ICCJ. Decizia nr. 3467/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.), infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3467/2012
Dosar nr. 2449/40/2010
Şedinţa publică din 25 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 129 din 22 iunie 2011 a Tribunalului Botoşani au fost condamnaţi inculpaţii:
B.D.F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza II, lit. b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor principale şi accesorii aplicate, pe timp de 6 ani, care constituie termen de încercare, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani;
- să anunţe serviciul, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice serviciului şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice serviciului informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
I s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (2) C. pen. raportat la art. 83, 84 C. pen., respectiv că neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi a obligaţiilor stabilite de instanţă atrage revocarea suspendării executării sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei.
P.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
- spălare de bani, prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), 34 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor principale şi accesorii aplicate, pe timp de 6 ani, care constituie termen de încercare, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani;
- să anunţe serviciul, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice serviciului şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice serviciului informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (2) C. pen. raportat la art. 83, 84 C. pen., respectiv că neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi a obligaţiilor stabilite de instanţă atrage revocarea suspendării executării sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpaţii au fost obligaţi să plătească, în solidar, părţii civile Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani suma de 297.700,80 RON cu titlu de despăgubiri civile, la care se va calcula dobânda legală, începând cu luna iulie 2007 şi până la recuperarea integrală a debitului, fiind respinse, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor solicitate de către această parte civilă.
Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate de către Direcţia Naţională Anticorupţie prin ordonanţele nr. 50/P/2008 din 17 februarie 2009, în sensul celor dispuse de către instanţă prin încheierea de şedinţă din 15 februarie 2011, respectiv pentru suma de 302.906,80 RON şi măsura asiguratorie luată prin aceeaşi ordonanţă la data de 14 ianuarie 2009.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Botoşani a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 50/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, din 23 martie 2009, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor B.D.F., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi P.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248, 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi spălare de bani, prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatei B.D.F. faptul că, în perioada 16 august 2005-17 mai 2007, în calitate de director executiv adjunct economic la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, a efectuat un număr de 25 plăţi ilegale (fiecare plată reprezentând un act material al infracţiunii de abuz în serviciu), prin întocmirea de ordonanţări de plată şi ordine de plată către cabinetul medical al inculpatului P.C., care nu a depus documente justificative care să ateste prestarea serviciilor aferente unor cheltuieli care nu au fost angajate, lichidate şi ordonanţate la plată, cauzând o pagubă bugetului de stat în sumă totală de 658.907 RON, în acest sens, obţinând pentru celălalt inculpat un avantaj patrimonial.
În sarcina inculpatului P.C. s-a reţinut faptul că, în aceeaşi perioadă de timp, în calitate de medic concesionar la Circumscripţia Sanitar Veterinară M., judeţ Botoşani, a încasat în mod ilegal suma totală de 658.907 RON, în contul deschis la U.T. Bank Botoşani, fără să întocmească documente justificative, sumă ce a folosit-o în interes personal şi al firmei unde avea calitatea de asociat şi administrator, efectuând operaţiuni de transfer sau retragere în numerar, atât direct cât şi prin folosirea conturilor bancare ale SC M. SRL Manoleasa, deşi cunoştea că este o plată nedatorată, fiind rezultatul săvârşirii unor infracţiuni de către cealaltă inculpată.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a constatat ca fiind corect dovedită următoarea situaţie de fapt:
La data de 13 iulie 2007, la Direcţia Sanitar Veterinară şi Sănătatea Alimentelor Botoşani a fost finalizat controlul Camerei de Conturi Botoşani, întocmindu-se raportul din 13 iulie 2007, în care s-a consemnat faptul că, în perioada 2005-2007, deşi inculpatul P.C. medic concesionar la Circumscripţia Sanitar Veterinară M., a efectuat acţiuni sanitar veterinare pentru care a depus spre decontare documente justificative în sumă totală de 109.916,84 RON, i s-a virat în cont suma de 747.265 RON, cu ordine de plată întocmite şi semnate de inculpata B.D.F., încasând nejustificat şi fără deconturi justificative suma de 637.339,16 RON.
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2005-iulie 2007, inculpata B.D.F. a îndeplinit funcţia de director executiv adjunct (economic) la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani. Conform ordinului de serviciu, aceasta a fost împuternicită şi a răspuns cu exercitarea controlului financiar preventiv în cadrul instituţiei prin deciziile directorului executiv din 13 august 2003 şi, respectiv din 28 decembrie 2006.
Conform acestor decizii, inculpata a fost desemnată să semneze instrumentele de plată emise de această instituţie.
Procedura de lucru la nivelul Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, privind medicii concesionari se prezintă astfel:
Decontul justificativ al acţiunilor sanitar veterinare efectuate, semnat de fiecare medic concesionar este însoţit obligatoriu de decontul justificativ al produselor biologice folosite, ambele avizate, semnate şi parafate de medicul veterinar inspector zonal pentru corectitudinea şi veridicitatea datelor înscrise.
Medicul veterinar concesionar are obligaţia să anexeze la decontul justificativ depus la direcţia sanitar veterinară toate documentele justificative.
Documentele monitorizate în forma arătată mai sus, sunt prezentate specialiştilor din cadrul serviciului de sănătate animală la care sunt arondaţi medicii veterinari concesionari până la data de 10 a lunii următoare pentru care se face decontarea, pentru verificarea şi avizarea prin semnătură, în scopul centralizării acestora.
