ICCJ. Decizia nr. 3725/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3725 /2012
Dosar nr. 6235/1/2012
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2952 din 21 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1433/44/2011/a7, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva Încheierii din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1433/44/2011. A obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin Încheierea din 11 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1433/44/2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins ca nefondate cererile prin care inculpaţii G.I., P.E., P.V.M. şi B.S. au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. Conform art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen. a constatat că măsura arestării preventive a inculpaţilor G.I., P.E., P.V.M. şi B.S. este legală şi a menţinut-o.în motivarea acestei încheieri s-a reţinut că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea condiţiilor impuse de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi că aceste temeiuri subzistă în cauză astfel încât se impune menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor.Curtea a constatat că de la ultima dispoziţie de menţinere a inculpaţilor în arest preventiv nu au intervenit modificări ale situaţiei de fapt sau de drept avute în vedere de instanţă pentru a se putea dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţi cu o altă măsură preventivă. A fost avută în vedere gravitatea faptelor săvârşite de inculpaţi precum şi valoarea ridicată a prejudiciului total reclamat a se fi produs. De asemenea prima instanţă nu a primit favorabil susţinerea inculpaţilor privind depăşirea unui termen rezonabil al măsurii arestului preventiv având în vedere complexitatea cauzei şi stadiul procesual al acesteia. S-a constatat că nici solicitările inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara nu pot fi primite favorabil întrucât nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs inculpatul G.I..Criticile aduse s-a apreciat că nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte a reţinut că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Înalta Curte a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 756 din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), au fost condamnaţi: -inculpatul G.I. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare; - inculpatul B.S. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare; - inculpatul P.E. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare; - inculpatul P.V.M. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare; - inculpatul P.V.M. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.Conform art. 350 alin. (1) Cod proc. penală, s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor G.I., B.S., P.E. şi P.V.M. şi, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate acestora durata reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 03 mai 2010 pentru inculpatul G.I. şi cu începere de la data de 22 octombrie 2010 pentru inculpaţii B.S., P.E. şi P.V.M. şi până la zi pentru toţi inculpaţii.în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.V.M., s-a reţinut că acesta s-a sustras atât de la urmărirea penală cât şi de la judecarea cauzei în fond.Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, în esenţă că, începând cu luna ianuarie 2009, inculpaţii G.I., B.S., P.E., P.V.M. şi P.V.M. au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii de importante beneficii materiale din săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune şi, acţionând în cadrul grupului, în cursul lunilor martie - mai 2009, prin acţiuni repetate, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ocazia încheierii şi derulării unor convenţii comerciale, au indus în eroare pe reprezentanţii legali ai unui număr de 18 părţi vătămate - societăţi comerciale, prin folosirea de nume şi calităţi false, inclusiv prin emitere de file CEC fără acoperire în numele SC „S.C." SRL Galaţi, cauzând un prejudiciu total de 660.146,72 RON.
împotriva Sentinţei penale nr. 756/28 octombrie 2011 a Tribunalului Galaţi au declarat apel inculpaţii G.I., B.S., P.E. şi P.V.M. Cauza a fost înaintată spre competentă soluţionare Curţii de Apel Galaţi la data de 22 noiembrie 2011, formează obiectul Dosarului nr. 1433/44/2011 şi, potrivit programului de repartizare a cauzelor, s-a fixat termen pentru soluţionarea apelurilor la data de 18 ianuarie 2011, termen la care judecata s-a amânat pentru lipsă de apărare.
Prin încheierea din 25 noiembrie 2011 s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi respingerea cererilor inculpaţilor P.V.M. şi P.E. de a se constata încetată de drept măsura arestării preventive, precum şi cererile privind înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.Această încheiere a fost atacată cu recurs de inculpaţii G.I., P.E. şi P.V.M. însă prin Decizia penală nr. 4346 din 21 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus respingerea recursurilor promovate de inculpaţi.
De asemenea, prin Încheierile din 18 ianuarie 2012, 20 februarie 2012, 13 aprilie 2012, 21 mai 2012, 04 aprilie 2012 şi 20 august 2012 a fost menţinută măsura arestării preventive faţă de inculpaţii G.I., B.S., P.E. şi P.V.M., încheieri care au rămas definitive prin nerecurare sau prin respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de inculpaţi.
Procedând la verificarea legalităţii măsurii arestării preventive se constată că în mod corect Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a apreciat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului G.I. reţinând că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive prevăzute de art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 143 C. proc. pen. s-a constatat că la dosar există probe temeinice în sensul art. 681 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul G.I. a comis fapta prevăzută de legea penală, ce constituie obiect al cercetării.
Şi condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. s-a apreciat că sunt întrunite în cauză respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care este judecat este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.în analiza celei de a doua condiţii s-a avut în vedere, aşa cum a arătat şi prima instanţă, că faptele de săvârşirea cărora sunt acuzaţi inculpaţii sunt deosebit de grave, prin modul organizat de operare, forma continuată şi valoarea ridicată a prejudiciului total reclamat a se fi produs, aspecte de natură a crea în rândul opiniei publice un ecou negativ şi care impun, pentru apărarea climatului de ordine şi linişte socială, de încredere în capacitatea de luptă a organelor judiciare împotriva fenomenului infracţional, luarea şi menţinerea de măsuri preventive ferme, privative de libertate, faţă de persoanele bănuite de comiterea unor asemenea infracţiuni grave. Solicitarea inculpatului G.I. în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara nu a putut fi primită favorabil întrucât s-a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, această măsură fiind necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de considerentele arătate, apreciind că soluţia de menţinere a arestării preventive faţă de inculpat pronunţată de Curtea de Apel Galaţi este legală şi temeinică, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat contestaţie în anulare, cerere care a fost înregistrată pe rolul acestei secţii sub nr. 6235/1/2012, fixându-se prim termen aleatoriu, la data de 14 noiembrie 2012.
În motivele menţionate de către contestator, aceasta a arătat că este nemulţumit întrucât recursul a fost doluţionat în lipsa sa apreciind că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1),cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (11).
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată că, cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 10 de zile de la data începerii executării Deciziei contestate, în speţa de fată contestaţia în anulare a fost formulată la data de 01 octombrie 2012, însă motivele invocate nu se sunt sprijinite de înscrisurile aflate la dosar.
Astfel, conform art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare „când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii."
Potrivit dispoziţiilor art. 38511 alin. (3) C. proc. pen., la soluţionarea recursului declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins ca nefondată cererea prin care inculpatul G.I., a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara şi conform art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen. a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală şi a menţinut-o prezenţa inculpatului nu este obligatorie.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită, în cauză fiind incidente dispoziţiile legale enunţate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, judecarea recursului s-a realizat potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate.
Aşadar, cazul de contestaţie prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen., prin prisma căruia au fost calificate susţinerile contestatorului, nu este incident în speţa de faţă.
Nici celelalte critici formulate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul G.I. şi va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul G.I. împotriva Deciziei penale nr. 2952 din 21 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1433/44/2011/a7.
Obligă contestatorul G.I. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3727/2012. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 3724/2012. Penal → |
|---|
