa instanţei, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr este în realitate o cunoaştere inexactă a faptelor. Noile elemente apar din alte fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă.
S-a reţinut că pentru aplicabilitatea acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite 3 condiţii:
a) să se fi descoperit fapte şi împrejurări. Este vorba de „fapte" şi „împrejurări" care fac parte din obiectul probaţiunii, în sensul că pot contribui la soluţionarea corectă a cauzei (fapte probatorii).
Deşi probele sunt fapte şi împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea. Noile fapte şi împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele şi împrejurările pe care le dovedesc.
Aşadar, ceea ce se cere a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocele noi de probă care ar dovedi o faptă probatorie, pe care instanţa de fond a considerat-o inexistentă.
b) în al doilea rând faptele şi împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanţa de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanţă, care a pronunţat hotărârea definitivă. Elementul de noutate trebuie analizat în raport de instanţă şi nu de părţi. Este îndeplinită această condiţie atunci când partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o în faţa instanţei.
Se va considera că faptele nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei atunci când ele sunt aduse pentru prima dată la cunoştinţa instanţei, dar şi atunci când faptele indicate în cererea de revizuire au fost anterior invocate în instanţă dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind doar simple afirmaţii asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu s-a cerut dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor de probă corespunzătoare, raţiune pentru care instanţa nu le-a avut în vedere la pronunţare.
Dacă însă instanţa de judecată s-a pronunţat asupra faptelor invocate ca noi, în sensul că a negat existenţa lor sau a considerat că nu atrag o altă soluţie în cauza dată, nu se mai poate trage concluzia că erau necunoscute pentru instanţă.
c) a treia condiţie este aceea că faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal.
În speţă, deşi revizuentul a indicat cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., Tribunalul a considerat că cele invocate de revizuent, nu se înscriu „în categoria probelor noi de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare", în sensul că aspectele relevate în cererea de revizuire nu au puterea probatorie necesară să răstoarne materialul probator administrat în cauză, în raport de infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Pe de o parte reevaluarea probatoriului nu poate fi niciodată solicitată în procedura revizuirii (chiar dacă petentul susţine că în fapt este nevinovat), iar pretinsele abuzuri săvârşite de către organele de urmărire sau cercetare penală nu pot constitui motiv de revizuire decât pentru temeiul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) - în măsura în care s-ar reţine săvârşirea de către aceştia a unei infracţiuni în legătură cu cauza în care petentul B.G. a fost condamnat şi în măsura în care infracţiunea a fost decisivă în pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
În consecinţă, reţinând şi Decizia nr. 60/2007 a Î.C.C.J. - Secţiile Unite (recurs în interesul legii), în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă, Tribunalul a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel revizuentul B.G., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că motivele de revizuire invocate se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. respectiv s-au descoperit fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de către instanţă la soluţionarea pe fond a cauzei, situaţie ce impune admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
A arătat că în mod greşit prima instanţă a luat în considerare doar motivele de revizuire prezentate în memoriul din data de 11 ianuarie 2012, omiţând a analiza şi motivele prezentate în memoriul din data de 27 ianuarie 2012 în care a indicat expres care sunt acele probe noi de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare.
A mai arătat că prin memoriul din data de 27 ianuarie 2012 a indicat o serie de ordonanţe prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru filele CEC emise în relaţia contractuală cu SC D.E. SRL pentru care a fost condamnat.
Prin elementele indicate în cererea de revizuire şi memoriul ulterior se poate lămuri problema pretinsei datorii de 600.000 lei către SC D.E. SRL debit care în realitate nu a existat niciodată şi care a apărut în baza completării unei file CEC furate şi declarată nulă de către unitatea bancară.
Prin decizia penală nr. 56 din 28 mai 2012 Curtea de Apel Suceava a ca nefondat, apelul declarat de revizuentul B.G. împotriva sentinţei penale nr. 34 din 22 februarie 2012 a Tribunalului Suceava.
Pentru a decide astfel Curtea de Apel a reţinut că motivele prezentate de revizuent în cererea de revizuire şi în memoriul completator de la fila 20-21 dosar primă instanţă se referă la aspecte legate de urmărirea penală şi situaţia de fapt existentă, aspecte ce nu se circumscriu cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Prima instanţă a făcut o analiză complexă a cauzei de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., concluzia acesteia precum că motivele prezentate de revizuent nu se circumscriu acestui caz de revizuire, fiind corectă.
Prin cererea de revizuire, revizuentul B.G. solicită practic a se reanaliza situaţia de fapt şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti efectuate pe fondul cauzei precum şi o completare sau suplimentare a probatoriului administrat, procedură inadmisibilă prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul B.G. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi rejudecând să se admită cererea de revizuire aşa cum a fost formulată.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale înalta Curte constată că este nefondat pentru cele ce urmează:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac şi poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen., motive ce vizează împrejurări necunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei, declaraţii mincinoase date în cauză, existenţa unui înscris falsificat care a servit ca temei al hotărârii, săvârşirea de către organul judiciar a unei infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, existenţa unor hotărâri definitive care nu se pot concilia.
Verificând actele şi lucrările dosarului înalta Curte constată că toate motivele invocate de recurent au fost analizate de instanţele de judecată care au dispus şi menţinut condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. în formă continuată.
Susţinerea revizuentului cum că nu ar fi vinovat de comiterea faptei de înşelăciune, întrucât fila cec emisă în alb i-a fost sustrasă, nu poate fi primită, deoarece acestea reprezintă chestiune legată de soluţionarea pe fond a cauzei, apărare care a fost formulată în faţa instanţelor de judecată, după cum chiar recurentul revizuent arată în ultimul cuvânt, instanţe care au pronunţat hotărârile judecătoreşti în baza cărora revizuentul execută pedeapsa.
Prin cererea formulată, se constată că, de fapt, se tinde la repunerea în discuţie a probatoriului deja administrat sau la completarea acestuia, ceea ce este inadmisibil în procedura instituită de art. 394 şi urm. C. proc. pen.
Pe cale de consecinţă, constatând că legalitatea şi temeinicia hotărârilor recurate, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuent.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.G. împotriva deciziei penale nr. 56 din data de 28 mai 2012 a Curţii de Apel Suceava - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3417/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3413/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