După centralizarea tuturor deconturilor lunare, se trece la avizarea şi semnarea situaţiilor centralizatoare pentru toţi medicii concesionari, de către persoanele responsabile, respectiv şeful serviciului de sănătate animală, martorul E.T., directorul executiv adjunct economic, inculpata B.D.F. şi directorul executiv, martorul R.V.
În ceea ce priveşte modul de decontare a acţiunilor sanitar veterinare de interes naţional, desfăşurate de medicii veterinari concesionari, A.N.S.V.S.A. asigură finanţarea cheltuielilor pe bază de programe ce se aprobă ca anexe la bugetul acesteia, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
La Direcţia Sanitar Veterinară Botoşani, a rezultat din documentele administrate în cursul urmăririi penale, că repartizarea sumelor cuvenite medicilor veterinari concesionari era făcută exclusiv de inculpata B.D.F. în calitate de director executiv adjunct economic, aceasta întocmind ordine de plată faţă de care exercita controlul financiar preventiv, având şi prima semnătură pe documentele de plată.
La nivelul Circumscripţiei Sanitar Veterinare M., a rezultat din documentele aflate la dosar că, în perioada ianuarie 2005-iunie 2007, şi-au desfăşurat activitatea sub îndrumarea inculpatului P.C., C.S.C. şi G.G., precum şi tehnicianul veterinar A.F.C., aceştia efectuând în fapt activităţile sanitar veterinare dispuse de inculpat.
Urmare a controalelor efectuate prin sondaj pe teren în comuna M., judeţul Botoşani, a rezultat din declaraţiile martorilor H.D., că nu au fost constatate situaţii în care în tabelele cu proprietarii de animale să fie trecute activităţi neexecutate şi nici activităţi efectuate care să nu fie evidenţiate în deconturile justificative ale Cabinetului Sanitar Veterinar M.
Pentru perioada 2005-2007, inculpatul P.C. a întocmit următoarele deconturi justificative:
- în anul 2005, a întocmit şi semnat 5 deconturi justificative pentru activităţi sanitar veterinare de interes naţional şi un decont justificativ de identificare a animalelor, vizate de medicul veterinar zonal şi verificate de specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, în sumă totală de 51.154,50 RON, la care s-a adăugat suma de 9.982 RON, restantă din anul 2004, totalul sumelor datorate de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani fiind de 61.136,50 RON.
Toate aceste situaţii centralizatoare au fost semnate de inculpata B.D.F., care a aplicat şi viza de control financiar preventiv, câte un exemplar rămânând la inculpată pentru a le folosi la completarea ordinelor de plată.
- în anul 2006, acţiunile efectuate de Cabinetul Medical Veterinar M., medic veterinar concesionar P.C., s-au ridicat la suma de 41.983,44 RON, sens în care acesta a întocmit şi semnat patru deconturi justificative pentru activităţi sanitar veterinare de interes naţional şi un decont justificativ de identificare a animalelor.
Cele patru deconturi justificative pentru activităţi sanitar veterinare de interes naţional au fost evidenţiate în „Situaţiile deconturilor justificative pentru activităţile sanitar veterinare de interes naţional” din 22 mai 2006 (pentru luna aprilie 2006, în care se menţionează că inculpatul are de încasat suma de 852 RON), din 12 iunie 2006 (pentru luna mai 2006, în care se menţionează că inculpatul are de încasat suma de 14.611 RON), din 12 iulie 2006 (pentru luna iunie 2006, în care se menţionează că inculpatul are de încasat 14.453,5 RON) şi din 2007 (pentru luna decembrie 2006, în care se menţionează că inculpatul are de încasat 11.711 RON).
Pentru luna decembrie 2006, în baza decontului justificativ de identificare a animalelor, completat şi semnat de inculpat, a fost întocmit „Centralizator deconturi privind identificarea şi înregistrarea animalelor” pentru suma de 255 RON semnat şi avizat de inculpata B.D.F., astfel încât suma totală de plată către Cabinetul Sanitar Veterinar M., aferentă lunii decembrie 2006, a fost de 11.966,84 RON.
- în perioada ianuarie-iunie 2007, inculpatul a completat patru deconturi justificative pentru activităţi sanitar veterinare de interes naţional şi trei deconturi justificative de identificare a animalelor, în valoare totală de 31.476,2 RON, ce au fost prezentate de acesta Serviciului de Sănătatea Alimentelor din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani pentru decontare.
În perioada ianuarie 2005-iunie 2007, a reieşit că obligaţiile Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani faţă de Cabinetul Sanitar Veterinar M., au însumat valoarea totală de 134.595 RON, din care contravaloarea activităţilor sanitar veterinare de interes public naţional a însumat 116.383 RON, iar contravaloarea activităţilor de identificare şi înregistrare a animalelor a fost de 18.212 RON.
A rezultat din actele dosarului de cercetare penală, că totalul sumelor primite de inculpat în aceeaşi perioadă a fost de 793.502 RON, deci cu 658.907 RON mai mult decât suma cuvenită.
