ICCJ. Decizia nr. 3780/2012. Penal. Tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune la Legea 39/2003 (Legea 39/2003 art. 10). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3780/2012
Dosar nr. 3927/109/2010
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 325 din 30 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 3927/109/2010, au fost condamnaţi inculpaţii D.N.C., B.G.S., B.D.G. şi D.M., la câte:
- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003;
- 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată.
În baza art. 33 lit. a), 34 C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpaţii să execute pedepsele cele mai grele, de câte 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. pe durata executării pedepselor, s-a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.N.C. reţinerea, respectiv ziua de 8 august 2010.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul C.O.F. la :
- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;
- 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 864 C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 690 din 25 martie 2003 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin Decizia penală nr. 430 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, pedeapsă ce va fi executată alăturat de pedeapsa din prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute, în total, pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii, respectiv ziua de 8 august 2010.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.L. pentru infracţiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 26 rap. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată.
În baza art. 14 C. pen. rap. la art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii D.N.C., C.O.F., B.G.S., B.D.G. şi D.M. să plătească, în solidar, părţii civile A.N.A.F. - Direcţia pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova suma de 44.409 RON, la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate până la data plăţii integrale a prejudiciului.
S-a menţinut sechestrul asigurător instituit asupra sumelor de 20.000 RON şi 4.200 euro ridicaţi de la inculpatul D.N.C., în vederea acoperirii prejudiciului.
S-a ridicat sechestrul asigurător instituit asupra celor trei autoturisme, M. cu nr. AG XX XXX, S.F. cu nr. AG YY YYY şi A. cu nr. AG ZZ ZZZ, aparţinând SC P.T.C. SRL.
Au fost obligaţi inculpaţii D.N.C., B.G.S., C.O.F., B.D.G. şi D.M. la câte 1.400 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare pentru inculpatul P.L. au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în urma sesizării din oficiu la data de 11 martie 2010 de către Brigada de Combatere a Crimei Organizate Piteşti - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor şi verificărilor efectuate, s-a stabilit că mai multe persoane aprovizionează reţelele de distribuitori de ţigări de contrabandă din mun. Piteşti, printre aceştia aflându-se şi inculpaţii C.O.F. şi D.N.C., aceasta din urmă fiind persoana care şi-a creat mai multe surse de aprovizionare cu ţigări de contrabandă, respectiv de pe raza judeţului Timiş (furnizori).
În lanţul infracţional, persoana care furniza ţigările de contrabandă inculpatului D.N.C. a fost identificată ca fiind inculpatul B.G.S., care locuia într-o localitate de graniţă, respectiv comuna M.A., jud. Timiş, şi care procura ţigările de contrabandă pe filiera Serbia.
Analizând actele şi lucrările dosarului (note de redare a convorbirilor telefonice, procese-verbale de investigaţie, declaraţii inculpaţi, procese-verbale de percheziţie domiciliară şi procese-verbale de supraveghere operativă şi filaj), prima instanţă a reţinut că este dovedită implicarea celor trei inculpaţi într-o activitate infracţională organizată, continuitatea legăturilor dintre ei, precum şi împrejurarea că aceştia acţionau în mod coordonat, fiecare având roluri prestabilite şi foarte clar determinate.
De asemenea, a mai reţinut că inculpaţii D.N.C. şi C.O.F. nu aveau propriile reţele de distribuţie, acţionând independent, inculpatul D.N.C. fiind singurul din gruparea infracţională identificată (formată şi din alte persoane, unele neidentificate, altele aflate în curs de cercetare), care avea legături cu furnizorii direcţi de ţigări de contrabandă (inculpaţii B.G.S., B.D.G., zis „L.", o altă persoană din zona de frontieră apelată „R."), se aproviziona de la aceştia, transporta ţigările din zona de frontieră în mun. Piteşti, le distribuia altor persoane (inculpatul C.O.F., precum şi altor persoane), negocia preţurile, atât cu furnizorii, cât şi cu distribuitorii din mun. Piteşti.
La rândul său, inculpatul C.O.F. distribuia ţigările cumpărate de la inculpatul D.N.C. altor persoane care le vindeau mai departe în Piaţa C. din municipiul Piteşti. S-a reţinut că, pentru existenţa grupului nu are relevanţă că inculpaţii C.O.F. şi B.G.S. nu se cunoşteau, din contră, acest aspect vine să susţină faptul că inculpatul C.O.F. nu acţiona independent de inculpatul D.N.C., pentru că altfel ar fi avut posibilitatea să se aprovizioneze direct de la sursă, iar câştigurile, cu siguranţă, ar fi fost mult mai mari.
Legătura dintre inculpatul D.N.C. şi inculpatul C.O.F. rezultă şi din activităţile specifice desfăşurate la data de 7 august 2010, urmate de efectuarea de către organele de urmărire penală a percheziţiei domiciliare, la locuinţa inculpatului C.O.F., împrejurare în care, în curtea imobilului acestuia a fost surprins inculpatul D.N.C. care livrase inculpatului C.O.F. ţigările de contrabandă, identificate într-un număr de 9 (nouă) saci, din material plastic de culoare neagră în garajul imobilului.
De asemenea, în sprijinul dovedirii unei activităţi infracţionale comune este declaraţia dată de inculpatul C.O.F. în faţa instanţei de judecată, care a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul D.M. de aproximativ un an de zile, perioadă în care i-a furnizat ţigări netimbrate („aproape un bax pentru consum personal").
S-a mai reţinut în baza probatoriului administrat că, la data de 5 august 2010, D.N.C. a intrat în legătură cu un alt membru al grupării infracţionale organizate, inculpatul B.G.S., care are rolul de a procura ţigările de contrabandă pe filiera Serbia, fiind domiciliat într-o localitate de graniţă, respectiv com. M.A., sat M.A., jud. Timiş şi având facilităţi în realizarea activităţii de procurare şi distribuire de ţigări de contrabandă, solicitându-i să-i procure mai multe baxuri de ţigări din sortimentele C., F., M.B., M.C., M.C.A. şi alte mărci de ţigări, fapt ce rezultă din interceptarea convorbirilor efectuate în baza Autorizaţiei din 30 iulie 2010 emisă de Tribunalul Argeş. Ulterior acestei discuţii telefonice, au avut loc alte convorbiri interceptate în baza aceleiaşi autorizaţii, din care rezultă că cei doi inculpaţi au convenit să se întâlnească la data de 6 august 2010 în corn. M.A., la domiciliul inculpatul B.G.S. care a reuşit să procure mai multe baxuri de ţigări din cele solicitate de inculpatul D.N.C.
În după amiaza zilei de 6 august 2010, tranzacţia între cei doi inculpaţi s-a realizat, iar inculpatul D.N.C. s-a reîntors spre municipiul Piteşti în vederea realizării de distribuţie de ţigări.
Atât în convorbirea iniţială, cât şi în cele ulterioare realizării tranzacţiei, cei doi au stabilit un plan bine determinat, în sensul că inculpatul B.G.S. urma să-i asigure deplasarea în condiţii de siguranţă în zona de frontieră care este supusă unor controale frecvente, în scopul de a nu fi oprit de eventuale filtre de poliţie care ar fi putut deconspira activitatea infracţională desfăşurată. Deplasarea către municipiul Piteşti a fost realizată de către inculpatul D.N.C. cu multă precauţie, pentru considerentele menţionate.
Marea majoritate a baxurilor de ţigări au fost procurate de D.N.C. urmau să fie vândute inculpatului C.O.F., care a fost contactat telefonic de inculpatul D.N.C. chiar pe drumul de întoarcere, în vederea stabilirii momentului când va avea loc plasarea ţigărilor.
De asemenea, inculpatul D.N.C. a contactat-o telefonic şi pe soţia - martora D.F., care urma să îl ajute la împachetarea ţigărilor, în vederea plasării în condiţii conspirate, însă martora D.F. nu a recunoscut faptul că l-a ajutat pe soţul său - inculpatul D.N.C. - în activitatea infracţională desfăşurată în noaptea de 6/7 august 2010, declaraţia acesteia fiind înlăturată ca subiectivă prin interpretarea celorlalte mijloace de probe.
