ICCJ. Decizia nr. 3580/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

Prin sentința penală nr. 273 din 29 noiembrie 2011, Tribunalul Bihor, în baza art. 334 rap. la art. 320¹alin. (6) C. proc. pen., văzând art. 322 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în rechizitoriu în sarcina inculpatului A.T.E. din infracțiunea de tentativă de omor calificat, săvârșită în loc public, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă și punerea în primejdie a vieții persoanei, prev. de art. 182 alin. (1) și (2) teza ultimă C. pen.

în baza art. 182 alin. (1) și (2) teza ultimă C. pen. cu aplicarea art. 320¹alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.T.E., cu antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplic. art. 71,art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru săvârșirea asupra părții vătămate C.C.A. - în vârstă de 9 ani, a infracțiunii de vătămare corporală gravă și punerea în primejdie a vieții persoanei.

în baza art. 86¹C. pen., ținând seama de prevederile art. 86¹alin. (1) lit. b) și c) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A.T.E. - cu datele de identitate de mai sus, pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 86²_i 82 C. pen.

în baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 86⁴_i art. 83 C. pen., care are drept consecință revocarea suspendării condiționate sub supraveghere a executării pedepsei.

în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

I s-a impus inculpatului respectarea obligațiilor prev. de art. 86³alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se prezinte lunar la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea acestuia sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele acestuia de existență.

în baza art. 350 alin. (1), alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

Ținând seama de prevederile art. 139 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus luarea împotriva inculpatului a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea fără încuviințarea instanței.

în baza art. 145¹alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1¹) C. proc. pen., i s-a pus în vedere inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarele obligații: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la Postul de poliție P., jud. Bihor - organ desemnat cu supravegherea - ori de câte ori este chemat sau conform programului de supraveghere întocmit de acest organ; să nu schimbe locuința fără încuviințarea instanței; să nu dețină, să nu folosească și sa nu poarte nici o categorie de arme.

în baza art. 145¹alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2²) C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

în baza art. 145¹alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (2¹) C. proc. pen., s-a dispus să se comunice copia hotărârii inculpatului, Postului de poliție P., jud. Bihor, Poliției comunitare Oradea, Inspectoratului de Jandarmi al jud. Bihor, Serviciului Public Comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor Bihor, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră București, în vederea asigurării respectării obligațiilor impuse inculpatului și ridicării provizorii a pașaportului sau refuzului eliberării pașaportului pe durata măsurii.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a constatat că în perioada 14 septembrie 2011 până la data pronunțării sentinței, inculpatul a fost reținut și arestat preventiv.

în baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

în baza art. 189 C. proc. pen., rap la art 68¹¹ din Legea nr. 51/1995 rep., cu referire la art. 5 din Protocolul nr. 113928/2008, s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a onorariului apărătorului din oficiu desemnat la urmărire penală, conf. delegației din dosar.

S-a menționat că hotărârea este executorie în ce privește dispoziția de punere deîndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză, potrivit art. 350 alin. (4) C. proc. pen.

în baza art. 350 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus comunicarea dispoziției de mai sus către Penitenciarul Oradea.

în baza art. 320¹alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea laturii civile și s-a stabilit termen de judecată pentru cauza disjunsă la 24 ianuarie 2012, dată pentru care au fost citate partea civilă - cu reprezentanții legali, cât și Spitalul Clinic Județean Oradea.

Tribunalul a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor întocmit în dosar și înregistrat la instanță la data de 26 noiembrie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.T.E., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, asupra părții vătămate C.C. - minor de 9 ani, prev. de art. 20 rap. la art. 174,art. 175 lit. i) C. pen.

în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-a reținut în sarcina inculpatului că, la data de 24 mai 2011, în timpul zilei, inculpatul se afla la pescuit la lacul din satul V., com. P., împrejurare în care, în preajma acestuia, se jucau mai mulți copii, printre care și partea vătămată. La un moment dat, inculpatul s-a simțit agasat de larma produsă de copii, cerându-i părții vătămate să se îndepărteze, după care, fără a aștepta ca acesta să se conformeze, a aruncat cu o sticlă goală de bere în direcția minorului, lovindu-l la cap. Urmare leziunilor suferite, partea vătămată a necesitat internare de urgență și intervenții chirurgicale.

Partea vătămată, prin reprezentanții legali, cât și Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea s-au constituit părți civile în cauză.

