ICCJ. Decizia nr. 3724/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3724 /2012
Dosar nr. 5035/1/2012
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012
Asupra contestatei în anulare de faţă; în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2134 din 19 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2776/112/2011 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva Deciziei penale nr. 68/A/din 04 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 februarie 2011 la 19 iunie 2012.
A obligat recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a constatat următoarele: Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prin Sentinţa penală nr. 11F din 26 ianuarie 2012 a condamnat pe inculpatul D.I. la 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunile de omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată S.G.I. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.R., suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale, şi, cu acelaşi titlu, suma de câte 40.000 RON părţilor civile S.I.V. şi S.R.G.
S-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
Pentru a pronunţa Sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul era căsătorit cu S.R.V., din anul 1988, ei având trei copii, dintre care doi erau minori.
Soţii, adesea, consumau alcool, ei fiind într-o asemenea stare şi în noaptea de 23 februarie 2011, inculpatul având şi reprezentarea că soţia lui îl înşela. În acest context, după ora 21:30, soţii s-au injuriat reciproc, la un moment dat S.R.V., cu un lemn luat de la o sobă pentru încălzit, lovindu-l pe inculpat peste mână. Sculat din somn, inculpatul şi-a lovit soţia cu obiecte de mobilier din încăpere, respectiv cu un scaun, a folosit şi o funie, o găleată din metal, pumni, picioare, loviturile fiind aplicate peste capul, membrele şi întregul corp al victimei. Sesizând că victima devine inconştientă, inculpatul a dezbrăcat-o, a schimbat-o cu alte obiecte de îmbrăcăminte, a încercat să deretice prin cameră şi i-a cerut fiicei lui majoră, S.G.I., să apeleze salvarea, înainte spunându-i că mama ei s-a lovit singură cu un lemn. Până la sosirea poliţiei, fiica inculpatului, făcând curăţenie în casă, a spălat şi în zonele pe care se aflaseră pete de sânge, acestea constatându-se însă în exterior, pe alei, terasă, în interior, pe un bidon cu ulei, pe suprafaţa exterioară a altuia, pe prag, pe tocul uşii de acces în camera în care s-a petrecut incidentul violent, pe un prosop, pe canapea, pernă, o bucată de lemn, pe mochetă, pe uşa de acces într-o bucătărie de vară, pe o funie, pe găleată, o parte din aceste obiecte prezentând şi fire de păr. Raportul de constatare medico-legală nr. 430/III/73/2011 a înscris că moartea victimei S.R.V. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorie acută, consecinţa asfixiei mecanice produsă prin volet costal şi aspirat sanguin traheo-bronşic, leziunile putându-se produce prin lovire cu corp dur, cu corp dur cu muchii, prin compresiune cu mâna şi, posibil, şi prin călcarea cu picioarele, decesul putând data din noaptea de 23 spre 24 februarie 2011. În ce-l priveşte pe inculpat, raportul de constatare medico-legală din 24 februarie 2011 a înscris că a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, leziunile constatate pe faţa posterioară a mâinii drepte, echimoză violacee cu ţesuturile subjacente moderat tumefiate şi indurate, pe faţa posterioară a articulaţiei metacarpofalangiene proximale II mâna stângă, excoriaţie sângerândă, pe faţa posterioară a articulaţiei interfalangiene proximale II mâna stângă, excoriaţie acoperită de cruste hematice, patelar stâng, două excoriaţii acoperite de cruste hematice, au necesitat 2 - 3 zile de îngrijiri medicale şi puteau data din noaptea de 23 spre 24 februarie 2011.
Expertizarea psihiatrică a inculpatului a relevat că prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial, dar păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta. Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost reţinute prin coroborarea procesului-verbal de sesizare din oficiu, a celui de cercetare la faţa locului, schiţa locului faptei, planşe foto, rapoartele medico-legale, declaraţiile părţilor vătămate, ale curatorului fiilor minori ai victimei şi ai inculpatului, declaraţiile acestuia, ale martorilor A.V., F.L.G., S.E., A..I., A.G.
