ICCJ. Decizia nr. 3833/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3833/2012
Dosar nr. 1034/42/2011
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 103 din 15 iunie 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a condamnat pe inculpata V.D. fiica lui R.G. şi R.E., născută în comuna Brăneşti, judeţul Dâmboviţa, domiciliată în oraşul Pucioasa, str. A.I., judeţul Dâmboviţa, după cum urmează:
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., înşelăciune, la pedeapsa de 3 ani închisoare, parte vătămată fiind N.D.;
În baza art. 288 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare;
În baza art. 31 alin. (2) rap. la art. 291 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 85 C. pen. a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepselor de 3 luni închisoare aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 7 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2514 din 24 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 111 din 2 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 3540 din 11 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pedeapsă pe care a descontopit-o în elementele componente.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă cu pedepsele de 3 (trei) luni închisoare şi două pedepse de câte 6 (şase) luni închisoare, urmând ca inculpata V.D. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În temeiul art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare de 5 ani, calculat conform art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare inculpata a fost obligată să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 863 C. pen., respectiv:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 864 alin. (2) rap. la art. 83 şi art. 84 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii altei infracţiuni, a neexecutării obligaţiilor civile sau nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
În baza art. 445 C. proc. pen. a anulat înscrisul falsificat, Sentinţa civilă nr. 89 din 2 aprilie 2009, pretins pronunţată de Judecătoria Pucioasa în Dosarul civil nr. 346/283/2009 (dosar urmărire penală).
A obligat inculpata la plata sumei de 1.045 RON despăgubiri civile către N.D.
A obligat inculpata la plata sumei de 2.200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul avocatului oficiu.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în cursul lunii februarie 2009, partea vătămată N.D., care locuieşte în concubinaj cu martora S.A., în apartamentul proprietatea tatălui acesteia S.A., situat în Pucioasa, str. F.., a luat legătura cu inculpata V.D., avocat în Baroul Dâmboviţa şi i-a solicitat promovarea unei acţiuni civile în constatare a dreptului de folosinţă exclusivă a încăperii cu destinaţie de uscător, situată la parterul blocului în care locuieşte.
Inculpata l-a asigurat pe partea vătămată şi pe concubina sa, că nu este necesar ca S.A., proprietarul apartamentului să se prezinte la instanţă, întrucât îl poate reprezenta, solicitând să i se înmâneze înscrisurile necesare pentru formularea acţiunii, primind un onorariu în sumă de 500 RON şi partea vătămată i-a remis ulterior, la câteva zile şi suma de 380 RON reprezentând taxa de timbru, aşa cum i s-a solicitat de avocat.
În luna iulie 2009 inculpata i-a înmânat părţii vătămate Sentinţa civilă nr. 89 din 2 aprilie 2009, pretins pronunţată de Judecătoria Pucioasa în Dosarul nr. 346/283/2009, care avea menţiunea olografă "3 iunie 2009 definitivă şi irevocabilă prin nerecurare la 10 iunie 2009" şi o semnătură indescifrabilă.
În baza acestei hotărâri, la data de 16 iulie 2009 partea vătămată şi concubina sa, martora S.A. au ocupat uscătorul, situaţie ce a condus la nemulţumirea martorului R.G., care în baza Sentinţei civile nr. 93 din 30 ianuarie 2006, pronunţată de aceeaşi instanţă, devenise proprietar a unor cote indivize din acest spaţiu.
Prin adresa din 13 august 2009 Judecătoria Pucioasa a comunicat că pe rolul instanţei nu a fost înregistrată vreo acţiune în constatare formulată de numitul S.A. în contradictoriu cu Asociaţia de proprietari, strada F. şi că Sentinţa nr. 89 nu a fost pronunţată la data de 2 aprilie 2009, ci la data de 16 ianuarie 2009 în Dosarul nr. 346/283/2009 având ca obiect învestirea cu formulă executorie şi priveşte alte părţi, respectiv S.C. M.E. SRL.
De asemenea, raportul de expertiză criminalistică din 18 noiembrie 2011 al L.I.E.C. Bucureşti a concluzionat că menţiunea olografă "03 iunie 2009 definitivă şi irevocabilă prin nerecurare la 10 iunie 2009" aplicată pe Sentinţa civilă nr. 89 din 2 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Pucioasa a fost scrisă de inculpată, iar cu privire la semnătura indescifrabilă existentă s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă a fost sau nu executată de inculpată.