În susţinerea vinovăţiei inculpatului D.N.C. s-a reţinut şi comportamentul acestuia extrem de precaut din data de 7 august 2010 când, conform procesului-verbal de supraveghere operativă, a efectuat deplasări în mai multe puncte din municipiul Piteşti pentru a se asigura că nu este urmărit, a schimbat mijloacele de transport cu care s-a deplasat, în scopul evident de a deruta eventualele controale efectuate de organe abilitate ale statului (organe de poliţie, Gardă Financiară, reprezentanţi ai Vămii). În aceste împrejurări, în seara zilei de 7 august 2010, cei doi inculpaţi, D.N.C. şi C.O.F. au luat legătura telefonic în vederea realizării tranzacţiei de ţigări de contrabandă, tranzacţie ce s-a şi realizat, după cum rezultă din rezultatul percheziţiei domiciliare. Astfel, cu ocazia percheziţiei efectuată la domiciliul inculpatului C.O.F. au fost identificate şi ridicate 9 baxuri de ţigări a câte 50 de cartuşe, depozitate în saci de plastic de culoare neagră. În urma identificării acestora, lucrătorii A.N.A.F. Bucureşti - Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale au preluat ţigaretele menţionate în procesul-verbal de percheziţie, de tipul celor pe care inculpatul D.N.C. i le solicitase inculpatului B.G.S., stabilind valoarea de piaţă a acestora la suma de 40.500 RON, conform actelor întocmite de specialişti, anexate la dosarul cauzei.
La percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului C.O.F. a fost identificat în curtea imobilului inculpatul D.N.C., care a transportat şi predat ţigările de contrabandă, acesta fiind condus la reşedinţa din Ş., în vederea efectuării percheziţiei domiciliare, unde au fost identificate un cartuş de ţigări C.A., 6 pachete ţigări C.A. şi 6 pachete ţigări M.D., precum şi suma de 20.000 RON şi 4200 euro, bani proveniţi din săvârşirea infracţiunilor cercetate.
În dimineaţa zilei de 8 august 2010 a fost efectuată o percheziţie şi la domiciliul inculpatului B.G.S., însă nu au fost identificate mărfuri de contrabandă întrucât, conform procesului-verbal întocmit în baza Ordonanţei provizorii nr. 45 din 6 august 2010, inculpatul B.G.S. a avut o convorbire telefonică cu o persoană identificată cu numele I., din care rezultă că la apariţia organelor de poliţie, inculpatul şi complici ai acestuia, în prezent neidentificaţi, ar fi aruncat bunurile provenite din contrabandă.
Situaţia de fapt a fost dovedită cu actele întocmite de către organele de urmărire penală, inculpaţii rezervându-şi dreptul de a nu da declaraţii la instanţă (Încheierea din 24 martie 2011).
În declaraţiile date la urmărire penală, inculpaţii au avut o atitudine nesinceră, fără însă a-şi construi vreo apărare, ci doar susţinând că nu au comis faptele pentru care sunt cercetaţi.
Activitatea infracţională a inculpaţilor D.N.C., B.G.S. şi C.O.F. este dovedită de probatoriul administrat în cauză, în sensul că începând cu data sesizării, respectiv 11 martie 2010, cei trei inculpaţi au realizat mai multe tranzacţii cu ţigări de contrabandă, folosind acelaşi mod de operare în repetate rânduri, aşa cum rezultă din interceptările convorbirilor şi comunicărilor efectuate de către aceştia, precum şi din procesele-verbale de supraveghere operativă.
Pornind de la noţiunea de grup infracţional organizat, astfel cum este reglementată în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003, instanţa de fond a apreciat că în cauză se regăsesc toate elementele ce caracterizează existenţa acestuia, la care au aderat şi inculpaţii B.D.G., fratele inculpatului B.G.S., D.M., fratele inculpatului D.N.C., P.L. şi B.C., faţă de aceştia fiind extinse cercetările.
Rolul inculpaţilor B.D.G. şi respectiv D.M. era acela de a executa comenzile fraţilor lor, înlesnind activitatea de distribuţie a ţigărilor de contrabandă sau substituindu-i pe inculpaţii B.G.S. şi D.N.C. în momentul în care aceştia, din motive obiective sau subiective, nu puteau desfăşura activitatea infracţională pentru continuitatea acesteia.
În raport cu situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpaţilor D.N.C., B.G.S., C.O.F., B.D.G. şi D.M. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată, aflate în concurs real.
Faţă de inculpatul C.O.F. s-a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., privind recidiva postcondamnatorie, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 3 ani în condiţiile art. 861 C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 690 din 25 martie 2003 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin Decizia penală nr. 430 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
La stabilirea pedepselor au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinându-se, pe lângă gradul sporit de pericol social al faptelor, determinat de amploarea deosebită a fenomenului contrabandei cu consecinţe nefaste pentru regimul vamal şi pentru bugetul de stat, atitudinea nesinceră a inculpaţilor, antecedentele penale ale inculpatului C.O.F. şi lipsa lor în ce-i priveşte pe ceilalţi inculpaţi, precum şi amploarea activităţii infracţionale oglindită în valoarea prejudiciului. Faţă de aceste circumstanţe, instanţa a apreciat că scopul preventiv şi educativ, prev. de art. 52 C. pen., poate fi realizat numai prin condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea, situate către minimul special, cu executare în condiţii privative de libertate, potrivit art. 57 C. pen.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.O.F., a constatat că a săvârşit faptele deduse judecăţii în termenul de încercare stabilit de instanţă pentru pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei, motiv pentru care, în baza art. 864 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare şi a dispus ca această pedeapsă să fie executată alăturat de pedeapsa aplicată în prezenta cauză.
Referitor la inculpatul P.L., a reţinut că acuzaţia din rechizitoriu nu are niciun suport probator, pe baza unor interceptări telefonice se fac supoziţii, întregul raţionament bazându-se pe prezumţii, neexistând date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, a apreciat prima instanţă că nu există dovezi că inculpatul P.L. i-ar fi pus la dispoziţie cu ştiinţă inculpatului D.N.C. autoturismele societăţii în vederea transportării de ţigări de contrabandă, din actele dosarului rezultând că societatea avea lucrări în zona de vest a ţării. Prin urmare, inculpatul D.M. se deplasa cu autoturismele societăţii în interes de serviciu, inculpatul P.L. neavând cunoştinţă despre activitatea infracţională a salariatului său.
Susţinerea că inculpatul D.M. l-a împrumutat în mai multe rânduri cu sume de bani, în schimbul cărora i-a îngăduit să folosească autoturismele în scopuri ilicite nu a fost primită de instanţa de fond, întrucât era vorba despre împrumuturi care au fost restituite, iar nu despre sume primite în schimbul folosirii autoturismelor.
Faţă de toate aceste considerente, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii sub aspectul laturii obiective şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului P.L. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată.
Sub aspectul laturii civile, a constatat că A.N.A.F. - Direcţia pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 44.409 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat şi având în vedere că prin faptele lor inculpaţii, cu excepţia inculpatului P.L., au cauzat un prejudiciu, precum şi împrejurarea că aceştia au acţionat ca grup organizat, în baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei menţionate, la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate până la data plăţii integrale a prejudiciului.