în vederea acoperirii pretențiilor civile, prin ordonanța din 14 septembrie 2011, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii în cauză, prin indisponibilizarea de la inculpat a sumei de 266 RON.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu probatoriul administrat în cursul cercetării judecătorești: proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, certificate medico-legale, raport de expertiză medico-legală, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, celelalte înscrisuri aflate la dosar, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

în data de 24 mai 2011, în timpul zilei, inculpatul - împreună cu mai multe persoane, se afla la pescuit la lacul din satul V., com. P., împrejurare în care în preajma acestuia se jucau mai mulți copii, printre care și partea vătămată. La un moment dat, inculpatul s-a simțit agasat de larma produsă de copii, cerându-i părții vătămate C.C. - minor de 9 ani, să se îndepărteze, după care, fără a aștepta ca acesta să se conformeze, a aruncat cu o sticlă goală de bere în direcția minorului, lovindu-l la cap. Urmare leziunilor suferite, partea vătămată a necesitat internare de urgență și intervenții chirurgicale.

Prin actul de sesizare a instanței s-a apreciat că fapta cercetată se circumscrie în limitele prevăzute de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat comisă în public.

S-a reținut că la termenul de judecată din 22 noiembrie 2011, prin declarația prevăzută la art. 320¹alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a solicitat aplicarea în ce-l privește a procedurii prevăzute de art. 320¹C. proc. pen., arătându-și intenția de a recunoaște săvârșirea faptei cuprinse în actul de sesizare.

După citirea actului de sesizare la acest termen de judecată, s-a procedat în conformitate cu art. 320¹alin. (3) rap. la art. 320¹alin. (2) C. proc. pen. în ce-l privește pe inculpat, respectiv a fost audiat cu privire la infracțiunea reținută în sarcina sa, respectiv la recunoașterea ori nerecunoașterea acesteia.

Inculpatul a confirmat despre cunoașterea conținutului actului de sesizare și al întregului material de urmărire penală, recunoscând în totalitate fapta reținută în actul de sesizare. A declarat că nu mai solicită administrarea altor probe, pentru că își însușește probele administrate la urmărire penală, care sunt suficiente pentru lămurirea tuturor chestiunilor legate de cauză.

Analizând probatoriul administrat, tribunalul a reținut că din certificatul medico-legal din 25 mai 2011 rezultă că partea vătămată prezintă leziuni posttraumatice ce pot data din 24 mai 2011 și care necesită un număr de 7 zile îngrijiri medicale.

Concluziile au fost modificate ulterior prin certificatul medico-legal din 14 iunie 2011, rezultând că numărul zilelor de îngrijiri medicale de care are nevoie partea vătămată pentru vindecare se majorează la 75.

S-a mai reținut că în raportul de expertiză medico-legală din 09 august 2011 se evidențiază concluzia potrivit căreia leziunile produse cu ocazia traumatismului au pus în primejdie viața victimei și au determinat apariția unei infirmități.

Partea vătămată C.C., audiat în dosarul de urmărire penală, a declarat că, la data faptei, s-a aflat pe malul lacului din localitate împreună cu alți copii și că, la un moment dat, inculpatul - cu privire la care apreciază că era băut - a crezut că aceștia râd de el. Imediat, inculpatul le-a cerut să plece de acolo și, fără să mai aștepte reacția copiilor, a aruncat de la circa 3 metri cu o sticlă goală de bere înspre partea vătămată, lovindu-l la cap.

Martorii S.D., B.I., D.R.R. (13 ani), D.R.R. (14 ani), audiați în dosarul de urmărire penală, au declarat că inculpatul și partea vătămată - minorul, s-au înjurat reciproc, după care inculpatul - de la o distanță de 3-4 metri, a aruncat înspre victimă cu respectiva sticlă. Partea vătămată - care se găsea inițial în poziția "șezut" s-a ridicat când a înțeles că sticla va fi aruncată înspre el, astfel încât traiectoria sticlei a întâlnit capul victimei.

Reaudiați de procuror, martora D.R.R. (14 ani) a declarat că, ulterior întâmplării, inculpatul i-ar fi cerut să declare că victima s-a lovit la cap în alte împrejurări, aspect neconfirmat prin alte declarații, în timp ce martorul S.D. a declarat că inculpatul a încercat să-l împiedice să-l ducă pe minor la spital, lucru susținut și de martorul D.R.R. (13 ani).

Inculpatul a fost audiat atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în împrejurarea luării măsurii preventive, declarând inițial că a aruncat la întâmplare o sticlă goală de bere, fără a avea vreo legătură cu minorul, declarând că regretă că nu s-a asigurat dacă era sau nu vreo persoană în direcția respectivă.

în procesul verbal de prezentare a materialului s-a consemnat declarația inculpatului potrivit căreia a aruncat sticla înspre picioarele victimei, de la circa 3 metri, cu intenția de a-l speria și nicidecum de a-l lovi.