Apărările inculpatei în sensul că n-ar fi comis faptele, că sentinţa ar fi primit-o de la arhiva instanţei, respectiv de la grefiera S.D.A., ca urmare a înregistrării acţiunii pe rolul instanţei, au fost înlăturate pe baza probelor menţionate ce dovedesc, fără putinţă de tăgadă, vinovăţia inculpatei pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, care în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la infracţiunea de uz de fals, infracţiuni aflate în concurs real.
La individualizarea pedepselor, instanţa a ţinut seama de criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inclusiv antecedentele penale anterioare, în raport de toate aceste elemente, apreciind totuşi că se impune aplicarea unei pedepse, cu suspendarea sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani.
Aceeaşi instanţă, sesizată din oficiu, cu o omisiune vădită, în sensul neindicării momentului de la care curge termenul de 5 ani, calculat conform art. 862 C. pen., a dispus, prin încheierea dată în Camera de Consiliu, la 28 iunie 2012, în temeiul art. 196 C. proc. pen., înlăturarea omisiunii vădite din minută şi dispozitivul Sentinţei penale nr. 103 din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti stabilind că "termenul de încercare de cinci ani calculat conform art. 862 C. pen. curge de la data de 24 iunie 2010, când a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 7 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 2514 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs, inculpata, criticând, în temeiul art. 3851 pct. 171 C. proc. pen., în esenţă, modalitatea în care a fost interpretat probatoriul. Totodată, în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea art. 81 C. pen.
În recursul său, a arătat că are vârsta de 57 de ani, nu mai profesează avocatura, nu mai are o viaţă socială, fiind dedicată exclusiv îngrijirii părinţilor, astfel că aplicarea pedepsei este mai mult decât un avertisment, încât se impune înlăturarea măsurilor de supraveghere.
Examinând recursul inculpatei, Curtea constată că este nefondat.
Cât priveşte critica referitoare la modalitatea în care s-a interpretat materialul probator care nu conduce cu certitudine la vinovăţia inculpatei, Înalta Curte precizează că aceasta nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., care vizează situaţia în care hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Fiind însă un recurs care devoluează integral, în fapt şi în drept, Înalta Curte menţionează că, în urma propriului examen a materialului probator, rezultă fără nici un dubiu că inculpata se face vinovată de comiterea celor trei infracţiuni pentru care a fost condamnată.
În acest sens sunt declaraţiile părţii civile N.D. care se coroborează cu ale martorilor S.A., S.V., F.V., M.T. şi S.D.A., înscrisurile depuse la dosar şi raportul de expertiză criminalistică ce a concluzionat că menţiunea "3 iunie 2009 definitivă şi irevocabilă" prin nerecurare la 10 iunie 2009 de pe Sentinţa civilă nr. 89/2009 a fost scrisă de inculpată.
De asemenea, în acord cu instanţa de fond, se consideră că faptele comise de inculpată întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii, fals material în înscrisuri oficiale şi participaţie improprie la uz de fals.
Cât priveşte pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare s-a realizat o justă individualizare.
Individualizând pedeapsa aplicată inculpatei, instanţa s-a oprit la pedeapsa închisorii cu suspendare sub supraveghere, deoarece anterior, inculpata mai fusese condamnată cu suspendarea condiţionată a pedepsei, sancţiune de care inculpata n-a ţinut seama, comiţând alte infracţiuni.
În aceste condiţii, măsurile de supraveghere constituie un mijloc în plus de a o determina să respecte legea şi să nu comită alte fapte penale.
Înalta Curte mai constată că termenul de încercare, în mod corect, trebuia să curgă de la 11 octombrie 2011, iar nu de la 24 iunie 2010, deoarece prin Sentinţa penală nr. 211/2011 a Curţii de Apel Ploieşti a fost revocată suspendarea condiţionată aplicată prin Sentinţa nr. 7/2010 a aceleiaşi instanţe, iar termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni pentru suspendarea condiţionată, a început să curgă de la 11 octombrie 2011 când a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 211/2011, prin Decizia penală nr. 3540/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. Însă, această situaţie nu poate fi remediată pentru că s-ar agrava situaţia inculpatei în propria cale de atac.
Aşa fiind, Curtea va privi ca nefondat recursul declarat de inculpata V.D. împotriva Sentinţei penale nr. 103 din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi-l va respinge ca atare, menţinând astfel hotărârea atacată.
Văzând şi reglementarea privind plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata V.D. împotriva Sentinţei penale nr. 103 din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3832/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 225/2012. Penal → |
|---|