Întrucât de la inculpatul D.N.C. au fost ridicate sumele de 20.000 RON şi 4.200 euro, s-a menţinut sechestrul asigurător asupra lor în vederea acoperirii prejudiciului. De asemenea, având în vedere soluţia pronunţată în ce-l priveşte pe inculpatul P.L., a fost ridicat sechestrul asigurător instituit asupra celor trei autoturisme aparţinând SC P.T.C. SRL Piteşti.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpaţii D.N.C., C.O.F., B.G.S., D.M. şi B.D.G., care au criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul a invocat, în esenţă, nelegala achitare a inculpatului P.L., solicitând condamnarea acestuia; nelegala ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra celor trei autoturisme aparţinând firmei SC P.T.C. SRL, administrată de inculpatul P.L., efect al achitării acestuia, solicitând menţinerea măsurii asigurătorii şi omisiunea instanţei de individualizare a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 C. proc. pen., solicitând stabilirea acesteia conform Deciziei nr. 74/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite. Inculpaţii, în susţinerea motivelor de apel, au invocat, în principal, nemotivarea hotărârii sub aspectul laturii penale şi civile; încălcarea dreptului la apărare al inculpaţilor în sensul că nu s-a acordat un termen de judecată pentru depunerea actelor în circumstanţiere şi pentru imposibilitatea prezentării la instanţă a inculpaţilor B.D.G. şi B.G.S.; lipsa elementelor constitutive în cazul infracţiunii de grup infracţional organizat; activităţile desfăşurate de inculpaţi constituie contravenţie şi nu infracţiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată; greşita condamnare a inculpaţilor în lipsa unui probatoriu care să le susţină vinovăţia; omisiunea reţinerii circumstanţelor atenuante cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepselor şi posibilităţii aplicării dispoziţiilor art. 81 sau 861 C. pen.
Prin Decizia nr. 115/A din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpaţii D.N.C., C.O.F., B.G.S., D.M. şi B.D.G. împotriva Sentinţei penale nr. 325 din 30 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. 3927/109/2010 şi, rejudecând, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată:
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpatul P.L. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A obligat inculpatul P.L., în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata sumei de 44.408 RON, plus dobânzile şi penalităţile legale, despăgubiri civile către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
A interzis celorlalţi recurenţi-inculpaţi numai de drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A menţinut sechestrul asigurător instituit asupra celor trei autoturisme M. cu nr. AG XX XXX, S.F. cu nr. AG YY YYY şi A. cu nr. AG ZZ ZZZ, aparţinând SC P.T.C. SRL, în vederea acoperirii prejudiciului.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale şi a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.
Curtea a reţinut că întreg materialul probator administrat demonstrează că inculpatul P.L. a pus, de mai multe ori, la dispoziţia inculpatului D.N.C., autoturismele aparţinând societăţii sale, în vederea efectuării transportului de ţigări de contrabandă. Inculpatul cunoştea acest lucru deoarece activităţile de mai sus aveau caracter repetat şi organizat, funcţie de cantităţile de ţigări provenite pe relaţia Serbia. În opina instanţei de prim control judiciar, inculpatul era implicat direct în organizarea transporturilor şi asigurarea mijloacelor de transport necesare acestor activităţi.
Astfel, deplasările către Timişoara, S.M.A. erau organizate de inculpatul P.L. împreună cu inculpatul D.N.C. după ce, în prealabil, acesta din urmă lua legătura cu furnizorii de ţigări. De regulă, transporturile se realizau pe timpul nopţii, pentru a ajunge la furnizor în jurul orelor 3:00 - 5:00, aspect care infirmă apărarea inculpatului pentru că aşa-zisele sale „întâlniri de afaceri" aveau loc la ore atât de matinale.
În susţinerea vinovăţiei inculpatului este şi afirmaţia sa nesinceră, în sensul că nu îl cunoaşte pe inculpatul B.G.S., susţinând, fără vreun suport probator, că l-a însoţit o singură dată pe inculpatul D.N.C. la o persoană din zona de frontieră, însă nu a asistat la nicio discuţie ce ar fi avut loc între cei doi inculpaţi referitoare la contrabanda de ţigări.
S-a reţinut că inculpatul D.N.C. era folosit de inculpatul P.L. doar aparent ca şofer al societăţii, în vederea acoperirii sale în activitatea infracţională ce a avut ca obiect deţinerea, transportarea, depozitarea ori comercializarea ţigărilor de contrabandă, motivat de faptul că atribuţiunile sale în cadrul societăţii nu se regăseau în vreo fişă a postului.
Deşi, pe tot parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în primă instanţă, inculpatul P.L. s-a prevalat de relaţia apropiată pe care a avut-o, din copilărie, cu inculpatul D.N.C., arătând că aceasta a justificat sprijinul pe care societatea pe care o administra l-a oferit inculpatului D.N.C., în construirea imobilului din Ş. (vile şi anexe de lux deosebit, în discrepanţă cu veniturile familiei D.), vinovăţia acestuia sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 a fost dovedită cu prisosinţă, în opinia instanţei de apel, de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi comunicărilor telefonice, declaraţiile martorilor.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului P.L. au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.
În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, Curtea a constatat că probele administrate în cauză şi la care s-a făcut referire în sentinţa apelată demonstrează săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în cadrul căruia au deţinut, transportat, depozitat şi comercializat ţigări care trebuiau plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă. Prin urmare, a apreciat ca nefiind întemeiată critica inculpaţilor privind inexistenţa probelor de vinovăţie.
În legătură cu grupul infracţional organizat şi cerinţele prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, Curtea a reţinut că acesta trebuie a fi format din cel puţin trei persoane care acţionează pe o perioadă de timp, în mod coordonat, în scopul comiterii unei infracţiuni grave pentru obţinerea directă ori indirectă a unui beneficiu financiar ori material. La aceste cerinţe se mai adaugă structura determinată, rolurile prestabilite pentru membrii din cadrul grupului, continuitatea, fiind exclusă formarea ocazională, în scopul comiterii imediate a unei infracţiuni. Or, toate aceste condiţii se regăsesc în activitatea infracţională a inculpaţilor.
Din această perspectivă, a reţinut că inculpaţii au avut roluri prestabilite, exista o diviziune a muncii în cadrul grupului, disociind activitatea infracţională în deţinerea, transportul, depozitarea şi comercializarea ţigărilor de contrabandă. Prin efortul conjugat al tuturor membrilor grupului, aceste operaţiuni au fost realizate în vederea obţinerii unui profit financiar. Totodată, nu trebuie ignorată nici perioada de câteva luni în care membrii grupului au acţionat.
În raport de argumentele expuse, a reţinut existenţa grupului organizat, a rolurilor determinate avute de fiecare dintre inculpaţi şi a săvârşirii infracţiunilor imputate, astfel că, a apreciat ca fiind lipsită de fundament cererea inculpaţilor de a fi achitaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2002.
Curtea a considerat că prima instanţă, în mod greşit a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra celor trei autoturisme ale SC P.T.C. SRL, menţinerea sechestrului asigurător fiind necesară pentru garantarea acoperirii prejudiciului, dar şi pentru aplicarea art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., care se referă la confiscarea bunurilor ce au fost folosite la săvârşirea unei infracţiuni, chiar dacă acestea aparţin altei persoane care a cunoscut motivul utilizării lor, aşa cum este cazul în speţa de faţă.
Cum în cauză s-a demonstrat folosirea celor trei autoturisme M. cu număr AG XX XXX, S.F. cu număr AG YY YYY şi A. cu număr AG ZZ ZZZ, proprietatea SC P.T.C. SRL, în activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul D.N.C. cu ajutorul inculpatului P.L., se impune menţinerea sechestrului asigurător instituit asupra acestora.
În ceea ce priveşte criticile inculpaţilor privind greşita individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a considerat că această operaţiune a fost realizată în mod judicios de către prima instanţă în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Situaţiile personale ale inculpaţilor nu se circumscriu dispoziţiilor art. 74 C. pen. şi nu au forţa necesară pentru a coborî pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat însă că în raport de natura şi gravitatea faptelor se impune interzicerea inculpaţilor doar a exerciţiului drepturilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Sub aspectul laturii civile, a apreciat că toţi inculpaţii trebuie să fie obligaţi, în solidar, la acoperirea prejudiciului, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în cuantumul stabilit de prima instanţă. Referitor la intenţia inculpaţilor de a acoperi prejudiciul cauzat, a reţinut că nimic nu îi împiedică pe aceştia să achite prejudiciul până la rămânerea definitivă a sentinţei penale de condamnare, însă acoperirea parţială a prejudiciului ori valoarea modică a acestuia nu constituie un motiv pentru atenuarea pedepsei.