Deşi inculpatul P.C. a avut perioade lungi de timp, când nu a depus la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani deconturi justificative pentru activităţi sanitar veterinare (7 luni în 2005, 8 luni în 2006 şi 2 luni în perioada ianuarie-iunie 2007), inculpata B.D.F. a alocat în fiecare lună Cabinetului Sanitar Veterinar M. sume nedatorate fără deconturi justificative. Aceeaşi inculpată, care făcea propunerea de angajare a unei cheltuieli este una şi aceeaşi cu persoana care a aplicat viza de control preventiv, contrar dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv.
Din raportul de control intermediar al Camerei de Conturi Botoşani a reieşit faptul că, în perioada ianuarie 2005-decembrie 2006, compartimentul financiar contabil a efectuat plăţi în sumă totală de 458.385 RON, aferente unor cheltuieli care nu au fost angajate, lichidate şi ordonanţate la plată pentru care nu există documente justificative care să certifice prestarea serviciilor şi pentru care nu a primit dispoziţii de la ordonatorul de credite şi vizate de persoanele autorizate.
Astfel, în cazul a unui număr de 21 plăţi efectuate în contul inculpatului P.C., începând cu 16 august 2005, nu au fost întocmite ordonanţările de plată cu angajamentele şi propunerile de angajare a cheltuielilor aferente contrar prevederilor pct. 1, 2, şi 3 din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1792/2002.
Martora I.N.L., în declaraţiile date, a precizat că primea de la inculpata B.D.F. doar ordonanţările de plată completate pe care i le cerea să le semneze la rubrica „compartimentul de specialitate”, neputând verifica datele prin comparaţie cu situaţiile centralizatoare aflate în posesia acesteia. A mai arătat faptul că, de multe ori, la solicitarea acesteia, întocmea ordonanţări de plată în baza ordinelor de plată pe care i le punea la dispoziţie deşi, în mod normal, în prima fază trebuiau întocmite ordonanţările la plată după care ordinele la plată.
Inculpata B.D.F. a aplicat viza de control financiar preventiv pe mai multe ordonanţări la plată, Cabinetului Sanitar Veterinar M. Fără să presteze servicii sanitar veterinare şi fără ca inculpatul P.C. să depună deconturi justificative. De exemplu:
Situaţia de fapt expusă a fost dovedită cu procesul-verbal de sesizare din oficiu, adresa Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani din 22 decembrie 2008, de precizare a prejudiciului, adresa din 21 ianuarie 2009 către Direcţia Sanitar Veterinară Botoşani privind solicitarea situaţiei sumelor recuperate de inculpat conform Raportului Camerei de conturi Botoşani, raportul de constatare a specialistului Direcţiei Naţioanele Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava şi anexe, procesul verbal din 10 august 2007 al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani privind ridicarea în copie a documentelor justificative 2005-2007 de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani şi fişele postului, cu anexe, fişele fiscale şi situaţia veniturilor pentru perioada 2004-2008 ale persoanelor B.D.F., B.T., P.C. şi M.P., adresa Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani din 4 decembrie 2008, împreună cu documentele întocmite de inculpata B.D.F. şi declaraţiile de avere pentru anii 2004-2007, declaraţiile martorilor A.O., P.E., T.B., H.N., E.T., H.D., R.V., C.S.C., P.D.D., I.N.I., A.F.C., B.D., M.G., B.E., M.P., raportul de control al Camerei de Conturi Botoşani din 13 iulie 2007, cu anexe, situaţia centralizatoare a deconturilor justificative pentru activităţile sanitar veterinare pentru inculpatul P.C., M. pentru perioada 2005-2007, situaţia acţiunilor sanitar veterinare subvenţionate de la bugetul de stat, situaţia crotaliilor ridicate de Cabinetul Medicilor Veterinari M. în 2004-2007 situaţia efectivelor de animale de pe raza comunei Manoleasa din 2005-2007, situaţia materialelor sanitare şi vaccinurile ridicate de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de Cabinetul Medicilor Veterinari M. pentru 2005-2007, situaţia deconturilor justificative la toţi medicii concesionari pentru activităţile sanitar veterinare şi de identificare animală din 2006, situaţia deconturilor justificative pentru activităţile sanitar-veterinare de la circumscripţiile sanitar veterinare concesionare pentru lunile aprilie 2005-iunie 2007, inclusiv cele cu detalierea acţiunilor efectuate şi număr operaţiuni, adresa Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani din 4 decembrie 2008, notă de control la Cabinetul Sanitar Veterinar M. din 7 martie 2007 cu anexe, centralizator, deconturi justificative, planurile cifrice de la Direcţia Sanitar Veterinare Manoleasa, pentru perioada 2005-2006, notele de constatare a Gărzii Financiare Botoşani cu anexe, raportul de inspecţie fiscală din 22 decembrie 2008 la Cabinetul Medicilor Veterinari P.C., deconturi justificative pentru activităţi sanitar veterinare la Cabinetul Sanitar Veterinar M. pentru lunile aprilie 2005, mai 2005, iunie 2005, iulie 2005, decembrie 2005 şi anexele, deconturi justificative pentru activităţi sanitar veterinare la Cabinetul Sanitar Veterinar M. pentru lunile aprilie, mai, iunie, decembrie 2006 cu anexe, deconturile justificative pentru activităţi sanitar veterinare la Cabinetul Sanitar Veterinar M. pe lunile ianuarie, martie, aprilie, iunie 2007 cu anexe, procesul-verbal din 8 ianuarie 2009, privind interpretarea facturilor telefonice detailate, facturile telefonice detaliate puse la dispoziţie de operatorul de telefonie O., extrase de cont ale SC M. SRL Manoleasa emise de Banca R. şi Banca R.D. Sucursalele Botoşani, extrase de cont ale PF P.C. emise de Banca R.D. Sucursala Botoşani, extrase de cont ale SC M. SRL Manoleasa, emise de Banca T. Sucursala Botoşani, extrase de cont ale SC M. SRL Manoleasa, de la U.T. Bank Botoşani, extrase de cont ale PF P.C. de la U.T. Bank Botoşani, extrase de cont ale SC M. SRL Manoleasa de la Banca T. Sucursala Botoşani.
Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe, inculpata B.D.F. a avut o atitudine procesuală nesinceră, declarând că a efectuat plăţi ilegale către Cabinetul Sanitar Veterinar M. din eroare, fiind sunată la telefon de către inculpatul P.C., în zilele când făcea plăţile, pentru a o întreba dacă au venit banii. Cu privire la suma de 140.000 RON, a precizat că a primit-o de la martorul M.P.
La urmărirea penală, după prima declaraţie pe care a dat-o, aceasta s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii, precizând, în momentul prezentării materialului, că nu are de făcut obiecţii asupra raportului de constatare tehnico-ştiinţifică financiar contabilă, întocmit de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava şi susţinând, în mod constant, că plăţile către cabinetul inculpatului P.C. Ie-a făcut din eroare.
În instanţă, şi-a explicat aceste erori datorită volumului mare de muncă pe care îl avea în acea perioadă şi datorită faptului că inculpatul P.C. raporta că are acţiuni mai mari.
Susţinerile acestei inculpate nu s-au confirmat cu nici o probă administrată în cauză, motiv pentru care instanţa de fond Ie-a considerat ca fiind nesincere.
A rezultat, din probele administrate, că inculpata B.D.F. a primit, în perioada 25 octombrie 2006-28 iunie 2007, de la inculpatul P.C. un număr de 11 SMS-uri, a fost sunată de acesta la telefon şi în week-end (23 decembrie 2006, 20 ianuarie 2007), iar convorbirile telefonice dintre ei au avut loc şi după programul de lucru al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani.
Inculpatul P.C., atât în cursul urmăririi penale, cât şi la instanţă, a avut o poziţie procesuală de recunoaştere parţială a faptelor comise, arătând că, din anul 2005, i-au intrat în cont de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani sume de bani pentru care nu a întocmit nici un document şi nu Ie-a solicitat, sesizând că acestea nu corespund cu deconturile justificative depuse de el. A mai arătat că şi-a dat seama că este o greşeală a Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, care îi va cere banii înapoi, folosind aceste sume în interes propriu şi pentru SC M. SRL Manoleasa.
În declaraţia dată la instanţă, a mai precizat că, la cabinetul său, începând cu anul 2005, a fost angajat medicul C.S.C., iar după plecarea acestuia a fost angajat medicul G.G. în anul 2006. Precizează că nu s-a implicat în managementul cabinetului, lăsând ca întreaga activitate să fie desfăşurată de cei doi medici angajaţi, ba mai mult, i-a dat medicului G.G. o procură în baza căreia să-l reprezinte la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
A recunoscut că, pentru sumele în plus, primite de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, nu au fost întocmite documente justificative, însă a precizat că întreaga sumă de bani va fi compensată cu acţiunile sanitar veterinare pe care le-a efectuat în continuare. Nu a recunoscut că ar fi existat vreo relaţie de colaborare mai specială între el şi coinculpata B.D.F. Susţinerile acestuia nu au fost confirmate de probele administrate în cauză.
Fapta inculpatei B.D.F., care în perioada 16 august 2005-16 mai 2007, în calitate de director executiv adjunct economic la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, a efectuat un număr de 25 plăţi ilegale (fiecare plată reprezentând un act material al infracţiunii de abuz în serviciu), prin întocmirea de ordonanţări de plată şi ordine de plată către Cabinetul medical veterinar al inculpatului P.C., pentru care nu există documente justificative care să ateste prestarea serviciilor aferente unor cheltuieli care nu au fost angajate, lichidate şi ordonanţate la plată, cauzând o pagubă bugetului de stat în sumă totală de 658.907 RON şi obţinând totodată pentru acest inculpat un avantaj patrimonial, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată raportat la art. 248, art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Faptele inculpatului P.C., care, în aceeaşi perioadă de timp, în calitate de medic concesionar la Circumscripţia sanitar veterinară M., judeţ Botoşani, a încasat în mod ilegal suma totală de 658.907 RON, în contul deschis la U.T. Bank Botoşani, fără să întocmească documente justificative şi a folosit-o în interes personal şi al firmei unde avea calitatea de asociat şi administrator, efectuând operaţiuni de transfer sau retragere numerar atât direct, cât şi prin folosirea conturilor bancare ale SC M. SRL Manoleasa, deşi cunoştea faptul că este o plată nedatorată, fiind rezultatul comiterii unor infracţiuni de către B.D.F., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, raportat la art. 248, art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. şi ale infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., pentru acest inculpat fiind aplicabile în cauză şi dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen.