Audiat în fața instanței, recunoscând acuzațiile aduse și fiind de acord cu starea de fapt reținută la dosar, inculpatul a cerut, judecarea potrivit art. 320¹C. proc. pen., declarând că regretă săvârșirea faptei și că nu a manifestat nici o clipă intenția de a-i face rău minorului. A declarat că intenția sa a fost doar de a-l determina pe minor să se îndepărteze.

Prin ordonanța din 14 septembrie 2011 inculpatul a fost reținut pentru 24 ore, iar prin încheierea nr. 37 din 14 septembrie 2011 Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă a acestuia.

Din fișa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul are antecedente penale.

A reținut tribunalul că, potrivit dispozițiilor art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., tentativa de ucidere a unei persoane, comisă în public, se pedepsește cu închisoare.

De asemenea, a reținut că, potrivit art. 182 alin. (1) și (2) C. pen., fapta prin care s-a produs o infirmitate permanentă ori punerea în primejdie a vieții persoanei constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă și se pedepsește cu închisoare.

Tribunalul, văzând prevederile art. 320¹C. proc. pen., și-a însușit probele administrate în dosarul de urmărire penală, urmând a ține seama de acestea la pronunțarea soluției în cauză.

S-a arătat că din probele administrate a rezultat că fapta inculpatului și starea de fapt este stabilită, existând suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite aplicarea unei pedepse și că nu există nelămuriri sau indicii rezonabile care să justifice respingerea acestei cereri a inculpatului, care a recunoscut și a regretat faptele astfel descrise.

S-a reținut, de asemenea, că inculpatul a făcut demersuri pentru plata în rate a cheltuielilor de spitalizare.

A constatat tribunalul că sunt îndeplinite condițiile stipulate în 320¹ C. proc. pen. cu privire la faptă și inculpat, însă încadrarea juridică reținută în actul de sesizare nu corespunde stării de fapt stabilită prin probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală.

S-a arătat că schimbarea încadrării juridice în cadrul procedurii prevăzute la art. 320¹C. proc. pen. este posibilă, fiind expres prevăzută la alin. (6) al normei legale. S-a reținut că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 334 C. proc. pen., ce pretinde ca acest lucru să se întâmple în cursul judecății, punerea în discuție având loc după citirea actului de sesizare ca urmare a aplicării prevederilor art. 320¹alin. (2) și (3) C. proc. pen.

S-a avut în vedere că, potrivit prevederilor art. 320¹C. proc. pen., judecata în cazul recunoașterii vinovăției se aplică inculpatului care, cunoscând conținutul actului de sesizare și al întregului dosar de urmărire penală, declară că își însușește probele administrate în dosarul de urmărire penală și recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, iar norma legală nu pretinde inculpatului să adopte o anumită conduită raportat la încadrarea juridică dată de procuror faptei recunoscute.

Astfel, s-a constatat că inculpatul recunoaște fapta reținută în sarcina acestuia, iar încadrarea juridică o stabilește organul judiciar și, dacă încadrarea juridică inițială nu corespunde cu fapta recunoscută în totalitate, instanța de judecată este datoare să pună în discuție și să lămurească acest aspect.

Aplicând procedura simplificată, cercetarea judecătorească este considerată ca fiind efectuată după audierea inculpatului și punerea în discuție a schimbării încadrării juridice.

Prin urmare, s-a reținut că sunt îndeplinite și prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. pen., care stipulează că tribunalul rămâne competent a judeca infracțiunea sub noua încadrare juridică - art. 182 alin. (1) și (2) C. pen., nemaifiind posibilă declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei.

Cu referire la elementele constitutive ale infracțiunii, a constatat tribunalul că nu există intenție directă ori indirectă ca element al laturii subiective a infracțiunii de tentativă de omor, reținându-se că inculpatul nu a acceptat producerea rezultatului - care ar fi putut fi decesul victimei.

Neputând fi dovedită intenția privind infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. asupra minorului - parte vătămată, s-a constatat că simpla susținere, chiar rezonabilă, potrivit căreia inculpatul a acceptat posibilitatea suprimării vieții părții vătămate și că executarea nu și-a produs efectul, rămâne doar o simplă afirmație nesusținută de ansamblul probator.

S-a arătat că față de urmările acțiunii inculpatului -leziunile suferite de partea vătămată și numărul zilelor de îngrijiri medicale, dar și de faptul că s-a produs o infirmitate permanentă și punerea în primejdie a vieții persoanei - încadrarea juridică ce poate fi reținută este exclusiv cea prev. de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție, însă scopul urmărit sau acceptat nu a fost acela de a suprima viața victimei, ci de a-l determina pe minor, într-un mod violent, să se îndepărteze.