Analizând considerentele hotărârii apelate, a constatat că aceasta este motivată, în fapt şi în drept şi, în condiţiile în care probele administrate în cauză nu au răsturnat situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, este lipsită de temei critica referitoare la nemotivarea hotărârii.
A apreciat ca neîntemeiată şi critica apelanţilor-inculpaţi privind încălcarea dreptului la apărare întrucât prima instanţa a respins motivat solicitarea inculpaţilor B.D.G. şi B.G.S. de a administra probe în circumstanţiere şi pentru depunerea cărora au cerut amânarea judecăţii cauzei, reţinând că lipsa unora dintre inculpaţi majori, aflaţi în stare de libertate, nu poate împiedica judecătorul fondului să constate terminată cercetarea judecătorească şi să acorde cuvântul pe fond, în dezbateri. S-a mai reţinut de către instanţa de control judiciar că respingerea propunerii de arestare preventivă nu constituie temei al achitării inculpaţilor deoarece în materia arestării preventive se analizează indiciile săvârşirii faptei, periculozitatea lăsării în libertate a inculpaţilor, şi nu probele de vinovăţie.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii D.N.C., C.O.F., B.G.S., D.M., B.D.G. şi P.L.. criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând, în drept, cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 12, 14, 172, 18 C. proc. pen.
În susţinerea cazului de casare prev. de art. 3959 pct. 12 C. proc. pen., inculpaţii D.N.C. şi D.M. au arătat că, în mod neîntemeiat s-a dispus condamnarea lor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, întrucât din probele administrate rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective şi, pe cale de consecinţă, se impune achitarea lor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Au arătat că din probatoriul administrat nu rezultă date care să confirme împrejurarea că cei doi inculpaţi s-au organizat într-o structură criminală, nu s-a dovedit o continuitate a legăturilor dintre inculpaţi, faptul că se cunoşteau între ei şi că erau stabilite anumite reguli sau anumite sarcini în cadrul grupului, ei acţionând independent unii de alţii, aşa cum, de altfel, se reţine şi în rechizitoriu.
Pe cale de consecinţă, au solicitat, în principal, achitarea recurenţilor-inculpaţi D.M. şi D.N.C., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Întemeiat pe acelaşi caz de casare, inculpatul D.M. a solicitat achitarea sa şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată, arătând că din probatoriul administrat nu rezultă că acesta a comis vreun act material, de altfel singurul act material reţinut de cele două instanţe este cel din data de 6/7 august 2010, când au şi fost ridicate de la domiciliul lui C.O.F. cele 4.520 pachete cu ţigări de contrabandă, dar la care recurentul nu a participat. Convorbirile telefonice purtate de recurent cu fratele său D.N.C., referitoare la transportul de ţigări, nu s-au materializat în acte de transport cu ţigări de contrabandă sau alte activităţi, prin urmare, lipseşte elementul material al infracţiunii.
În susţinerea cazului de casare prev. de art. 3959 pct. 18 C. proc. pen., recurentul-inculpat P.L. a solicitat, în esenţă, casarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond. În acest sens, recurentul a susţinut că s-a comis o eroare gravă de fapt de către instanţa de apel, care a reţinut, în lipsa unui probatoriu concludent, că acesta a cunoscut activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul D.N.C. şi l-a ajutat cu autoturismul aparţinând firmei la care lucra, l-a cunoscut pe recurentul-inculpat B.G.S. şi l-a folosit pe D.N.C., doar aparent, ca şofer, la societatea sa, fiind implicat în mod direct în organizarea transporturilor de ţigări de contrabandă şi punerea mijloacelor de transport la dispoziţia inculpatului D.N.C.
Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul că recurentul-inculpat P.L. ar fi avut vreo participare la săvârşirea singurei tranzacţii dovedite sau la alte tranzacţii anterioare, dacă ar fi existat şi alte transporturi sau tranzacţii determinate, anterior datei de 6/7 august 2010, organele de urmărire penală şi instanţele ar fi trebuit să pună la dispoziţia A.N.A.F. datele necesare în vederea constituirii de parte civilă şi pentru alte fapte decât cea pentru care s-a constituit parte civilă.
De asemenea, participarea acestuia la contrabanda cu ţigări nu rezultă nici din convorbirile telefonice efectuate în cauză, nici din supravegherea inculpatului D.N.C. Mai mult, în cauză nu a existat nicio autorizaţie de interceptare a convorbirilor telefonice în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat, astfel că, organele de urmărire penală nu au avut vreo suspiciune asupra implicării acestuia în contrabanda cu ţigări sau constituirea de grup infracţional organizat.
Totodată, în niciunul dintre procesele-verbale de consemnare a verificărilor şi investigaţiilor întocmite în cauză nu figurează recurentul-inculpat P.L. ca fiind printre persoanele verificate şi investigate.
În concluzie, a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpaţii P.L., D.M. şi D.N.C., întemeiat pe cazul de prev. de art. 3959 pct. 14 C. proc. pen., au solicitat reindividualizarea judiciară a pedepselor, în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante evidente, prev. de art. 74 lit. a) C. pen., referitoare la conduita anterioară săvârşirii faptelor a celor trei inculpaţi, care nu sunt necunoscuţi cu antecedente penale, au copii minori în întreţinere, sunt căsătoriţi şi au locuri de muncă din care îşi câştigă existenţa. În acest sens, s-a făcut trimitere la două decizii, respectiv, nr. 1644/2003 a Curţii Supreme de Justiţie şi nr. 168/1998 a Curţii de Apel Bucureşti.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, recurenţii D.M. şi D.N.C., cu referire la infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, au solicitat aplicarea art. 74 . lit. a) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 861 C. pen., iar inculpatul P.L., cu referire la infracţiunea de contrabandă, a solicitat reţinerea art. 74 lit. a) C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
În susţinerea criticilor întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., referitoare la latura civilă, s-a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale formulate de D.N.C. cu privire la ridicarea sechestrului asigurător instituit de către instanţa de fond asupra sumelor de 20.000 RON şi 4.200 euro în vederea acoperii prejudiciului şi că inculpaţi D.N.C. şi D.M. au depus la dispoziţia instanţei în vederea recuperării prejudiciului suma de 13.000 RON.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel.
Tot pe latură civilă, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., cei trei recurenţi-inculpaţi, P.L., D.M. şi D.N.C., au susţinut că instanţele i-au obligat în mod greşit la plata despăgubirilor civile către A.N.A.F., atâta timp cât ţigările au fost ridicate de A.N.A.F. în vederea valorificării, asupra acestora se putea dispune cel mult măsura confiscării prev. de art. 118 lit. a) C. pen.
Recurentul-inculpat C.O.F. a solicitat, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât aceasta a omis să se pronunţe cu privire la declaraţia martorului C.C., audiat în faţa instanţei de apel, mărturie care nu a fost desfiinţată şi nici contestată, astfel că nu i s-a dat valoarea probantă cuvenită.
Pe fondul cauzei, circumscris cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. (în subsidiar, art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.), a susţinut că instanţa de apel a săvârşit o gravă eroare de fapt pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică, întrucât nu s-a dat eficienţă declaraţiei martorului C.C.
A mai susţinut că atât din declaraţiile inculpatului, cât şi ale martorului C.C. rezultă că beneficiarul ţigărilor în vederea comercializării nu a fost clientul său, ci martorul C.C., acesta neparticipând nici la descărcarea şi nici la depozitarea ţigărilor, de aceea, în mod greşit s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.