Împotriva Sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greşită încadrare juridică a faptei, inculpatul susţinând că aceasta ar fi infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., greşita nereţinere a circumstanţei atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., greşita nereţinere a circumstanţelor atenuante rezultate din efortul depus pentru a ajuta victima şi regretul manifestat pentru consecinţele faptei. Pe latură civilă, inculpatul a criticat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 68A din 04 aprilie 2012 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.Nemulţumit şi de decizia pronunţată în apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, în scris el detaliind că pedeapsa aplicată este mare, nu a intenţionat să-şi ucidă soţia, a fost provocat, martorii au declarat mincinos cu referire la persoana sa, în mod greşit nu i s-au reţinut circumstanţe atenuante, fapta a fost greşit încadrată juridic în sensul că nu i se poate reţine infracţiunea de omor deosebit de grav, are dreptul să beneficieze de „mica reformă" pentru că a recunoscut în totalitate fapta, a încercat să ajute la salvarea victimei şi, ca atare, tratamentul sancţionator trebuie diminuat.Totodată, inculpatul, pentru termenul de judecată 19 iunie 2012, a depus şi un memoriu în care a detaliat comportamentul victimei în familie, provocarea din partea acesteia, relaţiile extraconjugale ale victimei, mărturiile false reţinute pentru condamnarea lui, alte apărări în sensul încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. sau pentru aplicarea unei pedepse mai mici.
Recursul declarat de inculpat s-a apreciat că nu este fondat pentru considerentele următoare:în primul rând, sintetizând în drept încadrarea apărărilor inculpatului în cazuri de casare, s-a apreciat că acestea ar fi cele prevăzute de art. 3859 pct. 14, pct. 17, pct. 172 C. proc. pen.
Referitor cazului de casare prevăzut de pct. 17, respectiv greşita încadrare juridică a faptei, s-a reţinut că acesta nu este incident în cauză. Din actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut că inculpatul, lovind victima, de mai multe ori, cu obiecte aflate în imediata apropiere, atât casnice, cât şi cu picioarele, pumnii, în cap, peste întregul corp, provocându-i leziunile constatate prin actul medico-legal şi, în cele din urmă moartea, el a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu doar de a produce vătămări corporale cărora, decesul victimei le-ar fi succedat ca un rezultat praeterintenţional, multitudinea, intensitatea loviturilor, locul unde au fost aplicate, exteriorizând, odată în plus, intenţia, făptuitorul prevăzând eventualitatea intervenirii morţii şi acceptând-o, astfel că s-a apreciat că fapta inculpatului reprezintă infracţiunea de omor, nu cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., putându-se încadra apărarea inculpatului că se impune reţinerea, în ce priveşte fapta sa, a circumstanţei atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nici aceasta nu este fondată. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin orice altă acţiune ilicită gravă. În cauză, existenţa unei provocări trebuie verificată în raport cu momentul în care inculpatul a săvârşit fapta, şi nu cu împrejurări ce ţin de presupusa infidelitate a victimei, de comportamentul acesteia în familie, chiar de starea de ebrietate a ei. Faptul că şi inculpatul a prezentat unele leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 2 - 3 zile de îngrijiri medicale, în lipsa altor probe, s-a apreciat că nu constituie o stare obiectivă şi subiectivă de puternică tulburare sau emoţie, inculpatul şi victima, iniţial, injuriindu-se şi lovindu-se reciproc. Apărarea inculpatului, de a i se „lua infracţiunea de omor deosebit de grav" pentru a beneficia de „mica reformă", încadrabilă în cazurile de casare prevăzute de pct. 17 şi pct. 172 ale art. 3859 C. proc. pen., s-a reţinut că nu este, de asemenea, fondată. în cauză, încadrarea juridică a faptei, în infracţiunile de omor calificat şi omor deosebit de grav, este atrasă, pe de-o parte, de uciderea soţiei (art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. şi de împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, la pedeapsa de 15 ani închisoare (Sentinţa penală nr. 8 din 08 aprilie 1981 a Tribunalului Ialomiţa, definitivă prin Decizia penală nr. 2516 din 05 noiembrie 1981 a fostului Tribunal Suprem). Din pedeapsa aplicată, inculpatul s-a liberat la 14 februarie 1988 în baza Decretului nr. 11/1988 (art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.). În ce priveşte consecinţa „luării" omorului deosebit de grav pentru a beneficia de „mica reformă", conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. În redactarea introdusă prin Legea nr. 202/2010, s-a reţinut că aceasta nu se aplică, acţiunea penală vizându-l pe inculpat s-a pus în mişcare şi inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă (art. 176 alin. (1) lit. c) - omorul deosebit de grav se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani).