S-a apreciat că lipsesc elementele laturii subiective ale infracțiunii de tentativă de omor, inculpatul acționând într-un mod cu totul de neacceptat în încercarea sa de a-i îndepărta pe - copii. S-a reținut că a arunca cu un obiect dur în direcția minorului aflat la 3-4 metri distanță constituie un pericol evident, explicat tocmai prin rezultatul produs, această conduită neputând fi scuzată prin starea de ebrietate în care s-ar fi găsit inculpatul și nici prin eventuala conduită nepoliticoasă din partea minorului.

în analiza elementelor constitutive s-a constatat lipsa mobilului cu referire la infracțiunea de omor. S-a reținut că, potrivit teoriei dreptului penal, mobilul sau motivul infracțiunii, ca element al laturii subiective, reprezintă impulsul intern al făptuitorului la săvârșirea infracțiunii, adică acea dorință, tendință, pasiune, acel sentiment ce a făcut să se nască în mintea făptuitorului ideea săvârșirii infracțiunii conștient orientată într-o anumită direcție în vederea satisfacerii acelei dorințe, tendințe, pasiuni etc. De aceea, mobilul sau motivul este denumit și cauza internă a actului de conduită. S-a reținut că, de asemenea, că, potrivit teoreticienilor în materie, cunoașterea mobilului infracțiunii poate da răspuns la întrebarea "de ce a săvârșit infracțiunea?" și servește întotdeauna la determinarea periculozității infractorului și la stabilirea măsurii de apărare socială adecvată acestei periculozități.

în cauză, s-a constatat că lipsesc elementele laturii obiective ale infracțiunii de tentativă de omor, interpretarea elementului material ca aparținând infracțiunii de tentativă de omor, săvârșită cu intenție indirectă, neputând reprezenta un raționament juridic viabil și doar pentru faptul că, într-o situație similară, soldată cu moartea victimei, fapta nu ar putea fi încadrată ca fiind omor, ci lovituri cauzatoare de moarte. Cu alte cuvinte, s-a apreciat că nu poate fi justificată in nici un mod reținerea tentativei de omor în cauza în care, dacă ar fi survenit decesul victimei, infracțiunea consumată ar fi aceea de lovituri cauzatoare de moarte.

Pe de altă parte, s-a reținut că, nu au fost folosite instrumente specifice, nu au fost țintite cu premeditare zone vitale, lovitura fiind administrată victimei necontrolat, spontan.

Analizând probele administrate în cauză și ținând seama de opțiunea inculpatului privind aplicarea procedurii prevăzute de art. 320¹C. proc. pen., respectiv a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, instanța a constatat că fapta inculpatului astfel cum a fost descrisă mai sus și probată la dosar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prin care s-a produs o infirmitate permanentă ori punerea în primejdie a vieții persoanei, prev. de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen.

Față de probele administrate în cauză, ținând seama de conduita și poziția în apărare a inculpatului, văzând și criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanța a schimbat încadrarea juridică în cauză și l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, fără reținerea circumstanțelor atenuante.

Nu s-au reținut circumstanțe atenuante datorită conduitei anterioare evidențiate în fișa de cazier judiciar, arătându-se că nu poate constitui circumstanță atenuantă plata în favoarea părții civile - unitatea medicală - a unei părți din suma reprezentând cheltuielile de spitalizare, atâta timp cât inculpatul, chiar dacă nu a acceptat suma pretinsă prin constituirea de parte civilă, nu a achitat nici o sumă de bani pe seama părții civile - minorul.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere persoana inculpatului, în vârstă de 30 de ani, antecedentele penale, împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social al acesteia, violența manifestată asupra unui minor în condițiile mai sus probate, precum și atitudinea inculpatului, anterioară săvârșirii faptei, dar și ulterioară sinceră, de recunoaștere și regret a acesteia.

Cuantumul pedepsei prevăzute de norma de incriminare a fost redus cu o treime, ca efect al aplicării prevederilor art. 320¹C. proc. pen.

Ca efect al dispoziției privind executarea pedepsei suspendate sub supraveghere, inculpatului i s-a stabilit un program de supraveghere lunar de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

Față de constituirea de parte civilă, constatând lămurită cauza sub aspectul laturii penale deoarece din probele administrate rezultă că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, dar și că, pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, văzând prevederile art. 320¹alin. (4) și (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei civile și s-a fixat termen de judecată în acest sens.

Cu privire la starea de arest preventiv, în conformitate cu prevederile art. 350 alin. (1), alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus punerea deîndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză, dispoziția fiind obligatorie în cazul în care instanța dispune potrivit art. 86¹C. pen. și s-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv efectuat.

împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, partea civilă C.C. și inculpatul A.T.E., apreciind-o ca fiind netemeinică.