Pe cale de consecinţă, a solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. să se dispună achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât fapta nu a fost săvârşită de acesta.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003, a solicitat achitarea sa, în baza art. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. A arătat că, lipsind cel de-al treilea membru al grupului şi elementele de organizare şi structură ale grupului, nu se poate reţine existenţa unui grup infracţional organizat, astfel cum este definit de lege.
Inculpaţii B.G.S. şi B.D.G. au solicitat, în cadrul cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 18 (în subsidiar, pct. 12) C. proc. pen., achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de contrabandă, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de grup infracţional organizat.
Au susţinut că din probatoriul administrat nu rezultă în niciun fel contribuţia lor la aşa-zisul grup infracţional organizat şi nici că au acţionat cu intenţie directă, calificată, că a existat o structură bine definită formată din mai mulţi membri care ar fi avut sarcini şi responsabilităţi precise în funcţie de pregătirea şi abilitatea specifică fiecăruia, că aveau un lider care coordona activitatea infracţională, stabilea datele şi intervalul orar în care se desfăşura activitatea infracţională, precum şi modul în care urma să fie împărţit produsul infracţiunii.
Totodată, au susţinut că pentru a exista un grup infracţional organizat trebuie să fie îndeplinite două condiţii, respectiv cea a ermetismului şi conspirativităţii.
Pe latură penală au mai solicitat, în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., reindividualizarea pedepselor, sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare, întrucât pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este într-un cuantum prea mare raportat la pedepsele aplicate pentru infracţiunea principală - cea de contrabandă. Având în vedere că nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au familii bine organizate, au în întreţinere copii minori şi valoarea prejudiciului nerecuperat este modică, au solicitat reţinerea în favoarea lor a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 C. pen.
De asemenea, raportat la natura şi gravitatea faptelor, şi în ce priveşte pedepsele ce vor stabilite, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 86 C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., au solicitat să se constate că Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova a acţionat în nume propriu şi s-a constituit parte civilă în cauză, însă nu are calitate procesuală întrucât nu este titularul dreptului.
Totodată, s-a făcut o greşită aplicare a legii de către cele două instanţe şi prin faptul că a obligat inculpaţii la plata dobânzilor aferente sumelor datorate şi stabilite ca prejudiciu. De asemenea, trebuia stabilit pentru fiecare inculpat în parte valoarea prejudiciului în raport de activităţile infracţionale realizate şi nu să-i oblige, în solidar, la plata despăgubirilor civile.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs, invocate, care se circumscriu art. 3859 pct. 10, 12, 14, 172 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârile atacate sunt nelegale şi netemeinice, recursurile declarate de D.N.C., C.O.F., B.G.S., D.M., B.D.G. şi P.L., ca fondate, pentru considerentele ce vor fi arătate:
1. Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile comune ale recurenţilor-inculpaţi privind greşita lor condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, întrucât din probatoriul administrat nu rezultă existenţa acestei fapte.
Deşi, cele două instanţe au reţinut că există probe certe în sensul că inculpaţii D.N.C., B.G.S. şi C.O.F. au constituit în anul 2010 un grup infracţional organizat în scopul efectuării contrabandei cu ţigări, la care au aderat, ulterior, inculpaţii B.D.G., D.M. şi P.L., Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului apreciază că nu poate fi reţinută în sarcina acestora săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 31/2003, de iniţiere, constituire a unui grup infracţional organizat, ori aderarea la un astfel de grup, fapte pentru care au fost cercetaţi şi condamnaţi.
Astfel, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au apreciat în baza probatoriului administrat că inculpaţii D.N.C., B.G.S. şi C.O.F. ar fi constituit grupul, stabilit reguli după care acesta să funcţioneze şi o anumită modalitate de lucru, referitoare la preluarea, transportul, depozitarea şi comercializarea ţigărilor de contrabandă, în scopul realizării unui obiectiv ilicit, astfel cum cere textul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003 care defineşte grupul infracţional organizat.
Potrivit art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003, grupul infracţional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
De asemenea, în teza a II-a de la lit. a) se arată că nu constituie grup infracţional organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.
Prin urmare, constituirea unui grup presupune o activitate de asociere a mai multor persoane, a unui nucleu autonom care să fiinţeze în timp, să aibă o structură determinată şi roluri prestabilite în planurile de comitere a unor infracţiuni. Grupul organizat presupune ca infractorii să fie supuşi unei discipline interne, guvernată de instituirea unor reguli privind ierarhia şi rolul fiecăruia din membri în realizarea obiectivului şi planurilor infracţionale adoptate.
Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, se constată că acuzarea şi condamnarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor s-a sprijinit exclusiv, în opinia instanţei de recurs, pe aprecieri subiective. Probele administrate nu au relevat existenţa unei structuri organizate, care a acţionat coordonat, după reguli bine stabilite, constituită de inculpaţi sau la care aceştia să fi aderat ori pe care să o fi sprijinit şi în cadrul căreia fiecare inculpat să fi avut un rol prestabilit. De asemenea, activitatea lor nu a durat în timp, motiv pentru care nici nu s-a reţinut forma continuată a infracţiunilor, nu a fost coordonată de un anumit lider de grup, inculpaţii acţionând împreună fără a avea roluri prestabilite. Se constată, aşadar, că nu există nicio dovadă certă care să ateste, în concret, existenţa unui grup infracţional organizat.
În considerarea aspectelor teoretice menţionate şi raportat la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că probele dosarului dovedesc doar împrejurarea că inculpaţii D.N.C., B.G.S. şi C.O.F. au desfăşurat împreună activităţi infracţionale în modalitatea reţinută de cele două instanţe în realizarea conţinutului infracţiunilor de contrabandă cu ţigări, nerezultând însă că aceştia ar fi constituit şi ar fi fost conducători ai vreunui grup infracţional. Chiar din expunerea faptelor în actul de sesizare, reiese că inculpaţii D.M. şi C.O.F. nu se cunoşteau, acţionau independent, iar după obţinerea ţigărilor de contrabandă prin filiere diferite din Serbia nu aveau o reţea de distribuţie proprie, ci le vindeau prin alte persoane interpuse pe care le găseau ocazional, într-o piaţă din mun. Piteşti, având autonomie în activităţile pe care le desfăşurau şi nu acţionau după reguli prestabilite, ci în funcţie de situaţie, astfel că activităţile infracţionale pe care le-au desfăşurat sunt specifice unei forme de participaţie ocazională.
Totodată, legătura subiectivă dintre inculpaţi, cooperarea acestora este o condiţie de existenţă a pluralităţii ocazionale şi nu trebuie identificată cu organizarea necesară unei pluralităţi constituite.
Faptul că inculpaţii B.D.G., D.M. au desfăşurat activităţi de înlesnire a comercializării ţigărilor de către inculpaţii D.N.C., B.G.S. este justificată de relaţiile apropiate existente între ei, determinate de legătura de rudenie (fraţi) şi nu poate fi apreciată ca o aderare la un grup infracţional.
Aşadar, având în vedere că nu se poate dovedi existenţa unor activităţi de constituire a unui grup infracţional organizat în sarcina inculpaţilor D.N.C., B.G.S. şi C.O.F., instanţa de recurs apreciază că nu poate reţine nici existenţa acţiunilor de aderare a celorlalţi inculpaţi la un grup infracţional inexistent.
Mai mult, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.L., se reţine că este asociat şi administrator la SC P.T.C. SRL Piteşti, la care inculpatul D.N.C. era angajat ca şofer şi, în virtutea relaţiilor de prietenie dintre cei doi şi a celor de serviciu (patron - angajat), inculpatul P.L. discuta cu acesta data şi ora plecării la efectuarea lucrărilor în diferite zone din ţară.