Prin urmare, prima instanţă a reţinut vinovăţia ambilor inculpaţi pentru faptele descrise mai sus, şi Ie-a aplicat câte o pedeapsă în limitele textului de lege mai sus-menţionat, la individualizarea cărora s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social ai faptelor comise, prejudiciul creat prin acestea, persoana făptuitorilor, care sunt fără antecedente penale, sunt cunoscuţi, aşa cum a rezultat din actele dosarului şi martorii audiaţi în circumstanţiere, cu comportări bune în familie şi societate, apreciind că se pot reţine în favoarea acestora, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., care să permită coborârea pedepselor sub minimul special.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, s-a apreciat că aceştia pot fi reeducaţi şi prin suspendarea sub supraveghere a pedepselor, cu impunerea faţă de aceştia de a se supune măsurilor de supraveghere, prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen. şi cu atragerea atenţiei asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (2) C. pen., raportat la art. 83, art. 84 C. pen., respectiv că neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi a obligaţiilor stabilite de instanţă atrage revocarea suspendării executării sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepselor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, inculpaţii B.D.F. şi P.C., cât şi partea civilă Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele formulate detaliat în scris şi susţinute succint oral cu prilejul dezbaterilor, şi care vizează în esenţă nevinovăţia inculpaţilor, pe de o parte, iar pe de altă parte neacordarea pretenţiilor civile solicitate în integralitatea lor.
Curtea de apel Suceava, prin decizia penală nr. 85 din 07 noiembrie 2011 a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii B.D.F. şi P.C., şi de partea civilă Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani.
Astfel, procedând la soluţionarea apelurilor declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, atât în scris cât şi oral, în raport de prevederile art. 371 şi art. 378 C. proc. pen. şi în baza tuturor actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea, faţă de criticile formulate în apărare de către inculpaţi, a apreciat că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, efectuând o cercetare judecătorească amplă, administrând în mod direct şi nemijlocit probe noi şi procedând la readministrarea celor din faza de urmărire penală, ajungând în final, pe baza interpretării corecte a probatoriului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, la concluzia că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, în încadrarea juridică stabilită de tribunal.
Raportat la situaţia de fapt reţinută, Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit încadrarea juridică legală a infracţiunilor comise de inculpaţii apelanţi, ce se circumscriu în drept conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată raportat la art. 248, art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în cazul inculpatei B.D.F. şi respectiv participaţia sub forma complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 26 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, raportat la art. 248, art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. şi al infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.,săvârşite în concurs real, în cazul inculpatului P.C., în contextul în care inculpata B.D.F. a deţinut în perioada 2005-2007 o funcţie de conducere în cadrul instituţiilor publice locale, iar ca funcţionar public în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, a îndeplinit acte în mod defectuos, cauzând o pagubă însemnată unei instituţii de stat, din cele la care se referă art. 145 C. proc. pen., obţinând totodată pentru inculpatul P.C. un avantaj patrimonial, acesta din urmă, la rândul său însuşindu-şi în mod nelegal sumele de bani virate în contul său şi dispunând de acestea, cunoscând că sunt rezultatul activităţilor ilicite desfăşurate de inculpată, după cum şi sancţiunile stabilite de instanţa de fond, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, au fost corect individualizate fiind în măsură să răspundă cerinţelor de coerciţie şi reeducare, dar şi gradului concret de pericol social al faptei şi persoanei inculpaţilor.
În argumentarea punctului de vedere îmbrăţişat, Curtea a reţinut ca potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoanele infractorilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Curtea a constatat totodată că sunt neîntemeiate şi solicitările inculpaţilor apelanţi vizând acordarea unei eficiente sporite circumstanţelor atenuante reţinute deja de către prima instanţă în favoarea lor, având în vedere că recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei
Sub aspectul laturii civile, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect întrunirea în prezenta cauză a condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., respectiv existenţa unui prejudiciului suferit de către partea civilă.
Nemulţumirea părţilor din prezenta cauză a vizat cuantumul acestui prejudiciu, inculpaţii susţinând că se impune a fi reţinută varianta a II-a expusă de expertul ce a efectuat expertiza la prima instanţă, care evident se referă la o sumă mai mică decât cea la care au fost obligaţi prin sentinţa atacată, iar partea civilă a precizat că suma debitul actual este mai mare decât cel reţinut de prima instanţă.
Constatând că prejudiciul cert rămas de recuperat este cel la plata căruia au fost obligaţi, în solidar, cei doi inculpaţi de către prima instanţă, la care se va calcula şi dobânda legală începând cu luna iulie 2007 şi până la achitarea integrală a debitului, nu se justifică cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurător dispusă în cauză asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpaţilor până la concurenţa sumei de 302.906,80 RON şi nici de reducerea a cuantumului acestei sume.
Împotriva deciziei penale sus arătate au declarat recurs inculpaţii B.D.F. şi P.C. şi partea civilă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani care au criticat hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Astfel, recurentul inculpat P.C., a susţinut, în esenţă, potrivit motivelor de recurs, depuse în scris la dosar şi concluziilor orale ale apărătorului ales al acestuia că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât, în mod greşit, s-a reţinut în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen. şi art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum şi în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare, aceasta fiind dispusă fără examinarea tuturor criteriilor de individualizare judiciară prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recurenta inculpata B.D.F., a susţinut, în esenţă, potrivit motivelor de recurs, depuse în scris la dosar şi concluziilor orale ale apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta că, în mod greşit, s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., precum şi sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare, solicitând reducerea cuantumului acesteia şi a modalităţii de executare.