Prin apelul declarat, parchetul a solicitat să se desființeze sentința, în sensul de a se schimba încadrarea juridică a faptei în cea dată prin rechizitoriu, respectiv tentativă la omor calificat, prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. S-a arătat că prin rechizitoriu, inculpatul apelant a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat săvârșită asupra părții vătămate C.C.A., minor de 9 ani, dar instanța de fond, în mod netemeinic, a schimbat încadrarea juridică a faptei, reținând contrar probelor administrate, cu referire la elementele constitutive ale infracțiunii, că nu există intenție directă ori indirectă ca element al laturii subiective a infracțiunii de tentativă la omor, în opinia instanței de fond inculpatul neacceptând producerea rezultatului care ar fi putut cauza decesul victimei. S-a arătat că schimbarea de încadrare juridică este greșită întrucât probele administrate în faza de urmărire penală conduc indubitabil la concluzia că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tentativă de omor asupra părții vătămate. Astfel, s-a arătat că inculpatul apelant a aruncat spre minor, de la o distanță de aproximativ 3 metri, cu o sticlă de bere, iar în urma acestei lovituri, părții civile i s-a provocat o hemoragie externă puternică ce a dus și la pierderea ulterioară a cunoștinței. S-a mai arătat că partea vătămată a strigat din cauza durerii, iar martorul S.D. a intenționat să-l transporte pe minor cu scuterul la medic, însă inculpatul s-a opus inițial, luându-i martorului cheile, pe care abia după un timp i le-a predat. S-a mai precizat că după ce martorul l-a dus pe minor la medic, inculpatul apelant a continuat să pescuiască și să bea bere și s-a subliniat împrejurarea că potrivit raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză, leziunile produse au pus în primejdie viața victimei și au determinat apariția unei infirmități.

S-a mai arătat că, având în vedere împrejurările comiterii faptei (pe fondul unei discuții în contradictoriu), obiectul folosit (o sticlă de bere de 0,5 l goală), distanța de la care a aruncat sticla (3 metri), diferența vădită de proporții dintre inculpatul apelant și partea civilă, zona vitală vizată și atinsă (capul), intensitatea loviturii, urmările produse, precum și atitudinea inculpatului apelant, care a constatat într-o totală indiferență, este evident că inculpatul apelant a avut intenția de a ucide, chiar dacă aceasta a fost indirectă, inculpatul prevăzând rezultatul acțiunii sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea survenirii acestuia. S-a mai subliniat, contrar celor susținute de prima instanță, că latura subiectivă a omorului nu include cerința săvârșirii faptei dintr-un anumit mobil, infracțiunea existând chiar dacă nu s-a stabilit mobilul faptei și că omorul nu este condiționat în forma reținută în sarcina inculpatului apelant, de săvârșirea faptei într-un anumit scop.

Astfel fiind, s-a solicitat să se admită apelul și să se desființeze sentința, în sensul de a se înlătura dispozițiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în actul de sesizare, să se mențină această din urmă încadrare și să se dispună condamnarea inculpatului apelant pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat la o pedeapsă just individualizată.

Partea civilă apelantă a cerut prin apelul declarat să se desființeze sentința atacată, în sensul de a se înlătura dispoziția instanței de fond de schimbare a încadrării juridice a faptei, arătându-se că toate probele administrate în cauză și în special raportul de expertiză medico-legală au făcut dovada faptului că inculpatul apelant a comis infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat. S-a făcut referire în acest sens la decizia penală nr. 3570/2005 a Curții Supreme de Justiție, dezvoltată în revista D. din anul 2006 și s-a arătat că, în prezenta cauză, s-a dovedit intenția inculpatului, care a aruncat de la 3 metri cu o sticlă în partea civilă și, ulterior, a ascuns cheile pentru care aceasta să nu poată fi transportată la spital.

Inculpatul A.T.E. a solicitat prin apelul declarat să se desființeze, în parte, sentința atacată, în sensul de a se, reține în favoarea sa circumstanța reală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., precum și circumstanțele personale prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. și, pe cale de consecință, să se aplice dispozițiile art. 76 lit. d) C. pen. și să se reducă pedeapsa ce i-a fost aplicată. S-a apreciat că, în cauză, în raport de starea de fapt, trebuie să se rețină scuza provocării, ca și circumstanțele personale facultative la care a făcut referire, în raport de împrejurarea că inculpatul apelant nu are antecedente penale, a făcut dovada achitării cheltuielilor de spitalizare și a manifestat o atitudine de recunoaștere și regret a faptei. S-a mai arătat că inculpatul și părinții acestuia au luat legătura cu bunica părții civile apelante pentru a se împăca, dar au fost refuzați.

Cu privire la scuza provocării, s-a arătat că toate probele administrate în faza urmăririi penale au făcut dovada faptului că inculpatul apelant a fost provocat de partea civilă, care a făcut gălăgie și s-a scăldat chiar în locul în care inculpatul apelant pescuia. S-a arătat că, deși inculpatul apelant i-a cerut părții civile apelante să se îndepărteze, aceasta l-a înjurat, condiții în care inculpatul a aruncat cu sticla în direcția acesteia din urmă.