Împrejurarea că inculpatul D.M. efectua curse în zona Timişoara, S.M.A. şi că la unul dintre transporturi a fost însoţit de către inculpatul P.L. este justificată de activităţile pe care le desfăşura ca angajat al firmei lui P.L. - şofer - şi de necesitatea derulării activităţilor comerciale, nefiind dovedit cu niciun mijloc de probă că inculpatul P.L. ar fi sprijinit activităţile membrilor din pretinsul grup infracţional.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu sunt dovedite elementele necesare existenţei unui grup infracţional organizat, aşa cum este definit de textul de lege, care practic nu există şi, prin urmare, recursurile inculpaţilor D.N.C., C.O.F., B.G.S., D.M., B.D.G. şi P.L. sunt întemeiate sub acest aspect, urmând a fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., şi a se dispune achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003.
Faţă de soluţia dispusă în cauză cu privire la infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, analizarea de către instanţa de recurs a celorlalte critici ale recurenţilor-inculpaţi, circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi 14 C. proc. pen., referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii şi greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate, nu se mai impune.
2. Criticile recurenţilor-inculpaţi D.M., C.O.F., B.G.S., B.D.G., circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi 18 C. proc. pen., privind greşita lor condamnare de către cele două instanţe pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată, sunt neîntemeiate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte reţine că, cele două instanţe, în mod judicios au apreciat că faptele inculpaţilor D.M., C.O.F., B.G.S. şi B.D.G., care în cursului anului 2010 au deţinut, transportat, depozitat şi comercializat ţigări care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată.
Contrar celor susţinute de recurentul-inculpat D.M., Înalta Curte constată că din probatoriul administrat în cauză rezultă că acesta a purtat mai multe discuţii telefonice cu fratele său D.N.C. la datele de 7 aprilie 2010, 11 aprilie 2010, 28 aprilie 2010, în care stabileau ce cantităţi de ţigări mai deţinea pentru a fi comercializate, de regulă inculpatul D.M. îi comunica fratelui său câte baxuri de ţigări mai avea pentru comercializare şi ce mărci (C.A. P.M., W., F. etc).
Susţinerea inculpatului D.M. că toate aceste convorbiri telefonice nu s-au materializat în vreo activitate de trafic de ţigări nu pot fi primite de către instanţa de recurs, pe de o parte, că pentru a fi realizat elementul material al infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 54/2010, trebuie realizată una dintre activităţile enumerate alternativ în textul de lege, respectiv colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea mărfurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, or, sub acest aspect chiar din discuţiile telefonice necontestate de inculpat rezultă că acesta a deţinut şi depozitat ţigări, iar pe de altă parte, din discuţia telefonică din data de 7 aprilie 2010 rezultă că acesta chiar a efectuat şi transporturi de ţigări fiind ghidat de D.N.C. pe drum, care îi semnala existenţa unor curbe periculoase şi stabileau locul de întâlnire (transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpaţii D.M. şi D.N.C.).
Relevante sub aspect probator sunt şi declaraţiile inculpatului D.N.C., care în faza de urmărire penală a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa în modalitatea prezentată de către procuror.
Totodată, Înalta Curte constată că mijloacele de probă administrate în cursul procesului relevă elemente de fapt care dovedesc, fără putinţă de tăgadă, că inculpatul C.O.F. a comis infracţiunea de contrabandă în modalitatea reţinută de cele două instanţe, deţinerea, transportul şi comercializarea de ţigări ce trebuiau plasate sub regim vamal cunoscând că provin din contrabandă.
Astfel, se reţine şi de către instanţa de recurs că inculpatul C.O.F. se aproviziona cu ţigări de contrabandă de la inculpatul D.N.C., sigurul care avea legături cu cei care introduceau ţigări în ţară pe filiera Serbia, pe care le comercializa ulterior pe raza mun. Piteşti. În susţinerea vinovăţiei inculpatului sunt declaraţiile inculpatului D.N.C. din faza de urmărire penală, date la scurt timp după identificarea sa în curtea inculpatului C.O.F., rezultatul percheziţiei de la domiciliul inculpatului C.O.F. din data de 7 august 2010, care a dus la identificarea a 9 baxuri cu ţigări, de diferite mărci, depozitate în saci din plastic, transcrierile convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C.O.F. cu inculpatul D.N.C., dintre acesta şi alte persoane neidentificate din care rezultă că acesta depozita, transporta şi comercializa ţigări de contrabandă.
Toate aceste elemente probatorii vin să contrazică susţinerile inculpatului C.O.F. că ţigările erau destinate martorului C.C., astfel că depoziţia martorului în mod corect a fost apreciată de către instanţa de apel ca fiind lipsită relevanţă sub aspect probator. Mai mult, depoziţia martorului este evident făcută pro causa în condiţiile în care acesta, deşi susţine că a fost prezent la domiciliul inculpatului la data efectuării percheziţiei, acesta fiind naşul său, nu a fost menţionat în procesul-verbal de efectuare a percheziţiei ca fiind prezent, iar dacă acesta era destinatarul baxurilor de ţigări, potrivit declaraţiei sale a solicitat doar 2 baxuri, or, la percheziţie au fost identificate 9 baxuri cu ţigări ce trebuiau supuse regimului vamal, de diferite mărci, prin urmare, declaraţiile martorului sunt infirmate de alte elemente probatorii.
În cauză nu este incident nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurentul-inculpat C.O.F. întrucât aprecierea declaraţiei martorului C.C. s-a realizat de către instanţa de prim control judiciar în raport de probatoriul administrat, fără a se aprecia că depoziţia acestuia confirmă susţinerea inculpatului cu privire la lipsa sa de vinovăţie în comiterea faptei de contrabandă. Prin urmare, soluţia de respingere a apelului inculpatului C.O.F. s-a întemeiat pe analizarea şi interpretarea întregului material probator administrat în faza de urmărire penală şi a judecăţii, inclusiv a apelului, astfel că nu se poate aprecia că instanţa a omis să se pronunţe asupra unei probe administrate de natură să garanteze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului, care să impună reformarea deciziei prin trimiterea cauzei spre rejudecare.
Raportat la mijloacele de probă analizate, Înalta Curte consideră că a fost dovedită, fără dubiu, şi activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii B.G.S. şi B.D.G. zis „L." în realizarea elementului material al infracţiunii de contrabandă, respectiv primirea ţigărilor de pe diferite filiere cu Serbia, transportul, deţinerea, şi comercializarea lor, acesta locuind în zona de frontieră. Relevante sub acest aspect sunt declaraţiile inculpatului D.N.C., convorbirile telefonice dintre inculpaţii B., dintre aceştia şi inculpatul D.N.C., dintre inculpaţii B. şi inculpatul C.O.F., din care rezultă că B.G.S. îi indica lui D.M. locul pe unde să se deplaseze cu ţigările pentru a evita control autorităţilor de frontieră, cantitatea de ţigări pe care reuşea să obţină pe filiera din zonă, modalitatea în care se efectua transportul şi comercializarea ţigărilor.
În consecinţă, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte consideră că a fost dovedită, fără dubiu, vinovăţia inculpaţilor D.M., C.O.F., B.G.S., B.D.G. cu privire la acuzaţiile aduse, încadrarea juridică a faptelor comise de aceştia (contrabandă) fiind în concordanţă cu dispoziţiile legale, prin urmare, nu poate fi admisă solicitarea lor de a fi achitaţi motivat de împrejurarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sau nu sunt probe care să dovedească că ei sunt autorii acestor fapte şi, pe cale de consecinţă, criticile sunt neîntemeiate sub acest aspect.
Înalta Curte găseşte însă întemeiată critica formulată de recurentul-inculpat P.L., circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., privind greşita sa condamnare de către instanţa de apel sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, în forma complicităţii, pentru argumentele ce vor fi arătate.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că materialul probator administrat în cauză dovedeşte faptul că inculpatul P.L. a pus în mai multe rânduri la dispoziţia inculpatului D.N.C. autoturismele societăţii pe care o administra pentru ca acesta să transporte ţigările venite din Serbia, iar deplasările în localităţile Timişoara şi S.M.A. erau organizate chiar de către inculpatul P.L. după ce inculpatul D.N.C. lua legătura cu furnizorii.