Recurenta partea civilă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, în motivele de recurs depuse la dosarul cauzei a criticat decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru neacordarea pretenţiilor civile solicitate în integralitatea lor.
Concluziile reprezentantului Ministrului Public şi susţinerile apărătorilor recurenţilor inculpaţi, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului P.C. au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurenţilor inculpaţi B.D.F. şi P.C. şi a recurentei părţii civile Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauza sunt nefondate pentru considerentele care urmează:
Astfel, Înaltă Curte verificând probatoriul cauzei şi hotărârea atacată în raport de criticile aduse, constată faptul că instanţa de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reţinând o corectă situaţie de fapt.
În cauză prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpaţii B.D.F. şi P.C. a fost răsturnată în cursul activităţii de probaţiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăţiei acestora.
În mod corect, prima instanţă de judecată, şi instanţa de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reţinut în sarcina inculpatei B.D.F., săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată raportat la art. 248, art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada 16 august 2005-16 mai 2007, în calitate de director executiv adjunct economic la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, a efectuat un număr de 25 plăţi ilegale (fiecare plată reprezentând un act material al infracţiunii de abuz în serviciu), prin întocmirea de ordonanţări de plată şi ordine de plată către Cabinetul medical veterinar al inculpatului P.C., pentru care nu există documente justificative care să ateste prestarea serviciilor aferente unor cheltuieli care nu au fost angajate, lichidate şi ordonanţate la plată, cauzând o pagubă bugetului de stat în sumă totală de 658.907 RON şi obţinând totodată pentru acest inculpat un avantaj patrimonial, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice; iar în sarcina inculpatului P.C., săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, raportat la art. 248, art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. şi ale infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., constând în aceea că, în perioada 16 august 2005-16 mai 2007, în calitate de medic concesionar la Circumscripţia sanitar veterinară M., judeţ Botoşani, a încasat în mod ilegal suma totală de 658.907 RON, în contul deschis la U.T. Bank Botoşani, fără să întocmească documente justificative şi a folosit-o în interes personal şi al firmei unde avea calitatea de asociat şi administrator, efectuând operaţiuni de transfer sau retragere numerar atât direct, cât şi prin folosirea conturilor bancare ale SC M. SRL Manoleasa, deşi cunoştea faptul că este o plată nedatorată, fiind rezultatul comiterii unor infracţiuni de către B.D.F.
Înalta Curte apreciază că, faţă de motivarea amplă şi efectivă a sentinţei pronunţate cu privire la procesul de evaluare al probelor, în raport cu fiecare din faptele pretins comise de către inculpaţi, ce corespunde şi exigenţelor art. 6 § 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi jurisprudenţei instanţei de contencios european (Helle contra Finlandei) nu se mai impune o reluare a conţinutului mijloacelor de probă, aşa încât îşi însuşeşte concluziile cu privire la vinovăţia inculpaţilor în raport de infracţiunile reţinute în sarcina acestora.
Înalta Curte constată totodată că în speţa dedusă judecăţii inculpaţilor B.D.F. şi P.C. Ie-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, toate mijloacele de proba fiind administrate în faţa lor, asistaţi de apărători, în şedinţa publica, în dezbateri contradictorii, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeană într-o jurisprudenţa constanta.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de către inculpaţi cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. se constată că, după cum s-a argumentat şi în cele ce preced, conţinutul constitutiv al infracţiunii reţinută în sarcina acestor inculpaţi este realizat, atât prin prisma laturii obiective, cât şi prin cea a laturii subiective, astfel încât nu poate fi primită solicitarea de achitare, formulată de aceştia, starea de fapt anterior expusă, în baza mijloacelor de probă, demonstrând fără dubiu modul de comitere a faptei de către inculpaţi, contrar susţinerilor formulate de apărare.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul P.C., în calitate de concesionar, avea obligaţia să întocmească lunar documente justificative referitoare pe de o parte la consumabile, iar pe de altă parte la activităţile sanitar veterinare de interes public naţional efectuate, deconturi ce trebuiau să fie semnate de către deţinătorii de animale şi avizate, pentru corectitudinea şi veridicitatea datelor înscrise, de medicul veterinar al circumscripţiei sanitare veterinare zonale (în speţă martorul H.D.) şi apoi să le depună pentru aprobare şi decontare la Direcţia Sanitară Veterinară Judeţeană.
Documentele monitorizate în forma anterioară erau prezentate specialiştilor din cadrul Serviciului de Sănătate Animală la care erau arondaţi medicii veterinari concesionari până la data de 10 a lunii următoare pentru care se făcea decontarea, pentru verificarea şi avizarea prin semnătură în scopul centralizării acestora.