S-a mai precizat că era imposibil ca inculpatul apelant să prevadă că prin aruncarea unei sticle de bere goală de la 3-5 metri către o persoană, va fi în măsură să producă asemenea consecințe și, mai mult de atât, unii dintre martori spun că partea civilă stătea în picioare, alții că stătea în poziția șezând și, că a fost lovită în momentul în care s-a ridicat în picioare și doar ghinionul a făcut să fie lovită în zona capului.

S-a apreciat astfel că nu se poate susține că inculpatul apelant ar fi avut intenția, nici măcar indirectă, de a ucide partea civilă apelantă.

Prin decizia penală nr. 72/A din 31 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, de partea civilă C.C.A. și de inculpatul A.T.E. împotriva sentinței penale nr. 273 din 29 noiembrie 2011 a Tribunalului Bihor, care a fost menținută în întregime.

Au fost obligați partea civilă apelantă și inculpatul apelant la plata sumelor de câte 200 RON, cheltuieli judiciare în apel.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 și art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că aceasta este temeinică și legală, iar apelurile declarate în cauză sunt nefondate.

S-a constatat că prima instanță corect a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 320¹alin. (1)-(4) C. proc. pen. și, pe cale de consecință, a admis cererea inculpatului, de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției, câtă vreme acesta a solicitat anterior începerii cercetării judecătorești ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și pe care și le-a însușit, iar din probele administrate în această fază a procesului penal rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de către inculpat.

Cât privește aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 320¹alin. (6) C. proc. pen., respectiv cele ale art. 334 C. proc. pen., contrar celor susținute de parchet și de partea civilă, Curtea de Apel a apreciat că prima instanță a procedat în mod corect.

Astfel, s-a reținut că, așa cum rezultă din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, respectiv declarațiile părții civile apelante și ale martorilor S.D.J., D.R.R.C., D.R.R.A., B.I.F., inculpatul apelant, pe fondul unei altercații verbale cu partea civilă apelantă, într-adevăr, a aruncat cu o sticlă goală de bere de la o distanță de aproximativ 3 metri către partea civilă, lovind-o în partea stângă a capului, lovitura provocându-i o hemoragie externă puternică. Totodată, s-a reținut că declarațiile martorilor cu privire la atitudinea avută de către inculpatul apelant ulterior lovirii părții civile apelante, sunt contradictorii. Astfel, în declarația din 17 iunie 2011, martorul S.D.J. a declarat că a urcat-o pe partea civilă pe scuter și a transportat-o la medic, fără să susțină că inculpatul apelant l-ar fi împiedicat, iar martorul D.R.R.C. în declarația dată în data de 24 iunie 2011 a susținut că inculpatul apelant a fost cel care i-a cerut lui S.D. să o transporte pe partea civilă apelantă la medic. Ulterior, martorii și-au schimbat declarațiile, susținând că inculpatul apelant l-ar fi împiedicat pe martorul S.D. să o transporte pe partea civilă apelantă la medic, dar s-a reținut că aceste susțineri sunt izolate în contextul probator.

în raport de modalitatea concretă în care s-a comis fapta, respectiv aruncarea cu o sticlă goală de bere, de la aproximativ 3 metri către victimă, Curtea de Apel a apreciat că în cauză nu suntem în prezența tentativei la omor calificat, intenția de a ucide nerezultând din activitatea desfășurată de inculpatul apelant.

S-a reținut că nu se poate susține că inculpatul apelant a prevăzut și a urmărit sau a acceptat producerea rezultatului, adică moartea victimei, aruncând de la aproximativ 3 metri cu o sticlă de bere în direcția părții civile apelante, respectiv în raport de natura obiectului folosit și de împrejurarea că nicio probă administrată în cauză nu a făcut dovada faptului că inculpatul apelant a țintit zonă capului părții civile.

Astfel fiind, curtea de apel a apreciat că în mod corect, ținând seama și de concluziile raportului de expertiză medico-legală din 22 iunie 2011 al Serviciului de Medicină Legală al județului Bihor, din care rezultă că leziunile produse victimei i-au pus în primejdie viața și au determinat apariția unei infirmități, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen.

în legătură cu critica parchetului în ceea ce privește cele reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii atacate, Curtea de Apel a reținut că intenția în cazul infracțiunii de omor rezultă, în general, din datele exterioare ale faptei comise, adică din felul în care a fost săvârșită fapta, din împrejurările în care a avut loc comiterea, din mobilul care a determinat pe făptuitor, din scopul pe care acesta și-a propus să-l atingă și din mijloacele de execuție folosite.