Constatările instanţei de apel nu sunt susţinute, în opinia Înaltei Curţi, de probele administrate în cauză, ci se bazează doar pe aprecieri subiective raportat la poziţia considerată nesinceră a inculpatului P.L., care a arătat că nu îl cunoaşte pe B.G.S. şi l-a însoţit pe D.N.C. o singură dată în zona de frontieră, dar nu participat la nicio discuţie între aceştia.
Se constată că, din transcrierile convorbirilor telefonice rezultă că inculpatul P.L. a discutat numai cu inculpatul D.N.C., angajat al său, şi a nu vizat niciun transport de ţigări, ci fixarea datelor şi orelor de plecare în interes de serviciu, efectuarea unor reparaţii la maşinile firmei şi lucrări în zona Timişoara, dat fiind obiectul de activitate la firmei (construcţii civile şi industriale), fapt ce explică şi schimbul autoturismelor pentru deplasări, funcţie de natura lucrării, aspect susţinut constant de către inculpatul P.L. pe tot parcursul procesului penale. Dacă din interceptările convorbirilor telefonice dintre ceilalţi coinculpaţi rezultă fără dubiu că aceştia discutau aspecte care confirmă deţinerea, transportul şi comercializarea ţigărilor ce proveneau din contrabandă, în cazul inculpatului P.L. aceste împrejurări nu rezultă din nicio convorbire telefonică şi nici din vreun alt mijloc de probă.
Nici în faza de urmărire penală şi nici a judecăţii nu au fost administrate probe care să dovedească că acesta cunoştea despre activităţile infracţionale desfăşurate de către ceilalţi coinculpaţi şi a înlesnit în vreun fel acţiunile acestora de deţinere, transport sau comercializare a ţigărilor, prin urmare, Înalta Curte va admite recursul inculpatului P.L. şi sub acest aspect şi va dispune, întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în forma complicităţii, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.
Dispunând achitarea inculpatului P.L., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 170 C. proc. pen., va ridica sechestrul asigurător instituit asupra celor trei autoturisme marca M. cu nr. AG XX XXX, S.F. cu nr. AG YY YYY şi A. cu nr. AG ZZ ZZZ aparţinând SC P.T.C. SRL.
Având în vedere soluţia dispusă în cauză de către instanţa de recurs cu privire la inculpatul P.L., celelalte critici formulate de acesta ce vizează greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate şi aplicarea greşită a legii cu referire la soluţionarea laturii civile nu se mai justifică a fi analizate.
3. Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate şi criticile recurenţilor-inculpaţi D.M., D.N.C., B.G.S. şi B.D.G. în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate pentru infracţiunea de contrabandă.
Se constată că cele două instanţe au făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicată inculpaţilor raportat la criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, aplicarea unor pedepse într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de contrabandă, prin privarea de libertate a inculpaţilor, corespunde scopului preventiv-educativ al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
În mod corect, cele două instanţe nu au reţinut în sarcina inculpaţilor ca şi circumstanţe atenuante, prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. - conduita bună anterior comiterii faptei, lipsa antecedentelor penale şi poziţia procesuală a inculpaţilor după comiterea faptelor - în condiţiile în care din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpaţii D.M., D.N.C., B.G.S. şi B.D.G. nu au recunoscut comiterea faptelor în pofida unor probatorii care dovedesc contrariul, iar lipsa antecedentelor penale şi faptul că au o familie organizată, sunt integraţi în societate şi copii minori în întreţinere, astfel cum rezultă din actele în circumstanţiere depuse la dosar, nu pot fi apreciate ca circumstanţe favorabile acestora în raport de natura şi gravitatea faptei reţinute în sarcina lor, aceste împrejurări fiind avute în vedere de prima instanţă la stabilirea cuantumului pedepselor aplicate, egale cu minimul special prevăzut de legea specială.
Susţinerea inculpaţilor B.G.S. şi B.D.G. privind aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. de către instanţa de recurs nu poate fi primită, întrucât primul termen de judecată cu procedură completă a fost la data de 16 decembrie 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar inculpaţii nu au solicitat ca judecata să se facă în cadrul procedurii simplificate, prin urmare nu se încadrează în situaţiile tranzitorii vizate de O.G. nr. 121 din 22 decembrie 2012.
În susţinerea faptului că niciunul dintre inculpaţi nu poate beneficia de o pedeapsă redusă sub minimul special prevăzut de lege, se au în vedere circumstanţele reale în care au fost săvârşite faptele (au deţinut, transportat şi comercializat ţigări de pe filiera Serbia ce trebuiau supuse unui regim vamal cunoscând că provin din contrabandă, implicarea şi altor persoane, perioada de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională), gradul de pericol social concret pe care l-a prezentat săvârşirea faptei (contrabandă), precum şi urmările socialmente periculoase produse prin săvârşirea faptei (eludarea taxelor vamale şi obţinerea unor venituri suplimentare neimpozabile), ce au consecinţe pe termen mediu şi lung asupra contribuţiilor la bugetul statului şi permite eludarea normelor vamale.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, se reţine că în raport de natura, de gravitatea faptelor, modalitatea comiterii lor, atitudinea procesuală a inculpaţilor şi cuantumul pedepselor aplicate, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele două instanţe, că singura modalitate de executare care poate asigura o reeducare a inculpaţilor şi o schimbare a atitudinii faţă de valorile sociale ocrotite de norma penală este cea în regim privativ de libertate.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurenţilor-inculpaţi privind aplicarea unei pedepse mai blânde, prin reţinerea circumstanţelor atenuate prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. sau în altă modalitate de executare, suspendarea condiţionată sau suspendarea sub supraveghere, sunt neîntemeiate.
4. Neîntemeiate sunt şi criticile recurenţilor-inculpaţi D.N.C., D.M., B.G.S. şi B.D.G., circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 10 şi 172 C. proc. pen., privind latura civilă a cauzei.
Referitor la criticile recurenţilor-inculpaţi D.N.C. şi D.M., în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a pronunţat asupra menţinerii sechestrului asigurător asupra sumelor de 20.000 RON şi 4.200 euro ridicate de la inculpatul D.N.C. cu ocazia percheziţiei domiciliare, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat părţii civile.
Totodată, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că, la termenul de judecată din data de 21 aprilie 2011, instanţa de fond a respins cererea formulată de inculpatul D.N.C. de restituire a sumelor confiscate cu ocazia percheziţie domiciliare, iar la termenul de judecată din data de 16 iunie 2011, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, inculpatul s-a angajat să achite valoarea prejudiciului în termen de două săptămâni, fără însă ca acesta să facă dovada achitării prejudiciului cauzat, până la pronunţarea sentinţei, 30 iunie 2011.
Prin urmare, faptul că instanţa a apreciat cererea inculpatului de restituire a sumelor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare, ca neîntemeiată, nu echivalează în opina Înaltei Curţi cu omisiunea instanţei de se pronunţa asupra unei cereri esenţiale de natură a-i garanta dreptul la apărare şi cu efecte asupra soluţiei ce s-a pronunţat în cauză pe latură civilă, astfel că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate şi criticile recurenţilor-inculpaţi D.N.C., D.M., B.G.S. şi B.D.G. privind greşita aplicare a legii în soluţionarea laturii civile.
Referitor la aspectele invocate de recurenţii-inculpaţi B.G.S. şi B.D.G. privind lipsa calităţii procesuale a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, se constată că, prin Adresa nr. 2266 din 26 ianuarie 2011, la solicitarea instanţei, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova a precizat că în baza dispoziţiilor O.C. nr. 8056/2010 în nume propriu şi pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş şi A.N.A.F., în calitatea de reprezentant al statului, se constituie parte civilă în cauză cu suma de 44.409 RON, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data plăţii integrale a prejudiciului.