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), în acord cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), orientându-se la 25 ani închisoare, aceasta fiind menţinută şi de instanţa de prim control judiciar, instanţa a considerat, just, pericolul social deosebit de grav al faptei, consecinţa acesteia, moartea unui om, soţia inculpatului, împrejurările în care ea s-a săvârşit, concretizate în multiple lovituri în zone vitale ale corpului victimei, dar şi persoana inculpatului, în antecedenţă acesta fiind condamnat pentru o faptă de omor, dar şi ulterior, într-o cauză a Judecătoriei Beclean (Sentinţa penală nr. 29 din 07 februarie 2003, definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 06 mai 2004 a Curţii de Apel Cluj, rest rămas neexecutat 734 zile închisoare, deci recidivist postcondamnatoriu, iar în particular, probele cauzei au relevat că acesta era violent atât în familie, cât şi în colectivitate, C.R., F.L.G., B.G., referatul de evaluare relevând că inculpatul îşi lovea soţia, el afirma tot timpul că o omoară, lumea se temea de el şi pentru că adesea afirma că are o listă cu cei pe care îi va omorî, a fost sancţionat contravenţional pentru conflicte în comunitate, era privit cu rezervă şi evitat, el fiind o „problemă" din cauza manifestărilor de agresivitate fizică şi verbală, chiar în detenţie fiind, a fost sancţionat la 20 septembrie 2011 pentru nerespectarea regulamentului de ordine interioară.Instanţele, în alegerea aplicării pedepsei închisorii, în condiţiile în care procurorul a solicitat aplicarea detenţiunii pe viaţă, a motivat şi considerentele pentru care nu s-au orientat spre aceea, inculpatul, la 28 mai 2012, împlinind vârsta de 57 ani, iar alin. (2) al art. 55 C. pen. prevede că atunci când cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei, detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu închisoarea pe timp de 25 de ani, deci, ca atare, au avut în vedere şi vârsta inculpatului, aceasta însemnând şi că sancţiunea penală reflectă, pe lângă constrângere, şi un mijloc de individualizare raportat şi la omul inculpat-condamnat.
Împotriva acestei decizii, contestatorul condamnat a formulat contestaţie în anulare, cerere care a fost înregistrată pe rolul acestei secţii sub nr. 5035/1/2012, fixându-se prim termen aleatoriu, la data de 14 noiembrie 2012.
În motivele menţionate de către contestator, aceasta a invocat aceleaşi critici arătate şi în faţa instanţei de recurs.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1,cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (11).
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată că, cererea de contestaţie nu este făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 10 de zile de la data începerii executării Deciziei contestate, în speţa de faţă executarea pedepsei aplicată contestatorului condamnat a început la data de 19 iunie 2012, dată la care a rămas definitivă Sentinţa de condamnare şi în baza căreia s-a emis MEPI, inculpatul fiind arestat preventiv în cauză, ori contestaţia în anulare a fost formulată la data de 12 iulie 2012, deci cu depăşirea celor 10 zile, ultima zi în care acesta ar fi putut depune contestaţia în anulare fiind 29 iunie 2012.
Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.I. şi va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.I. împotriva Deciziei penale nr. 2134 din 19 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2776/112/2011.
Obligă contestatorul D.I. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3725/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3723/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