S-a constatat că instanța de fond, tocmai analizând latura subiectivă a infracțiunii, a făcut referire la mobilul care l-a determinat pe inculpatul apelant să acționeze și scopul pe care acesta și-a propus să-l atingă, neanalizând aceste împrejurări ca elemente secundare ale structurii laturii subiective.

S-a apreciat că, chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere al parchetului, exprimat prin motivele de apel, pe baza probelor administrate în cauză nu se poate face o distincție certă între cele, două infracțiuni, existând o îndoială care nu poate să-i profite decât inculpatului apelant (in dubio pro reo).

Cât privește cererea inculpatului apelant de se reține în favoarea sa circumstanța prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., s-a reținut că, într-adevăr, în cauză nicio probă nu face dovada faptului că inculpatul apelant ar fi acționat sub imperiul unei puternice tulburări produse de vreo provocare a părții civile apelate, aceasta din urmă, cât și martorii declarând că anterior incidentului între cei doi nu a avut loc decât o altercație verbală.

De asemenea, s-a apreciat că nu se impune nici reținerea circumstanțelor atenuante personale, împrejurările invocate în acest sens fiind valorificate de prima instanță la individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului apelant care, inițial, în faza de urmărire penală, a avut o atitudine inconsecventă și de neasumare a faptei și consecințelor acesteia.

Cât privește pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului apelant, de 4 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pe durata unui termen de încercare de 7 ani, Curtea de Apel a apreciat că aceasta a fost corect individualizată, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare, corespunzând gravității faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului apelant, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.

S-a reținut în acest sens că, așa cum rezultă și din concluziile raportului de evaluare, inculpatul apelant dispune de resurse în vederea reintegrării sociale, având și susținerea familiei, iar împrejurarea că pe durata termenului de încercare conduita sa va fi strict supravegheată, a fost apreciată ca fiind în mai mare măsură să-l facă să înțeleagă consecințele faptelor sale și să și le asume, decât executarea prin detenție a pedepsei.

împotriva deciziei penale anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, partea civilă C.C.A., prin reprezentant legal C.A. și inculpatul A.T.E.

Motivele scrise de recurs ale parchetului au fost fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17 C. proc. pen., solicitându-se casarea hotărârilor pronunțate în cauză și înlăturarea dispoziției privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului A.T.E., din infracțiunea de tentativă de omor calificat, săvârșită în loc public, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) și (2) teza ultimă C. pen., menținerea încadrării juridice din actul de sesizare a instanței și condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată în raport de această încadrare juridică.

Procurorul de ședință a suplimentat motivele acrise de recurs depuse la dosarul cauzei cu cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., sens în care a susținut că procedura simplificată nu a fost corespunzător aplicată în cauză, câtă vreme inculpatul nu a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă prin actul de sesizare a instanței, acesta arătând că nu a avut intenția de a-l lovi pe minor, ci numai de a-l speria. în acest sens, a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 320¹C. proc. pen. și adoptarea unei soluții de casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel.

A mai arătat că, în situația în care nu va fi primită această solicitare, trebuie observat că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea reținută de către instanța de fond, respectiv vătămare corporală gravă, este insuficientă, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, pentru a se putea asigura reeducarea inculpatului, impunându-se în acest sens majorarea pedepsei și executarea acesteia în regim de detenție.

Totodată, a precizat că, în măsura în care se va aprecia că o pedeapsă de numai 4 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere, este suficientă, trebuie să se constate că termenul de încercare stabilit de către instanță nu este apt să conducă la reeducarea inculpatului.

Recurentul parte civilă C.C.A., prin reprezentant legal C.A., pe calea motivelor scrise depuse la dosar, fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17 C. proc. pen., a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, în rejudecare, să se constate că faptei săvârșite de inculpat i s-a dat o greșită încadrare juridică și să se dispună condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., la o pedeapsă legală și temeinică.

Recurentul intimat inculpat A.T.E., în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. d) C. pen., în sensul stabilirii unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cu menținerea modalității de executare a acesteia.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului intimat inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte va analiza cu prioritate motivele de recurs care sunt apte a conduce, potrivit art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., la casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul A.T.E. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, asupra părții vătămate C.C. - minor de 9 ani, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., reținându-se că, la data de 24 mai 2011, în timpul zilei, inculpatul se afla la pescuit la lacul din satul V., com. P., împrejurare în care, în preajma acestuia, se jucau mai mulți copii, printre care și partea vătămată, iar la un moment dat, inculpatul s-a simțit agasat de larma produsă de copii, cerându-i părții vătămate să se îndepărteze, după care, fără a aștepta ca acesta să se conformeze, a aruncat cu o sticlă goală de bere în direcția minorului, lovindu-l la cap astfel încât, urmare leziunilor suferite, partea vătămată a necesitat internare de urgență și intervenții chirurgicale.