Mandatul de reprezentare a intereselor statului de către A.N.A.F. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova s-a realizat în baza precizărilor făcute de către D.G.F.P. Argeş, care prin Adresele nr. 1/29/108012 şi 107987 din 16 decembrie 2010 a comunicat Tribunalului Argeş şi A.N.A.F. - Direcţia Generală Juridică să transmită mandatul de reprezentare al intereselor statului Autorităţii Naţionale a Vămilor sau Direcţiei Judeţene/Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale.
Având în vedere precizările făcute de autorităţile fiscale competente potrivit normelor de organizare şi funcţionare, reţinând totodată că, în termen legal, s-a făcut constituirea de partea civilă (până la citirea actului de sesizare) de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în baza unui mandat special, calitatea procesuală ce nu a fost contestată de niciuna dintre părţi, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica recurenţilor-inculpaţi cu privire la lipsa calităţii procesuale a părţii civile A.N.A.F. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţele de fond şi de apel au reţinut, în mod corect, întrunirea în cauză a condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale, prev. de art. 998 şi urm. C. civ., respectiv existenţa prejudiciului suferit de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor, a cărui reprezentare în instanţă s-a realizat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, a faptelor ilicite comise de către inculpaţii D.N.C., D.M., B.G.S. şi B.D.G. împreună cu alte persoane, a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea lor.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se reţine că prin Adresa nr. 2266 din 26 ianuarie 2011 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Argeş, a intereselor Autorităţii Naţionale a Vămilor, în baza împuternicirii O.C. nr. 8056/2010, a comunicat instanţei pentru termenul din 24 februarie 2011, înainte de citirea actului de sesizare a instanţei, că prejudiciul cauzat la bugetul de stat prin activitatea infracţională a inculpaţilor şi pentru care se constituie parte civilă este în sumă de 44.409 RON la care se adaugă şi majorările de întârziere până la data achitării integrale a sumei.
Înalta Curte mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 13 şi pct. 18 din Legea nr. 86/2006, republicată, datoria vamală reprezintă obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export. În conformitate cu dispoziţiile art. dispoziţiile art. 224 pct. 1 lit. a), datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import. Corelativ acestei obligaţii, în art. 234 alin. (3) se arată că în cazul infracţiunilor vamale, datoria vamală serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor.
Din coroborarea acestor texte rezultă că în cazul infracţiunii de contrabandă obligaţia de plată a taxelor vamale, ca drept de creanţă al statului, instituie repararea pagubei şi se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea şi rezolvarea acţiunii civile, reglementat prin dispoziţiile art. 14 şi 346 C. proc. pen., astfel că, susţinerea recurenţilor-inculpaţi în sensul inadmisibilităţii acţiunii civile exercitate de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, constituită ca parte civilă în procesul penal, este neîntemeiată.
Înalta Curte nu poate primi nici critica recurenţilor-inculpaţi referitoare la faptul că în condiţiile în care ţigările de contrabandă le-au fost ridicate în vederea confiscării, nu mai pot fi obligaţi la plata taxelor vamale, întrucât specificul măsurii de siguranţă a confiscării speciale este acela de a înlătura anumite stări de pericol, în condiţiile în care neperceperea unor sume legale cuvenite statului pentru operaţiunile de trecere a bunurilor sau a mărfurilor peste frontieră constituie prejudiciu la bugetul statului, or taxele vamale sunt instituite atât în scopul realizării veniturilor bugetare, dar şi ca măsuri protecţioniste în plan economic.
Stingerea datoriei vamale prin confiscarea ţigărilor de contrabandă nu este justificată nici prin raportare la norma comunitară, respectiv la art. 233 primul paragraf lit. d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, care prevede că o datorie vamală se stinge "în cazul în care mărfurile pentru care a luat naştere o datorie vamală în conformitate cu art. 202 sunt puse sub sechestru la introducerea lor neregulată şi confiscate simultan sau ulterior", normă care îşi găseşte aplicarea, ca mod de stingere a datoriei vamale, doar în ipoteza faptică a sechestrării mărfurilor înainte de primul birou vamal situat în interiorul Uniunii Europene, împrejurare care nu se regăseşte în prezenta cauză.
De altfel, chiar în dispoziţiile art. 256 din Legea nr. 86/2006, republicată, se instituie stingerea datoriei vamale în cazul confiscării, însă condiţionat de producerea situaţiei înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor. Or, în cauză, recurenţii-inculpaţi au deţinut, transportat şi comercializat ţigări ce trebuiau supuse regimului vamal, cunoscând că provin din contrabandă, fiind obţinute chiar de inculpaţi pe filiere din Serbia.
Reţinând vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor de contrabandă, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi dovedite de probatoriile administrate în faza de urmărire penală şi judecată, faţă de disponibilitatea inculpaţilor de a achita prejudiciul cauzat statului, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, cele două instanţe au apreciat că, în raport de prevederile art. 236 din Legea nr. 86/2006, atunci când există mai mulţi debitori pentru aceeaşi datorie vamală, se impune obligarea, în solidar, a inculpaţilor la plata despăgubirilor civile având în vedere activităţile desfăşurate de aceştia.
În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului cauzat A.N.A.F. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, cele două instanţe, în aplicarea principiului disponibilităţii şi în raport de valoarea prejudiciului comunicat de partea civilă prin Adresa nr. 2266 din 26 ianuarie 2011, care nu a fost contestat de niciuna dintre părţi, a obligat inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 44.409 RON cu dobânzile şi penalităţile legale, prevăzute de dispoziţiile O.G. nr. 92/2003, astfel că, susţinerile recurenţilor-inculpaţi sunt neîntemeiate şi sub acest aspect.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpaţii D.N.C., C.O.F., B.G.S., D.M., B.D.G. şi P.L. împotriva Deciziei penale nr. 115/A din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 325 din 30 iunie 2011 a Tribunalului Argeş, secţia penală şi, rejudecând:
Va descontopi pedepsele aplicate inculpaţilor D.N.C., B.G.S., D.M., B.D.G. şi P.L. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată.
Va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 33, 34 şi 35 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. va achita pe inculpaţii D.N.C., B.G.S., D.M., B.D.G. şi P.L. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va achita pe inculpatul P.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 republicată.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.N.C. durata reţinerii, respectiv 8 august 2010.
Va descontopi pedepsele aplicate inculpatului C.O.F., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 33 şi 34 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. va achita pe inculpatul C.O.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.O.F. durata reţinerii, respectiv 8 august 2010.
În baza art. 170 C. proc. pen. va ridica sechestrul asigurător instituit asupra celor trei autoturisme M., cu nr. AG XX XXX, S.F. cu nr. AG YY YYY şi A. cu nr. AG ZZ ZZZ, aparţinând SC P.T.C. SRL.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru inculpaţii D.N.C., C.O.F., B.G.S., D.M., B.D.G. şi P.L., în sumă de câte 100 RON, urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii D.N.C., C.O.F., B.G.S., D.M., B.D.G. şi P.L. împotriva Deciziei penale nr. 115/A din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 325 din 30 iunie 2011 a Tribunalului Argeş, secţia penală, şi, rejudecând:
Descontopeşte pedepsele aplicate inculpaţilor D.N.C., B.G.S., D.M., B.D.G. şi P.L. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 33, 34 şi 35 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită inculpaţii D.N.C., B.G.S., D.M., B.D.G. şi P.L. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul P.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 republicată.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.N.C. durata reţinerii, respectiv 8 august 2010.
Descontopeşte pedepsele aplicate inculpatului C.O.F., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 33 şi 34 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită inculpatul C.O.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.O.F. durata reţinerii, respectiv 8 august 2010.
În baza art. 170 C. proc. pen. ridică sechestrul asigurător instituit asupra celor trei autoturisme M. cu nr. AG XX XXX, S.F. cu nr. AG YY YYY şi A. cu nr. AG ZZ ZZZ, aparţinând SC P.T.C. SRL.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru inculpaţii D.N.C., C.O.F., B.G.S., D.M., B.D.G. şi P.L., în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3990/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3624/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