Situaţia deconturilor justificative pentru activităţile sanitare veterinare de interes naţional efectuate în luna anterioară la circumscripţiile sanitare veterinare concesionate transmisă la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor era documentul prin care autoritatea naţională era informată cu privire la suma pe care trebuia să o vireze în contul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, pentru achitarea activităţilor sanitar veterinare desfăşurate de medicii veterinari pentru perioada la care se referea, în termen de 60 de zile, iar la nivelul direcţiilor judeţene erau întocmite ordinele de plată cu sumele cuvenite medicilor veterinari concesionari.
La Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani repartizarea sumelor cuvenite medicilor veterinari concesionari era făcută exclusiv de inculpata B.D.F., director executiv adjunct economic, persoană care întocmea ordinele de plată, exercita controlul financiar preventiv şi avea şi prima semnătură pe documentele de plată.
Se observă aşadar că inculpata B.D.F., care făcea propunerea de angajare a unei cheltuieli (iniţia operaţiunea supusă vizei) era una şi aceeaşi cu persoana care aplica viza de control preventiv, contrar dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv.
În concret, din analiza situaţiilor deconturilor justificative pentru activităţile sanitar-veterinare de interes naţional efectuate în perioada ianuarie 2005-iunie 2007 de către inculpatul P.C., în calitate de medic concesionar al Cabinetului Medical Veterinar M., cu respectarea obligaţiilor şi a procedurii detaliate mai sus, rezultă că suma totală cuvenită acestuia, reprezentând contravaloarea serviciilor sanitar veterinare prestate, era de 134.595 RON, din care 116.383 RON c/val. activităţilor sanitar veterinare de interes public naţional, iar 18.212 RON c/val. activităţilor de identificare şi înregistrare a animalelor.
În aceeaşi perioadă, potrivit ordonanţărilor de plată şi ordinelor de plată semnate de inculpata B.D.F., suma virată din contul bancar al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani în cel al inculpatului P.C., deschis la U.T. Bank Sucursala Botoşani a fost de 793.502 RON, cu 658.907 RON mai mult decât suma cuvenită, fiind alocate de către inculpata menţionată, în contul inculpatului, în fiecare lună, sume nedatorate, cu toate că medicul veterinar P.C. a avut perioade lungi de timp când nu a depus la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani deconturi justificative pentru activităţi sanitar veterinare.
Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, în perioada 16 august 2005-17 mai 2007, inculpata B.D.F. a efectuat un număr de 25 plăţi ilegale către Cabinetul Sanitar Veterinar M. cu încălcarea dispoziţiilor art. 52 alin. (6) din Legea nr. 500/2002, conform cărora efectuarea plăţilor se face numai pe bază de acte justificative, întocmite conform dispoziţiilor legale, şi numai dacă acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate.
Prin activitatea sa, inculpata B.D.F. a iniţiat şi folosit un circuit financiar prin care la nivelul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani a fost cauzată o pagubă în sumă de 658.907 RON.
Elementele susţinute de inculpata B.D.F. în apărare, nu au furnizat până în prezent o versiune susţinută probator în legătură cu modalitatea în care s-a desfăşurat evenimentele, care să excludă, în ceea ce-o priveşte, ilicitul penal.
Înalta Curte reţine astfel că, poziţia inculpatei B.D.F. nu este una sinceră sau de cooperare cu organele judiciare, acesta urmărind să minimalizeze în declaraţiile date, contribuţia infracţională.
Înalta Curte reţine de asemenea că listingul convorbirilor telefonice, precum şi coincidenţa acestora cu momentele dinaintea sau după efectuarea plăţilor nejustificate, denotă că între cei doi inculpaţi există o relaţie strânsă şi, posibil, o înţelegere cu privire la modalitatea de comitere a faptelor, astfel că apărarea inculpatei B.D.F., că a făcut aceste plăţi din eroare pe o perioadă de circa 3 ani, timp în care a avut convorbiri dese cu celălalt, nu are acoperire în probele administrate.
Astfel, rezultă, din probele administrate, că inculpata B.D.F. a primit, în perioada 25 octombrie 2006-28 iunie 2007, de la inculpatul P.C. un număr de 11 SMS-uri, a fost sunată de acesta la telefon şi în week-end (23 decembrie 2006, 20 ianuarie 2007), iar convorbirile telefonice dintre ei au avut loc şi după programul de lucru al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani.
Rezultă, de asemenea, că au fost efectuate plăţi de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani către Cabinetul Sanitar Veterinar M., fie înaintea discuţiilor telefonice dintre cei doi inculpaţi, fie în ziua respectivă, fie după convorbirile telefonice.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.C., Înalta Curte reţine că acesta iniţial a recunoscut că din anul 2005 i-au intrat în cont sumele de bani virate de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, pe care nu Ie-a solicitat şi pentru care nu a întocmit nici un document şi care nu corespundeau cu sumele menţionate în deconturile justificative depuse de el, dar pe care Ie-a folosit în interes propriu, cât şi pentru SC M. SRL Manoleasa, cu toate că ştia că este o plată nedatorată, pentru ca ulterior în cursul judecăţii, în apel, să susţină că în realitate sumele i se cuvin întrucât activităţile sanitar-veterinare au fost efectiv realizate şi că urma să prezinte documente justificative pe care nu Ie-a întocmit datorită managementului său defectuos.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, nici apărarea acestui inculpat nu poate fi avută în vedere, întrucât astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor C.S.C. şi A.F.C. (medic veterinar, respectiv tehnician veterinar ce şi-au desfăşurat activitatea la Cabinetul Sanitar Veterinar M., sub îndrumarea inculpatului P.C., în perioada de referinţă) rezultă că după executarea efectivă a acţiunilor sanitar-veterinare în comuna Manoleasa se întocmeau tabele nominale cu deţinătorii de animale la care s-au executat aceste acţiuni, semnate de aceştia din urmă, tabele ce era predate inculpatului pentru centralizare şi întocmirea deconturilor justificative, în vederea depunerii acestora spre decontare la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani şi că realitatea datelor consemnate aceste tabele era verificată de către medicul inspector zonal martorul H.D., care a declarat că în situaţia inculpatului nu a constatat cazuri în care în tabel să fie înscrise persoane deţinătoare de animale, iar la verificarea în teren aceştia să infirme efectuarea acţiunilor şi nici să fie efectuate acţiuni fără a fi întocmite deconturi justificative, aspect confirmat şi de martorul R.V., fostul director al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani.