La termenul de judecată din dată de 22 noiembrie 2011, la Tribunalul Bihor, inculpatul A.T.E. a dat o declarație în care a arătat în mod expres că recunoaște săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare și a solicitat aplicarea în ce-l privește a procedurii prevăzute de art. 320¹C. proc. pen., urmând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

La dosarul de fond se află o altă declarație a inculpatului, din aceeași dată, prin care acesta a confirmat despre cunoașterea învinuirilor aduse, a conținutului actului de sesizare și a întregului material de urmărire penală, prilej cu care a recunoscut acuzațiile ce i-au fost aduse prin actul de sesizare, menționând însă că nu a avut intenția de a-i face rău părții vătămate, ci a aruncat cu sticla în direcția acesteia pentru a o îndepărta din acel loc. Prin aceeași declarație, inculpatul a precizat că își menține cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.

Potrivit dispozițiilor art. 320¹alin. (1) și (2) C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară ca recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

Potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, la termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.

Din interpretarea textului mai sus-enunțat, rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții pentru ca judecata în primă instanță să poată avea loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și anume:

- să existe o triplă manifestare de voință a inculpatului, în sensul că recunoaște în integralitate faptele reținute în rechizitoriu, solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu solicită administrarea de probe;

- această manifestare de voință a inculpatului să aibă loc până la momentul procesual al începerii cercetării judecătorești, marcat de citirea actului de sesizare în fata instanței;

- în lipsa acestei manifestări de voință exprese a inculpatului, instanța, în baza rolului activ, să îl întrebe pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

în prezenta cauză, prima instanță și-a însușit probele administrate în faza de urmărire penală, reținând că, pe baza acestora, a rezultat că fapta inculpatului și starea de fapt este stabilită, existând suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite aplicarea unei pedepse și că nu există nelămuriri sau indicii rezonabile care să justifice respingerea cererii inculpatului de judecare a cauzei în baza procedurii simplificate, acesta recunoscând și regretând fapta.

Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile, prevăzute de art. 320¹C. proc. pen. cu privire la faptă și inculpat, însă încadrarea juridică din actul de sesizare nu corespunde stării de fapt stabilită prin probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală, reținându-se în acest sens că schimbarea încadrării juridice în cadrul procedurii prevăzute la art. 320¹C. proc. pen. este posibilă, fiind expres prevăzută la alin. (6) al normei legale.

Ca atare, prima instanță a constatat că inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina acestuia, iar încadrarea juridică o stabilește organul judiciar și, dacă încadrarea juridică inițială nu corespunde cu fapta recunoscută în totalitate, instanța de judecată este datoare să pună în discuție și să lămurească acest aspect.

Ulterior, instanța de prim control judiciar a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 320¹alin. (1)-(4) C. proc. pen. și, pe cale de consecință, a admis cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției, câtă vreme acesta a solicitat anterior începerii cercetării judecătorești ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și pe care și le-a însușit, iar din probele administrate în această fază a procesului penal rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de către inculpat.

înalta Curte reține, însă, din analiza declarațiilor la care s-a făcut referire anterior, că inculpatul nu a recunoscut fapta, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței, în realitate recunoscând o altă stare de fapt, menită să determine schimbarea încadrării juridice și să atragă răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.

în aceste condiții, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a se proceda la judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, în mod greșit reținându-se în speță incidența dispozițiilor art. 320¹C. proc. pen.

în acest context, față de împrejurarea că instanța de recurs nu poate pronunța o soluție pe fondul cauzei în lipsa cercetării judecătorești, se impune adoptarea unei soluții de casare a ambelor hotărâri pronunțate în cauză și de trimitere a acesteia spre rejudecare la prima instanță, pentru a se proceda la efectuarea cercetării judecătorești, dispozițiile art. 320¹C. proc. pen. rămânând aplicabile numai în măsura în care inculpatul recunoaște fapta în totalitate, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu. Astfel fiind, celelalte cazuri de casare invocate pe calea recursurilor promovate nu vor mai fi supuse analizei instanței de recurs.

în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., vor fi admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, de partea civilă C.C.A., prin reprezentant legal C.A. și de inculpatul A.T.E., va fi casată decizia penală nr. 72/A din 31 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, și sentința penală nr. 273 din 29 noiembrie 2011 a Tribunalului Bihor, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanța de fond, cu ocazia rejudecării urmând a fi avute în vedere și celelalte critici formulate.

în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia, conform dispozitivului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

← ICCJ. Decizia nr. 3590/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3568/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3580/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3580/2012. Penal