Prin urmare Înalta Curte constată că prima instanţă precum şi instanţa de control judiciar a reţinut în mod corect împrejurările faptice concrete, cât şi vinovăţia inculpaţilor.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. se reţine că prima instanţă şi instanţa de control judiciar a concluzionat just că activitatea inculpaţilor B.D.F. şi P.C., astfel după cum aceasta a fost descrisă în cele ce preced, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., respectiv art. 26 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, raportat la art. 248, art. 2481 C. pen. şi art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte pretinsa stabilire eronată a modalităţii de individualizare a sancţiunii se constată că prima instanţă şi instanţa de control judiciar au apreciat just că pedeapsa îşi poate atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen. şi fără privare de libertate, măsurile de supraveghere impuse a fi respectate de către inculpaţi potrivit art. 863 alin. (1) C. pen., asigurând atingerea, chiar fără privare de libertate, a scopurilor pedepsei, critica formulată fiind nefondată, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În legătură cu cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen., constând în neobservarea circumstanţelor personale ale inculpaţilor se apreciază că individualizarea pedepselor aplicate a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopurile pedepselor reglementate de art. 52 C. pen., sancţiunea dispusă fiind just individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, neprivativă de libertate.
Totodată, instanţa de recurs, consideră că pedepsele aplicate inculpaţilor în condiţiile stabilite de prima instanţă reflectă şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise, ce s-a estompat prin trecerea timpului şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpaţilor, apreciind că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere reprezintă un avertisment în abţinerea acestora de la o conduită ilicită.
Ori, faptele pentru care inculpaţii menţionaţi au fost condamnaţi de instanţa de fond sunt neîndoielnic grave, astfel că în operaţiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Curtea având în vedere maniera în care aceştia au procedat, activităţile ilicite desfăşurate de fiecare inculpat în parte, astfel cum au fost descrise anterior, precum şi specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecinţele grave ale acţiunilor lor şi, nu în ultimul rând, circumstanţele personale ale inculpaţilor (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedenţa penală, situaţia familială şi materială, ş.a) apreciază că resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin sancţiunile aplicate de prima instanţă, menţinute de instanţa de control judiciar, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.
Înalta Curte reţine că, dacă asemenea fapte nu ar fi urmate de o ripostă corespunzătoare a organelor în drept s-ar întreţine climatul infracţional şi s-ar crea inculpaţilor menţionaţi impresia că pot ignora în continuare valorile ocrotite de lege, prin normele speciale, fără a accepta să-şi corijeze comportamentul, putându-se ajunge în final în atare mod la lipsă de efect educativ a pedepselor aplicate.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. se reţine că soluţia de condamnare dispusă de către prima instanţă a fost, după cum s-a argumentat şi în cele ce preced, întemeiată pe probele care se coroborau; aşadar, susţinerile formulate în apărarea inculpatului P.C. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, Înalta Curte reţinând că în speţă există o deplină concordanţă între modul în care au fost percepute în procesul de evaluare mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, reflectarea lor în considerentele deciziei atacate şi soluţia pronunţată.
Sub aspectul laturii civile, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect întrunirea în prezenta cauză a condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., respectiv existenţa unui prejudiciului suferit de către partea civilă.
Constatând că prejudiciul cert rămas de recuperat este cel la plata căruia au fost obligaţi, în solidar, cei doi inculpaţi de către prima instanţă, la care se va calcula şi dobânda legală începând cu luna iulie 2007 şi până la achitarea integrală a debitului, nu se justifică cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurător dispusă în cauză asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpaţilor până la concurenţa sumei de 302.906,80 RON şi nici de reducerea a cuantumului acestei sume.
Prin urmare, faţă de cele învederate Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.D.F. şi P.C. şi de partea civilă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani împotriva deciziei penale nr. 85 din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu obligarea acestora, în baza art. 192 pct. 3, alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.D.F. şi P.C. şi de partea civilă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani împotriva deciziei penale nr. 85 din 7 noiembrie 2011a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta inculpata B.D.F. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat P.C. la plata sumei de 275 RON cheltuieli judiciare către stat din care suma de 75 RON reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3469/2012. Penal. Pornografia infantilă... | ICCJ. Decizia nr. 3415/2012. Penal. Traficul de influenţă... → |
---|